miercuri, septembrie 17, 2014

pasager 4



când eram copil îmi spuneam în secret
marcelino pan y vino
furam pâine și brânză-nu știam unde țin ai mei vinul-
dădeam să mănânce unui arbore de lalea
așteptam luna iunie să apară laleaua mamă
de atâta visat cu ochii deschiși ai mei spuneau
că nu voi face mare brânză în viață
că am să ajung mai singur ca dumbo
plăteau slujbe la sfânta clara
să transmit în direct tot ce se întâmplă în mine
să mă trezesc la realitate
și m-am trezit
cu morții în brațe ca o coșarcă
pe care tovarășu inginer la ora de muncă patriotică
 ne spunea s-o umplem cu prune
până la prânz

mult mai târziu mi-am dorit un springer spaniel
pe care să-l numesc merlin mcdonald și să pornesc alături de el
războiul de unificare a scoției
îmi puneam cortul pe 1001 parliament street
scriam pe toți pereții
we shall never surrender

acum îmi dau seama
cu cât ții mai mult ochii deschiși
cu atât nimeni nu-și va da seama că și tu exiști
în fiecare dimineață mă trezește icnetul scurt al unui pickamer
 îmi ține de urât și nu știu  dacă o face din prietenie sau dacă-i plătit
pentru asta

marți, septembrie 16, 2014

pasager 3



tot mai des
mă cuprinde o stare de oboseală ca otrava extrasă
dintr-un pește exotic
simt totul dar nu pot face nimic
nu cred că există secunda despre care vorbesc toți
secunda în care toată viața îți trece prin fața ochilor
cred doar că există
în singur îngrozitor moment de singurătate
pe care încerci să-l umpli cu tot ce-ți trece prin cap

mă plimb pe străzile acestui oraș
ca și cum mi-aș plimba limba pe pântecul unei femei tot mai jos
înspre coapse
îmi imaginez că stau într-o speluncă din soho
beau un pahar de maotai îndoit și ascult peng liyuan
în timp ce barmanul umflă nota de plată turiștilor

să nu ai niciodată încredere în cei ce spun că sunt sinceri cu ei înșiși
dacă ar fi așa până și umbra noastră ar scrie un bilet de adio
apoi s-ar arunca în lumină
în schimb ei sunt un fel de țară în care învinșii își găsesc liniștea
așa cum a făcut von braun în america
dacă aș fi sincer cu mine
aș spune că toate lucrurile și oamenii în care-am crezut
fac parte dintr-o moștenire genetică
ce mama dracului
nu mai suntem copii să credem orbește că mamele noastre
ne-au adus pe lume fără mecanisme
de apărare

tot mai des mă gândesc să las pe altul în pielea mea
poate se descurcă mai bine
tot mai des mă întreb dacă nu cumva sunt un simplu
colecționar compulsiv de fragmente furate din viețile altora

pasager 2



ca să scap de tristețea ce mă învăluie
ca un bătrân samurai ce-și mângâie pentru ultima oară katana
uneori îmi închipui că dumnezeu locuiește în apartamentul de vis-a-vis
și toți vecinii se înghesuie la avizier să vadă
cât plătește la întreținere
alteori îmi spun că dumnezeu e o femeie
care s-a cununat în grabă la starea civilă și-a luat numele soțului
să nu mai audă cretinii care se roagă pentru ceea ce au deja

acesta e felul meu de a-mi ține de urât
cânt nimeni nu mai întreabă cum o mai duci
sau dacă taxiurile de la marna au schimbat cu adevărat
 istoria vreunui război
le-aș coase gura cu tendoane de vită celor ce cred
că iubirea pe care o primești este egală cu cea pe care o dai
ei n-au iubit niciodată altfel ar fi știut
iubirea pe care o dai nu e ta să fie dată
așa că nu ai nici un drept să ceri ceva în schimb

un singur lucru mi-a rămas de făcut
să caut oameni cu îndârjirea unui fizician a cărui fixație
este să demonstreze că nu există
viața de dincolo

duminică, septembrie 14, 2014

pasager



ar trebui să-mi dea de gândit faptul că am început
să vorbesc despre moarte ca despre o mare dragoste
pe care am încercat s-o uit ani întregi
apoi m-am trezit într-o zi că uitarea nu are sens
dacă nu mă mai doare
când mă uit la viața mea de acum
mă simt ca un scriitor rămas fără inspirație
care știe că ar trebui să tacă dacă nu are nimic de spus
cu toate astea forțează metafore
în speranța unui premiu pentru debut

sper doar ca atunci când soarele se va aprinde
să fiu proaspăt bărbierit
știu că femeile sunt pricepute la îmbăieri și bune intenții
dar chipul nu mi l-aș încredința lor niciodată pentru că
nu am văzut nicio mamă care și-a învățat fiul să se bărbierească
așa voi fi sigur
că nu am semne particulare
că sunt exact cine sunt
că acolo sus ceea ce voi primi voi primi
pe merit
fără confuzii
știu foarte bine
că justiția noastră e oarbă
iar cea divină
e mută

până atunci mi-ar place să cred
că m-ați primit în viețile voastre
ca pe un pasager care caută un loc liber într-un tren de noapte
îl primiți lângă voi purtați discuții plăcute
despre maimuțele capucin
politica colonială a coroanei britanice și despre cât de aproape
i-a fost robin williams lui mumble
în cele din urmă
deveniți intimi
îi încredințați sarcina cea mai de preț
să vă trezească la destinație
în timp ce el își continuă drumul
prin alții

luni, septembrie 08, 2014

porta gayola



sunt mai sigur ca niciodată
că am fost creat pentru lucruri mărețe
la început îmi doream să mor în somn
simplu și fără durere
m-am lecuit repede
nimeni nu și-ar dori să treacă dincolo fără să știe
să se trezească într-o stare vecină cu iadul
întrebându-se cât a trăit sau dacă viața a fost nedreaptă
e ca și cum te-ai trezi dintr-un somn adânc apoi te chinui tot timpul
să-ți aduci aminte ce ai visat

de viața mea nu sunt prea sigur
la început mi-am dorit un luptător dat dracului
ca foreman sau de la hoya
m-am lecuit repede
ei au sfârșit întotdeauna faliți
și cu pierderi masive de memorie
m-am întrebat de-atâtea ori doamne ce vrei de la mine
că am uitat să trăiesc și-acum vorbesc despre mine
ca despre un cunoscut căruia aș vrea să-i fiu prieten
pentru că a trecut prin atâtea
bucuros că tot ce-a trăit nu mi s-a întâmplat mie

m-am săturat de mâini întinse care spun o poveste
în speranța că vor primi pomană
mai bine dați-mi coapse nedesfăcute
în care să-mi ascund
sărăcia