miercuri, iulie 12, 2017

o gorilă intră într-un bar


mi-am început ziua cu tine
ca un școlar ce-și împarte pachețelul
cu un coleg mai puțin norocos
cei mai mulți au uitat să împartă
cei mai mulți vor să trăiască veșnic
mănîncă bio
fac tratamente bio
în general trăiesc bio
își scot din orbite ochii și pun în loc panouri solare
să țină minte mai multe chipuri
pentru vremea cînd nu vor mai avea oameni
în garsoniere se încălzesc la calorifere de fontă
prin care curge sînge termal
lumea întreagă e un rezervor gratuit uriaș
de sînge fierbinte
nu voi înțelege niciodată obsesia lor
dacă ar fi după mine
restul vieții pe care o mai am de trăit
aș da-o celor ce nu mai au timp
ori celor ce știu să-l folosească cu cap

mai în glumă ori serios
îți scriu din cazanul cu smoală numărul 2
așa cum e alintat pămîntul aici
n-am știut că și-n iad trebuie să faci penitență
ca să intri în el
mi se spune ai greșit
cu gîndul cu cuvîntul cu fapta și omisiunea
acum plătesc
mai ales pentru gîndul
sau pentru cele o mie de feluri în care-am gîndit
să-mi îngrop limba în coapsele tale

poate că asta ne desparte pe noi
dragostea mea e mai fierbinte ca iadul
dragostea ta e curată ca sunetul unui clopot mecanic
pe care îl activezi grăbită
să alungi norii de grindină
ori să chemi lumea la mort(de fiecare dată
ți se mai iartă ceva)

asta și o gorilă care intră într-un bar
tu ai zis că cere un whiskey
eu aș fi zis că cere un om să vadă dacă
s-a meritat evoluția

tristețea brutarului de azime



te simt în inimă
cum simte femeia în pîntec
loviturile fătului
dacă lovește puternic ea știe că e băiat
dacă lovești puternic eu știu că ești departe

dimineața
cînd cerul e o pădure tropicală
și lumina un șarpe constrictor
trec pe lîngă blocul tău îți văd în parcare mașina
cu numere de înmatriculare indescifrabile ca un vulcan finlandez
mă simt răzbunat pe coanele preotese cu obsesii
pe numere care trebuie neapărat să aibă ceva divin
har zeu ama sau aba
îmi închipui că dormi și-atunci
începem discuții imaginare

îți spun că aș vrea să împart lumea cu tine
(oricum asta fac de cînd îți scriu nu că ar conta cum
important e că așa te simt aproape)
tu îmi răspunzi că lumea mea e prea mică
eu îl imit pe jack sparrow îți răspund înapoi
lumea mea e la fel ca a altora
doar că are mai puțini oameni în ea
iartă-mă că nu te pot iubi creștinește
așa cum ne învață duminica preotul
într-o familie bună seara
soții se roagă-mpreună îngenunchiați lîngă pat
sincer îți spun
dacă am sta în genunchi lîngă pat
și mi-ar aluneca ochii pe spatele tău arcuit
cred că și dumnezeu ar fi de acord
să fac din vertebrele tale rozariu
să frămînt între buze bobițele de sudoare
pînă cînd pielea ta s-ar preface în cîmp de cătușnică
și ți-ai vedea toată viața în lichid seminal

sau
cum s-au apucat elvețienii să modifice tatăl nostru
aș încurca și eu rugăciunea serenități:
doamne dă-mi puterea să accept că ești reală
curajul de a te lăsa să exiști
și înțelepciunea de a face diferența între cele două

ți-aș mai povesti despre un fost angajat la chimie
care o dată pe săptămînă își ia fetița de mînă
și bate toate casele de pariuri să strîngă chiștoace
dacă fetița întreabă ce sunt el îi răspunde
un fel de ființe vii pe care le strîngi cu măsură
altfel nu mai cresc deloc dacă le strîngi pe toate

un avion galben trece razant peste blocuri
ca palma mamei peste creștetul unui copil
te trezești speriată te liniștesc
primăria face aerodezinsecție
faci ochii mari: aero ce?
îți explic în glumă că primăria parașutează
soldați de elită și microscopici care să lupte
cu o armată secretă și microscopică de gîndaci

ca să-mi înec amarul realității
îl întreb pe fabio iosefinul dacă nu știe
o cale rapidă de-a uita cine sunt
de-a o lua de la capăt într-un loc unde
nimeni nu cunoaște pe nimeni
poate să plec în africa voluntar să scriu o carte
și să donez încasările copiilor din djebonoua
ca să mă învelesc intru în polemici cu vaticanul
nu înțeleg de ce trupul domnului nu e valid
dacă-i făcut din azimă fără gluten
dar e acceptat trupul domnului făcut
din azimă cu organisme modificate genetic

să recunoaștem:
pînă la urmă toți ne ascundem de viețile noastre în viețile altora
de parcă am aștepta să treacă o ploaie torențială
apoi ne mirăm că n-am lăsat nicio urmă
așa cum a zvîntat soarele
orice urmă de ploaie