vineri, aprilie 30, 2010

another turtle blues

de fapt nu se anunţase nimic pe ziua de ieri
soarele răsărea la 5.49
undeva la cota 2000 mai era un strat subţire de zăpadă
în kogălniceanu o femeie cu sînii mici
suferea de bronşită

am rîs cînd am citit o ştire
cum că gellu naum s-a retras din biroul politic permanent
al unui partid de provincie
m-am speriat de o viespe care intrase în cameră
îmi umflam pieptul încercam să par curajos
viespile simt întotdeauna frica
aş fi putut să scriu un tratat întreg despre viespi
şi tot n-aş fi reuşit să mă vindec

de fapt nu se anunţase nimic
cineva mă întreba ce mi-aş dori să fie scris la căpătîiul meu
i-am zis că nu mi-e frică de moarte pentru că asta
mă face să trăiesc cu furie
dacă tot s-ar fi întîmplat mi-aş fi dorit un vinil cu celelalte cuvinte
iarbă prin păr
şi pe obrajii ei

aveam un coleg de cameră care întotdeauna la 10
îşi asambla clarinetul şi începea să cînte
eu visam o noapte de iarnă
în care căram în spate un violoncel
eram îmbrăcat într-un palton ponosit mă grăbeam
la un concert solo fredonam misa brevis
păşeam prin zăpadă atent să las urme
şi astfel s-o scap pe gretel
de vrăjitoarea cea rea

de fapt nu se anunţase nimic pe ziua de ieri
soarele răsărea la 5.49
într-un depozit victor primea baxuri cu file de pangasius
prietene îmi spunea să nu care cumva să mănînci peşti de ăştia
îmi povestea despre cît de toxice sînt apele-n china
ar fi putut să scrie un tratat întreg despre pangasius file
şi tot n-ar fi reuşit să-i dea jos pe comunişti de la putere

*

nici acum nu prea ştiu ce e o femeie
rădăcina unui copac
seva lui
sau inelul după care ghicesc cît mai am de trăit
noaptea joc whist cu o bufniţă
fac planuri de răzbunare şi-acum o aud pe mama rîzînd
emi nu ştie să zică lîu lăţuşcă lămulică
tata umblă prin curte mîndru nevoie mare
pregăteşte magnetofonul
mă pune să recit tatăl nostru în faţa musafirilor veniţi de hram
şi eu mă bîlbîi la partea cu
facă-se voia ta

undeva pe la cota 2000
mai există un strat subţire de zăpadă
şi un chelner peltic ce-ţi întrerupe visarea
votre verre à vin chaud trois euro s' il vous plaît


*

undeva o femeie colecţionează frustrări personale
tocmai a dat ultimul examen din viaţa ei de studentă
se duce în garsonieră şi năpîrleşte
nesigură ca nu ştie încotro s-o apuce
aş merge cu ea la o cafea sau la un cornet de popcorn cu caramel
dar mi-e că am să mă port stîngaci
eu am crescut la ţară şi nu ştiu dacă o să mă vrea
am crescut la ţară şi-acolo am învăţat să îmblînzesc trenuri
ca orice om gospodar bunicul meu avea în grajd
vreo două exemplare de prăsilă
cel mai mare secret spunea bunul
e să-i arăţi pezevenghiului că tu eşti stăpîn


de fapt nu se anunţase nimic
eram să cîştig
dar bufniţa m-a tăiat cu asul de frunză

*

acum ştiu că există lucruri mai rele decît să-ţi ia tovarăşa educatoare
cravata de pionier
ca de exemplu să stai într-o cameră
şi să-ţi măsori sufletul cu un băţ de chibrit
hai şoarece spuneau ăia mai mari grăbeşte-te
că altfel nu vezi mîncare în seara asta
să ţi se dea o pereche de bocanci de vreo două ori mai mari ca tălpile tale
şi să ţi se spună înainte marş de la tine şi pînă la tine o sută de ture
pentru că ai lăsat popota deschisă
te gîndeşti că probabil în tokyo e o vreme superbă
ţi-ai dori o femeie care să te amuşine prietenos
ca şi cum te-ai întors între vii
după o lungă absenţă

emi nu ştie să zică lîu lăţuşcă lămulică
îmi pun ceasul să sune la 5.49
e ultima dată cînd mai scoate un soare din raniţă

spre dimineaţă bufniţa mea s-a sucit
am cîştigat cu un popă de treflă

sâmbătă, aprilie 24, 2010

london victoria

există zile în care ne pozăm cu soldaţii din garda regală
şi rîdem de japonezii care ne cer să le facem poze
please be careful we want london eye in our back
după cum există zile în care stăm la cozi înterminabile
astăzi se dă zahăr
ne strecurăm în patru labe printre picioarele ălor mari şi ajungem în faţă
mîine se dau portocale
strîngem punga cu zahăr la piept şi asta e cea mai mare victorie
nici măcar napoleon nu s-a mai întors aşa mîndru acasă
plus că am aflat
cînd se dau portocale

oli îmi spune că te-au operat
ai scăpat în sfîrşit de chistul de pe obraz
nu ai voie pansamente aşa că ţi se văd copcile
probabil yahoo mess nu s-a gîndit la posibilitatea
să inventeze un funny face cu cîteva copci
cu o seară înainte ţi-ai făcut de lucru cu bormaşina
şi ai mai căpătat un semn
eu rîd poate o fi şi ăsta un semn
că eşti un pui de van goh

există zile în care ne ducem graţios pe apa sîmbetei
fără să căutăm peşti sau măcar un vinovat
ne căţărăm pe stîlpii de la e.on
şi facem echilibristică pe 20.000 de volţi
dacă păsările pot noi de ce nu
planurile noastre au fost întotdeauna de anvergură
cam ca invazia din normandia
tu visai atelierul în care să poţi picta cu aerograful motoare de harley
eu să fac breaking news cu tot ce se întîmplă în oameni

există nopţi de paşte în care mergem pe furiş la biserică
miliţienii umblă prin sat după legionari
nu înţelegem de ce îngerii încremeniţi pe tavan
au aripi de vreo trei ori mai lungi
(mamă cîte perne am putea să facem din ăştia îţi spun la ureche)
nu înţelegem de ce tatăl nostru care ne dă pîinea cea de toate zilele
şi ne iartă nouă greşelile
mai ales pe alea de la mate
are limba împleticită dar e bine atîta timp cît lumea îşi scoate pălăria de fetru
şi-l salută bună seara dom’ inginer

ce dumnezeu ţi-aş mai putea spune
my brother my killer
după cum vezi încă mă mai cred cohen
după cum vezi liturghiile se transmit acum în direct
mîîine voi cînta misa încoronării şi mi-e a naibii de frică
niciodată n-am mai cîntat solo
tu vei picta în ulei the horror of not being human
îţi vei căra copcile la magazin pentru un bax de bere foster
te vei gîndi cu milă la van goh şi-ţi vei dori să fie soldatul
căruia petru i-a tăiat urechea şi isus l-a vindecat cu scuipat şi tină
eu voi merge la kaufland să cumpăr somon şi chifle
între noi doar un peşte albastru de sticlă
pe care tatăl nostrul a cărui împărăţie a fost
l-a luat împreună cu o canapea
într-un proces mîntuit de partaj

vineri, aprilie 23, 2010

evadarea din oz

sînt fericitul cîştigător la 18 din 1979
locuiesc în apartamentul 18
cînd eram mic mergeam pe stadioane şi visam să fiu
cel care schimbă scorul pe tabela de marcaj
tabela de marcaj era atît de înaltă încît în pauza meciului puteam să dirijez avioane
îmi doream să fiu irina margareta nistor
să-ţi pot spune salut în toate limbile chiar şi în limba animalelor
ori să-ţi traduc ce nu înţelegi
să fiu urmărit de securitate pentru că într-o dimineaţă
pe un peron ţi-am zis ceva ce te-a făcut să roşeşti

de la o vreme trăiesc muşcîndu-mi limba
ca atunci cînd am şoptit primul te iubesc şi-am fugit
de ruşine n-am ieşit din casă vreo două zile
exersasem în faţa oglinzii te iubescul perfect
poate de aia mă selectaseră profesorii în corul şcolii
dar tot nu-mi ieşise
îmi mai doream iarba fiarelor
pe atunci încă nu se inventase check in-ul din aeroporturi şi nici fisele
telefoanele publice funcţionau doar cu lucruri importante de zis

draga mea n-am reuşit nimic din toate acestea
dacă vreodată aş fi fost un super erou
m-aş fi numit arthur
din bradul crăciunului de anul trecut
mi-aş fi făcut o sabie şi aş fi luptat pentru toţi cei care
fac lucrurile numai pe jumătate
limbi străine ştiu prea puţine
o rup puţin pe franceză în engleză mai mult
numai noaptea înţeleg animalele
cînd se cheamă să ne ia locul
de cînd ai plecat sau de cînd n-ai venit m-au năpădit gînduri ciudate
mă gîndesc din ce în ce mai serios să-mi schimb meseria
o să-mi iau un extravilan în kentucky o să plantez o livadă
şi-o să fiu crescător de nuci

tu ce crezi
nu e o perspectivă de viitor?
mi-am zis că dacă tot e s-o duc fără tine
o să am grijă de nuci ca de copiii noştri (ştiu că ţi-ar fi plăcut să se numească egidiu sau tudor)
măcar pot să sper că la bătrîneţe
îmi vor mulţumi verde
vor avea grijă să nu-mi cheltui pensia pe nimicuri
şi vor vorbi despre tine
ca despre un ocean care cîndva
exista în locul unei cîmpii

marți, aprilie 20, 2010

tahicardie

într-o zi ca o noapte e bine să joci ţară ţară vrem ostaşi
să-ţi aduci aminte de cum fata pe care o iubeai pe ascuns
îşi lua avînt şi sperai să se oprească în braţele tale
inima încremeneşte ca un pompeian surprins de cenuşa vulcanică
dar nu contează
atîta timp cît ai străzi de traversat
magnoliile şi cireşii te urmează
vor să-ţi atingă veştmintele să se vindece
te retragi pe un munte îi înveţi iubirea vrăjmaşului
le strigi cu glas puternic
ridicaţi-vă şi umblaţi
ei îşi iau florile-n spate
şi umblă

seara ieşi la magazinul din colţ
un bidon de apă plată la cinci litri strigă mama de la balcon
plăteşti absent primeşti rest cîteva zile de sîmbătă
pe care le-ai botezat sîmbăta păstrăvului
într-o seară ca asta inima se ridică din piept mai soarbe o gură de cafea
netezeşte cutele de pe husa fotoliului
îţi spune că inimile mai vin stau cît stau
dar mai şi pleacă

te cuprinde panica îţi spui că dacă toţi te părăsesc în stilul ăsta
ai să începi să descreşti înainte de 35
respiri adînc încerci să-ţi faci planuri
fără fata pe care o iubeai pe ascuns

la o adică ai putea să-ţi cumperi o casă
cu vedere spre marele canion să asculţi noaptea
coioţii şi pumele suni un prieten din san antonio
îl inviţi la tine îi faci cunoştiinţă cu nea vasile
ultimul vînzător ambulant de lozuri
răzuim cîştigăm o dată de două
a treia oară ne pierdem

se mai întîmplă să-ţi duci inima la gară
îi aranjezi părul cu palma îi spui să aibă grijă unde pune biletul
şi să nu care cumva să nimerească într-un compartiment gol
numeri dalele peronului lipsă
te-ntorci te bărbiereşti
te înveleşti
adormi

un bidon de apă plată la cinci litri
îţi verifici contul pe google reader 470 de mesaje
vecinul de la 2 stă cu ligheanul sub un calorifer spart
ar putea foarte bine să fie o inimă în care a intrat aerul
închizi ochii
bună seara vă mulţumim că aţi ales aeronava companiei noastre
vă oferim gratuit apă plată

ţară ţară vrem ostaşi
pe cine
prostuţo
dacă te opreşti în braţele mele
vei avea tot timpul vedere
spre marele canion

sâmbătă, aprilie 17, 2010

am dreptul sa nu spun nimic

Maică-mea m-a născut la Iaşi pe vremea cînd era studentă. E curios cum copiii nu-şi văd niciodată părinţii ca pe nişte bărbaţi sau femei. Tot ce ştiu e că taică-miu a cunoscut-o pe mama cînd a venit în cămin să împrumute de la colega ei de cameră o carte de zootehnie.

Din orăşelul în care locuiesc şi pînă spre oriunde e cale de multe ore. N-am înţeles niciodată de ce întoarcerea acasă are doar două sau trei legături CFR, în vreme ce spre oriunde trebuie să schimbi o mulţime de trenuri. Unele chiar la distanţă de cîteva minute. Şi n-am înţeles de ce dacă mă aflu oriunde la agenţiile de voiaj pot găsi oricînd bilete cu loc rezervat spre casă, dar dacă vreau să plec oriunde trebuie să stau în picioare.

E cale de multe ore. Există orele nimănui, născute cu pumnii strînşi în veceuri publice, după cum spunea Radu Ciornei.

Nu mi-am cumpărat niciodată reviste sau ziare să citesc pe drumurile mele. Pe o stradă tipic englezească din Casharlton, într-o căsuţă tipic englezească, pe o vreme la fel de englezească, frate-miu îmi spunea că cel mai important este drumul. Degeaba citeşti ştiri sau înveţi pentru licenţă. Dacă nu eşti atent la drum, sau, mai rău, îl dormi, habar n-ai unde ai ajuns.

De la un timp
E tot mai greu de spus
Dacă-i vorba de dorinţa
De-o femeie
Sau de nevoia
De-o ţigară
Iar mai apoi
Dacă e zi
Sau noapte
Mai pe urmă
Afli dintr-o dată
Cît e ceasul
Te-mbraci
Te-ntorci acasă
Te-nseninezi
Te-nsori (Leonard Cohen – Viaţa-mi în straie de ceremonie)

Parcă totul s-a întîmplat în altă viaţă. Ioana îi cumpărase lui Mat o pipă, iar mie Cartea Aleanului. Prin toate gările în care am fost stăteam cu fundul pe rucsac, îmi închipuiam o boltă uriaşă de sticlă apoi îl citeam pe Cohen: „petrece-ţi multă vreme cu propria ta ură, somnorilă”. Lumea trecea pe lîngă mine şi se uita cu milă: uite încă unul care a pierdut legătura. Poate şi eu am trecut pe lîngă mine şi-am întrebat ce citeşti, mă?

Există ore cuminţi, cu fundiţe şi guvernante, care trăiesc frumos, care se căsătoresc aranjat, vorbesc franceza în faţa servitorilor. Tot Radu Ciornei a zis-o.


Pe coridoarele infecte ale vagoanelor m-am simţit cel mai bine. Ca-ntr-o leprozerie unde nimeni nu te arată cu degetul pentru că toţi sînt la fel de bolnavi. Îmi sprijineam tîmpla de geam şi priveam întunericul exact ca un puşcăriaş care are dreptul la o vizită conjugală.

Atîţia copii se sinucid în oameni mari, ochii noştri colecţie de monitoare împînzesc inutil orizonturile. Asta e de la Radu Herjeu citire. Cînd l-am cunoscut pe Radu împărţeam ţigări boschetarilor de la TNB. Dacă ar fi s-o judec la rece, dependenţa de tutun, de alcool, de cafea, e uneori sănătoasă. Ce te faci, în schimb cu dependenţa de borne kilometrice, cu dependenţa pleoape încercănate? Cînd vine seara suni pe cineva şi prelungeşti discuţia pînă îţi amorţeşte mîna pe telefon. Dar tu stai spînzurat de vocea din telefon ca un păianjen care ţese o plasă nouă taman cînd la meteo se anunţă intensificări ale vîntului. “Oamenii se bulucesc unii în alţii, ceva ceva o ieşi de aici, zilele se numără în fişicuri aramă argint uneori aur medalii de merit pentru bănuţul aruncat unui cerşetor”, spunea Radu Herjeu.

Să mori tu că nu-ţi mai este frică de viespi? Hai mă, ce dracu, doar ştii că ele simt frica. Ai avea acuma tupeu să mergi pe balcon să fumezi cînd o viespe a căzut în cutia cu cîrlige de rufe?

vineri, aprilie 16, 2010

salage en cours

îmi făcusem un obicei să-mi petrec zilele negre
pe cîte un aeroport
trăgeam după mine un geamantan de un albastru marin
mirosea a pastrama pe care i-o dădusem fratelui
e bună mă e pastramă de-acasă
eu mă gîndeam cum dracu poate să încapă o casă
în felii de pastramă tăiate subţire
cît să-i ajungă pînă la viitoarea casă
lacrima lui ovidiu se spărsese pe autostradă
în urmă panourile electronice avertizau salage en cours

îmi petreceam nopţile albe la cozi uriaşe
mîncam în silă cartofii prăjiţi din caserola burger king
ca de obicei nu mă uitam în ochii altor călători
în orbitele lor aş fi căzut în genunchi ca în biserica salvării
m-aş fi rugat să fiu păsuit
doamne mai lasă-mă o zi sau două
să nu mor necunoscut
maă lasă-mă o zi sau două pînă învăţ să desfac berea cu dinţii
o zi sau două doamne
pînă ce angajaţii de la blue air mă vor găsi
pe lista pasagerilor
dumnezeu îmi striga jură-te

eu mă juram
mama primea o iconiţă cînd venea preotul cu sfinţitul
şi un steag împăturit în triunghi

îmi făcusem un obicei să visez la o femeie roşcată
nu ştiu de ce dar credeam că roşul are legătură cu biblia
şi cu fiul risipitor
îi regizam fiecare gest apoi mă prezentam
doctorul moreau încîntat de cunoştiinţă
zimbea condescent îşi cerea scuze
apoi pleca la bibliotecă la ora şase
trebuia să ţină o dizertaţie despre opera lui constantin rădulescu motru
eu o luam razna
îl căutam pe motru în cartea de telefon cu gîndul să-l sugrum în somn
cu o coardă de pian

în lipsa ei
trupul meu era un panou electronic ce afişa intermitent
frecvenţa unui post de radio pe autostradă
la intervale bine stabilite se mai putea citi bonne anne
ei îi stătea bine cu ochelari
îi plăcea coniacul
pernele tari
şi dan comn

jură-te

mă jur doamne pe ce vrei tu
dar mai lasă-mi o zi sau două
acum nu-mi arde să mă joc de-a alba neagra
şi nici să fiu ales cînd te joci tu din oceanul pacific
a ieşit un peşte mic pe coada lui nu scria nimic
eu sînt doar pierdut ca o monedă de 50 pence
la un telefon public din luton

joi, aprilie 08, 2010

me &masha watching south park

probabil încă mai dormi
eu stau pe balcon şi fumez încerc să-mi explic
cum naiba s-a întîmplat apropierea asta bruscă
e ca şi cum după o iarnă prelungită ar exploda toată vegetaţia

presupun că sisoe a dat iar iama în peşte
îmi povesteai cum te-ai dus după el pînă la mama naibii în dolj
după ce maică-ta a încercat să scape de el
aseară te muşcasem uşor de umăr
tu-l imitai pe cartman şi-mi spuneai sweeet cu accent
mai rău rău mi-a părut că din south park l-au scos pe kenny
nu-i nimic draga mea îl mai avem pe tweek şi pe timmy

probabil încă mai dormi
prin tricou ţi se văd sfârcurile ca nişte coarne de melc
sub pernă cartea pe care ai comandat-o din cehia
şi cerceii tăi croşetaţi

ca şi cum aş simţi fierbinţeala somnului tău
ca şi cum aş simţi fierbinţeala trupului tău
fruntea mea lipită de piele timbru rîvnit
de colecţionarii de coapse

uneori îl invidiez pe sisoe
el destramă lucrurile prin casă
el te zgîrîie pe mîini
el te vede cum îţi scoţi bluza
şi cum jetul de apă te loveşte ca pe un deţinut în prima lui zi
după gratii

încolăcită te vreau în jurul meu
eu înşurubat în femur ca după o operaţie complicată
după ce aluneci pe gheaţă

draga mea lumea asta e întoarsă pe dos
în loc să mă fi născut într-un orăşel numit rosario
să pornesc o revoluţie
stau şi citesc fluxul de ştiri de pe google reader
îl urăsc pe sisoe fără nici un motiv
de fapt îl urăsc pentru că e mai aproape de tine

prietenul meu cel mai bun spunea
cînd e vorba de casual sex să nu care cumva
să spui femeii pe nume poate te-ncurci
tu ai acum un nume şi-un chip
despre trupul tău pot doar să-mi imaginez
că e sărat ca un fruct de mare



ştiu ce mi-ai zice
băiatule eşti cam varză cu patetismul ăsta
dar în felul tău eşti chiar cool
am şi planuri cool
visul meu e să boxez pentru titlul de campion mondial în madison square garden
s-o scot pe mama din foame
apoi să mor liniştit
într-un cessna doborît de furtună