joi, decembrie 22, 2011

snuff


de două zile colindăm toți paraliticii din cartier
pe unu îl cheamă pal
nevasta lui s-a cam săturat să-l ducă în fiecare zi pe brațe la budă
plînge cînd îi cîntăm ostașii lumii colindă
eu mă întreb care e de fapt paraliticul

mi-aș dori să fac un atac cerebral doar
pentru ca cineva să aibă grijă de mine
nu să mă plimb cu o chitară în spate
să cînt celor ce au pe cineva alături
mi-aș dori să fiu șofer la descarcerare
să stau dimineața cu moartea la o cafea
să-i ofer ceașca ce are bănuț

mi-aș dori să stau cu dumnezeu la masă
și să-i ofer colțul de pîine să rîd de el
să-i spun că o să-l iubească soacra
astăzi e ziua în care lipsesc din mine ca și cum
m-aș fi învoit de la serviciu

permiteți-mi să mă prezint
habar n-am cine sînt
dracu știe ce-am fost
mănînc o dată la două zile
fumez necontrolat și numai pe jumătate
cînd eram mic mi-am dorit o păpușă
vorbesc singur pe stradă
îmi vine să smulg inima din piept ca pe un capac de canal
s-o dau la remat
să iau bani buni pe ea
să întind mîna trecătorilor
dați-ți și mie de-un om
așa să vă ajute sfînta zi de joi

iată-mă fratele meu
iată-mă sora mea în toată splendoarea căderii
mă piș pe toate zidurile și pe toți copacii
marchez teritoriul
aici sînt eu care mor cu mitraliera în mînă ca ecaterina teodoriu
viața e o subtitrare la un film snuff


îmi vine să-mi tai mîinile și să le mănînc
poate așa n-o să mă apropii de nimeni
îmi vine să-mi scot ochii să-i fierb în apă termală
să-mi bat sufletul cu ciocanul să fac din el un gard de fier forjat
sînt omul care trăiește după cum i se scrie pe bilețele lăsate pe frigider
dimineața

în curînd o să plec
don.t cry for me argentina
am să ucid soarele o să-l strîng de gît cu o coardă de pian
în locul lui pe cer o să răsară inima mea
ca evita peron ieșind la balcon în fața mulțimii
am să-i cînt reginei are mama doi feciori
două sfinte sărbători
o să mă împart tuturor ca un sac de bani
căzut din cer

în curînd o să plec
trebuie să fiu prezent cu două ore înainte de marea trecere
o să-mi las cureaua bricheta și tot ce e de metal într-o covată
o să umblu desculț printre umbre
charon o să-mi ceară biletul cu un plictis mai mare decît iadul
lethe o să mă întîmpine la urcare
bună ziua sau noaptea cum vă e convenabil
gratuit vă oferim apă
e foarte important să vă așezați pe locul atribuit
în caz de ceva să puteți fi identificat
de aproapele(în cazul în care aveți așa ceva)

miercuri, decembrie 21, 2011

test de sarcină(jam session cu autor lipsă)


într-o zi vei înțelege că dimineața e un baton de cereale
pe care-l împarți cu celălalt
că lumina nu are sens dacă nu e cineva lîngă tine
care să-ți spună lucruri banale de genul azi te iubesc mai mult decît ieri
mai puțin decît mîine
cineva care să te ajute să-ți închei sutienul
să te privească pe furiș cînd îți faci ghetele
să se închine la semnul tău din naștere
pentru că toți sîntem însemnați
altfel moartea n-ar mai avea timp
să ne recunoască

obișnuiam să cred că soarele nu răsare
dacă nu există două trupuri care să-l conceapă
mă închipuiam primarul unui oraș în care toate femeile erau tu
toate străzile purtau numele tău și nu le interesa că ăsta e un clișeu
cînd nu erai lîngă mine te plîngeam ca pe Kim Jong-il
inima era o săpunieră din baia unei pensiuni agro-turistice
aștepta două mîini să o deschidă

cele mai triste minuni se întîmplă atunci cînd vezi ce mai rămîne
din oameni
un pachet de șervețele nazale cumpărat într-o gară de marțipan
din care mușca viscolul
o cădere în doi pe o stradă acoperită de gheață
(vezi?
pînă și căderile se întîmplă în doi)
clipocitul a două trupuri îmbrățișate ca apa lacului
sărutînd dalele din parcul st. james

de fiecare dată cînd cineva pleacă îmi fac o cruce cu limba
îmi spun că dacă viața va avea ceva cu noi ne va aduce împreună
îmi spun că unu e metastaza lui doi

ieri mi-am luat biletul spre londra
trupul meu e o aeronavă low-cost
în care cu întîrziere se-mbarcă cei ce odată au fost ai mei
tot mai des mă simt un gropar
pentru o sticlă de vin și-o găină
uit tot ceea ce altul nu poate




marți, decembrie 20, 2011

from scarborough fair with love(jam session cu autor lipsa


astăzi sînt el comandante
îți spun trage
nu vei ucide decît
un simplu om
lasă-mi timp de-o țigară
nu am nevoie de eșarfe să-mi acopere ochii
cei care mor iubesc întotdeauna pe cei ce ucid
nu am nevoie de cruce
aruncă-mă într-o groapă comună
pentru că știu foarte bine unde mi-e locul

adormisem sprijinit de rucsac într-un compartiment
gol ca un plămîn fără aer
m-am trezit speriat nu știam dacă plec ori dacă mă-ntorc
vocea ta a despicat noaptea în două
ca moise despărțind marea roșie
să treacă poporul ales

ți-ai lăsat capul în palma mea
ai adormit dacă muream atunci aș fi mulțumit domnului
că m-a făcut pentru asta
în schimb am visat că documentam o anchetă despre un om de afaceri
intrat în insolvență mă zvîrcoleam de parcă aș fi fost un creștin
aruncat leilor
nu ți-am spus

am ajuns să mă întreb de ce oamenii au mai multe drepturi ca animalele
dacă mergi pe stradă cu un cîine periculos trebuie să-i pui botniță
atunci de ce nu poartă botniță oamenii care te fac să crezi în ei
dacă te mușcă un cîine te vindeci
dacă te mușcă un om rămîi mutilat toată viața
am ajuns să mă întreb de ce nu există cuști pentru oameni
așa ca la zoo în loc de plăcuțe pe care să scrie vă rugăm nu hrăniți animalele
să scrie vă rugăm nu iubiți acești oameni

de ce sînt pedepsiți hoții și criminalii
dar oamenii care părăsesc oameni sînt absolviți de orice vină
le-aș scoate inima sufletul într-un fel de castrare chimică să nu mai poată face rău
le-aș coase mîinile de trup să nu mai poată cere tandrețe
le-aș zdrobi picioarele să nu mai poată să se apropie de alții
le-aș spînzura umbrele ca pe niște condamnați pentru crime împotriva umanității

nu mi-a mai rămas decît ura
care crește în mine ca o anacondă
m-am dus la diavol i-am zis frăție
ia tu acest suflet că eu n-am ce face cu el
diavolul a rînjit a răspuns
măi băiete eu nu iau suflete care se oferă așa ușor

m-am dus la dumnezeu ca-n bancul cu mircea și baiazid
iată vine-un sol de pace cun un suflet-n virf de băț
dumnezeu își dădea unghiile cu o ojă a întrebat
e de la prada?
în gîndul meu l-am suduit i-am zis da doamne
e pradă

am ajuns să cred că nu sînt om
altfel nu ar pleca toți
mă fac vinovat de un singur lucru
nu știu să ghicesc în ai mei


joi, decembrie 15, 2011

sicrie suspendate


aș putea să-ți vorbesc la nesfîrșit
despre cum stăteam la cozi la cinema 23 august
cînd se dădea sora 13
despre cum furam din atelierul bunicului fier forjat
mi-l legam de picioare și învățam să zbor peste brazi
ca luptătorul cu flautul
despre cît am plîns cînd s-au regăsit frații din lanțul amintirilor

am o frică stupidă că o să-mi pierd bagajele pe aeroport
și-o să ajung la frate-miu cu mîna goală
dimineața mă trezesc și mă iau la palme
mă întreb cu ce scop m-a făcut domnul pe lumea asta
domnul are ruptură de ligamente
merge în cîrjă prin cer îl aud noaptea îi bat în calorifer
să facă liniște

viața mea e un sicriu suspendat
sînt fiul tribului bo
arheologii se minunează încearcă să dezlege misterul
acestui ritual în care moartea vine pe dinăuntru
grăbește-te
pe sufletul acesta numit stîncă sau invers
cei cu mania grandorii vor construi
cel mai mare baraj hidrologic din lume

cert e că am o singură inimă
care mă face să ies în lume
un lup ieșind din pădure după hrană
într-o iarnă cumplită
cert e că am o singură inimă goală
o conservă de șport cumpărată de la rușii dîn piața sud
și desfăcută într-o cameră de cămin

aș putea să-ți vorbesc la nesfîrșit
despre ceea ce se întîmplă în mine
despre cum am făcut opt ani de judo
despre cum am făcut să nu știu ce mă doare
noaptea mă trezesc într-o junglă îl ucid pe shere khan
îmi vine să nu mai fiu om
m-am săturat de atîta neputință
mă dau de trei ori peste cap
mă transform în bagheera
îi apăr pe toți rătăciții din lume

nu știi cum e să trăiești cu blestemul că te-ai trezit dintr-o dată bărbat
și nu poți să plîngi de rușine să nu te vadă alții
sprijinit de fereastra unui vagon
singurul tău prieten e respirația





miercuri, decembrie 07, 2011

luminile din canary warf


moartea e o beție bună din care te trezești
fără dureri de cap
mulțumit că nu-ți mai aduci aminte
ce-ai făcut viața trecută

inima mea e o vită dusă la abator
cu botul umed își pleacă grumazul
rătăcesc pe străzi de ceață
fără tine sînt tom sawye r speriat
că și-a pierdut brățara norocoasă din piele de șarpe
la scăldat

mi s-a acrit să tot fiu o gară pustie dintr-un oraș
în care am ajuns după ce am adormit în tren
telefoane cu taxă inversă nu mai există
să pot suna pe cineva cunoscut
să-mi trimită bănuți pentru pleoape
să pot să mă-ntorc

îmi vine cîteodată să tai aripile îngerilor
de parc-aș tăia roțile unei mașini parcate  pe loc nepermis
să scriu cu degetul spală-mă pe caroseria prăfuită a cerului
să-mi tatuez în palmă un om
paote așa nu mai pleacă
să port pe umăr un diavol dresat care să-mi cînte de crîșmă
de moarte de jale
de ce-o vrea el

m-am convins
dacă repet ceva la nesfîrșit atunci devine real
mi-am repetat într-una că oamenii sînt oameni
pentru că pleacă
iertarea nu vine cînd ai nevoie
pentru că atunci n-ar mai exista iadul

am să mă prind în luptă dreaptă cu dmunzeu
din cînd în cînd un corb îmi va aduce în cioc apă
luminile din canary warf sînt de fapt lumînări
iar diminețile niște onglinzi pe care cei care-au plecat
ți le apropie de buze să se fie siguri
că mai respiri

de astăzi sînt omul care va ierta totul în locul celor ce nu pot să ierte
doar cel uitat are puterea asta


sâmbătă, decembrie 03, 2011

scrisoare catre un arici

măi domnișoară
nu mă mai plictisi că taică-tău lucrează în MAPN
că am să fiu singurul bărbat din viața ta
eu nici măcar nu știu ce dracu mă așteaptă acasă
intru în cameră am uitat
am angajat umbre să pună parchetul una îmi smulge o mînă
alta un ciorap
stai domnle avem de pus lemnul

să vorbim sincer
de cînd te-am cunoscut
am închis soarele în pieptul meu și i-am dat liber cînd am vrut
m-au arestat pentru lipsire de libertate
de cînd te-am cunoscut au murit toate zebrele tale de hîrtie
ăăă cum obișnuiai să înjuri
inima mea se bătea cu inima ta ca într-un reportaj de pe discovery
o să-ți spun foarte sincer
după ce facem dragoste
sînt singurul om care nu se ridică și pleacă

știi care e cea mare tristețe
am un bilet bacău  luton
dus întors de nu m-aș mai întoarce
de-aș muri azi aș spune uite fratele meu
e o zi bună să mori împlinit
să le beau toată berea din aeroport
și toată apa din avion
oricum nu găsesc cuvinte să-ți spun că-mi lipsești
și că nu am cu cine să-mpart

da măi domnișoara de la începutul textului
în inima mea soarele a eclozat țestoasele au început
să meargă mărunt pînă la mare
e o redacție pustie complet
ascult celelalte cuvinte și mă mai gîndesc dacă
mai cobor pe lumea asta



pentru că m-aș împărți ție
dar mi-e teamă că ai să te bulucești să treci
pe sub altar ca la moaștele sfîntului andrei
poaate ai să faci tahicardie o să vină smurdul
și-o să te învețe cum să respiri

sau poate o să-ți scriu ceva pe hîrtie
tu o să-mi scrii ceva o să vedem că nu sîntem poeți
o să facem avioane din tot ce am scris(între timp omleta cu scorțișioară se arde)
și-o să pariem pe cel care cade mai repede
o să jucăm navele
am să te las să cîștigi

de data asta

de fapt știi
sînt jack sparow nici azi nici mîine nu prea pot să mor
pentru că am furat puțin din ceea ce ești tu
nu am voie
nu am dreptul
ți-aș cînta ca nicu alifantis te rog pe tine umbră să redevii ființă
pentru că te port în mine ca un transport ilegal
de viață

măi domnișoară
e posibil să fiu iresponsabil
dar cum dracu ies din viața asta
dacă m-am pierdut prin tine?