Michael Jackson nu e mort
stă pe plajă face sport
cântă din toți rărunchii copiii
în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă
doar Kevin stă la recuperare
i-a intrat ghinionul în șpiț
sigur din cauză că el ține cu PSG
da’ poartă jambiere cu Barça
privesc absent vânzoleala
mă pregătesc va veni iar anotimpul
când o să-mi cadă unghiile de la picioare
o dată pe an participă cu sfințenie
la ritualul ăsta bizar în amintirea celor căzute
în hala din romboe sauzen
în cantina din menken
și sub arțarii din rustoff park
ca să adoarmă unii numără oi
într-un timp eu număram
caserole cu bulbi de lalea
pe un conveior într-o făbricuță din Sassenheim
recunosc și-au făcut treaba o vreme
apoi lumea a început să se ducă de râpă
și cu ea toată liniștea ca un animal de pripas
care-l urmează domestic
pe cel care i-a hrănit frica
așa că-mi petrec nopțile
jucând (r)emi cu partea bună și partea rea
partea bună din mine se bucură
la gândul că nu vom mai prinde
cruntele vremuri ce vin
iarna atomică dolarul charlie kirk
și oxigen la cartelă
partea rea cu un pliculeț velo sub buză
bagă bățul prin gard
parcă parcă s-ar merita încă o gură de aer
în plus peste ce-ți este dat
poate dracul nu-i așa negru
și vor veni vremuri faine
sângele i se urcă la cap părții bune
care începe să urle:
animal nesătul sac fără fund
zi să audă toți
cât ai vrea să trăiești?
cât?
partea rea coboară pe masă
un șapte negru și spune
până când nu mai e nimic de trăit
sau până când vom moșteni
insulele Diomede
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu