joi, martie 12, 2015

un fel de fotografie cu mine


timpul pe care-l petrec între oameni
e invers proporțional cu timpul pe care-l petrec
smulgîndu-mi părul din cap
la gîndul că dacă-aș fi făcut totul altfel
m-ar fi primit între ei

cam ăsta-i instantaneul
deșii unii ar spune că-i prea puțin
pentru a-și da seama dacă sunt unul
dintre cei buni ori dintre cei răi
dacă pot să țin nou-născuții în brațe fără să-i scap
ori dacă miros a țigară
la interviuri de angajare

nu mi-am dorit altceva decît
o strîngere fermă de mînă
atunci cînd am făcut ceea ce trebuie
o perfuzie cu magneziu cînd n-am avut forța
s-o iau de la capăt
un banc deșucheat cînd am fost trist
și un costum închis la culoare
să nu mă arate alții cu degetul
pe la înmormîntări

(indescifrabil pe verso:
înainte credeam că exist ca să scriu
acum scriu ca să dau de știre și altora
că exist)


una din zilele acelea



e una din zilele acelea cînd mă trezesc
fără voință
de parcă în mine s-a cuibărit un parazit
ce se hrănește cu tot ce-aș fi putut să însemn
nu fac altceva decît să stau cu genunchii la piept
în propria țeastă
fug de lumină ca un mic proprietar  de magazin mixt
care trage obloanele de teama gărzii financiare
și-așteaptă înfrigurat după tejghea
s-o ia altul pe coajă

e una din zilele acelea cînd aș avea nevoie de vești bune
dar veștile bune nu sunt întotdeauna ce par
astăzi sunt yemenite fantasme
ce se aruncă în aer cu tot cu nevinovate cutii poștale

una din zilele cînd mi-e dor
de piele unei femei ca rădăcina unui copac de țărînă
mi-e dor de oamenii fără de care
odată nu-mi vedeam viața întreagă
să-i întreb acum
fără patimă
ce-a fost în capul nostru de nu ne-am dat seama
că ceea ce oamenii au unit
e prea omenește să nu dispară

ziua aceea cînd îmi spun că e semn rău
dacă prin fața ochilor îmi trece
toată viața cu tot ce-a fost în ea
între noi și bolnavii în metastază nu-i nicio diferență
toți știm că într-o zi se va fi sfîrșit
așa că ne pregătim pentru moarte
ca pentru un concurs de angajare într-o instituție publică
unde trupul e o simplă adeverință
că îndeplinim vechimea minimă necesară

luni, martie 09, 2015

cîteva lucruri care-mi lipsesc azi 2



cafeaua băută în locuri necunoscute în care nu credeam
c-o s-ajung
 cu bucuria unui copil care-a ieșit de la școală
și taxiurile chemate în miez de noapte să te ducă la gară
în timp ce-ți imaginezi că ești soldatul parizian în drum spre marna
cînd stai prea mult într-un loc locul acesta
capătă forma ta
patul apartamentul străzile oamenii podurile bancomatele
toate sunt după chipul și asemănarea ta
ușor ușor începi să crezi că dincolo de tine nu mai există
și altceva

cărțile foșnitoare cu mici animale
și maya cu ochii mari ca promisiunea unui nou soare
după ce se va fi stins cel care există deja

trupul lui elis lipit de trupul meu
ca pămîntul reavăn de tălpi
oboseala bolnăvicioasă care mă cuprindea
înspre dimineață cînd îi spuneam
femeie e timpul
să intri în mine ca într-o arcă
alege cîteva lucruri pe care ai vrea să le iei din lumea aceasta
pentru că de-acum înainte
dragostea mea ne va ține loc de uscat

serile dinspre primăvară spre vară
cînd lumina zilei se prelungea leneș
ca laptele dintr-un uger frămîntat în mîini de bunica
în timp ce șoptea
adu-ți aminte o preablîndă fecioară marie
pe atunci învățam să înot
să merg pe bicicletă
și alte lucruri pe care alții spuneau
că nu le voi uita niciodată
n-a fost nimeni să mă învețe
că devenim gesturi repetitive dacă știm totul
iar memoria și uitarea sunt fețele unui argint
pe care-l primim cînd ne-am făcut oameni mari
în schimbul aproapelui



cîteva lucruri care-mi lipsesc azi 1



mirosul discret de old spice care-mi aduce aminte
de primul meu bărbierit:
era zi de apă caldă la noi în cămin
spălam șosete în baia comună și mă uitam pe furiș
cum cei de-a 12-a plimbau pămătuful pe toată pielea
cînd am atins prima dată obrajii cu lama
am făcut-o mai mult să mă admire cei de-o vîrstă cu mine
să mi se spună pe nume ca unui bărbat
să mi se strîngă mîna ca unui bărbat
și în general să capete importanță ceea ce spun
ca toți bărbații
așteptam ca dintr-o dată să se schimbe totul
să pot bea țuică dintr-o înghițitură
să mi se nască o fiică pe care s-o numesc briseis
ai mei să mă cheme cînd e nevoie de mine
nimic din toate acestea nu s-a întîmplat
doar puful de pe obraji
a devenit mai des și mai aspru

soarele orbitor din chamonix
mirosul de ulei ars care-ți tăia mațele
și zumzetul unui ford galaxy ca mormăitul unui duhovnic
încercam să fac pe deșteptul arătîndu-le celorlalți
care e vîrful mont blanc  așa cum văzusem în poze
mai tîrziu am aflat că vîrful era exact
în direcția opusă

nopțile petrecute cu fruntea lipită de fereastra
unui vagon restaurant
în care mă căinam că nu mi-a ieșit niciun plan
credeam că oamenii vor rămîne lîngă mine tot timpul
așa cum priam nebunul credea că troia nu va cădea niciodată
și tot ca priam nebunul care se ruga de ahile
să-i dea înapoi trupul lui hector
orbecăiam prin orașe prefăcute în stîrvuri
 cerșind măcar urme de oameni
să le pot duce acasă

diminețile mohorîte din londra cînd
ploaia măruntă te sîcîia ca un discurs laburist în camera lorzilor
și frate-tu care-ți rula țigări înainte să plece la muncă
cu răbdarea cuvenită celui mai mic frate grimm