joi, aprilie 13, 2017

cine n-are prieteni imaginari să-și cumpere


de la o vreme în mine și-a găsit adăpost
o umbră care a rămas fără corp de la naștere
am găsit-o dormind ghemuită sub stern
mi-a adus aminte de mine și de iarna lui ‘90
cînd am fugit prima oară de-acasă și-am dormit sub o scară de bloc
am lăsat-o să stea
fără obligații
i-am spus prietenie cu beneficii
sunt un om ușor locuibil și-n plus
oamenii se uită altfel la tine cînd
ești locuit(o fi probabil un semn
de maturitate)

de la început ne-am înțeles super ok
ne țineam de urît unul altuia
duminica la liturghia solemnă cînd preotul
ținea predici sterpe îi număram
greșelile de gramatică
ieșeam în oraș să vedem cum semafoarele
își schimbă culoarea
era festivalul nostru secret al cireșilor înfloriți
cînd treceau în viteză mașini de lux
ghiceam în plăcuțe de înmatriculare oamenii de afaceri
și ce viitor îi așteaptă
mergeam fără nicio direcție căutam
străini rătăciți care-ntrebau în ce direcție se ajunge
mai repede la europeană

o dată pe lună visam că am fractură de craniu
și-n vis nu era nimeni să-mi spună un singur cuvînt
de încurajare
toți cunoscuții scrîșneau bucuroși:
am primit ceea ce merit pentru că dumnezeu
nu bate cu parul
ea le răspundea revoltată
oamenii buni nu primesc niciodată ce merită altfel
ar fi niște oameni obișnuiți
iar dumnezeu nu-și murdărește mîinile cu un par
are destui lingăi care vor să-i intre grații
ca să mă simt mai bine închipuia cîte-o nuntă
ca pe vremea cînd eram copil și rîdeam de țiganii
tocmiți să cînte la acordeon și trompetă apoi
așteptam să arunce mirii monede și bomboane gumate

cînd ploua simțeam o durere în oase
cei obișnuiți ar fi spus că-i un simptom reumatic
eu știam că e tristă ca un orfan care-și caută
părinții săi naturali
ca s-o înveselesc ne completam reciproc frazele
ne uitam la reluări cu marele premiu la snooker al scoției
cînd a cîștigat marco  fu titlul
era festivalul nostru secret al dragonilor înfloriți
știam de pe-atunci că va veni ziua mă pregăteam pentru asta
cînd voi găsi locul ei gol și călduț
ca un bot umed de animal
și-a venit ziua cînd sub stern s-a făcut gol și călduț
ca un bot umed de animal
am înțeles în sfîrșit:
inima deschisă care nu spune o poveste
nu primește oameni


miercuri, aprilie 12, 2017

hai să ghicim viitorul în miez de nucă




dacă primul pas spre vindecare
e să recunoști
că ai o problemă
atunci recunosc
am o mare problemă cu viii
cînd văd bolnavi care se-agață de viață
ca niște pahare de unică folosință uitate pe un pervaz
cînd văd copii care plîng în timp ce părinții se-ascund
crezînd că fac o glumă bună
carnea mi se strînge pe oase ca piulița pe un șurub
așa că prefer să-mi număr morții de parcă-ar fi asistați sociali
iar eu un șef de formație
care îi pune să desțelenească morminte

sunt nopți în care mă rog să treacă timpul mai repede
și nopți în care-mi dau palme că m-am rugat
să treacă timpul mai repede
sunt zile în care visez cu ochii deschiși
și zile în care mă-ntreb dacă nu cumva zilele de visat
cu ochii deschiși
sunt un fel de nopți în care mă rog
să treacă timpul mai repede

n-am înțeles de ce oamenii se tem de sfîrșitul lumii
ori de faptul că soarele se va stinge
pentru mine sfîrșitul lumii ar fi
cea mai frumoasă noapte de dragoste
în care sting soarele ca pe țigara de după
apoi stau gol pe podea și las frigul
să-mi usuce tîmplele
ca pe miezul de nucă


marți, aprilie 11, 2017

celor ce nu au nimic de pierdut



dacă aș ști cînd îmi vine sfîrșitul
oare aș deveni dintr-odată mai bun?
oare aș da mai mult de pomană?
oare aș renunța la tutun alcool și casual sex?
aș începe să mă iubesc pe mine însumi
ca pe aproapele meu?

emotiv cum mă știu
probabil aș începe să tremur
ca atunci cînd la noi în oraș
au adus moaștele lui anton de padova
la slujba mare trebuia să citesc lectura a doua
am urcat la pupitru am privit mulțimea în ochi
și-am început să tremur necontrolat
pantofii cu toc băteau darabana în podeaua de lemn
în spatele meu preoții își dădeau cote
șușoteau că sunt mai bun ca fred astaire

bolnăvicios cum mă știu
probabil ar începe să-mi pocnească timpanele
ca la primul meu zbor spre londra
cînd boeingul pierdea altitudine pentru aterizare
stăteam cu gura căscată să scap de presiune
pasagera din dreapta mă întreba dacă mi-e frică de prăbușire
îi răspundeam
draga mea
pentru unul ca mine
prăbușirea e un mod de-a trăi
iar zborul-viața de după

timid cum mă știu
probabil că aș tăcea în așa fel
că toți și-ar astupa urechile stînjeniți
ca la o lansare de carte cînd aproapele femeile
mă întrebau ce e poezia
eu le-am răspuns că-i tăcerea stîngace
care se lasă între două trupuri după ce-au făcut dragoste
apoi am tăcut

să fiu sincer pînă la capăt
mi-e așa frică de moarte
că tot ce-am făcut pînă acum
a fost să trăiesc de azi pe mîine
cu graba înfometatului care mănîncă pînă îi vine rău
celor ce cred că n-au nimic de pierdut
le spun să nu mai braveze
dacă n-am avea nimic de pierdut
probabil am fi dumnezeu

vineri, aprilie 07, 2017

fotografie de grup



știi graba cu care părinții așteaptă
primul cuvînt al copilului apoi mîndria stupidă
de-a fi primul cuvînt de parcă asta i-ar face un părinte mai bun?
așa se grăbesc zilele mele să treacă acum
 îmi dau seama
că mi-a rămas timp tot mai puțin
cînd mă cuprinde mîndria stupidă de-a nu întreba
care a fost primul cuvînt pe care l-am spus de teamă
să nu aflu că sunt la fel ca toți ceilalți
ori cînd privesc alpiniștii utilitari cățărați pe clădiri și-mi promit
că n-o să țip dacă vreodată o să cad în gol
în oameni există atîta viață cît poate fiecare să ducă
dacă știi să privești o poți vedea că se-adună în jurul rănilor
cum se-adună vacile domnului pe crăpăturile zidului
cînd ni se dă puțin soare

*

din  duba jandarmeriei coboară malaci cu akm-uri soioase
pe care au scrijelit inimi străpunse de ancore
la judecătorie e zi cu arestați preventivi
două adolescente împart o țigară privesc o avocată în robă
fato ai merge pe stradă îmbrăcată așa?
n-aș putea ever de aia dau la finanțe bănci
din țigară cad petale de flori de cireș
din cireșii zburliți de vînt cade scrum
pe crăpăturile zidului vacile domnului mișcă ușor din picioare
par avocați ce se apropie de un martor

peste drum de autogară un hîrb de vectra expectorează strident
pe parbrizul crăpat stă într-o rînă un cartonaș pe care scrie șoferul fănică
șoferul fănică vînează călătorii întîrziați
îl doare-n cur că transportatorii licențiați s-au plîns în consiliul local
de pirații șoselelor
șoferul fănică vînează drumeții întîrziați și se visează
căpitanul barbosa

*

în parcul municipal voluntarii plantează copaci își fac selfieuri
cu lopata în mînă ori cu puieți de brad
un olimpic la națională se crede deștept întreabă dacă-i normal
să plantezi conifere într-un parc de foioase
un profesor cu cască-n ureche îi răspunde tăios
părinții tăi sunt români dar lucrează în în londra și nu se plîng
trec pe lîngă un geam termopan mă uit la reflexia mea
îmi dau seama că am albit în asemenea hal îmi vine  să cred
că pe capul meu s-au ușurat toate păsările din trafalgar square

s-a deschis și gogoașa moldovenească
miros de vanilie de iarbă proaspăt tăiată îți leagănă simțurile
ca pe un prunc în copaie
vîntul penetrează panouri publicitare pe care mai poți vedea
două borcane și-un slogan în helvetica: ce faci dulceață?
măturătorii discută probleme grave schimbarea sectoarelor
după ce s-au obișnuit cu mirosul de oameni
pe dr. cook feriți-vă de casa babei nebune are șobolanii cît iepurii
după zloata din iarnă au spălat străzile cu șampon
pielea orașului miroase de zici că-i filisteanca dalila
între doi stîlpi flutură o pancartă semn de armistițiu:
șervețel știe tot. 80% carne.
mda. 80% carne de om și restul căderi cam asta rămîne din sfinții
crăcănați pe băncile abia zvîntate se descurcă și ei cum pot
ba un un oral pe bonuri de masă ba un oral pe cartele prepay
măcar știi că ei nu te fac la buzunare
dumnezeu se plimbă prin parc cu cascheta lăsată pe ceafă
e un agent de pază grăsuț și blajin
în prea marea lui bunătate în loc să-i amendeze ori să-i ducă la secție
spune duios de preferat unui proces verbal e procesul oral
așa că mai și el gratuit cîte-o muie

*

o bătrînă în căruț cu rotile se-șază în față la orange
roagă un trecător să-i facă cinci copii după cuponul de pensie
mă roagă să traversez la farmacie să-ntreb de niște medicamente
mîzgălite pe un fragment de ziar cu un articol despre creșterea porumbeilor
mă cuprinde o stare de bine ca să nu mai vorbesc singur aș adopta
un pui de wombat pe care să-l strig poppy
farmacista îmi spune domnule sunteți al patrulea pe care-l trimite baba
să-ntrebe de medicamentele astea probabil n-are destulă țiglă-n mansardă
îmi spun ironic povestea vieții mele
nimic nu se leagă de mine nici măcar faptele bune
pe treptele bibliotecii copii de grădiniță se strîng pentru o fotografie de grup
se țin de mîini pe ascuns înfiripă idile
par vacile domnului adunate pe crăpăturile unui zid

peste noapte orașul s-a umplut cu anunțuri
vînd piatră
îngrijorările mele sunt din ce în ce mai mărunte
să nu-mi ardă bătrînul meu panasonic măgăoaia cu tuburi din 90
să nu mi se rupă geaca army cumpărată de la un charity de prin londra
o fetiță trece pe lîngă mine exclamă mami uite soldatul
nu e soldat e doar un băiat cu geacă
dar băieții nu poartă geacă
ei bine mai poartă din cînd în cînd
zîmbesc sunt băiat nu sunt făcut pentru îngrijorări importante
unii militează pentru cauze nobile
să declare rechinii diavol specii pe care de dispariție
să declare emisiile de carbon alarmante
eu aș declara piatra specie pe cale de dispariție
toți vor să facă din ea case morminte și drumuri
copiii copiilor noștri nu vor avea niciodată ziduri pe care să se adune
cînd ni se dă puțin soare