vineri, iulie 29, 2011

hell is where the heart is


dimineață mi-a tăiat calea o pisică tărcată
m-am amuzat oare o să-mi aducă ghinion
teamă nu-mi este pot să ghicesc viitorul
în frunzele căzute după furtună
în numerele de înmatriculare ori
într-un buchet de floarea ursului

în fața episcopiei soarele
așezat într-un căruț cu rotile
lumea trece pe lîngă el și-și face cruce
așa de tînăr maică așa de tînăr
nu am nici un bănuț să-i dau
nu-mi simt mîinile

bună dimineața
ai timp de-o poveste?
a fost odată ca întotdeauna
un orășel în porțile căruia
furtuna lovea cu berbecii
femeile stăteau cocoțate pe ziduri
și aruncau cu bulgări de foc
bărbații jucau zaruri pariau pe duminici
în care să recunoască
să se recunoască
fii pierduți se înrolau în legiunea străină
eu eram mîndru nevoie mare mergeam la braț cu cifra unu
o ajutam să treacă strada
și alte lucruri mărunte pe care le faci
ca altul să nu mai fie singur

că tot veni vorba
oare de ce orice numărătoare începe cu unu
și nu se mai termină
dar unu n-o însemne niciodată mai mult?

*

demult un preot bătrîn mă întreba dacă știu unde-i raiul
i-am răspuns dincolo de cer a zîmbit mi-a zis că raiul e o stare
atunci înseamnă că fiecare bătaie a inimii e un demon desculț
care mă ispitește cu viața

într-o vreme am fost îndrăgostit de o piatră
stăteam cu chirie într-un vis
cînd i-a venit sorocul mi-a dăruit
un firicel de sînge
ăsta e felul meu de a-ți spune
că uneori mi se face dor să te-aud cum zici
fir-ar
de parcă ai uitat ceva important
ori ai făcut o greșeală pe care n-o mai poți îndrepta
făceam schimb de roluri
pe rînd ne eram
răspuns și-întrebare

la radio anunță recolte bogate
mi-aș dori să-ți fiu un grînar
să hrănesc toate ființele care te locuiesc
da recunosc inima mea e un iad
în care își află liniștea
neprimiții în cer



duminică, iulie 24, 2011

să-ți fie norii de bine


daria mea

ți-am zis de multe ori că sînt prost
că am un dinte lipsă
și al doilea e necrozat
că fața mea e roșie mîinile mele sînt negre
iar picioarele albe
cu toate acestea nu
nu-mi este rușine
nu-mi propun să trăim veșnic
ai idee ce înseamnă să ne trezim dimineața
și să ne întrebăm cît or mai avea viață benzinăriile?
sau dacă eu fac dimineața cafea la ibric
crezi că ne-ar mar interesa din punct de vedere științific
cîte milioane de ani o să mai avem un soare?


uneori cînd cad
dau vina pe toți
cînd am gura plină de pământ
ridic pumnul spre cer mai mult nu pot
aș juca paint-ball cu toți sfinții nu să-i menajez
doar cît să nu-i fac să sufere
în rest ți-aș povesti de gara aia blestemată în care
țigăncile îmi cereau 50 de mii pentru un sex oral
de fapt în toată singurătatea asta din redacție
cînd ridic ochii mi se pare că cineva îmi cere ceva
mie mi se pare că sînt un monstru
cu toate rănile mele
că sînt un lepros
pînă acasă
îmi las toate
pe toate drumurile


și  crezi că toate sînt bune?
eu nu am scris niciodată în viața mea
doar am ros varul lavabil în speranța că
dincolo va fi vreun păianjen sau ceva care să asculte
am dat jos vopseaua de pe uși pentru că în loc de flori am crescut unghii
apoi mi-am dat seama la ce sînt bune
dimineți cu pascal obispo
Je prefererais que tu m'assassines

Pour de bon maintenant
mă lovesc de pat ca o vrabie care se lovește de bloc
uit ca un om care moare
 
dimineți cu joshua james
maică-mea urlînd la mine
de ce nu faci în curat în cameră
de ce nu te duci duminica la biserică
eu foarte calm
dumnezeu și-a luat medical
apoi s-a făcut om 
iar la curățenie fă tu dacă poți 
am prieteni puțini cît să-i numeri pe degete
cel mai bun prieten al meu e praful
 
 

aș putea să-ți vorbesc de fricile mele mărunte
ca niște pui pe care trebuie să-i îneci după aia
mi-e frică să fac duș cu ochii închiși
cînd închid ochii am senzația că totul se mișcă mai puțin eu
de aia mi-e frică să dorm
mi-e frică să nu se ardă becul și curentul electric să treacă
prin toți vaporii în mine
m-aș arunca în aer cîntînd famous blue rain coat
într-o seară de marți cînd e sfîntul anton
sau pur și simplu în așteptarea ta
aș sta cu fraierii la o masă aș fluiera moartea pe stradă
și-aș zice
mamă
ce țîțe are


pur și simplu
plouă
ca și cum dumnezeu
a văzut prin ce trecem

sâmbătă, iulie 23, 2011

încă ceva ce nu știai despre mine


se spune că primul mort nu-l uiți niciodată
așa cum niciodată nu uiți cu cine ai făcut dragoste prima oară
dragoste sex te fuți eu nu am înțeles nimic din toate astea

știi foarte bine cum
în visele mele te numeam daria
îți spuneam că aparținem unei lumi înghețate
măcar să ne fim unul altuia
mai am 19 zile apoi
mă voi duce la ghișeu
voi cere un bilet pentru oriunde
o să-mi scot tooată viața din buzunar și voi plăti
am să las rest

știi de ce te numești daria?
pentru că sînt puffin
pentru că tot ce mi se întîmplă important scriu cu dinții
în carnea ta


se spune că primul mort nu-l uiți niciodată
eu am văzut doar o pereche de sandale verzi
m-am întors acasă de chirpici pe care bătrînii o chituiesc cu
balegă de cal pe la colțuri

se spune că
se spune că
suferim prea mult îl luăm la pumni pe dumnezeu
îl luăm la pulă de parcă ar fi
un cîine pe care îl lovești cu mașina în miez de noapte
și ce-îți râmîne în afară de un proces verbal?

știi cît de frumoși sîntem noi oamenii?

dimineața cînd mă duc la muncă
mă cuprinde uneori frica de faptul că  firele de înaltă tensiune
s-ar putea prăbuși peste mine
și atunci ce-aș putea face?
să mor și să fiu o știre
sau să fiu erou din benzi desenate?

daria

nu ai mai lăsat loc de nimic
cu tine nu mă doare
doar că uneori mă văd în gara din craiova
împletind vene ca și cum aș sta cu tine și ți-aș împleti părul și oho
mă pricep bine








duminică, iulie 10, 2011

Despre Norvegia numai de bine


Există oameni care, din firea lor sînt făcuți să se bage(scuzați expresia) în seamă. Sînt unii oameni care confundă libertatea de exprimare cu atacul la persoană. Sub pretextul că băh eu îs mai deștept decît tine au găsit în internet un spațiu unde pot ejacula. Și ejaculează în draci. Deunăzi am dat peste unu care cică muncește în afară. Dacă muncește în afară asta nu înseamnă că pricepe ce e înăuntru. Că presa nu mai e liberă demult asta o știe orice prost. Că boul respectiv mă atacă direct confundînd libertatea de exprimare cu țărănismul de cartier e altă problemă. El se plînge de obicei că tot ce debitează e cenzurat. Normal. Degeaba a plecat afară dacă nu înțelege că-ți trebuie măcar un grad de civilizație ca să fii om. Oricum e în afara problemei.
Se plînge că pe situl ZdR îi sînt cenzurate comentariile. Greșit. Se cenzurează lipsa de bun simț și prostia.
Dă în oameni cu barda fără să-i cunoască. Dar pentru că lucrează afară își permite să dea lecții de civilizație. Îl anunț pe această cale că în 1998 cînd am dat bac-ul am luat cea mai mare notă la istorie din tot liceul. Nu e corect gramatical dar sper ca domnul să înțeleagă. Măcar așa, analfabet cum sînt io. Am locuit patru ani în Bacău, patru ani în Iași( la vremea respectivă era cumplit să faci facultatea de drept la Cuza, fără taxă), doi ani în Oradea și unul în București. Unul din avantajele internetului este acela că te poți semna sub anonimat. Dezavantajul e că rămîi anonim. Sau poate de fapt e încă un avantaj. N-am auzit pînă acum de vreun prost care să-și asume prostia.

vineri, iulie 08, 2011

Cinci. Ani.

Mda. Pe 7 iulie blogul meu a implinit cinci ani. Adică merg la grădiniță. Contrar aparențelor și a tot ce înseamnă blogosferă, încă de la început nu mi-am propus ceva. Nu mi-am propus să fiu formator de opinie, nu mi-am dorit să înjur pe cineva. Nu mi-am dorit trafic și nici publicitate. Mi-am dorit un spațiu de liniște. Un fel de pungă pe care s-o folosești cînd ai atacuri de panică. Nimic mai mult. Nu am confundat niciodată profesia mea(impropriu spus profesie) cu blogul. Nu m-am considerat niciodată scriitor. Cine a avut de înțeles a înțeles. Ca să continui pe linia asta las celor care mai trec pe aici un text de suflet.


ceva ce nu știai despre mine

cînd m-am născut știam deja să vorbesc
să iubesc
trăisem o viață de om așteptam să
învăț gînguritul
regurgitatul
oh atingerea mamei cu palma pe umăr
ca și cum ar fi fost un soldat ce cară în spate camaradul rănit


îmi iubesc viața cu atîta furie
că moartea mi se pare o simplă confuzie
am grupa 01 Rh negativ
de profesie sînt donator universal
oriunde se duce descarcerarea acolo sînt și eu
pe post de perfuzie
prin venele mele curge doar timp

visam uneori să scriu o carte cu titlul
eu nu sînt mesia
ba da sînt propriul mesia
în fiecare dimineață îmi spun
ridică-te ia-ți patul și umblă
și umblu
prin gara de nord cerșesc țigări și oamenii îmi dau doar dispreț
prin chamonix în parcare mă îndop cu o conservă de beef curry
și-mi ia foc cerul gurii
prin creierul ceahlăului la o masă cu vînătorii mănînc tocană de mistreț
prin nagyvárad scormonesc în gunoaie
după ceva de mîncare

iată-mă așadar în fața ta
mai gol ca un recrut în fața comisiei de examinare
nu te cunosc dar mi te închipui
ca un orb ce visează în roșu
cînd m-am născut ursitoarele mele erau plecate la spa
de plictiseală am început să împing soarele pînă în vîrful cerului
pînă într-o zi cînd m-am săturat de roșcoavele pe care le mîncau porcii
mi-am zis mă voi întoarce la tine
voi sta în genunchi și voi spune iubito am păcătuit în fața ta și a cerului
tu m-ai ridicat și ai zis tăiați vițelul cel gras dați-i inelul cel scump
emilian cel pierdut e acasă

e atîta viață în mine că mi-e frică
te-aș lăsa pe tine să-mi deschizi pieptul să-mi scoți inima
ca și cum ai răsturna mămăliguța din ceaun pe un blat de lemn
un cerșetor îmi face complice cu ochiul
o vrabie se răcorește într-o baltă după ploaia de-aseară
singura mea rațiune de-a fi e să fiu pentru altul

și fug de mine ca usain bolt
bat recorduri după recorduri
sînt cel mai rapid om de pe planetă cînd e vorba să nu dau ochii cu mine
morților mei le fac părculețe de joacă
în speranța că voi mai căpăta un mandat de  edil șef peste oameni
în viață



joi, iulie 07, 2011

crescătorie de oameni


uneori îmi vine să cred că cel de sus- la nevoie numit dumnezeu
e un chinez campion mondial la tenis de masă
iar eu o paletă îndelung studiată
nu e deloc întîmplare
cînd primesc oameni

totul e calculat

nu m-ai crede dacă ți-aș spune
să nu-ți faci griji că nu vom avea ce pune pe masă
ai putea fi coafeza tuturor magdalenelor
ah! ce afacere de succes
isușii adoră părul tapat
sau ai putea fi chelneriță la oktoberfest
scrîșnești din dinți ca și cum ai rîde
cînd arhanghelii rîgîie beau bere la metru
și te pișcă de sîni

în toată ecuația asta e o problemă
seara cînd ai veni obosită acasă
m-ai întreba
și tu emile ce faci?
ce faci să ne rămînem în viață?

eu?
eu am un proiect cu fonduri europene
o să-mi deschid o crescătorie de oameni
mi-a dat cineva pontul
că-n ceruri sau cercuri înalte totuna
în tăceri de lux cu note de plată amețitoare
oamenii sînt o delicatesă

miercuri, iulie 06, 2011

mai lasă-mă o zi

într-o zi am simțit că imi este aproape
m-am dus la ăl de sus să-i mai cer timp
eram chiar penibil cum mă smiorcăiam
mai lasă-mă o zi pe pămîntul acesta
și ia-l pe cel mai slab dintre noi
întotdeauna am fost așa am fost un laș
cînd vedeam moartea în fața blocului scuturînd crengile și mîncînd corcodușe
mă făceam verde amărui
tremuram necontrolat
răziuam înfrigurat cu unghiile numele din cartea de identitate
de parcă ar fi fost un bilet de loterie cu zodiac
mă ascundeam în oameni pînă cînd deveneam sigur
că nu eu eram alesul

mai lasă-mă o zi pe pămîntul acesta
de data asta am un scop precis
îți jur că o să mă însor
o să mă cheme abraham și-o să-ți jertfesc întîiul născut
lasă-mă doar să-mi plec capul între coapsele ei
de parcă m-aș întoarce în humă
iar sînii pe pleoape să-mi fie
bănuți de argint

și crezi că-mi făcu ăl de sus?
îmi dădu 21 de bonuri de masă
cu unul în minus pentru că de rusalii nu s-a lucrat
mi-a zis bine de data asta ți-a mers
du-te în toată lumea
vestește-o

de atunci tuturor le spun despre tine
ca despre o nouă religie a liniștii
și a uitării de sine
pînă se va găsi vreun împărat aiurit
care mă va răstigni
cu capul în jos

vineri, iulie 01, 2011

o zi din viata unui jurnalist

Există în cartea lui Soljenitîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, o scenă memorabilă, din punctul meu de vedere: după ce deținuții zidesc la -37 de grade Celsius, vine ora prînzului. Pe lîngă calitățile lui de zidar, Ivan se dovedește și șmecher. Adică face rost de porții în plus, apoi își savurează supa de plevușcă în tihnă. Respectînd proporțiile, cam așa e și jurnalismul. Atîtea canale media care se bat pentru publicitate și apoi, după ce o obținem, ne savurăm în liniște resturile de plevușcă.
Se mai face presă liberă? Pentru asta ar trebui să redefinesc termenul de liber. Dar nu despre asta e vorba aici. Cineva îmi spunea că jurnaliștii din presa scrisă sînt al doilea popor ales. Pentru că ei țin Sabatul. Ei vin duminica la muncă pentru ca luni dimineața unii să se bucure pentru că au supraviețuit în locul altora. Am mers cu ambulanța, cu poliția, cu mașina primăriei, am cărat morți la morgă din lipsa spitalului de personal, am rămas blocat în lunca Siretului, cu Boc și spp-iștii lui. Am băgat reportofonul în gură la părinți care și-au pierdut copiii, la copii care și-au pierdut părinții, întrebîndu-i stupid: și ce simțiți?
 Tremuram de groază pe podurile de pe Siret, cînd apele măturau totul în cale și mă gîndeam la bunicul meu, imobilizat, într-o casă afectată de inundații, am plîns pentru un băiat din Săbăoani ucis într-un autobuz capcană din Israel, am plîns pentru doi tineri uciși în atentatele din Madrid din 2004. Am fost pus în situația de a mă duce într-un alt sat din zona Romanului să fac reportaj de la niște părinți care-și pierduseră copilul în Grecia și ei habar n-aveau. Și cînd m-am întors după două zile s-au aruncat pe capota mașinii noastre crezînd că e mașina cu sicriul. Uneori, noaptea, în camera mea ies morții din parchet și mă ceartă de ce le-am dat doar inițialele.
Se întîmplă pur și simplu, ca jurnalist, să trăiești într-o zi zece vieți, nici una a ta. Dimineața poți fi la o conferință de presă insipidă, în care se vorbește numai politică, pentru ca apoi să fii într-un loc splendid, de care puțini știu. Se mai întîmplă să mănînci o tocană de mistreț în creierul munților ori să stai de vorbă cu oameni extraordinari. În public sînt foarte emotiv. Am fost invitat, la un moment dat, ca reprezentant al presei, să țin un discurs. Tremuram din toate încheieturile. Am spus atunci că, dacă îți perzi sufletul atunci nu mai ai ce căuta în presă. Am fost martor, de-a lungul timpului, la numeroase concursuri de angajare. Ei bine, nici unul dintre candidați nu a confirmat. După atîția ani de zile am înțeles în sfîrșit: jurnalismul nu e un loc de muncă sau o profesie. Jurnalismul e o stare. Jurnalismul e viață.