miercuri, aprilie 23, 2008

coma white(scrisori pentru opi)

noaptea se tolăneşte ca un cîine de pază la o casă de lux.
copacii fornăie se strîng unii într-alţii ca mieii în staul.
plouă deschid gura şi gura se umple de apă.
dar nu mă înec.
dumnezeu mă trage de păr mă ţine în viaţă.
eu îl înjur îi spun lasă-mă să mă duc la ei mei.

speli vase sprijinită în coate eu rîd.
nimic nu prevesteşte ura şi ochii scoşi din orbite.
tricoul roşu picioarele goale citim amîndoi don quijote.
mîna se strecoară uşor între coapse.
te strîngi ca un cărăbuş înspre dimineaţă.
ca un pui de broască ţestoasă te strîngi.

iertarea nu vine cînd eşti la pămînt.
iertarea are nevoie de martori care să spună
priviţi acesta nu va mai cere nimic.

*

stau beat între coastele trenului.
legată în chingi memoria respinge uitarea.
legată de sfori memoria mea ca un zmeu se ridică prosteşte peste grilaje şi blocuri.

ştiu totul.
singurătatea şi cîinele tău.
cîinele tău pe care îl îmbrăcai şi-l ţineai închis în casă spunîndu-ţi că l-ai trimis la şcoală.
puiul de găină crescut în apartament şi creşterea lui strivită în uşa de la balcon.
unchiul tău mort şi al treilea tată.
vînzarea apartamentului mutatul la ţară.
telefonul la ore fixe al mamei pe careo alintai fac bine pisic.
bărbaţii care te invită acasă mergi beată pe stradă te aşezi pe o bancă.
singurătatea. cîinele tău.

pe scaun rilke în braţele tale caietul de rusă.
mîna coboară pe şira spinării şi tu te deschizi.
mîna coboară pe şira spinării şi tu îmi spui te vreau în mine.
în stînga vinul în dreapta minciuna.
deasupra cerul ca o limbă tăiată.

*

bărbatul urlă şi pleacă.
bărbatul îşi strînge bruma de haine şi pleacă.

ca o paiaţă cîrpită memoria mea alungă uitarea.
prinsă-n beton memoria mea cerşeşte ceva de-ale gurii
nu mult
cît să-şi ducă o zi în ziua de mîine.

la ce-au folosit toate astea.
hard-rock caffe-ul unde nu ne-am permis nici măcar un suc.
igrasia din căminul facultăţii de drept.
şi nopţile dumnezeule nopţile
cu mîinile tale mîngîind prima oară sexul unui bărbat
limba ta coborînd păe sfîrcuri pe stern pe buric.
apoi coapsele tale ca nişte pui de pasăre curcubeu speriaţi
mîna mea înfiptă în păr şi peretele de care-ţi lipeai spatele
să-ţi stingi fierbinţeala.

nimic n-am n-am uitat şi carnea
de-abia acum mi se umfă.

*

noaptea se fixează de trup ca o maşină de tocat carne.
cu urlete lungi şi bolţuri de metal se fixează de creier.
trăiesc prăbuşirea ca un avion cu botul
înfipt în pămînt.

iertarea nu vine din rilke ori din caietul de rusă.
iertarea nu vine pe gură.
iertarea are nevoie de catetere şi de o venă cît mai vizibilă.

marți, aprilie 22, 2008

pierrot the clown(scrisori pentru opi)

sincerely, l. cohen
Există multe feluri de a înţelege că s-a terminat totul. De regulă înţelegi asta cînd vorbeşti despre moarte ca despre hamburgeri. Doriţi maioneză? Dar salată de valium? Şanse pe ziua de azi nu doriţi ?

Miroase a vopsea şi metal proaspăt sudat. Mă pregătesc de încă o noapte polară. Tot ce mi-a rămas e memoria îmi ţine de foame de sete de cald în timp ce trupul se autodevorează.

It’s four in the morning the end of december i‘m writting to see if you’re better.
Dansam amîndoi capul îmi era un muşuroi cu milioane de gînduri. Într-o clipă mă uitam la covorul pe care l-ai ars din greşeală în altă clipă zîmbeam cînd îmi aduceam aminte cum ai rămas încuiată în cameră în altă clipă mă întrebam de ce prima dată cînd te-au văzut cristi şi irina te-au crezut lesbiană nici nu se terminau bine frînturile astea că-mi imaginam cît de neîndemînatică eşti de-ai reuşit să verşi de trei ori găleata cu apă prin cameră de parcă te-ai fi lepădat de viaţa de-acasă.

And jane came. Nările se dilatau în timp ce adulmecam părul gîtul pielea ca un lup alsacian dresat să găsească stupefiante.

Porţile stadionului stau într-o rînă ca o gură fără dinţi. Întunericul acesta e mai cumplit decît orice moarte. Iarba prinde viaţă din pămînt ies tot felul de vietăţi le aud mişunînd îmi strîng picioarele să nu ajungă la mine. Doar în creier e lumină am aprins un felinar felinarul acela din faţa căminului pe care l-am împărţit tu ai lumina eu am luat şocul care genera lumina.

like pierrot the clown
Sunt dimineţi în care mă trezesc cu pieptul greu şi mîna amorţită. Zîmbesc eşti lîngă mine schiţez un gest să-ţi mîngîi părul mîna cade în gol rămîne brusc fără sînge.
Pieptul meu e o groapă din belu unde te plimbai atît de des încît te cunoşteau toţi paznicii.

Am început tot mai des să compar sufletul cu un stat american unde există pedeapsa cu moartea. Sentinţe irevocabile cînd greşim ultima cină poate cartofi prăjiţi cu ouă ca atunci cînd am plecat de la tine. Apoi absenţa ca un scaun electric ce-ţi prăjeşte carnea voinţa şi tot ce-ai crezut despre oameni. Pînă-n ultima clipă aştepţi iertarea dar ea nu vine un pocnet scurt de manetă trasă ori o uşă închisă cinşpe secunde în care venele ţi se umflă apoi.

M-aş dezbrăca pînă la capilare pînă la ultimile terminaţii ale neuronilor dacă asta m-ar face mai sincer.

shawn the sheep
Pijamaua ta în carouri borseta roşie crema garnier cu care îmi frecai călcîiele. Încerc să te recompun dar totul iese trunchiat.
Ai rîs cu poftă cînd l-ai văzut prima dată pe mielul shawn dansînd freestyle. Ţi-am iubit pofta mi-a venit să fac un milion de lucruri deodată. Să te ating să te dezbrac să mă rog să-ţi fac un pachet pentru facultate să facem dragoste să-ţi calc o cămaşă. N-am făcut nimic.

Ştii ce e mai cumplit decît a nu face nimic? Să vrei să faci atît de multe încît să paralizezi instantaneu.

tiersen&murfatlar
Cada în care stăteam amîndoi atît de stîngaci cînd am făcut duş împreună pentru prima dată. Îţi spălam părul mintea o lua razna mă închipuiam un slujitor egiptean îmbăind faraonul. Nu mă împăcam cu partea în care slujitorii sunt îngropaţi de vii împreună cu faraonul mort în piramidă. Nu poţi cere nimănui să moară pentru tine doar pentru un simplu capriciu ori ca să fii suma celor ce se gîndesc la tine.

Tu nu voiai decît să fii om. Te-a speriat gîndul că ai putea să fii mamă ai coborît la magazin ai luat o sticlă de vin te-ai ameţit. Poate ai cumpărat de la vînzătoarea blondă care mă blestema pentru că tot timpul cînd luam ceva pentru tine alegeam rafturile cele mai înalte.

Mai avem în comun un oraş văzut noaptea. I-am supt luminile i-am văzut groaza. Ticul tău era să repeţi propoziţiile te tachinam parcă ai fi vorbit o dată pentru mine şi încă o dată pentru tine.

Mi-a rămas doar memoria. O memorie de clown care adorme cu machiajul de peste zi de teamă să nu fie sincer cu el însuşi.

luni, aprilie 21, 2008

downtown jesus(scrisori pentru opi)

changes
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieţii. Respir. Ai crede că e simplu dar şi pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca într-un televizor stricat.
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat la liceul catolic a fost de la un preot profesor de latină. Ne întreba rînjind unde e raiul şi iadul. Ridicam ochii spre cer dar nu ajungeam niciodată la capăt. Scormoneam pămîntul dar nu ajungeam niciodată la centru.
Preotul rînjea din nou ne spunea că raiul şi iadul sunt nişte stări continue ca de exemplu iadul e o stare continuă de neputinţă.

Cum se ajunge aici ? Reţeta e simplă. Amesteci două lumi între care nu poţi alege două nevoi una de o inocenţă care-ţi ia minţile şi alta de sex făcut al naibii de bine. Peste toate astea torni zece doze de bere neagră prima la nouă jumate dimineaţa.

Totul a început într-o noapte cînd îmi ţineai capul în braţe ca pe portiţa de la mormîntul iuliei hajdeu. Tuşeam des mă înecam te-a îngrozit starea mea de inconştienţă. A doua zi mi-ai zis că n-ai fi ştiut ce să faci te-ai fi întins lîngă mine şi am fi murit în acelaşi timp.
Atunci ţi-a fost frică prima dată.

Memoria e o asistentă grasă care îmi înfige în fese momente ca nişte injecţii cu moldamin. Şi urlu.

Era downtown jesus cînd am făcut dragoste prima dată tremurai ca un înecat scos din apă în ultima clipă.

Ştii ce e mai cumplit ? Să fii iubit ca un dumnezeu iar tu să te ascunzi în alta de teama a ceea ce ai creat.

cişmigiu et comp
N-am avut de ales m-am întors în oraşul acesta în ţarcul acesta unde amuşin ca o vită şi bătătoresc pămîntul în jurul ţăruşului de care sunt priponit.
În fiecare zi oamenii mor pe stradă le aud inimile pocnind ca o şufă metalică. Nu am explicaţii şi nici soluţii. Îmi încordez creierul poate plesneşte dar nu.
Merg aiurea pe străzi dau cu piciorul în cîinii care nu mai cred în mine dau cu piciorul în cîinii de oameni care trag de mine să le dau ceva. Nu mai am ce.

Patru nopţi de izolare în care mi-am scos carnea şi mi-am răzuit oasele pînă ce au devenit lucioase. Ascultam deftones mă întrebam dacă ţi-au crescut sînii ori cum a fost posibilă această cădere.
Patru nopţi am aşteptat să înnebunesc ce uşurare dar n-a fost să fie.
Patru nopţi în care am aşteptat moartea bărbierit şi cu un flacon de fortral lîngă mine ce uşurare dar n-a fost să fie.
Prea multe de spus nu.
M-am întors în oraşul acesta în iadul acesta repetitiv unde mamele se compun în plutoane de execuţie cadenţate de proful meu de latină.

heart shaped glasses
Faţa mi-e paralizată într-o formă extremă de urîţenie.
Mirosul de iarbă îmi face bine. Îmi închipui nu ştiu ce alee din cişmigiu unde mi-ai zis că pleci şi cînd ai să mă iubeşti de-o să-ţi dea sîngele pe urechi ai să te întorci.
Mă uit la roua de pe bocanci îmi vine s-o ling.
Strivesc păpădiile de parcă aş face omletă ca atunci cînd am vrut să-ţi demonstrez ce bine ştiu să gătesc.

Porţile stadionului briza uşoară apoi prin ceaţă pilonii podului ca doi îndrăgostiţi enervaţi că oamenii le întrerup momentele de tandreţe.

Uneori le spun că lucrez la o editură şi că am concediu. Nopţile devin polare la început îmi spun că nu am pierdut nimic. Tîrîş tîrîş memoria revine în mine pocneşte ceva poate sternul pe care îl pipăiai uluită că se simte atît de bine. Pe scaun cămaşa mea harley davidson ca o piele eu în pat ca o halcă de carne încă pulsînd într-un abator din cele şaizeci de mii ale oraşului.

Cîteva diplome împrăştiate pe jos un încărcător nokia în gură praf în stomac gheare.
Şi groaza.

Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieţii. Respir. Ai crede că e uşor dar şi pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca atunci cînd loveşti un mort drag urli trezeşte-te dar el nu.

marți, aprilie 15, 2008

prison game II (the army)

Aţi dormit bine?
Ar fi minunat să te trezeşti dimineaţa şi să constaţi că ai scăpat de complexul ratării.
Dar cum asta nu se întîmplă ratezi tot de cum deschizi ochii. Ratezi pînă şi deschiderea ochilor care nu e o deschidere cum ar trebui să fie e mai mult o holbare în gol.

Aceeaşi ploaie torenţială îmi găureşte ţeasta ca o iubită pisăloagă. Lîngă balcon o cupolă gri şi un burlan. O stare nedefinită de rău.

Cînd iese din uter orice prunc ar trebui să-şi pună o dorinţă. Ca de exemplu să ajungă mai înalt decît tribunalul bucureşti. Mai înalt nu înseamnă mai hidos înseamnă doar că ajungi oriunde dacă faci un pas.

Cafea?
Dacă se poate. Mulţumesc.

Bărbatul îmbrăcat business class dispare după uşa glisantă. E real nu l-am inventat eu doar l-am adus în poveste. Vedeţi? E simplu să poţi face să existe totul pentru că se poate muri pe stradă nici tu să nu-ţi dai seama dar crezi în continuare că picioarele te duc pînă pe aparatajului. Cel mai cumplit e să mori fără regrete înseamnă că n-ai iubit viaţa nu te-ai iubit pe tine şi în fond nu ţi-ai pus o dorinţă la naştere.
Eu am ceva regrete. Că nu am ajuns mai înalt decît tribunalul bucureşti de fiecare dată cînd mă uit la clădirea aia mi se pare ca erupe vezuviul iar eu un pompei amărît stau cu gura deschisă şi aştept carbonizarea.

Lavinia îmi spune că dacă o să ştiu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea. N-am apucat să-i explic teoria vertebrelor.
Sîngele e un fel de metrou care circulă pe sub coaste. Ca-n orice capitală care se respectă există o staţie obor închisă circulaţiei. Problema e că n-avem absolut niciun control nu noi decidem ce e închis circulaţiei. Ne putem plimba toată ziua prin alţii important e să ştim ce magistrală schimbăm dacă nu ştim întrebăm gardianul.

Am nevoie de o paradă. Tot timpul mi-am imaginat că atunci cînd e vreo sărbătoare mai importantă în oraş se închid arterele principale iar cohortele de sfinţi defilează în care alegorice ca la carnavalul din rio.
Mi-ar place s-o văd pe sfînta monica povestind emildelor ce tîmpenii a făcut augustin pînă la 33. Emilda există n-am inventat-o eu am adus-o doar în poveste a fost directoare de liceu şi actualmente este mama mea.
Sau s-o văd pe ramona citind evanghelia în rusă.
În principiu de sărbători nu se întîmplă prea multe e doar un fel al nostru aparte de a spune că mai credem şi-n altceva decît în doza de bere tuborg strong.

Că veni vorba de metrouri şi iubirea de sine. L-aş fi iubit pe ăla care stă în cabină şi conduce metroul nu ştiu cum îi zice dar l-aş iubi adică i-aş fi iubit faţa îngrozită cînd mă strivesc de parbriz. Chestia e să nu premeditezi niciun moment totul să se întîmple pur şi simplu. Dacă stai şi te gîndeşti că te doare ori te uiţi la şine ţi se înmoiae oasele.

luni, aprilie 14, 2008

prison game I

Totul începe cu o pocnitură scurtă şi un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studenţesc.
Urlu a neputinţă de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecaţi.
Departures. Arrivels. Ceasurile se măresc se fac nişte căpăţîni de brocolli.cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas.de parcă ar fi ultima spovedanie.

Pe ostropel nu l-am văzut demult. Şi-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băţ de metal dacă te uiţi la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Şi din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le ştie mai bine. Nu-l cheamă ostropel aşa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărţit o caserolă de ostropel.

Vă rog îndrăzniţi.
Intraţi cu mine in sala de aştepatre.
Simiţiţi nu? Vă izbeşte în piept mirosul de om aşteptînd.
Chiar lîngă e o covrigărie. Chiar vă rog salivaţi mirosul de om chircit.

Cel mai mult îmi place să mă uit în gol. Atunci îmi trec prin cap idei năstruşnice. Ca de exemplu eşti în pragul sinuciderii cauţi un bloc foare înalt(rezolvi problema cu interfonul că nu te lasă nimeni) vezi un pui care eclozează coaja cade la picioare şi te întrebi dacă e semn sau coincidenţă.

Îmi mai plac nişte lucruri mărunte. Ca de exemplu familia de coreeni care se aşează lîngă mine toţi mănîncă apoi îmi spun stîlcit o zi bună.
Mă gîndesc sunt perfect şi gîndul ăsta mă face să pot profesa
orice chiar să pilotez un Concorde.

Plouă torenţial şi fiecare picătură e un asasin cocoţat pe un bloc iar eu sunt un preşedinte de stat cu ţeasta găurită.

Îmi cer scuze lîngă mine se aşează un mut unul din ăia enervanţi de pe tren care-ţi lasă tot felul de brichete şi maimuţoi. El vinde cruciuliţi de la ierusalim 3 lei una. Mă gîndesc să-mi deschid o mică afacere. De azi iert orice nu te costă mult. Mă mulţumesc cu ce-mi dai.

Azi mama a făcut infarct. Mi-am adus aminte de coreenii care-mi ziceau o zi bună. Mama n-a făcut infarct. Mama a murit am sufocat-o cu o pernă în timp ce dormea.

Mă doare spatele simt că o mie de muncitori sapă o galerie de metrou. Apoi îmi aduc aminte lavinia spunea că nu am coloană vertebrală.
Sau ramona care fuge de fiecare dată cînd i se întîmpla ceva important.
Priviţi vă rog la zimbetul meu.
Sunt o minge de ping-pong rusească. Vă veţi întreba de ce. Poate pentru că ramonei îi plac toate chestiile ruseşti. Poate că sunt prea rezistent.
Poate că laviniei îi place să sugă coloana vertebrală ca pe cea a unui peşte prăjit.

Chiar aşa. Să presupunem că eşti în pragul sinciderii cauţi cel mai înalt bloc de la etaj un pui eclozează coaja cade la picioare. Ori e un semn ori e coincidenţă.

duminică, aprilie 13, 2008

sway(breakdown)

n-a mai rămas nimic
doar o stradă goală şi nişte femei puţin afumate

o pată galbenă pe tricou un flacon de parfum gol
şi o arsură pe limbă

bărcuţele s-au întors în port
bărcuţele de hîrtie cu marinari de hîrtie cu antebraţele tatuate
unii cu ancore alţii cu numele iubitelor tot un fel de ancore
şi ele

o fetiţă blondă se aşează pe bancă îşi scutură pantofii
din ei cad pietricele ca dinţii de lapte

apoi o durere difuză un bîzîit care nu te lasă în pace
un mîrîit scurt

şi foamea care se agaţă de tine ca un sinucigaş pe pont neuf
se agaţă de maxilare
de maţe
de fapt nu e foame e mai mult un gol
un animal îndesat care-şi bagă botul în venele tale

*

îţi vezi moartea cu ochii şi moartea pare o umbrelă uzată
te uiţi la ea pînă ameţeşti
nimic nu ţi se mai pare de netrecut
viaţa e un curs de management
învăţăm cum să gestionăm morţii
cu jumătate din coaste drept garanţie
*

dimineaţa începe cu nişte cozi enorme la ambasade
ambasa canadei a franţei a lumii de dincolo
mă uit la oameni le fac semn cu mîna le urez tot binele din lume
eu sunt mulţumit cu viaţa mea de acum
am domiciliul stabil între coapsele unei femei

*

iese frigul din mine pe gură
o şosetă desperecheată de un cîine invizibil poate un husky
sigur un husky
lenjeria ta simplă felul în care te chirceai noaptea în braţele mele
ca o prună uscată la soare
mai am memorie pentru o singură zi
în locul ochilor doi greieri striviţi pe şosea
şi nicio piatră deasupra

sâmbătă, aprilie 12, 2008

pe atunci nu se intimpla(lavinia)

pe atunci nu se întîmpla niciodată
să mă trezesc transpirat
toţi îmi spuneau că am bronşită
că plămînii-s de vină eu ştiam cel mai bine
că e vorba de inundaţii undeva peste noapte
în creier sau în coaste se rupea un dig
nu se întîmpla nici să mă trezesc gol ca o benzinărie din texas unde stai două zile
pînă vine cineva să-şi facă plinul

aveam patul meu pe atunci nu ca acum cînd am legată de spate
o targă
mă aşez ca un paralatic la porţile templului sau în lăptăria lui enache
prin fumul gros văd cristoşii cum alungă bancherii
m-aş agăţa de hainele unuia la ce folos golul acesta
tot nu dispare

nu se întîmpla nicodată să plîng şi plînsul să-mi găurească pielea
ca pickamerele de pe olteniţei
ori din ochi să ţîşnească o ploaie acidă
aveam grijă de oameni mă închipuiam voluntar într-o tabără de refugiaţi
nu ca acum cînd mergi prin mine cu frică
să nu te lovească vreun glonte rătăcit ca pe străzile din beirut

totul începe cu un gest mărunt
marile avalanşe le provoacă schiorii
prima dată cînd am văzut un telefon mobil
eram într-a unşpea i-am invidiat pe toţi două zile
m-am închis în casă visam că le fac găuri în ţeastă
şi sorb cu paiul puterea lor

totul începe cu un gest mărunt
paralizia şi liniştea
prăbuşirea şi sunetul
o mie de pisici umblă prin mine buimace
mă întreb cu ce te-ai îmbrăcat azi
dacă vei termina şcoala
sau ce gust are laptele tău

luni, aprilie 07, 2008

raincoat(blue)

„and you who had the honor of her evening,
and by the honor had your own restored ?
say goodbye to alexandra leaving;
alexandra leaving with her lord.”


***
ar putea să se termine aici
bărbaţii aruncă pămîntul cleios peste acest nevolnic
bocete firave mai mult false
mai mult să nu se spună ca a fost neplîns
privirea ta printre oameni ca un obuz rătăcit
smulgi urzicile de pe marginea şanţului
fredonezi ca edith piaf
mon dieu mon dieu
eu tresar în somn şi nu pot face nimic

mă întreb dacă eşti bine aici umblu cu grijă să nu mă înghită
bălţile
atîtea mi-au rămas de făcut
nu am schimbat becul la baie s-a ars într-o zi
cînd din tine ieşeau aburi
nu am schimbat balamaua la geam
n-am izolat pereţii deşi tu-mi spuneai că nu se poate
ba se poate iubito apoi te muşcam de şolduri

***
cîteodată îmi doresc să nu se facă ziuă
ne grăbim toţi spre staţii de autobuz spre taxiuri
ne facem loc cu greu printre lumini
o ţigancă mă opreşte îmi smulge un smoc de păr
îmi spune că voi muri într-un mall
un copil mă opreşte îmi arată ce-a desenat
o maşină o casă un soare
şi niciun om

mă tăvălesc pe asfalt ca un animal în culcuşul său putred

cîteodată îmi doresc să se facă ziuă
să am febră şi să stau gol lîngă tine
să dormi cu gura deschisă şi eu să-ţi intru pe gură
să te posed ca unul care-a murit şi eşti singura legătură cu lumea
cînd te trezeşti desfaci o folie de vitamine
înghiţi cu greu
apoi loveşti canapeaua cu palma

ca atunci cînd ejaculam împreună

***
aici nu e decît un gol pe care umblu
ca un cristos hotărît pe ape
tu strigi mon dieu mon dieu
loveşti canapeaua cu palma

orice gară e un loc bun de făcut cuiburi
bag două degete-n gît vomit curajul
ma strivesc oamenii ca pe o ceapă
trenul are întîrziere cea mai mare întîrziere din toată istoria
întîrziere de-o viaţă aş zice

ar putea să se termine aici
privirea mea ca un obuz rătăcit
în loc de haine pămînt cleios
de la răsărit la apus
o briză dulce
ca între coapsele tale

sâmbătă, aprilie 05, 2008

keep my secret well(blue)

pre_text
pentru că de trei zile plouă nonstop şi apa a ajuns pînă la ferestre
nicio fărîmă de soare
şi oamenii se sufocă sunt pe cale de dispariţie pentru că
nu se cunosc între ei

pentru că am luat bormaşina şi am găurit pereţii zicîndu-mi că fac o traheotomie
şi că nu lipsa de aer omoară ci respiraţia lacomă

pentru că n-o să-mi lipsească prea multe
doar nişte procese verbale pe care le făceam pentru mama
şi meşterii cocoţaţi pe acoperişul bisericuţei ca nişte ciocănitori uriaşe

pre_buşire
să presupunem că într-un sat noroios un bunic stă să moară
şi singura care-i şterge sudoarea e hemipareza
nepoatele se strîng la pieptul lui ca primii oamenii într-o cavernă

să presupunem că din două miliarde
un tată se trezeşte dis-de-dimineaţă şi singurul lucru mai important
care i se va întîmpla peste zi e o tomografie
el ştie asta dar amînă momentul
vrea să mai simtă o dată cum îl furnică aftershave-ul

să mai presupunem că mă gîndesc la sex ca la sfîntul maslu
pe care preotul se grăbeşte să-l dea muribundului

pre_text
pentru că am dormit chircit pe covor şi m-am trezit secţionat ca o arteră femurală

pentru că ţi-ai mai fi dorit o noapte în care să te strig pe nume în timp ce ejaculez

pentru că mi-am izbit capul de toţi pereţii jumătate de oră să nu mai aud
vocile care urlă unde mă-ta te duci
şi unde-o să dormi

pentru că cei mai mulţi dintre noi îşi fac bagajele aşteaptă cuminţi
un microbuz subteran
care să-i ducă în piaţa matache ori undeva unde s-o ia de la capăt

pre_buşire
18 ore pînă la primul contact
18 ore pînă la primul om
18 ore pînă la descompunere

peste oraş s-a aşezat un aspirator imens
văd pe fereastră cum suge copacii
oamenii se ţin de borduri
plouă nonstop

mă gîndesc dracul nu e chiar aşa negru
în caverna din piept femeia mea pictează
vînători reuşite

apele s-au retras
spaimele s-au retras
mi-au lăsat mîna dreaptă
piciorul drept

ca o turmă de elefanţi alveolele zdrobesc aerul

după fiecare orgasm femeia mea îşi linge degetele
îmi desface sternul ca pe o canapea se întinde
şi doarme

mă îmbrac fără vlagă
aştept microbuzul
aspiratorul suge oraşul
fiecare bordură îmi urlă
unde mă-ta te duci
şi cum o să mori

vineri, aprilie 04, 2008

si miine vom dormi impreuna(pure morning)

[]

cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd
mă plictisesc:

despic firul ierbii îi caut inima o palpez o
storc de rouă o beau viaţa ei trece în venele mele

mai desenez o cameră din casa cu ziduri de carne şi acoperiş
de ţiglă
casă unde voi locui cînd nu voi mai fi
bătrîn

visez că dorm într-o peşteră

bat cu o coadă de mătură în tavan deasupra
am nişte vecini castani care-şi învaţă copiii
să cadă

iau aerul cioplesc din el o corabie cu care plutesc
pe urmele unui vis mai alb ca Moby Dick

încalec pe trupul somnului şi gonesc pînă
la porţile lunii
să anunţ că s-a întors dimnineaţa


cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd nu mă plictisesc:

îmi lăs barba să crească în ea îşi va face cuib
o pasăre verde

cioplesc din silex cuţite cu care tai
tristeţea în două

pun os lîngă os şi-nvăţ să merg printre
crăpăturile zilei

prepar ceaiuri care vindecă orice rană

iau străzile şi le aşez pe verticală poate
oamenii vor zbura mai sus

îmi spun că voi înmulţi pîinea şi peştii ca
să hrănesc toate tăcerile

mă gîndesc ce nume îi voi da copilului meu
şi

la final
împart lumea în pătrăţele

[]

astăzi
mă voi opri doar la cîteva lucruri simple

voi mînca o felie de pîine am s-o mestec uşor să
nu tulbur drumul ei către locul în care se duc
toate pîinile cînd şi-au împlinit
creşterea

apoi

voi merge în ocico n-am mers niciodată îmi place să cred
că e un tîrg mare unde oamenii vînd fostele rămăşiţe
din fostele vieţi

e ziua cînd fiecare e mai bogat cu un om

voi zîmbi unui străin eu nu prea cred dar cineva
mi-a spus că în zîmbetul meu încape o fereastră
cu soare cu tot

încă un lucru simplu

cu mîinile mele învăţ să mă joc le spun să cuprindă
pămîntul dacă nu mai rămîne loc de nimic atunci
fiecare om duce o lume pe braţe dacă
mai rămîn spaţii goale atunci eu mă ascund
în cei care duc lumea pe braţe

adorm mulţumit m-am convins

lumea
e un cireş în care timpul ne coace pe toţi
unii rămîn cu urmele noastre pe buze alţii
pe mîini oricum nu contează că
e amar sau altoit trupul are mereu
aceeaşi carne

doar sufletul o să-l îngrop ca pe un sîmbure
din el vara viitoare copilul meu va muşca
uimit că e dulce
va întreba mami ce fruct e acesta mai vreau
apoi
îşi va murdări obrajii cu poftă
viaţă

[]

fiecare lucru îşi are timpul său aşa cum
scoarţa răbdătoare îşi ascunde
nervurile

nu mă lua în seamă sunt puţin obosit de atâta drum
din mine-au rămas două cuie pe care-ţi aşezi hainele
şi un degetar
cu el bat la uşa trăirilor tale

niciodată n-am să înţeleg de ce
bărbaţii inventează nume cînd lipseşte un trup
e felul lor de a dormi singuri cu plapuma trasă până la gură

nu ţi-ai dorit niciodată să fii copil şi să crezi iar în poveşti
să crezi că te dai de trei ori peste cap şi vezi
ce se întîmplă în oameni
m-am săturat să vâslesc fiecare zi
un fel de caron cu luntrea în spate
dă-mi un singur bănuţ
şi te voi trece prin gânduri

neliniştea mea s-a topit ca prima zăpadă din an
fiecare om îşi are alesul aşa cum dacă priveşti lumea
cu un singur ochi
ţi se pare că e făcută din turtă dulce

aş vrea să-ţi pot spune mai multe dar gurile noastre sunt pline
de aşteptări ţărâna în care ne vom întoarce
împăcaţi cu îngenunchierea
uneori
închipui trupul meu aplecat peste tine respiraţia ta mă umezeşte
e bine aşa
o simplă oglindă care-ţi arată că încă
pulsezi

şi dacă dumnezeu ne-a unit
nicio absenţă nu ne desparte

[]

pe prispă
o stare de bine am strîns-o în braţe
din mine să nu mai plece

pe obraji un soare cam roşu
nu-mi dădeam seama dacă de bucurie
sau dacă am mîncat bine
apa clipocea în fîntînă ca un surîs

şura se umplea de căruţaşi se cinsteau
cu pahare de rom vărsau în iarbă porumb
şi aur bunica pregătea curăţătorile nişte lame
zimţate ca un soare cu dinţi

clopotul chema înserarea
turma de oameni ieşea pe uliţă în urma ei
copii cu vergi de salcîm
eu mă gîndeam de unde au învăţat oamenii
să se oprească şi să deschidă din coarne
poarta unde-i aşteaptă stăpînul

frigul muşca pielea creaţă
bunica punea pătrunjel să nu se umfle
laptele clocotea pe o plită
învăţam să cern făina de oameni
bunica spunea simplu că cern dracii de sfinţi

căruţaşii spărgeau paharele ştergeau setea cu mîna
plecau
eu mă gîndeam că cineva bătătoreşte cărările
pentru turma de oameni

bunica e acum rădăcină
îi ţine pămîntului inima
eu am crescut un copac din care păsările mai ciugulesc
fărîme de oameni


[]

trec zilele ca un marfar plin cu grăunţe
oare unde se duc oare unde se duc
am doişpe ani şi uit să închid gura e semnul meu de
întrebare
se duc să hrănească păsăretul din ograda lui dumnezeu răspunde bunica
ograda asta e mare? e mare
dar cocoşi are? are
de ăia care te ciupesc de fund? şi de-ăia
atunci dumnezeu ar face bine să-şi ţină bărbaţii
acasă

bunico uite soldaţii şi iar uit să închid gura
soldaţii năduşiţi îşi umflă pieptul asfaltul duduie
eu duc mâna la tîmplă salut când o să fiu mare voi avea decoraţii
nu ştiu dacă frate-său o să mai prindă ziua de mâine spune doctorul cu vocea căzută
uite soldaţii oare unde se duc oare unde se duc
bunica moaie degetu-n gură îmi dă părul din ochi
şi-mi face pe frunte o cruce eu îmi închipui că fruntea mea
e bună de grotă în care să doarmă puţin cristosul

ce-oi fi zis nu ştiu după trei zile cristosul şi-a luat tălpăşiţa
de-atunci nu l-am mai văzut căpos cum eram nu l-am căutat



singurele nopţi fericite erau atunci când veneam beat
dormeam tun fericit nu visam nu pierdeam
aceeaşi zi o trăiam tot anul eram mulţumit mi se părea că mai merit
o decoraţie de soldat năduşit era bine oricum
făceam cuiburi sub ştreaşina întunericului cloceam pui de ură

mi-am rupt mâna am trecut peste asta
simona mi-a spus că sunt urât am trecut peste asta
am rămas corigent am trecut peste asta
am pierdut două degete am trecut peste asta
am scris despre morţi am trecut peste asta
am pierdut câţiva prieteni am trecut peste asta
un singur lucru n-am învăţat cum să dorm cu gura închisă
probabil pe-acolo s-au furişat toate mirările

mă scuturam de furnici când mă apuca dorul zilele treceau
ca un marfar cu grăunţe spuneam răbdare o să-ţi vină şi ţie rândul
la moara de pierderi


şi-a venit într-o zi ca toate altele
murdară-n genunchi căutai ciuperci am imaginat repede un şarpe
care te muşcă de gleznă iar eu îţi vindec rana mult mai târziu
mi-ai spus că era mai simplu să strig după tine ca după un copil
ce se vâră prin toate cotloanele

cât a trecut nu mai contează te-ai împlinit ca o pâine coaptă pe vatră
eu am albit probabil am luptat amândoi cum am ştiut mai bine
îţi era frică de foc eu mă temeam că nu mai dospesc



au trecut toate n-am zis nimic în locul meu alţii vor decoraţii
asta e m-am lămurit că n-am nici un semn în frunte unii se nasc pentru un singur lucru
mai important eu am să fiu răcan toată viaţa aşa-mi trebuie
dacă n-am prins de mic şmecheria n-o să ştiu niciodată
cum se doarme cu gura închisă

joi, aprilie 03, 2008

deluxe(blue)

1. o vreme am privit cum dispar în întuneric
pînă ce ochii au devenit o pastă
m-am întors acasă am aranjat
două trei cărţi în bibliotecă am şters praful
poate mă voi întoarce

e una din nopţile cînd stă să se întîmple ceva
groaznic şi repetitiv
mă gîndesc voi pleca voi ajunge printre oameni desenaţi
cu un creion chimic
o să mă simt ca un puc de hochei aruncat de colo colo
cel mai mult o să-mi lipsească direcţia

aş voma aş urla uite un urlet mi-ar prinde bine
scot capul pe geam mi-au luat-o alţii înainte
locurile s-au ocupat ca într-un multiplex unde rulează o premieră
ce film se dă mă întreb
cineva îmi răspunde ţipătul altuia

cel mai groaznic lucru care se poate întîmpla
să ţi se umple nările de parfumuri pe care nu le mai poţi recunoaşte
apoi să-ţi petreci toată ziua uitînd
să dormi noaptea gol şi dimineaţa plămînii
să bată în stern ca nişte vieţaşi în ziua de vizită

patru ţigări pînă la ziuă femeia vopsită cărămiziu
doarme cu gura întredeschisă şi-a vîndut apartamentul
se mută la casă
rareori avem cu adevărat nevoie de oameni
în rest schimbăm între noi obsesii
ca nişte colecţionari de timbre

2. o maşină în trombă despică balta
şi somnul

se sting neoanele

ies aburi pe gură ca dintr-o spălătorie

un cîine chircit ca un bonsai

fac bagajul în linişte
mîngîi coastele hainelor
şosetele atîrnă ca atunci cînd eram mic şi mi-am rupt mîna dreaptă
iar mîna se mai ţinea doar de pieliţă
mă gîndesc la o fostă iubită
la o altă fostă iubită
respir greu
mă uit în adîncul rucsacului
sunt un gropar beat

3. pun pătura-n geam şi totul dispare
nu am nevoie de nimic sunt puternic cel mai puternic
urletul se opreşte în gît de el trag oamenii cum trag
pisicile de ghemul de lînă

lipăie cineva pe hol

într-o parte cămăşile în alta pielea

apoi senzaţia că atunci cînd dispari în întuneric
nu mai exişti de parcă te-a mîncat un monstru cu tot cu oase
întunericul se închide în urma ta cu zgomot îţi aduci aminte de tata
trîntind uşa

fac bagajul în linişte febră aglomerări spontane
de gesturi inexplicabile

4. miroase a cauciuc ars

frigul trece prin şira spinării se înflitează în creier

oare dormi în tricou roşu

nu ţi-a venit ciclul de zece zile
tati ce e aia poşircă

genţile stau în mijlocul camerei ca femeile la un pomelnic

o fereastră spartă un bîzîit înfundat

ies aburi aburi pe gură ca dintr-o topitorie

promisiunile sunt consecinţa unei nebunii de moment
promitem că nu facem rău
că ne vom petrece iarna împreună
că nu ne ascundem
peste două trei zile uităm

ori poate suntem lucizi

miercuri, aprilie 02, 2008

burger queen(l_f)

bună dimineaţa iubito
încă o zi în care nimic nu e al nostru
încă o zi în care ieşi la gară dar săgeata albastră
nu-ţi aduce niciun iubit nu-l găseşti nici la spitalul de campanie
nici la telefon
deşi la tv se anunţaseră multe sosiri
încă o zi în care trag pe mine grăbit o scoarţă de copac
depun cv-uri la toate firmele şi pe toate planetele
din zece patroni unul îmi spune că sunt supracalificat
iar altul că mai trebuie să exersez mersul în imponderabilitate

s-a mai ostoit vremea a mai înflorit unul sau altul
iar mi-am fript limba cu ceai mi se făcuse poftă visasem azi noapte
un ocean de ceai pe care navigam eram comandant pe calypso
smulgeam verighete din adîncuri le puneam cap la cap
şi făceam un lanţ trofic
ziua începe brutal ca un ibric de cafea dat în foc

de altfel fac bine
bine la toţi şi rău la nimeni după cum îţi spuneam şi tu nechezai
mai repede mai repede începe cursa aveai cota cea mai mică
şi nimeni nu paria în afară de mine eu ştiam de pe-atunci
picioarele tale de lipiţan ar fi cîştigat tot ce era de cîştigat
ţi-aş fi spălat părul ţi-aş fi dat zahăr din palmă
cînd te-ai fi sfîrşit n-aş fi lăsat pe nimeni să rîdă
sfîrşitul e ca atunci cînd de ziua ta rîd musafirii
că ţi s-a terminat gazul din butelie

pentru că tot lipseşti şi n-am altceva mai bun de făcut
o să-mi aleg o zi : din oceanul pacific a ieşit un peşte mic
şi pe coada lui scria ziua de miercuri
miercuri o să fumez de dimineaţă pînă seara cînepă indiană
prea puţin mă interesează de pierderi şi alte campanii
realitatea dăunează grav sufletului
vînzarea realităţii către minori este interzisă şi alte asemenea nu prind la mine
o să stau moleşit pe o pernă şi-o să aştept cea mai mică femeie din lume

în cele din urmă
îmi voi trimite singurătatea într-un raion din basarabia
se va căsători cu una oxana
la început ne vom scrie des ne vom vizita de sărbători
apoi tot mai rar înstrăinările îşi au rostul lor
fără ele n-ai şti cine-i aproapele
o să mă bag în pat înapoi lîngă tine
o să te ling pe şira spinării şi-o să –ţi spun
bună dimineaţa iubito
ce vară toridă s-a anunţat între coapsele tale

marți, aprilie 01, 2008

225(l_f)

femeia îşi suge burta se chirceşte pe masa chirurgicală. foarte rece. forceps. comprese sterile. ca un gîndac de bucătărie strivit avortonul se prelinge în caserola de metal. zvîcneşte scurt pare că vrea s-o ia hai-hui pe gresie ca într-o drumeţie.

doctorul curăţă nu mai e nimic în pîntec. o garsonieră cu aerisirea pe hol care-şi aşteaptă următorul chiriaş.

miros de mîl. aud apa clipocind dar nu o văd. puştiul se străduie să ţină ritmul cu mine face paşii lungi ca o pistă de bowling îmi întinde o pungă de seminţe. ştiţi cînd a venit apa mare la noi în sat eram cu vaca în grădina din spate acuma nu mai avem vacă a vîndut-o tata. era un pod de buşteni vechi de o sută de ani podul tremura şi eu tremuram.

copilul îşi umflă pieptul vrea să fie deodată om mare ca să-mi ţină de urît.

un tir înfipt în capătul podului. pendulează între asfalt şi mirosul de mîl.

o pîrtie de schi pe margini un gard de plasă portocalie. de jos oraşul vuieşte ca respiraţia unui asmatic. nicio sirenă niciun sunet distinct. un bondar trece razant pe deasupra capului. ori poate un elicopter. o tăcere atît de adîncă de parcă ai vrea să stabileşti un nou recod mondial la scufundarea în adîncime. n-are niciun sens să stai pe creştetul lumii dacă nu poţi să-l împarţi cu cineva. să-l crapi ca pe un buştean să-l faci lemne de foc.

poate nu e adevărat. poate miroase a mîl aud apa clipocind dar nu o văd.

în fiecare dimineaţă părul tău îmi astupă gura. ca pămîntul proaspăt peste un mort proaspăt. bineînţeles. bineînţeles. aşa o moarte ar trebui să ni se întîmple în fiecare zi.

nu să zvîcnim scurt apoi s-o luăm hai-hui pe gresie.

cînd facem dragoste îţi simt ficatul mărit tu mă simţi înecîndu-mă ca şi cum aş fi băut prea mult.

te chirceşti pe pieptul meu un fel de masă chirurgicală.

aşa dormim. uneori îţi freci picioarele de picioarele mele o lăcustă pe un cîmp unde nu mai creşte nimic.

într-o zi o să avem de toate. o garsonieră fără miros de mucegai prieteni de familie şi hotă. vecinii de la trei se vor certa toată noaptea dimineaţa ne vor cere bani de băut. eu o să pot să-ţi spun în faţă ce-mi place ori ce nu-mi place nu să stau de vorbă cu lucrurile tale.

poate nu e adevărat.

miros de mîl. un trup înfipt în capătul podului pendulează între apropiere şi depărtare.

mă scotocesc prin buzunare nu nu nu nu sunt bogat.

două ţigări kent deluxe.
o gumă un şerveţel.
un avorton.
un oraş fosforescent.
o singurătate băloasă ca urma unui melc pe o frunză de varză.