luni, februarie 29, 2016

ce n-aș vrea să fiu cînd voi crește mare



(înainte vorbeam despre trenuri și gări
ca despre niște animale de companie
care te iubesc mai mult decît oamenii
acum vorbesc despre aeroporturi și avioane
ca despre niște femei pe care obișnuiam să le trezesc dimineața
mușcîndu-le în joacă de umăr)

manual alternativ pentru căutătorii începători de chiștoace

la început panica te cuprinde
ca un somn hipotermic
oare te vor vedea cunoscuții
oare vei strînge ceva și dacă da
cît o să-ți ajungă
la început habar n-ai că ceea ce crezi că-i juma de țigară
e doar un filtru de kent nanotek
la început mîna neghioabă n-are habar cum să-l înhațe
pînă ajungi la el ți se pare o veșnicie
în care toți râd de tine
îl ascunzi rușinat ca atunci cînd ștergi sperma
după o masturbare
îți vine să plîngi să-ți pui capăt zilelor
crezi că toți văd în tine un monstru dacă nu monstru
atunci un om slab care nu are nimic
de oferit

pe măsură ce trece timpul înveți să eviți
primaria spitalul marile magazine
acolo se bulucesc cei ca tine stau cu ochii
pe cei ce fumează nervos ca niște corbi
pe ochii cristului
înveți că lunea nici măcar chiștoacele nu cresc
atunci gunoierii spală orașul cu detergent
ca polițiștii din hope pe john rambo
înveți zilele de salariu și pensie cînd toți își varsă nervii pe bancomate
te plimbi prin parcări de taxiuri ori după ce se termină
programul de lucru
vezi lucruri ciudate-cerșetori care știu să folosească
tonomatele de cafea mai bine ca tine
autobuze încărcate cu peturi
mecerdesuri sprinter burdușite cu baloți de paie

cu fruntea lipită de întuneric ca de-o fereastră
aprinzi un rest de țigară înainte de asta rememorezi cu nesaț
-ca un criminal în serie-
locul de unde l-ai înhățat și cît de singur ai fost
îți spui pfff dacă ai fi scriitor ce text ai scrie
duminica pe la prînz
după ce orașul se potolește din vînzoleală
ca o găină proaspăt tăiată din care s-a scurs tot sîngele
duminica pe la prînz orașul e plin de cei ce caută chiștoace
pfff ce text ai scrie
de paști sau crăciun la tv se dau reportaje
despre cîtă mîncare se-aruncă
în lume se protestează împotriva risipei de alimente
tu ai protesta împotriva celor ce fumează țigările pe jumătate
după o vreme nu mai contează
ca la alcoolici rușinea dispare
și totul devine compulsie

manual alternativ de rugăciune pentru pierzătorii profesioniști

dacă
o mamă se roagă pentru copiii ei ei
un tată se roagă pentru familia sa
un șomer se roagă pentru un loc de muncă
un manager se roagă pentru un contabil bun
un scriitor se roagă pentru o pensie de la usr
ori pentru un loc pe aleea artiștilor
un viu se roagă pentru morții săi
un mort pentru morții altuia
cărăbușii de mai se roagă pentru o ultimă fecundare
regina elizabeta pentru prințesa diana
nisipul pentru piatra care l-a adus pe lume

atunci
pentru ce se roagă cel ce nu are nimic?

poate se roagă să vină moartea dar moartea nu vine
moartea s-a angajat reporter scrie despre festivaluri agricole
și ciclul culturilor
poate se roagă ca cine să-i fie aproape dar aproapele e prea ocupat
să-și iubească aproapele
poate se roagă de-un anticar-ca raskolnikov în febra crimei-
să-i dea 10 lei pe cartea aleanului
poate se roagă s-audă voci ca edmond dantès și astfel
să aibă impresia că nu mai e singur
poate se roagă să fie închis într-o instituție de specialitate
să scape de cei patru pereți și să aibă ceva
care-l leagă de-un tată



joi, februarie 25, 2016

expresul de narnia 2



dimineața doamna geanina coboară la bar
să vîndă gîl-gîl
dacă ai ochi de vită îi vezi cum se-adună
sacoșe lidl sacoșe kaufland
genți nikon lenovo
în care stau pîini și salamuri luate pe datorie
toți vin iau cîte-o sticlă cu vin la un leu sfertul
apoi se pierd în autobuzele împuțite
la cîte-un hop
din sacoșile lidl sau kaufland
gențile nikon lenovo
se-aude vinul
gîl-gîl gîl-gîl
ca înecatul care mai iese la suprafață pentru
o ultimă gură de aer

nicu lipăie un pahar cu lichid verde
el zice că-i lichior de aloe făcut
să stingă setea drumarilor
apoi se urcă pe șenilata de turnat asfalt
cînd se îmbată vorbește de unul singur
ba semnează actele de divorț
ba refuză oameni cu bani care vor asfalt pînă-n poarta garajului
noaptea visează că prin camera lui
va trece autostrada iași-tîrgu mureș
atunci se-apucă să decoperteze pămîntul

cîteodată adorm cu mîinile încrucișate pe piept
să scutesc bocitoarele din sat(dacă nu eram păcătos
trupul meu ar fi adus măcar ploaia)
alteori dorm răsucit ca un viu îngropat
din greșeală
atunci îmi spun că sufletul e un rîu
care curge cîteodată prin padova
cîteodată prin londra
iar noi niște pui de cățea abia fătați
dăm din picioare ca apucații
scheaunăm în rotaliană sau romengleză
în timp ce plămînii se umplu cu apă
ca o mină sud-americană de diamante
în anotimpul ploios

noaptea aud imaginare mașini de spălat
în care se învîrtesc hainele mele de emigrant
dintr-un trup sătul de femei ușuratice și salarii mizere
am ajuns în trupul acesta numai cu un pașaport făcut pe datorie
cînd nu aud mașini de spălat
aud căzi care se umplu cu apă fierbinte
în care badantele spală
dumnezei cu demență senilă

vineri, februarie 05, 2016

un fel de rugă



mi-e doamne sufletul mursecat
ca un prunc de care trag două mame
în așteptarea judecății lui solomon
m-am pregătit toată viața pentru clipa aceea
în care te trezești dintr-o dată bărbat
și faci din instinct lucruri ferme
durabile
iar clipa aia a venit suplă și sigură
ca o escortă de lux
m-am trezit dintr-o dată bătrîn
în orașul acesta care miroase-a năut
și a cînepă
pe toate panourile publicitare am scris
nu există iertare pentru că nu sunt rugăciuni atît de fierbinți
cît să dea înapoi timpul

am învățat că nu există drumuri spre nicăieri
doar călători fără direcție
nu există drumuri fără întoarcere
doar locuri pe care le uiți
iar ultimul drum nu e ultimul drum
e doar un tren de noapte
în care necunoscuți adormiți pe jumate
își pun încrederea-n tine că-i vei trezi
cînd trebuie să coboare
pentru că tu mergi pînă la ultima stație

cu toate astea am o poftă neroadă
să-ți cad la picioare și să mă rog
în timp ce-ndes hainele în geamantul elvețian
ca un cioclu nepriceput ce-ndeasă-n siciru
un trup surprins în rigor mortis
cu genunchiul ridicat a plecare

îmi spun cu amărăciune că n-am pic de rușine
că ar trebui să existe un număr fix de rugăciuni
care să fie ascultate poate așa
n-am mai avea tot felul de cereri neghioabe
iar cînd va veni timpul prin fața ochilor
să nu ne treacă tot restul vieții
ci numai clipele în care – am promis
că nu-ți vom mai cere nimic dacă te-nduri de noi

de fapt e totuna

m-am pregătit toată viața pentru clipa aceea cînd
te trezești dintr-o dată bărbat și-ți dai seama
că frica de ceea ce va urma te mistuie cu arcuri electrice
de parcă sufletul e o bobină tesla gigant