luni, martie 09, 2015

cîteva lucruri care-mi lipsesc azi 1



mirosul discret de old spice care-mi aduce aminte
de primul meu bărbierit:
era zi de apă caldă la noi în cămin
spălam șosete în baia comună și mă uitam pe furiș
cum cei de-a 12-a plimbau pămătuful pe toată pielea
cînd am atins prima dată obrajii cu lama
am făcut-o mai mult să mă admire cei de-o vîrstă cu mine
să mi se spună pe nume ca unui bărbat
să mi se strîngă mîna ca unui bărbat
și în general să capete importanță ceea ce spun
ca toți bărbații
așteptam ca dintr-o dată să se schimbe totul
să pot bea țuică dintr-o înghițitură
să mi se nască o fiică pe care s-o numesc briseis
ai mei să mă cheme cînd e nevoie de mine
nimic din toate acestea nu s-a întîmplat
doar puful de pe obraji
a devenit mai des și mai aspru

soarele orbitor din chamonix
mirosul de ulei ars care-ți tăia mațele
și zumzetul unui ford galaxy ca mormăitul unui duhovnic
încercam să fac pe deșteptul arătîndu-le celorlalți
care e vîrful mont blanc  așa cum văzusem în poze
mai tîrziu am aflat că vîrful era exact
în direcția opusă

nopțile petrecute cu fruntea lipită de fereastra
unui vagon restaurant
în care mă căinam că nu mi-a ieșit niciun plan
credeam că oamenii vor rămîne lîngă mine tot timpul
așa cum priam nebunul credea că troia nu va cădea niciodată
și tot ca priam nebunul care se ruga de ahile
să-i dea înapoi trupul lui hector
orbecăiam prin orașe prefăcute în stîrvuri
 cerșind măcar urme de oameni
să le pot duce acasă

diminețile mohorîte din londra cînd
ploaia măruntă te sîcîia ca un discurs laburist în camera lorzilor
și frate-tu care-ți rula țigări înainte să plece la muncă
cu răbdarea cuvenită celui mai mic frate grimm

Niciun comentariu: