miercuri, martie 26, 2008

alt+shift

în mijlocul camerei hainele
schelete de pe care vulturii au ciugulit carnea
deschid uşa larg las aerul să intre
şi aerul mă izbeşte mă proiectează-n pereţi
ca un suv lovind cîini pe autostradă

fac dragoste tot mai lucid
nebunia în care smulgeam nasturi a dispărut
nebunia în care muşcam lobul urechii şi rămîneam cu el în gură
a dispărut
la spital doctorii m-au tratat cu valium şi marţipan
mi-a fost bine o vreme
sperma se lipeşte de trup
ca saliva de rîndunică

straniu şi dezolant acest loc în care mă aflu
ca o tigvă prin care orbecăi de unul singur
ies în oraş cu senzaţia mortului care crede
în viaţa de după
pe trotuar puzderie de femei
hecube ce-şi plîng hectorul atîrnat de un car

*

departe
atît de departe e graniţa firească a lumii
au îngheţat toate lacurile
o voce îmi sună în cap hai
curaj
marea traversare a început
trag zilele după mine ca pe o sanie
în care femeia mea aleutină
stă înfofolită în blănuri

cumplita senzaţie că sunt vînător de balene
aştept să mi se întîmple ceva
orice nu ştiu să dau nume
oricum să fie ceva mare

*

mă pregătesc de plecare
mama îmi spune să nu suflu o vorbă
despre ce se întîmplă în creier
coapsele tale le simt îngheţîndu-mă
nebunia a dispărut

şi aerul mă izbeşte mă proiectează-n pereţi
ca mirii din sat darîmînd porţile
în căutarea miresei

*

unde eşti tu
unde sunt eu
în mijlocul camerei hainele
ca nişte oameni fără suflare
fac dragoste tot mai lucid
muşc sfîrcurile ca pe o hostie
nu simt nimic

ca variola maimuţelor
oboseala s-a ghemuit în mine
şi îndoiala

metroul spindecă aerul stătut
în burta lui oameni de toate mărimile se îngrămădesc spre ieşiri
nu e nicio ieşire aici

*

mă pregătesc de plecare
în mijlocul camerei hainele
nebunia a dispărut

şi ochii închid şi ochii deschid

joi, martie 20, 2008

protege moi

ţi se întîmplă nu?
să-ţi fie atît de dor de oameni încît să ieşi din tine vîrtej
ca şi cum ai ieşi dintr-un apartament trîntind uşa – ah
ce bine ţi-ar prinde un apartament-
să mergi pe stradă gîngurind şi oamenii să te mîngîie pe creştet
ca soarele într-o după amiază molatecă
să stai de vorbă cu ei de parcă nu i-ai văzut demult
să-i întrebi de una de alta
ce-au mai făcut de la ultima creştere
dacă s-au tuns
ei să-ţi cumpere pîine ori să trimită bani prin money gram

sigur
ai nevoie şi de tandreţe
ca broasca ţestoasă de nisip
ai nevoie să ţi se facă un bine la rîndul tău să faci bine
şi pămîntul să se învîrtă în felul ăsta

sigur ţi se mai întîmplă
să visezi pepeni

*

într-un an în care cărăbuşii vor lua locul oamenilor
o să am o iubită cu părul mai lung decît undiţele pescarilor
eu o să mă închipui napoleon
îmi voi aşeza cortul în gara de nord ca la poalele moscovei
şi-i voi scrie scrisori despre
înzăpezirile prin care trec

*

mi se întîmplă şi mie să visez pepeni
şi broaste ţestoase
uneori chiar visez oameni
ce fericire ce fericire
întreb toţi ghicitorii de vise ce înseamnă
cînd visezi oameni

*

voi avea cea mai mică femeie din lume
care mă iartă de cîte ori uit să-i aduc ceva cînd mă întorc acasă
care mă iartă de cîte ori zac fără vlagă
trenul gîfîie ca un cosaş năduşit
oraşul meu plînge i-au crescut dinţi de lapte
nu pot să-l ajut
eu sunt împăratul pepenilor galbeni şi verzi
în iubita mea şi-au făcut culcuş două slujitoare
una care mă spală ziua
şi una care mă vindecă noaptea

marți, martie 18, 2008

despre lumini

în scobitura din umărul meu şi-a făcut cuibul o mierlă
gerogian îi spuneam hai să tragem cu praştia
georgian îi spuneam hai să furăm mere
seara se întoarcea cu păstăi şi crengi uscate
întărea intrarea şi ieşirea din cuib
noaptea dormeam cu umărul plin
dimineaţa mă trezeam cu umărul plin

*

dimineaţa siretul era cald ca o turtă
se făcea mic să treacă oamenii
caii
auzeam copitele plescăind de poftă
sub apă ţineam ochii deschişi să vedem peştii
ne înveleam cu nămol
seara ne întorceam cu fiori în spate
bunica zicea de nu treceţi pe-acasă nu primiţi lapte
în seara aia nu primeam lapte
cînd nu ai casă nu primeşti de niciunele

*

cînd eşti mic e bine să ţi se întîmple de toate
să te tai cît mai des
ori să-ţi rupi o mînă aşa ştii
din ce-i făcut omul şi cînd creşti
nu ţi se mai întîmplă nimic rău
seminariştii îmi aduceau gumă
de ciudă ţigăncile din salon spuneau
că-i căcat mexican
după ce m-am făcut bine
doctorul mi-a dat un ou de lemn înflorat
şi un ventilator de buzunar
eu ziceam că-i o moară de vînt
cînd creşti lucrurile se deformează
uneori umbli prin som şi ai impresia că-i aevea
sau zici că ai mai trăit un moment
deşi n-ai avut cînd

*

am dormit în salvare m-am trezit transpirat
cu cît te apropii de casă cu-atît ţi-e mai cald
am întrebat-o pe mama chiar am ajuns
mama a oftat un răspuns
casa e un răspuns pe care numai sufletul îl spune corect
fără să vorbească peltic

*

în scobitura din umărul meu şi-a făcut cuibul o mierlă
georgian îi spuneam hai să tragem cu praştia
georgian îi spuneam hai să luăm de mîncare
îmi umplea umărul cu părul ei întărea cuibul zîmbea
îmi răspundea cînd ţi-e frică de umbre
înseamnă că pe undeva pe aproape

s-a aprins o lumină

marți, martie 11, 2008

status:busy

luni o să mă duc la război un război oarecare
nu ştiu trecut sau prezent
beirut angola vietnam
o să vînez inamicii prin subteranele junglei cu aruncătorul de flăcări
eu sunt aruncatorul de flăcări
cînd zîmbesc totul ia foc în jurul meu
prea mult napalm şi singurătate

(da de ce să nu foloseşti cuvîntul singurătate îmi sună o voce în cap
pentru că e un clişeu bag în mă-sa toate clişeele dă-mi tu o senzaţie nouă)

marţi o să mă duc în china şi-o să mă însor normal
cu o chinezoiacă
da de ce bă mă întreba cartoafă la zece ani după ce ieşisem de la
luptătorul cu flautul
pentru că au ochii oblici şi mă învaţă karate dacă
mai dă tăică-miu-n mine îi rup inima
şi ce faci tu bă cu chinezoiaca
o iau în braţe şi o sărut

miercuri am să aterizez pe acoperişul căminului cu elicopterul
poate sunt foarte bogat poate nu asta e mai puţin important
se va uita ca vita administratorul care mi-a luat buletinul doar ca să urc la tine
ca vita se va uita va întreba cine sunt
nu contează în mintea mea
e totul posibil

(aceeaşi voce din cap îmi spune că toată chestia asta nu e poem dar e satisfăcătoare ca penintenţă
corect
nu m-am spovedit de vreo zece ani vocile din cap încetează doar dacă le dai dreptate)

joi o să am interviu pentru job (între noi fie vorba nu am da trebuie să-mi găesc şi eu
o ocupaţie de paşte mă gîndesc la ocupaţia germană din franţa în al doilea răboi mondial-
şi retrăiesc ziua de luni mi-am ales prost războiul)
yap sunt patetic uneori te ajung toate şi explodezi în mîna iubitei ca un proiectil găsit în pădure
de nişte puştani idioţi care se joacă de-a nemţii

vineri hmm să consultăm agenda încărcată de altfel prevăd un moment de sinceritate maximă
(vocea din cap tace i-am dat 300 de absint în club a)
nimic nu se întîmplă şi totuşi lîngă mine se trăieşte
acestae poemul singurătăţiiabsoluteabsintuluiabsolutnimicnumiiesebine

sîmbăta e ziua în care visez că mă întorc acasă cu trenul
îmi injectez morfină încerc să scriu ceva mesaje dar mă simt prea bine
îmi pun în ordine actele la capăt de linie mă găsesc controloriii dormind cu capul pe rucsac
măcar pentru asta ar trebui să mori o dată să vezi ce zic oamenii despre tine
(vocea din cap s-a trezit îmi spune că suntem suma celor care se gîndesc la noi
şi că ai fi un momument de prostie mai ia o bere neagră şi nişte absint ne punem noi de acord)


duminica e ziua în care mă pun de acord cu vocile mele vocile mele fac un duş
apoi o iau de la capăt

luni, martie 10, 2008

brincoveanu 49

ce-aş putea spune eu despre viaţă
mama dă telefon mă tu ştii cînd e paştele nostru
paştele mă-tii de viaţă
paştele nostru revăd într-o clipă cei şase ani de cînd nu am mai fost în biserica mea
a mea să-ţi intre bine în cap şi corul meu probabil acum fac repetiţie
la concertul de paşte astăzi tot creştinul se veseleşte şi se bucură
eu plîng din gît îmi iese o mînă întinsă


nu ştiu să transform
metrii în mile marine
kilogramele în livre
ziua de azi în ziua de mîine

un felinar se legăna pe o pînză de păianjen
felinarul din faţa geamului
atît de singur şi împarte lumină pentru toţi neînsufleţiţii
atît de singur şi împart lumină pentru toate sufletele
veniţi de-mi luaţi lumina

lucruri pe care le pot face

aş putea fi o coloană romană de care se reazimă toţi cei care
aşteaptă ceva orice
aş putea fi kilometrul 0 sau un loc de întîlnire mai cunoscut
pentru toţi necunoscuţii care se văd prima dată
aş putea citi rilke
ori să fac din pămînt o minge de rugby

un dumnezeu se legăna pe o pînză de păianjen în loc să mă ajute
dumnezeul meu m-am săturat să te port peste tot
şi să-ţi arăt neputinţa
dumnezeul mă-tii de viaţă
n-am vrut decît să fiu bun
să împart bere neagră săracilor
şi să fac dragoste în fiecare seară


ce-aş putea spune eu despre mine
ceva cît să ţină o zi
ceva cît să te ţină aproape
din gît îmi iese o mînă întinsă
tată am greşit în faţa ta şi aproapelui
primeşte-mă ca pe cel mai umil slujitor
cel mai iubit dintre pămînteni s-a întors
a intrat în capitală călare pe măgăruş
mulţimile i-au cîntat osana i-au dat de băut
de mîncat
l-au culcat pe un pat de campanie

avion cu motor ia-mă şi pe mine-n zbor
pînă în anzi ori pînă în canary wharf
mîngîie barba mea adu-ţi aminte cum e să mergi în picioarele goale
prin trifoiul abia cosit

vineri, martie 07, 2008

tara lui vam

dimineaţa mă trezesc cu tine agăţată de gît
ca un vraci indian de totemul său
inima mea se umple
camera noastră se umple
lumea se umple
totul devine un acvariu imens
înotăm printre epave de blocuri
comunicăm prin bule de aer
din cînd în cînd ieşim la suprafaţă
dumnezeu ne hrăneşte cu pureci de baltă
o dată pe săptămînă ne schimbă apa

notre raison d’être: ensemble da draga mea
notre raison d’être prizăm oamenii ni-i injectăm
îi rulăm îi tragem în piept preţ de cîteva ore
uităm
depărtarea şi slăbiciunea

astăzi sunt evgheni pluşenko dansez pe sex bomb în deschiderea
marelui premiu
marele premiu al unei ţări unde oamenii te sărută
pe frunte
marele premiu al raiului sau al unei planete unde s-au descoperit urme de viaţă
noi suntem doi celebri patinatori bulgari dansăm pe requiemul lui mozart
la ultima noastră reprezentaţie
apoi ne retragem la ţară
tu predai rusa eu curăţ prunii de omizi

astăzi îţi scriu din ţara lui vam
eu sunt tarbit omul cu inima arsă
tu eşti una femeia care doarme în scorburi
am făcut cafea ţi-am lipit cana de frunte
în fierbinţeala ei ţi-am ghicit
nasturii lipsă
umilinţa
şi dragostea

nu pot să-ţi ofer decît un debarcader
de unde îmi faci semn cu mîna
în fiecare zi cînd plec după lîna de aur

joi, martie 06, 2008

rece

ploaia stă agăţată de cer ca o jumătate de stîrv într-un abator
mi se face frig pielea se încreţeşte
mă gîndesc nu mai am haine
doar haine de iarnă
hainele mele sunt nişte ierburi urît mirositoare
sunt o plantaţie
niciun mesager azi niciun pachet
nicio voce

tristeţea vine timid mă întreabă dacă poate intra
îi spun intră şi mă deschid fără gesturi în plus
gunoierii spală pubele maşina lor verde seamănă cu o cutie de cadouri
nicio floare nu am să-ţi dau azi
şi gîndul acesta se lasă în vene ca fierul topit

ochii întredeschişi ca atunci cînd e vară şi laşi uşa crăpată să intre aerul
sînii tăi mici coapsele tale sunt acolo pentru moment
clipesc
apoi sînii tăi mici coapsele tale dispar
acum scrutezi întunericul din tunel ochii mei văd prin ochii tăi
acest întuneric din care ies vălătuci ca vata de zahăr

*

şi dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să ştii

şi dacă mă bucur cînd te întorci nu trebuie să ştii
într-o ţi se poate întîmpla să te rătăceşti
într-o zi ţi se poate întîmpla să mori în picioare şi nimeni
dar absolut nimeni să nu-şi dea seama
ori să nu conteze încă o moarte la catastif
încă un loc liber în cămin
numai eu trag de timp ca de fusta mamei

şi în lipsa ta beau
deplictisealădedisperaredecuriozitate
sunt un om bun printre alte patru miliarde de oameni buni

stăm la masă îmi arunci o privire neliniştită
eu îţi zîmbesc nu-i nimic ne va fi bine
da draga mea ne va fi bine ori în viaţa asta ori în alta
ne va fi bine oricum chiar şi cînd viermii vor săpa galerii în inima noastră
ne va fi bine
de ziua ta te voi urca în creierul meu vei avea bilete la clasa întîi
o să ne plimbăm cu hidrobusul pe tamisa şi cine ştie ce idei
îmi vor trece prin cap să ne pierdem timpul

stăm la masă îmi arunci privire calmă
eu îţi zîmbesc
în mine e atîta dragoste încît aş popula tot pămîntul
cu oameni ca noi
poate aşa lucrurile vor fi mai simple

mai fireşti

*

stau pe genunchi şi suflu în pumni
nicio panică azi şi nicio ieşire
stau pe genunchi şi suflu în pumni

nici un mesager nici un pachet de acasă
m-au împresurat
moş martin moş martin îmi cînta bunică-miu cu voce ostăşească
încerc să-mi aduc aminte legenda ţării lui vam
nepuinţa mea mă irită
încerc să fac un tată imaginar
neputinţa asta mă bîntuie

şi mestec în silă două felii de salam
maică-mea îmbătrîneşte de patru ori pe zi
mestec în silă
frate-miu face curat prin cine ştie ce catacombe
mestec în silă
şi sila asta îmi face bine
mă face puternic
sila asta e un copil extrem de educat
mă întreabă timid dacă poate să intre
îi spun intră şi mă deschid mecanic

*

acesta e chipul meu schimonosit
acesta e chipul meu relaxat
acesta e chipul meu umflat
şi totuşi e ceva în neregulă toate intră în mine
şi eu le ţin acolo ca o bătrînă care strînge toate nimicurile
pînă ce apartamentul duhneşte şi duhoarea ajunge în stradă
basarabenii mănîncă supă de sfeclă şi-au luat role
dimineaţa e o aglomeraţie de confuzii oare ce am visat
dumnezeule nici măcar de asta nu mai sunt în stare

şi dacă mă arde nu trebuie să ştii
nici măcar liniştea nu mai mişcă ceva în mine
nici măcar moartea nu-mi mai ţine de cald
privesc în gol două ore
apoi două ore stau pe trepte privesc oamenii
dau ţigări boschetarilor
totul se rupe
totul se rupe

împart chipurile în chipuri fade şi chipuri stridente
timpul trece altfel cînd îţi iei rămas bun
poate mai repede şi mai tăiat
am atîta dragoste în mine încît aş umple zece baniţe şi aş sătura
toţi săracii

*

cînd sunt neatent cîte un suv mai dă peste mine
şi eu îi împrumut forma nu mai am haine
hainele mele sunt o plantaţie
hainele mele sunt trei prăjini din dealul ungurului pe care
nu le mai lucrează nimeni

iar eu îţi spun ţie că nu mă doare
totul e un sincron perfect
tu mă simţi eu te simt restul e doar anamneză
îţi spun sincer că nu mă doare

mai ţipă noaptea cîte-un student de la opt sau de la unu
mă trezesc speriat mă uit la tine
cînd dormi nu mai eşti femeie eşti toate locurile
în care n-am ajuns pînă acum te adulmec
nările se dilată
mă întreb oare cîte braţe îmi vor mai creşte
să-ţi fie bine

*

mănînc în silă
stau agăţat de sila mea
ca o jumătate de stîrv într-un abator

duminică, martie 02, 2008

mater misericordiae

duminica mama îmi dă telefon să mă întrebe dacă am găsit o biserică
dacă am ce mînca dacă am găsit oameni
eu îi spun da sunt bine nu prea mai am haine
dar e totul bine

stăm doişpe în apartament
uneori bucătăria se aglomerează şi mîncăm pe genunchi
tu ai zice că ne împărtăşim
eu simt un fel de sfîrşeală în degete
mina dreaptă cedează piciorul drept cedează mă întreb
de ce toate lucrurile drepte trebuie să cedeze
ai apă plată
ai fost la kaufland
apoi tăcere de parcă ar urma să murim

ţi-aş povesti multe despre cum am găsit oameni
despre cum mi-a apărut într-o noapte o stea în frunte
au sunat cei de la flanco
au sunat cei de la bcr
pînă şi frate-tu se duce la biserica italiană din londra
el a găsit tu cum nu poţi găsi o biserică
am vrut să merg la catedrală dar ştiu că e undeva prin piaţa romană
dumnezeul meu e prin piaţa romană
o să-l găsesc odată şi-odată

stăm doişpe în apartament
iubita mea mă iartă tot timpul
mă iartă din principui
am găsit oameni de ce să mint
uneori bucătăria se aglomerează ţi-aş spune că e cina de taină
că împărţim tot
dar nu e
mîncăm pe genunchi uneori ne mai curge din gură
o fărîmă de adevăr