cîinele lui steven seagal

de fiecare dată cînd îmi propun să fumez mai puțin

se întîmplă ceva că mă face

să-mi toc degetele ca pe mahorcă

să fumez ceea ce scriu pînă adorm cu un text magistral în colțul gurii

camera începe să ardă mocnit iar spre dimineață

cînd apar nădușiți salvatorii

din mine nu mai rămîn decît

acte de stare civilă topite

cînd se ia lumina aș suna pe cineva la-ntîmplare

dar în memorie nu am decît doi trei prieteni

și-un preot franciscan căruia din cînd în cînd i se face milă

și mă mîngîie ca pe cîinele lui steven seagal

am ajuns într-un punct unde nu există iertare

de parcă un dobitoc a scos din greșeală pasajul greșiților

din tatăl nostru

oamenii care au rămas lîngă mine nu sunt decît

 martori imparțiali care se asigură că s-au îndeplinit procedurile

și că timpul meu s-a sfîrșit în condiții cît mai umane

ce-ar mai fi oare de spus acum

cînd sunt mai gol ca un mormînt în noaptea-nvierii

a scrie e ca și cum ai da săracilor tot ce ai

fără să știe nimeni