vineri, iunie 23, 2017

după-amiaza mea de cîine



am învățat că tot ceea ce nu se spune la timpul său
crește domestic în tine și crezi că-i ok
pînă-ntr-o zi cînd îți sfîșie măruntaiele
ca un tigru de circ ce-și ucide dresorul
și publicul crede că face parte din număr

eu n-am știut să-ți vorbesc niciodată
mă trezeam dimineața cu inima-n dinți:
gata astăzi e ziua în care nu las nimic nespus
gata astăzi e ziua în care sunt sfîntul andrei
din trupul tău fac o cruce piezișă pe care
să-mi dau liniștit viața

și nu făceam altceva decît să amușin urma hainelor tale
îți căutam cu privirea mașina în spatele băncii
dacă o parcai strîmb din nou însemna că ai o zi proastă
ca să te simți mai bine
imaginam o după-amiază de cîine în care mă numeam sonny
intram peste toți idioții cu ecusoane portocalii
pe care citeai consilier credite
îi luam ostatici comandam pizza
cuceream mulțimea de gură-casă cu dragostea mea pentru tine

mă rugam coapselor tale
cum se roagă turiștii lipsiți de noroc lui cristo redento
dumnezeu își lua tălpășița din capul meu
cînd prin cămașa încheiată pînă la gît
școlărește
îți vedeam sînii cum saltă ca știucile din iazul episcopiei
cînd ies noaptea să prindă afide

ca să nu mă înghită de viu ce n-am spus
și să devin eu însumi o tăcere călduță
mai vorbesc uneori cu fabio iosefinul
încearcă să m-aducă pe calea cea bună
îmi spune c-aș putea fi un nou sfînt augustin
(mă potrivesc și la vîrstă)
care spune neliniștită este inima noastră pînă
se va odihni în tine
eu îi răspund că prefer varianta lui cummings
port inima ta cu mine
trecem apoi la subiecte lumești cum am votat
ce patroni mai cunosc să sponsorizeze o acțiune de binefacere
zîmbesc undeva în adîncuri îmi închipui
că-i maestrul roshi
iar eu frumosul învins

n-am știut să-ți vorbesc niciodată
mi-a fost teamă să nu aflu că ești altă închipuire
ca tot ce-am imaginat pînă acum pentru tine
nu știu cine a zis dacă iubești pe cineva trebuie
să-l lași să plece
dar cel care a zis-o probabil imagina oameni
cu toate astea te las să pleci pentru că nu am altceva să-ți ofer
decît doi pesos de-argint și o pătură
ca santa anna după victoria inutilă de la alamo


vineri, iunie 09, 2017

concurs de recrutare



pentru că dumnezeul meu
cu vastă experiență și peste 30 vechime pe cartea de muncă
m-a lăsat cu ochii în soare
și-a plecat să lucreze în canary wharf
și pentru că de la o vreme
cad noaptea din cer ca dintr-un pat
organizez concurs de recrutare pentru ocuparea un post vacant
de dumnezeu debutant

condiții generale:
are cetățenia și domiciliul stabil într-un om
cunoaște bătăile inimii scris și vorbit
are vîrsta minimă 18 ani împliniți
are capacitate deplină de exercițiu (nu se fofilează
după un liber arbitru)
nu a fost condamnat pentru săvîrșirea unei infracțiuni
contra umanității ori contra justiției
nu a fost destituit sau n-au mai crezut în alții în el
pentru motive disciplinare în ultimii șapte ani

condiții specifice: studii universitare de licență
absolvite cu diplomă în domeniul socio-uman

dosarul trebuie să conțină obligatoriu
formular de înscriere
copie după actul de identitate
copie după actele de studii
cazierul judiciar
declarație pe proprie răspundere că nu a desfășurat
poliție politică

ofer:
posibilități reale de avansare în grade profesionale
șansa de a lucra într-un suflet dinamic
contract de muncă pe viață(viața mea)
salariul mediu pentru studii superioare
bonusuri 30 de arginți
și săptămînal team buildinguri sub forma unor
 cine de taină

joi, mai 18, 2017

eu chiar nu știu să scriu poeme de dragoste



două lucruri aș vrea să-ți spun:

1.un pachet de țigări pe care scrie fumatul poate cauza
atacuri de inimă.
îmi spun zîmbind că acela care-a gîndit sloganul e cel
mai mare poet în viață.
pot înțelege atacul de panică atacul de cord
chiar și un atac cerebral.
dar cînd mă gîndesc la atacul de inimă îl văd pe
russel crowe ridicîndu-se din pămînt și
spunînd sunt maximus decimus și voi avea parte
de răzbunare în viața asta sau în cea viitoare.

2. de fiecare dată cînd ies din casă port cu mine
cartea de identitate carnetul de donator carnetul de student
și un proces verbal de constatare a contravenției de a fi trecut
strada prin loc nepermis.
îmi spun că se poate întîmpla oricînd să dea peste mine
o mașină de lux ori să-mi cadă în cap tencuiala unui bloc vechi.
ori să mă apuce atacul de inimă.
călcîiele mi-s crăpate ca pămîntul cînd e secetă vara.
dacă sunt prea desfigurat să mă identifice după nume
atunci poate dupa grupa de sînge. suntem puțini în oraș
care avem fenotipul acesta.
carnetul de student e mai mult să arăt lumii că
n-am făcut degeaba umbră pămîntului
am terminat facultatea la zi la al i cuza nu la
o facultate din scara blocului.
și dacă într-adevăr nimeni nu știe de tine
țin procesul verbal pentru că e ca-ntr-un banc răsuflat
cu statul român care te găsește oricum
dacă nu ți-ai plătit dările

de fiecare dată cînd ies din casă
cam așa te port în inimă. ca pe un act de identitate.
se poate întîmpla oricînd să dea peste mine
ăl de sus și să nu mă recunoască.

marți, mai 16, 2017

nu știu să scriu poeme de dragoste



bună dimineața
bună dimineața și ție
în stația de microbuz mai pustie ca pîntecul unei lăuze
vocile noastre păreau un dublaj
din filmele proaste de acțiune trase pe vhs-uri din 90
un cîine bătrîn se credea om și încerca să prindă noroace prin aer
soarele urca bombănind în părul tău-vatman trezit cu noaptea-n cap
să meargă la muncă
mai mult adormită îți ștergeai ochii copilărește
de parcă-ai fi răscolit spuza unui foc stins
în căutarea unui grăunte de jar

0,2 secunde sunt de-ajuns unei companii de tutun
să sigileze un pachet de țigări
0,2 secunde sunt de-ajuns să-mi treacă prin cap
o mie de gînduri și să nu pot articula vreun cuvînt
m-ai atins din greșeală m-a străbătut o descărcare electrică
pe care n-am știut s-o numesc:
defibrilare
ori fulger nocturn

m-am gîndit uneori să-ți fac mai plăcut locul de muncă
ieșeam în oraș cînd se potoleau furtunile de zăpadă
număram copacii căzuți cîntam în gînd internaționala
făceam proiecte pentru consiliul local
să ridic monumentul copacului necunoscut chiar
în fața biroului tău
apoi între sînii tăi mi-aș fi îngropat mîinile
ca un alpinist ucis de hipotermie pe muntele kenai
mi-aș fi lăsat capul între coapsele tale ca-ntr-un confesional
ori ca în apa iordanului și-aș fi ieșit un om nou
gata să creadă în toți dumnezeii deodată
gata să jure că-ntre coapsele tale am găsit exploziile solare
pe care le tot vedeam simulate la rubrica meteo
dar despre care nu credeam că există

cînd nu mă gîndesc la tine
mă cert cu morgan freeman
a pornit în căutarea lui dumnezeu și-mi toarnă gogoși
despre cum divinitatea se ascunde în noi iar scopul nostru
în viață e să-ajungem la ea
eu urlu dați-mi înapoi moartea pentru că viața
e invers proporțională
cu ceea ce însemnăm la sfîrșit           

te simt în inimă ca doza de ulei camforat
ce-l ținea în viață pe blecher
îmi dau seama că orice ți-aș spune e la fel de util
ca un prepuț după circumcizie
de aceea îți scriu e singurul lucru ce mă păstrează uman
în rest sunt un sac de oase încremenite
cu mîna întinsă așteptînd milă
aud pixul cum scîrțâie pe hîrtie ca un cîine de prerie
ce scurmă pămîntul de frica unui jaguar

oricum tu nu vei ști nimic din toate acestea
am învățat că nu-i bine să spunem totul
dacă n-am avea nimic de ascuns
am fi niște sperie-ciori fără paie



miercuri, aprilie 12, 2017

cine n-are prieteni imaginari să-și cumpere


de la o vreme în mine și-a găsit adăpost
o umbră care a rămas fără corp de la naștere
am găsit-o dormind ghemuită sub stern
mi-a adus aminte de mine și de iarna lui ‘90
cînd am fugit prima oară de-acasă și-am dormit sub o scară de bloc
am lăsat-o să stea
fără obligații
i-am spus prietenie cu beneficii
sunt un om ușor locuibil și-n plus
oamenii se uită altfel la tine cînd
ești locuit(o fi probabil un semn
de maturitate)

de la început ne-am înțeles super ok
ne țineam de urît unul altuia
duminica la liturghia solemnă cînd preotul
ținea predici sterpe îi număram
greșelile de gramatică
ieșeam în oraș să vedem cum semafoarele
își schimbă culoarea
era festivalul nostru secret al cireșilor înfloriți
cînd treceau în viteză mașini de lux
ghiceam în plăcuțe de înmatriculare oamenii de afaceri
și ce viitor îi așteaptă
mergeam fără nicio direcție căutam
străini rătăciți care-ntrebau în ce direcție se ajunge
mai repede la europeană

o dată pe lună visam că am fractură de craniu
și-n vis nu era nimeni să-mi spună un singur cuvînt
de încurajare
toți cunoscuții scrîșneau bucuroși:
am primit ceea ce merit pentru că dumnezeu
nu bate cu parul
ea le răspundea revoltată
oamenii buni nu primesc niciodată ce merită altfel
ar fi niște oameni obișnuiți
iar dumnezeu nu-și murdărește mîinile cu un par
are destui lingăi care vor să-i intre grații
ca să mă simt mai bine închipuia cîte-o nuntă
ca pe vremea cînd eram copil și rîdeam de țiganii
tocmiți să cînte la acordeon și trompetă apoi
așteptam să arunce mirii monede și bomboane gumate

cînd ploua simțeam o durere în oase
cei obișnuiți ar fi spus că-i un simptom reumatic
eu știam că e tristă ca un orfan care-și caută
părinții săi naturali
ca s-o înveselesc ne completam reciproc frazele
ne uitam la reluări cu marele premiu la snooker al scoției
cînd a cîștigat marco  fu titlul
era festivalul nostru secret al dragonilor înfloriți
știam de pe-atunci că va veni ziua mă pregăteam pentru asta
cînd voi găsi locul ei gol și călduț
ca un bot umed de animal
și-a venit ziua cînd sub stern s-a făcut gol și călduț
ca un bot umed de animal
am înțeles în sfîrșit:
inima deschisă care nu spune o poveste
nu primește oameni