miercuri, decembrie 26, 2012

i'm bulletproof nothin' to lose



Unde Dumnezeul Mă-tii ești?

M-am săturat să mi se pună cîte-un nod în gît de fiecare dată cînd cineva întreabă de tine.
L-ai iertat?
Da domnule l-am iertat. L-am iertat de-acu nu știu cîți ani.
Îl iubești?
Nu nene. Poate să fie cel mai bun prieten al meu și atît.

Înțelege. De iertat te-am iertat. Poate ți-o fi rușine.
Și mie mi-a fost de-atîtea ori. Vrei să-ți spun?
Ce rușine mi-a fost în Gara de Nord cînd am cerut o țigară? Cînd am fugit din spital cu targa în spate și cu dublă fractură de zigomat? Cînd am pierdut-o pe Emilia? Pe Elis? Pe Medeea? Pe Andreea? Și pe cele care au urmat după? Nu mi-e teamă să fiu patetic. Dar nu suport să iau pumni în plex din vina altora.
În ultimele zile m-am întîlnit cu mulți oameni care te-au cunoscut. Și m-au întrebat dacă mai știu ceva de tine. Dacă am făcut ceva pentru tine. Să dau de tine. Dacă te mai recunosc. Dacă aș sta de vorbă cu tine.

Poftim. Hai să vorbim.
Azi noapte am dormit foarte prost. Am visat că am ucis un copil. Era un copil extrem de enervant. În vis mă trimisese mama la piață. Și pe la tarabe era un copil de nouă ani care cerșea de pe la toți. A venit la mine a băgat mîna în buzunarul meu și eu l-am aruncat în zăpadă. S-a ținut de mine pînă am ajuns acasă. Noaptea trebuia să scot murături din boxă. Noi n-avem boxă dar în vis se poate orice. L-am găsit pe conducta de apă caldă. A sărit pe mine și a început să mă lovească. Nu sunt un tip violent dar în momentul acela l-am prins de gît și am început să-l sugrum. Pur și simplu simțeam între degete cum își dă ultima suflare. Cînd am simsimțit că mai are o ultimă gură de aer l-am lăsat pe conductă și m-am întors în casă. Eram așa de mîndru că am dormit neîntors. A doua zi m-am dus la muncă. Am realizat ce am făcut și eram atît de speriat că nu-mi venea să fac mai nimic. In momentul în care l-am văzut pe buletinul informativ al poliției ca moarte suspectă m-am dus și m-am predat.Culmea. Il chema Emi. Singurul meu regret era doar că n-am să mai văd niciodată poarta din Soho.

M-am trezit. M-am trezit de parcă de inima mea era legată o piatră de moară. De parcă aș fi făcut ceva fără întoarcere. Nici măcar după ce am tras aer în piept nu m-am convins că nu am ucis.

Unde ai fost tu în toți acești ani în care am avut nevoie?
Nu să-mi spui chestii legate de Dumnezeu sau de drumul ales în viață. Ci să-mi dai o palmă peste cap și să-mi zici boule nu te apuca de fumat. Ori să recunoști că anul ăsta Steaua a fost mai bună ca Dinamo. Pentru că știi că sînt singurul stelist din familie. Unde ai fost tu cînd mi-au pus poprire pe cont? Măcar să te fi știut acolo ca o umbră răutăcioasă care să-mi zică: Vezi? Ți-am zis eu!
Unde ai fost tu? Toți anii ăștia în care am plîns toți morții pe care nu i-a plîns nimeni. Toți anii ăștia în care am avut atîtea de povestit. Cîte lucruri am văzut. Să-ți spun cum am confundat panourile solare de Mont Blanc cu parazăpezile de la noi.

Și poate puțin din mîndria mea ți-ar fi făcut bine. Ca un ceai cald.

Nu mi-e frică să fiu patetic. Nu știu dacă mai ești în viață ori te-ai grăbit s-o iei pe dedesubt de rușine. Ultima dată știam că ai pensie pe caz de boală și că trăiești cu o femeie la țară. Eu te-am iertat ca să-ți pot spune tată. Tu te-ai iertat ca să-mi poți spune fiu?





marți, decembrie 18, 2012

Memorabil

Marti, 18 decembrie, se primeste un telefon la redactie. Din intimplare raspund eu.
-Ziarul de Roman. Buna ziua.
-Buna ziua. Sunt o batrinica din Roman si v-am sunat in speranta ca ma puteti ajuta. Am o nepotica si are de facut o tema pentru scoala.
-Bun. Cu ce va pot ajuta?
-Imi puteti spune cum ii cheama pe renii lui Mos Craciun?
-............