sâmbătă, iulie 23, 2016

jocuri pentru copiii întîrziați



cînd eram copil jucam prinselea cu tot ce-mi închipuiam
c-ar putea să mă prindă
cel mai mult îmi plăcea să stau în cerdacul unui conac boieresc
și să alerg de la o ușă la alta să nu mă prindă
vîntul de primăvară
pentru că într-o parte a lumii se face ziuă mai repede
am început un joc nou
în fiecare dimineață alerg
de la un capăt la celălalt al orașului
să nu mă prindă lumina zilei

lucrurile care mă fac viu nu sunt lucruri care mă țin în viață:
aburul respirației într-o dimineață geroasă
ca oglinda pusă la gura mortului
mă face viu
bătăile nebunești ale inimii ca pumnii lui gotti
 în coastele unui parior amărît ce nu și-a achitat datoria
mă țin în viață
dragostea mă face viu
sexul ocazional cu tot felul de groupies
pe care le pătrund stîngaci ca asasinatul ratatat al lui stauffenberg
mă ține în viață
dumnezeu mă face viu
iadul mă ține în viață

miercuri, iulie 06, 2016

flash



nu știu să fac diferența între un polizor și un flex
dar ce știu e că atunci cînd seara fac patul
mă cred gropar
și-l iau pe Domnul la rost
Doamne
unde-i găina și vinul care se dau de obicei
celor ce n-au treabă cu viii și morții
și sapă gropi de parcă-ar fi niște cîrtițe în călduri
iar Domnul răspunde
bă mucles alea se dau cînd
sapi groapa altuia

luni, iulie 04, 2016

10-80-10



polițiștii din toată lumea au stabilit că
din mulțimea oamenilor aflați într-o piață
dacă-ar avea posibilitatea să fure
10% dintre aceștia nici nu s-ar gîndi
10% ar fura fără să stea pe gînduri
iar restul de 80% ar fi indeciși

cam asta era tot ce-aveam în cap înspre dimineață
cînd umblam nălucă pe străzi
l-aș fi dat în judecată pe dumnezeu pentru malpraxis
în loc să-mi amputeze mîinile să nu mai scriu tot ce simt
mi-a cusut gura cu tendoane de vită
din cînd în cînd auzeam pe cîte unul cum expectorează
în apartamentele rătăcite
mi se făcea teamă ca atunci cînd eram mic
și-așteptam noaptea vreun monstru să răsară de sub pat
vîntul bătea cu putere ca un clopotar beat ce chema lumea
la sărbătoare
tabla unui acoperiș stătea spînzurată de creștetul unui bloc
pe asfalt o mulțime de vișine aștepta să se arunce în gol
adevărul e că pentru sinucigași noi n-am făcut niciodată nimic
dacă-i salvăm le scoatem ochii tot restul vieții
dacă nu
îi plîngem puțin apoi îi uităm
ca pe rugăciunile învățate mecanic
pe vremea cînd eram copii



duminică, iulie 03, 2016