sâmbătă, august 18, 2012

my sorrow


Nu am nimic de ascuns. Da. Noaptea mă gîndesc uneori cum ar fi viața fără mine. Poate vor fi blocuri atît de înalte că Dumnezeu va locui într-o garsonieră în care intri după ce un mecanism idiot îți scanează retina. Poate vor fi mașini care zboară. Da. Asta regret că nu apuc să văd. Că nu trăiesc veșnic. În rest nu am nimic de ascuns. Mi-e teamă că într-o zi inima se va opri ca o tîmpită geloasă și-mi va spune ce-am căutat în alt trup? Apoi o să se așeze pe bordură și-o să-mi zică gata între noi s-a terminat totul. N-ar fi așa o mare tragedie. La cîte trupuri vezi pe stradă nimeni nu întreabă de inimă.
Mi-e teamă că într-o zi mă va înțepa o viespe și voi intra în șoc anafilactic. Mi-e teamă că într-o zi voi face duș becul se va arde iar curentul va trece prin vaporii de apă și-o să mor electrocutat. De moarte mă tem tot timpul. Viața nu mă sperie. Mă sperie cînd merg în Kaufland și habar n-am cum să fac rost de un cărucior de cărat produse pentru că habar n-am pe unde se bagă fisa de cinci bani. Mă sperie noaptea dulapul cînd am impresia că respiră cu mine. Cînd eram mic am tăiat un porc. Nu i-am nimerit jugulara din prima. Cei mari au făcut treaba în locul meu. Apoi o femeie m-a rugat să tai o găină. Am privit cum trupul sare de colo colo împroșcînd singe. Am acoperit-o cu un lighean. Apoi am văzut cum se taie un iepure. Am început să mă întreb oare ce gust are carnea de om. Pentru că a mea știu ce gust are.