miercuri, decembrie 26, 2012

i'm bulletproof nothin' to lose



Unde Dumnezeul Mă-tii ești?

M-am săturat să mi se pună cîte-un nod în gît de fiecare dată cînd cineva întreabă de tine.
L-ai iertat?
Da domnule l-am iertat. L-am iertat de-acu nu știu cîți ani.
Îl iubești?
Nu nene. Poate să fie cel mai bun prieten al meu și atît.

Înțelege. De iertat te-am iertat. Poate ți-o fi rușine.
Și mie mi-a fost de-atîtea ori. Vrei să-ți spun?
Ce rușine mi-a fost în Gara de Nord cînd am cerut o țigară? Cînd am fugit din spital cu targa în spate și cu dublă fractură de zigomat? Cînd am pierdut-o pe Emilia? Pe Elis? Pe Medeea? Pe Andreea? Și pe cele care au urmat după? Nu mi-e teamă să fiu patetic. Dar nu suport să iau pumni în plex din vina altora.
În ultimele zile m-am întîlnit cu mulți oameni care te-au cunoscut. Și m-au întrebat dacă mai știu ceva de tine. Dacă am făcut ceva pentru tine. Să dau de tine. Dacă te mai recunosc. Dacă aș sta de vorbă cu tine.

Poftim. Hai să vorbim.
Azi noapte am dormit foarte prost. Am visat că am ucis un copil. Era un copil extrem de enervant. În vis mă trimisese mama la piață. Și pe la tarabe era un copil de nouă ani care cerșea de pe la toți. A venit la mine a băgat mîna în buzunarul meu și eu l-am aruncat în zăpadă. S-a ținut de mine pînă am ajuns acasă. Noaptea trebuia să scot murături din boxă. Noi n-avem boxă dar în vis se poate orice. L-am găsit pe conducta de apă caldă. A sărit pe mine și a început să mă lovească. Nu sunt un tip violent dar în momentul acela l-am prins de gît și am început să-l sugrum. Pur și simplu simțeam între degete cum își dă ultima suflare. Cînd am simsimțit că mai are o ultimă gură de aer l-am lăsat pe conductă și m-am întors în casă. Eram așa de mîndru că am dormit neîntors. A doua zi m-am dus la muncă. Am realizat ce am făcut și eram atît de speriat că nu-mi venea să fac mai nimic. In momentul în care l-am văzut pe buletinul informativ al poliției ca moarte suspectă m-am dus și m-am predat.Culmea. Il chema Emi. Singurul meu regret era doar că n-am să mai văd niciodată poarta din Soho.

M-am trezit. M-am trezit de parcă de inima mea era legată o piatră de moară. De parcă aș fi făcut ceva fără întoarcere. Nici măcar după ce am tras aer în piept nu m-am convins că nu am ucis.

Unde ai fost tu în toți acești ani în care am avut nevoie?
Nu să-mi spui chestii legate de Dumnezeu sau de drumul ales în viață. Ci să-mi dai o palmă peste cap și să-mi zici boule nu te apuca de fumat. Ori să recunoști că anul ăsta Steaua a fost mai bună ca Dinamo. Pentru că știi că sînt singurul stelist din familie. Unde ai fost tu cînd mi-au pus poprire pe cont? Măcar să te fi știut acolo ca o umbră răutăcioasă care să-mi zică: Vezi? Ți-am zis eu!
Unde ai fost tu? Toți anii ăștia în care am plîns toți morții pe care nu i-a plîns nimeni. Toți anii ăștia în care am avut atîtea de povestit. Cîte lucruri am văzut. Să-ți spun cum am confundat panourile solare de Mont Blanc cu parazăpezile de la noi.

Și poate puțin din mîndria mea ți-ar fi făcut bine. Ca un ceai cald.

Nu mi-e frică să fiu patetic. Nu știu dacă mai ești în viață ori te-ai grăbit s-o iei pe dedesubt de rușine. Ultima dată știam că ai pensie pe caz de boală și că trăiești cu o femeie la țară. Eu te-am iertat ca să-ți pot spune tată. Tu te-ai iertat ca să-mi poți spune fiu?





marți, decembrie 18, 2012

Memorabil

Marti, 18 decembrie, se primeste un telefon la redactie. Din intimplare raspund eu.
-Ziarul de Roman. Buna ziua.
-Buna ziua. Sunt o batrinica din Roman si v-am sunat in speranta ca ma puteti ajuta. Am o nepotica si are de facut o tema pentru scoala.
-Bun. Cu ce va pot ajuta?
-Imi puteti spune cum ii cheama pe renii lui Mos Craciun?
-............

vineri, noiembrie 30, 2012

no london for me today



uneori noaptea cînd pun capul în pernă
intru adînc în mine ca iona de bună voie în burta balenei
mă dau de trei ori peste cap
mă transform în turist japonez
fac mii de fotografii cu soldatul din garda regală pe care îl port în piept
în loc de inimă

sînt zile în care îmi vine să urlu să rîd aiurea
să lupt pentru o cauză nobilă
cum ar fi protejarea unor specii de umbre
pe cale de dispariție
atunci mă leg cu lanțuri de porțile cerului
mateloți bronzați îmi taie cu flexul închipuitele mîini
îmi spun că dracul nu e chiar așa negru
mai mult sîngeriu
că tot ce se întîmplă are un sens
căderile sînt făcute pentru că e modul asfaltului de a-și face prieteni
femeile jumulesc soarele în așteptarea bărbaților
bărbații se lasă pătrunși de corpuri străine pe care apoi
le învăluie-n nacru

am cărți de vizită deci exist
nu-mi pun întrebări esențiale
dau periodic lui dumnezeu ce e al lui dumnezeu
nu mai cred că dacă îngropi oameni
peste noapte o să răsară copaci cu oameni
de deochi sînt ferit am la încheietură o londră

mi-e dor de-o castană
mi-e dor de-un fazan și de un castel
în care să fac focul și focul să-l împart oamenilor
oamenii să se întoarcă acasă ca-n noaptea-nvierii
să mă țină în palme
cu grijă
să nu mă sting


sâmbătă, noiembrie 24, 2012

Fainoșag



O vreme închisă. De parcă procurorii l-au săltat pe Dumnezeu pentru înșelăciune. A primit mandat de reținere. Aștept să văd dacă va primi arest preventiv. Mă amuz. Îți dai seama că orice deținut l-ar vrea în celulă. Ar fi ca peștișorul de aur. Ca să nu te fut în cur dă-mi în fiecare zi un pachet de țigări. Ca să nu te fut în gură dă-mi în fiecare zi niște legale. Ei nu știu date tehnice. Bun. A fost condamnat la doi cu executare și complementară trei ani. Vă spui io. Scădem arestul preventiv. Cu puțin noroc iese după un an și patru luni. Pentru bună purtare. Ce credeați? Că Dumnezeu promite ca fiul său că toți colegii de celulă vor merge în rai?
Studiu de caz.
Iese din penitenciar după un an și patru luni. Are cazier. Are deja o vîrstă. Mai crede cineva în el? Participă la cursuri de reconversie profesională. Dacă are noroc e angajat într-o fabrică ce produce centuri de siguranță pentru bebeluși. Seara se duce în cer bea un coniac se uită pe Discovery la ăia care descoperit bossonul Higgs apoi adoarme. Uneori îl sună de pe la call-center să-i prelungească abonamentul. Ori să-i prezinte ditamai oferta de asigurare de viață. Uneori stă la crîșmă cu nea Grigore și-i spune că s-a cam săturat că a cam apus că nu i se mai scoală și nu are rost. Uneori pocnește din degete și minunea nu-i iese. Atunci se uită la emisiuni de divertisment unde îl vede pe Dynamo și exclamă: Cum pula mea a făcut asta?

*

Orașul are miros de asfalt și alune. Cele patru sute de tancuri au dispărut. Umblu prin mine ca un candidat la deputăție. Unii împart umbrele alții rulete eu împart ora exactă. Am un ceas șmecher. Îți arată cît timp îți ia să ajungi de la un om la altul. Îl vrei?

sâmbătă, octombrie 13, 2012

nu vreau morminte



într-o altă viață cineva m-a întrebat: ce-ai vrea să fie scris pe cruce? la momentul respectiv am zis ceva genial. atît de genial încît am uitat.
să fim bine înțeleși. îmi iubesc viața ca pe mama mea. sînt reporter ok? mi se întîmplă să scriu ori să văd povești cu oameni învinși care și-au pus capăt zilelor. îmi cer scuze că sînt sociopat.
să vă explic. de vreo doi ani de zile în mine e un gol mai ceva ca-n țeasta din hamlet. cînd am crezut că scap de executarea silită banca a cesionat către alt executor judecătoresc care a calculat aceeași sumă. dimineața îmi vine să mă dorm pînă la crăciun și să-mi bag picioarele dacă iau penalizare la muncă. dar nu despre asta e vorba.
mai nou am început să visez noaptea tot ce am trăit ziua. așa cum vreau eu.
am început să mă iubesc pe mine însumi de parcă mi-aș fi aproapele.
aș vrea să trăiesc veșnic să văd cum lumea se transformă. nu vreau să pierd nimic.
cu toate acestea nu vreau morminte.
am avut ocazia să mă duc la mormîntul bunicii mele. unii au rupt buruienile care au crescut pe mormînt alții au aprins o lumînare. alții s-au rugat de parcă ar fi schimbat cu ceva. ori e în rai ori e în iad. doar dumnezeu știe. dumnezeu nu are nevoie de rugăciuni. dumnezeu are nevoie să știe că omul ăla a însemnat ceva. dumnezeu e om. dumnezeu uită pe cei care nu au însemnat nimic. degeaba ai un mormînt. îngroapă frate bine în inima ta pe cei care au trecut prin viețile tale. dumnezeu nu uită dacă tu nu uiți.  în fiecare dimineață deschide ochii ca și cum ai aprinde lumina în cameră. nu vreau morminte. vreau un cîntec de dragoste. un final care să mă găsească pe un aeroport. anonim dar atît de iubit cum am fost. și să nu te pună dracu să mă judeci. că doar dumnezeu trage linie. și el spune cît bagaj de mînă am voie dincolo.   
ps. nu te-am putut privi niciodată în ochi de teamă să nu vezi bocitoarele de ocazie.

sâmbătă, octombrie 06, 2012

how fast we grow



N-am vrut niciodată să scriu. Am vrut să-ți vorbesc. Am vrut ... nu știu ce dumnezeu am vrut. Iată-mă ajuns la capătul meu. Scriu după mult timp în care n-am făcut altceva decît să-mi văd de viață. Nu mai am nevoie de femei de oameni de elefanți sau girafe.

Uneori am drumuri lungi. Atunci îmi lipesc fruntea de parbriz. Alung toate vietățile care au fost în mine. Mă liniștesc. Zîmbesc. Îmi aduc aminte de emilian cel mic, cel care stătea pe marginea drumului și făcea din mînă mașinilor cu număr de Polonia. Și ei ne aruncau bomboane.

Probabil că am rădăcini foarte tari. De aia cînd mi-am dat foc am rămas întreg. De fapt am fost un prost. Am stins pe mîinile mele mai mult de 20 de chiștoace și n-am înțelest că eu sînt focul. Iar foc pe foc nu se stinge.

Eu cu maică-mea nu comunic. Și într-o seară mă trezesc că cineva bate în ușa dormitorului. Cei care au fost pe la mine știu cum e. Măi și bate bate în ușă eu mă uitam la un serial pe AXN. Bătea cu disperare. Mi-am zis: puii mei. Noroc că e vineri și sîmbătă am liber. Plus că dacă ar fi ieșit maică-mea ar fi blestemat pe oricine era.
Am deschis ușa. Recunosc nici eu nu eram întreg la minte. A intrat val vîrtej și s-a așezat pe un colț de pat.
Am vrut să-ți dau add pe fb. îmi zice.
Sorry da io tocmai am trecut printr-un proces în care am scăpat de tot ce e inutil, i-am răspuns.
Ok. Io sînt inutil?
Am tăcut.
Soarele a mustăcit puțin apoi a continuat: Ai absolvit Dreptul, nu?
I-am zis da. Numai în pielea să nu fii. Deja trecuse ora la care trebuia să adorm.
Ai cunoștințe de Dreptul Muncii?
La naiba. Tîmpenia asta de drept al muncii se modifică din doi în doi ani.
Ok, zice soarele. Am înțeles că nu te pricepi. Dar zi-mi și mie, dacă știi. Codul muncii zice că se lucrează de luni pînă vineri, iar sîmbăta și duminica se plătește dublu.
Depinde de patron, i-am zis. Îți poți lua recuperări.
Ai o țigară?
Poftim.
Sincer să fiu nu știam că soarele are plămîni, dar am zis ok, am halucinații deci totul e permis.
Te rog nu fuma în cameră.
S-a uitat la mine ca și cum aș fi fost vinovat de ceva.
Bă emilică eu te știu de mic. Am crescut odată cu tine da asta nu înseamnă că ne tragem de șireturi.
Bun și?
Am venit să te întreb o chestie. Dacă poți să răspunzi bine. Dacă nu e ok.
Fuckin hell. N-am știut știut niciodata să rulez foi de țigări dar în momentul ăla așa îmi erau degetele. Țigări rulate.
Ce vrei să știi?
Băi tată, ție îți mai bate inima?
Da.
Mă trezești și pe mine mîine?




miercuri, septembrie 05, 2012

Stop cadru


Stau la trecerea de pietoni și aștept să se facă verde. Pe partea opusă o bătrînică face același lucru. Are poșeta deschisă. În spatele ei două țigănci. Una are un șal lung sub care își ascunde mîna. Se face verde. Pe mijlocul trecerii de pietoni țiganca își strecoară mîna în poșeta bătrînei. Urlu instinctiv: Ia mîna. Țigăncile se sperie și o iau la fugă. Nu înainte să mă blagoslovească cu vrei doi dumnezei și trei sfinți. Bătrînica se uită confuză în jur. Nu înțelege ce se întîmplă. Într-un final realizează ce se întîmplă. Vede poșeta deschisă. Mă strigă: domnu, domnu, mulțumesc. Eu sînt deja departe. Mulți ar spune că am riscat. Pentru că în spatele țigăncilor se ascunde de cele mai multe ori un bărbat care le supraveghează și puteam s-o iau pe cocoașă.
Al doilea cadru. Merg pe stradă. La vreo 20 de metri în fața mea un bătbat urlă brusc duce mîna la inimă apoi cade în genunchi. Lumea întoarce capul se uită curioasă apoi își vede de drum. Mă grăbesc să ajung la el. Îl stropesc cu apă îl întreb dacă îi este rău dacă vrea să sun la 112. Își revine spune că n-are nimic. Miroase a alcool. Are forța să-mi spună împleticit: mulțumesc.
Să fiu bine înțeles. Nu vreau să fac din asta un titlu de glorie. Cred că nepăsarea noastră ucide probabil de două ori mai mult decît fumatul. O țigară îți afectează dantura plămîni îți scurtează durata de viață. Te poți lăsa și atunci șansele de a tră mai mult cresc. De nepăsare însă n-ai să scapi niciodată. Dacă ai fost nepăsător o dată atunci așa vei fi tot timpul. Pentru că asta ți-e firea.
M-am obișnuit ca de fiecare dată cînd văd un om căzut pe stradă să-l întreb dacă e beat sau i s-a făcut rău. Lumea se uită la mine ca la un nebun.
Dacă cineva îmi cere țigări pe stradă îi dau și ultima țigară. Cînd dai cuiva bani poate nu are nevoie de ei. Dar cînd dai cuiva o țigară știi cu adevărat că acela vrea o țigară și nu bani cu care să-și cumpere. Nu știi niciodată unde sau ce-ți face viața. Gesturile mici contează cînd lipsesc gesturile mari. M-am obișnuit să fac toate aceste gesturi mici pentru că nu știu niciodată cînd voi avea nevoie de cineva care să ma întrebe dacă sînt bine. Și-atunci sper să pot avea și eu forța să spun mulțumesc

sâmbătă, august 18, 2012

my sorrow


Nu am nimic de ascuns. Da. Noaptea mă gîndesc uneori cum ar fi viața fără mine. Poate vor fi blocuri atît de înalte că Dumnezeu va locui într-o garsonieră în care intri după ce un mecanism idiot îți scanează retina. Poate vor fi mașini care zboară. Da. Asta regret că nu apuc să văd. Că nu trăiesc veșnic. În rest nu am nimic de ascuns. Mi-e teamă că într-o zi inima se va opri ca o tîmpită geloasă și-mi va spune ce-am căutat în alt trup? Apoi o să se așeze pe bordură și-o să-mi zică gata între noi s-a terminat totul. N-ar fi așa o mare tragedie. La cîte trupuri vezi pe stradă nimeni nu întreabă de inimă.
Mi-e teamă că într-o zi mă va înțepa o viespe și voi intra în șoc anafilactic. Mi-e teamă că într-o zi voi face duș becul se va arde iar curentul va trece prin vaporii de apă și-o să mor electrocutat. De moarte mă tem tot timpul. Viața nu mă sperie. Mă sperie cînd merg în Kaufland și habar n-am cum să fac rost de un cărucior de cărat produse pentru că habar n-am pe unde se bagă fisa de cinci bani. Mă sperie noaptea dulapul cînd am impresia că respiră cu mine. Cînd eram mic am tăiat un porc. Nu i-am nimerit jugulara din prima. Cei mari au făcut treaba în locul meu. Apoi o femeie m-a rugat să tai o găină. Am privit cum trupul sare de colo colo împroșcînd singe. Am acoperit-o cu un lighean. Apoi am văzut cum se taie un iepure. Am început să mă întreb oare ce gust are carnea de om. Pentru că a mea știu ce gust are. 

joi, iulie 12, 2012

tower bridge


caut bolnav în metastază căruia să-i injectez doza letală
caut sinucigaș căruia să-i scriu bilete de adio
condamnat căruia să-i citesc psalmii
vreau să mă obișnuiesc cu gîndul
că sîntem atît de singuri că nici umbra nu mai crede în dragostea noastră
așa cum ziua privește cu ură
spre noapte

viața mea e un crocodil pe care îngrjitorii unui circ
l-au scăpat prin oraș
mă simt ca o hidră
noaptea pun capul în pernă ca pe un eșafod
morții despre care am scris cu inițiale aruncă în mine cu piersici
că o bardă somnul retează grumazul
a doua zi îmi crește alt cap

dumnezeu suferă de obezitate morbidă
se linge pe degete de fiecare dată
cînd îmi smulge  o rugă
provincială

vineri, iunie 15, 2012

din nou la școală


pentru că n-am mai suportat într-o zi mirosul de scorțișoară
m-am hotărît să-mi schimb jobul
și m-am făcut profesor suplinitor de uitare

ehei ce trai ce viață nenicule
de-aș fi știut că se poate trăi atît de ușor
m-aș fi născut dintr-o dată uitînd
pe 12 și 27 în fiecare lună am avansul și lichidarea
primesc doi bănuți pentru pleoape
și frunze de dud să-mi hrănesc umbra
în funcție de numărul de zile lucrate

viața mea se întîmplă așa
în fiecare dimineață intru în trup ca într-o sală de clasă
deschid catalogul și fac prezența
hemoglobina? prezent
plănmînii? prezent
inima? scutire medicală s-a îndrăgostit
de o viață cu o iarnă mai mică din clasa vecină și a făcut oreion
limfa? prezent
trag aer în piept ca și cum aș pătrunde-o femeie
apoi încep


dragii mei deschideți sternul la pagina cinci
astăzi vom învăța să uităm chipuri
ne gîndim la unul  pînă se destramă și nu mai știm al cui e
apoi vom învăța să uităm nume le ștergem din piele
cu apă și vin
uităm numere zile străzi continente planete
uităm pînă și ce am avut aseară la cină
cînd vom ajunge la capătul nostru vom învăța să uităm oameni
ei se uită cel mai ușor e de ajuns doar să-i ierți
pentru că pleacă

sâmbătă, mai 26, 2012

scrisoare către cei care vor să mai primească scrisori

ți scriu ție cel sau cea care nu mă cunoști
nu mă plîng ba chiar le doresc tuturor viața mea
de la cerșetorul de țigări din gara de nord pînă să iei interviu primului ministru
ori de la marele reporter care fuge pentru că l-a părăsit prietena și-i cere visele înapoi
pînă la un om mărunt care a învățat să tacă

încep prin a-ți spune că  degeaba am două picioare
dacă nu mergem împreună braț la braț
am făcut o pasiune pentru bețivii căzuți pe stradă
îi zdruncin de umăr și ei se mai mișcă
în rest noi facem figurație dacă mă întrebi mai trăiești?
eu sînt absent
dacă întrebi pe unul căzut el spune că da ba chiar îți mulțumește
că în sfîrșit s-a interesat cineva
nu contează mersi sînt beat dar aprecieri că ai trecut pe la mine

și-mi vine să urlu că aș găsi moartea pe stradă
i-aș face respirație gură la gură hai să vedem
dacă sîntem compatibili
bineînțeles nu va supraviețui
dar ca o pacoste rudele vor face scandal
cum că am mutat coasa și i-am dat peste cap pe criminaliști

îți scriu ție dumnezeule care mi-ai putea ține loc de om
îți scriu ție omule care mi-ai putea ține loc de dumnezeu(doar pentru o viață)
da
mă doare
n-aș putea să-ți spun ce
că mi-am pierdut doi dinți
că nu-mi sînt respectate drepturile
ori că pur și simplu
am dreptul să mor
dar trebuie să stau la rînd de parcă aș dona doi la sută
organizațiilor nonprofit
în speranța că n-o să mă năpădească furnicile

aici nu e vorba de viață și moarte
nici de lumină sau întuneric
dacă soarele ar avea carte de muncă mă întreb ce pensie va avea
da
recunosc
mi-am dorit în viitorul trecut să fiu soare
să fac tumbe toată ziua
să vă mai joc niște farse
dar dimineața să mă știți sus

sâmbătă, mai 19, 2012

headstone


oare n-ar fi mai simplu ca în loc de chipuri
să avem o piatră funerară
pe care să scrie data nașterii și a morții
cine ne-a făcut
ai cui am fost și ai cui sîntem
ce realizări avem în viață
măcar așa să știm cu cine avem de a face
poate că dimineața ne-am trezi în paturi străine
ne-am îmbrăca fără cuvinte sau regrete
pentru că știm la ce să ne așteptăm
azi e azi nu luni marți sau miercuri
vom vedea dacă va mai fi mîine
trupul pe care l-ai lăsat în urmă
va deveni și el urmă

de ce să nu recunoaștem
seara cînd tragi plapuma peste gură
te întrebi tu cine dracu mai ești
îți numeri degetele coastele tîmplele
ca să fii sigur
că ești tu și nu o curvă pe care ai agățat-o de ziua orașului
să umple bruma de casă
cît îți lipesști

apoi te iei la palme și-ți spui idiotule
puteai să lași un bilet
să spui
că azi nu ești tu
pentru că puteai să faci curat
să aștepți musafiri
ori să te faci praf cu îngerul păzitor
care și-așa are pe cartea de muncă două avertismente
pentru absențe nemotivate

eh
 vorbesc și eu ca prostul
e mai ușor să ții capul pe umeri
decît o piatră pe care să scrie
am fost

joi, mai 17, 2012

acatist


sînt zile în care în loc de inimă în piept am o gamelă
din care liorbăie niște bunici
ghemuiți în tranșee
plămînii sînt schije ce spintecă noaptea
și-i scot măruntaiele
de veghe la capătul ei ziua un panicat medic militar
care nu știe altceva decît să administreze morfină

mai sînt și zile în care scot lumina din casă
ca pe un prozelit ce-mi vinde gogoși despre noi dumnezei
vreau doar să stau întins
să fac pe mortul
ori să-mi imaginez că liniștea e un cadavru cu care trăiesc
de ani de zile în cameră
doar pentru a-i încasa pensia

bizară senzația că trăiesc țintuit de old sparky
și dumnezeu e un gardian idiot
care nu știe să seteze voltajul
așa că zilele mele sînt șocuri electrice
și urlu pînă devin cianotic
dincolo de ferestre martori nepăsători
se uită la ceas așteptînd să se întoarcă
în gropile comune pe care ei le numesc
viață

odată și-odată o să-mi vină curajul
o să mă dau de trei ori peste cap
și-o să devin altul
o să uit tot ce știu despre mine
o să mă salut de parcă m-aș vedea prima oară
o să mă angajez cofetar
într-o patiserie din covent garden
n-o să-mi mai fie frică de ploaie de oameni cărbune
o să fac mogîldețe din turtă dulce
voi sufla peste ele și le voi spune
creșteți înmulțiți-vă
și populați cerul

joi, mai 10, 2012

cu tălpile goale


dimineață m-am trezit speriat
că mai am de trăit mult pînă la capătul meu
îmi număram anii de parcă aș fi fost un copil într-o gară
numărînd vagoanele unui marfar
din pieptul meu ieșeau păsări verzi
cu vene în cioc pentru puii din cuiburi
mi-am dat seama că am venit pe lumea asta
doar ca să mă deschid oamenilor așa cum dimineața pe vremuri
fabrica de ciocolată din oraș
își deschidea porțile
să iasă femeile din schimbul trei

aici totul e cald nu există cuvîntul ură
asfaltul iubește în secret pașii
umbrele scriu scrisori de dragoste trupului
ochii fecundează lumina
soarele iese pe stradă își caută suflet pereche
o lună în ultim pătrar îl trage ștrengăreșe de mînă
eu mă închipui pirat
pe umărul drept în loc de papagal am îngerul vorbitor
l-am învățat să spună salut cum o mai duci
de fiecare dată cînd rămîn fără oameni

acum învăț să tac
deaocamdată am ajuns la litera nimănui
mai am litera nicăieri și nicicînd
apoi o să pot tace cursiv
o să mă pot înțelege cu cei
ce nu-mi mai sînt

demult mi-a trecut prin cap să candidez ca primar
aș fi promis că voi transforma cerul într-un loc de joacă
unde mici dumnezei se dau cu rolele iar părinții pe băncuțe de lut
așteaptă să fie născuți
mi-aă fi închis dragostea în shangai tower
și tot eu aș fi fost prințul care aș fi ajuns la ea
urcîndu-mă prin părul ei împletit

cînd eram mic cea mai grea povară mi se părea să ud via
n-aveam timp de fleacuri voiam doar să cresc
acum e mult prea istovitor să trăiesc cu gîndul
că am crescut atît de mult încît
n-o să mai încap în pămînt și-o să-mi rămînă
tălpile goale


sâmbătă, mai 05, 2012

(re)branding dorothy


dacă m-ai întreba ce-am făcut în ultima vreme
ți-aș spune că am transformat cerul într-o stație de mixtură asfaltică
am astupat gropile în așa fel încît alice
să rămînă cu iepurele și să nu mai iasă la suprafață
am vîndut omul de tinichea la remat am luat trei vouchere pe el
și-acum caut importatori care să dea oameni la promoție
l-am scos pe peter pan în fața careului și i-am luat aripile așa cum mi-au luat mie
cravata de pionier

cîteodată mă cred cristos
dimineața îmi spun ia-ți patul și umblă
mulțimea murmură ce vindecare spectaculoasă
stau la cină vorbesc singur înșir feliile de pîine
unua din ele mă va trăda
doamne nu e posibil mă uit la mine cu dragoste
în miezul nopții duc mîna la tîmplă și ăsta e semnul
rabi
îmi spun zîmbind că așa e scris
scot sabia tai urechea unui soldat
tot eu îmi spun cine scoate inima de
inimă va muri
dacă mai pot îmi spun tu ești piatră și pe această piatră
voi uita
că pînă adorm
mă voi lepăda de trei ori
dar nu mai contează pentru că știu

am rău de înălțime deci
n-o să mă arunc niciodată de la etaj
nu-mi place să șofez nu voi avea accident
nu-mi place apa n-o să mă înec
mi-e frică de curentul electric
de viespi de toxiinfecții alimentare
de tot ce mișcă și eu nu cunosc
de cele mai multe ori mă cred cristos și mă-mbăt
a doua zi alung negustorii cu biciul
le spun dați-mi trei zile
și vă încropesc cea mai tare campanie publicitară

vă spun adevărul
eu sînt făcut pentru lucruri mărunte
ca de exemplu cînd se deschide poarta
și maria strigă elimian
apoi se bate cu luca pentru că nu m-am jucat destul
aștept și-acum de la radu cămașa
cămașa pe care o vor trage la sorți
femei cu sîni din care curge lapte cu scorțișoară
seara în piept îmi bate soarele ca un tată beat
iar eu îi deschid ca o nevastă rușinată
că l-au văzut vecinii

cîteodată moartea e pură diplomație
îți săruți copiii pe frunte
le spui că te duci în delegație
strîngi mîini zîmbești de complezență
închei acorduri de cooperare
între țărînă și ultima gură de aer



duminică, aprilie 22, 2012

micile noastre obsesii


sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru așa rău
dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng
dumnezeu plînge
și fiecare lacrimă
e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos
e posibil să nu am dreptate
e posibil să nu știu nimic despre viață
dar văd pe stradă oameni căutînd oameni
cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal
caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur
caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate
și totuși
sîntem unii lîngă alții
dar nu ne dăm seama asta de asta pînă cînd
nu dăm de goluri de aer

oare chiar să ne fi tîmpit cu toții
de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie
ne grăbim să deschidem mici afaceri
unii încep să creacă prieteni imaginari
alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii
am o frică necontrolată față de viespi
cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala
aburii să nu genereze un scurt circuit
să nu care cumva pămîntul să se cutremure
și lumea să cadă taman cînd sînt gol
doar cei aleși sînt pregătiți cu decență
ce mai contează
poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie
în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie
în care să experimenteze starea
de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile
ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut
bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă


sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru rău
mai rău e să-ți fie așa frică de moarte
încît să nu faci altceva decît să trăiești
doar pentru o gură de aer

sâmbătă, aprilie 21, 2012

portofel


cînd pămîntul te cheamă răspunde-i pentru că
s-ar putea să găsești după aia
ușa închisă și cheia
ruptă în broască
iar tu ai să cauți toată viața
un nenorocit de lăcătuș
care să poată deschide un om

n-am furat niciodată dar am înșelat o grămadă de popi
așa se jura portofel țiganul înainte de un meci de liga a III-a
scotea pe masă trei cercuri de cauciuc și juca alba neagra
pai dacă dracu i-a pus atunci dumnezeu a vrut ca eu să le iau banii

înger îngerașul meu eu sînt mare tu fă-mă mic
sînt puternic tu fă-mă nimeni
dacă drumul pe care l-am apucat duce spre nicăieri
înseamnă că pot să-i spun iadului casă
dacă încep să asculte toți ceea ce spun cînd nu mai sînt
atunci înseamnă că nu am fost

doamne îți spuneam mai demult
că nu am nici o problemă cu morții
ei nu mușcă ei nu consumă ei vin stăm la un poker
ne mai dăm coate unul altuia cînd tre să se dezbrace
problema mea doamne e cu cei vii
de ce dracu nu-i strîngi cînd e anotimpul
pot înțelege că n-ai lucrători
de fapt în toată țara asta e problema livezilor de meri
le dai cît le dai zilierilor dar
nu vor să vină

bunică-miu împlinește 88
nu l-am mai văzut de la inundații
nu am timp să plîng
nu am timp să îmbrățișez
nu am timp să cînt nu am timp nu am timp
am timp să să iau interviu unui medic care se trage dintr-o familie nobilă
am timp de-un accident de un presupus viol la spital
îți spun adevărul
curajul se dă pe cartelă ca înainte de '89
iar eu mă strecor printre picioarele adulților
să ajung în față

crede-mă doamne că nu am avut curaj
să-l văd pe cel care se topește mai ceva ca o lumînare
noaptea pe vremuri în casa nouă aducea lemne în miezul nopții
soba mi se părea un fel de diavol isipitind pe ilie cu lapte fiert
într-un ceaun cu coajă de mămăligă
dimineața la cinci ne punea sacoșe matlasate în mînă și ne trimitea
la furat frunze de sfeclă
mergeam în șir indian în liniștea dimineții
ne strecuram prin spărtura gardului de la c.a.p
vara mîncam pere de la mămuca
știu doar că atunci cînd a murit mămuca avea la cap un mănunchi de
paie fosforescente ca niște spaghete
aduse din israel

crede-mă doamne
că-mi lipsește curajul să-l ridic pe cel care m-a alergat jumătate de sat
cînd am înjurat prima dată
pe cel care-mi făcea steluțe ninja la nicovală și toamna mă punea să culeg via
vara mergeam la prășit în dealu ungurului cînd bătea clopotul amiaza
făceam îngerul domnului apoi mămăligă brînză și ceapă
seara ne prindea la trei prăjini la stropit cartofi
 îl durea prea puțin că la tv
se dădea sandy bell

da doamne recunosc te-am urît de cînd eram mic
pentru că a trebuit să te împartă cu mine
mă punea în genunchi lîngă pat ne rugam misterele de bucurie sau de durere
după cum era cazul
eu știam doar că trebuie să fac zece bucură-te marii
apoi mă legăna pe genunchi și cînta
moș martin moș martin
restul se pierde în ceață
așa cum pe ochi se pune o pîclă acum
salvatorii de suflete spun că în acest anotimp
potecile sînt închise

mă jur doamne pe sufletul meu
așa cum se jura portofel pe sacoul lui verde
dă-mi un om
și eu n-o să-l mai pierd





vineri, aprilie 13, 2012

cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui


aș putea să-ți spun că stau pe malul moldovei
arunc inimi în apă
inimi rotunjite în așa fel încît să poată sări cît mai mult
să ajungă la celălalt mal pe care ar putea fi o femeie care
aruncă și ea inimi
din îngeri fac scoabe cu praștia trag în cei ce-mi lipsesc
poate așa îi voi întoarce din drum
măcar să-mi dea o palmă pentru că nu le-am respectat
uitarea

de multe ori mi-am dorit să găsesc un dumnezeu-pescăruș
zbătîndu-se în hățișuri
să-l iau acasă și să-i vindec aripa
să-i dau gogoloașe din miez de pîine
și să mă trezesc într-o zi c-a plecat fără nici un semn
oamenii sînt sanitari pricepuți
orice vindecare presupune
o despărțire

mă țin de viața asta ca un copil de fusta mamei
într-un magazin în care nu e frumos să arate cu degetul
ce jucărie-și dorește
în drum spre casă trag aer în piept
ca și cum aș descărca o pușcă de vînătoare
miroase a pămînt ars și a fraged
zîmbesc aiurea în camerele video montate pe stîlpi
îmi spun că celor care privesc
nu le-ar strica puțină căldură
fie și anonimă

cîteodată îmi vine să mă împart tuturor ca un flayer pe care scrie
că viața e gratis
mă doare că nu am cui
din lipsă de ocupație
răstorn ordinea firească a lucrurilor
torn ciment proaspăt în cer
apoi calc și-mi admir urmele
scriu pe soare cu spray
fortza luna
iar la sfîrșit îmi dăruiesc emoționat o plăcuță omagială
pentru întreaga activitate și-un premiu pal
pentru cel mai bun emi în viață

prea multe nu am ce să las moștenire
doar o fractură de suflet deschis
cu strivire a nervului
de prea multe ori m-am trezit și în gură aveam gust de mere
am naufragiat de bunăvoie
pe insula liniștii
mi-am făcut o colibă din vene
m-am hrănit cu licheni pînă am devenit nordul
mi-am închis inima într-o sticlă și am aruncat-o în valuri
dacă nu mă găsește nimeni
sper doar ca afurisitul de caron
să mă treacă pe datorie


miercuri, aprilie 11, 2012

via nocturna


dimineața e doar o formă prin care dumnezeu își face curaj
cerul e doar un butoi soarele un opaiț
uneori merge la piață și caută oameni
îi spun ehe doamne s-au înăsprit anotimpurile
și ei sînt mai greu de găsit
creșterea lor e mai delicată
mai întîi îi îngropi în pămînt afînat de cîrtițe
apoi îi iubești
pînă devin amintire

există o zi în care mă simt ca un taximetrist în tura de noapte
oamenii snt niște clienți rătăciți
îmi deschid pieptul ca pe o portieră
se urcă îmi cer să-i duc spre undeva niciodată spre cineva
inima bate contorizînd kilometrii

astăzi sînt doar o deltă mai tristă ca un soare nemulțumit
că nu e plătit suplimentar pentru sîmbete și duminici
femeile se reped în picaj spre luciul de apă
bărbații se lasă prinși de bunăvoie
în fond oamenii se înfruptă cu oameni
și cînd le vine sorocul
nasc suflete

sâmbătă, aprilie 07, 2012

sonata arctica


astăzi emilian toacă țelină castraveți murați
vă rog să-l scuzați
că nu vă poate scrie
am să vă scriu scriu eu
sufletul lui
mi-a dat dezlegare

am să vă scriu celor care sînteți căzuți
celor care credeți că nu se merită
celor care stați pe acoperișul lumii întrebîndu-vă
dacă se merită să lasați un bilet de adio
emilian a vrut să vă scrie săptămîna trecută
cînd în loc de florii
a sărbătorit luatul de la capăt

jurați pe sufletul vostru că n-o să mă spuneți?
era o zi de florii cînd emilian stătea într-o biserică din oradea
și se întreba(reproduc integral) de ce dracu sfinții pictați pe pereți
au aura mai mare decît capul?
săptămîna trecută a vrut să vă scrie și iată ce a ieșit

de fiecare dată cînd îmi spun că nu se mai poate
cireșul din fața balconului se dă de trei ori peste cap
și se face om
îmi spune măi tontule
știi cum e să trăiești cu anotimpuri în care pierzi totul
apoi o iei de la capăt înmugurind?

nu știu
poate v-a ținut aproape
deși eu îl cunosc ca pe unul care nu știe să păstreze nimic
lui îi e frică de moarte
de aia se ridică de fiecare dată cînd cade
lui îi e frică de viespi
de aia tot schimbă trenurile
e o persoană destul de enervantă
cînd sfinții opresc la semafor
el șterge parbrizul fără s-o ceară nimeni
apoi întreabă
nu-mi dați și mie un om?

ca să înțelegi aceste deviații ascultați fool de la damien rice
aprindeți o țigară
că istoria e lungă

emilian a fos primul mister liceul național catolic
era frumos al naibii dar acum a ajuns mai singur ca dumnezeu
(și-a înghițit un dinte în somn) e cam prea foarte patetic în ceea ce scrie
(dacă mai scrie)
s-a născut prematur și a făcut convulsii febrile(de atunci are probleme cu nervii)
a vrut să se facă profiler de aia a absolvit dreptul
să pătrundă în mintea criminalilor
dar a remarcat că nu poți scoate nimic de la un păianjen

a vrut să se arunce în fața metroului
cînd directorul unui post de radio l-a numit moldovean împuțit
dar un dumnezeu împuțit i-a trimis pe mobil un sms idiot
și el a crezut
și el a căzut

știu că uneori e tîmpit
că întrece măsura
că nu are măsură
dar e atîta viață în el că-mi vine să nu mai cred în dumnezeu
pentru că dumnezeu nu are nici o balanță
pe unii îi ia înainte de vreme
și-ii dă lui să respire
îl privesc de undeva pe acest om ca o cameră ascunsă
în vinerea mare se ducea înspre casă
păîmîntul se dezghețase
a văzut castane de anul trecut s-a întrebat
oare dacă în loc de lacrimi ar curge castane?
e de înțeles pentru că într-a unșpea a rămas corijent la biologie
altfel n-ar putea explica de ce nu poți plînge castane
totul are un scop și un sens
tu plîngi eu plîng el plînge
altfel ne-ar fi făcut cineva stele

astăzi îți scriu eu
sufletul lui emilian
acum e plecat să cumpere pîine și apă
se miră de cît s-a scumpit bidonul de cinci
te rog eu în numele lui
cînd pleci fă-o în așa fel încît
ai veni