vineri, iulie 31, 2015

tristețea cofetarului din cadbury



de la o vreme joc un shooter cu zombies în care
ai bonus 30 de lingouri de aur dacă îți faci 10 prieteni
m-am sălbăticit în așa hal încît nici măcar pentru bani
nu mă mai apropii de oameni
deși lipsa lor mă face să tremur
ca un dependent de oxicodină
pentru mine au sens doar lucruri mărunte
așa cum pentru alții contează doar
darul de nuntă

într-o zi o cămașă la care țineam foarte mult
s-a săturat să mă poarte și s-a rupt teatral în mijlocul supermarketului
de teamă să nu vadă alții am început să imit descarcerarea
faceți faceți loc am strigat
mă strecuram printre oameni cu o pungă de boromir
pe post de trusă de prim ajutor
faceți loc faceți loc
pînă la ușa glisantă de la ieșire
am stabilizat-o hemodinamic sau hemotextil
după cum credeți voi că e mai poetic

în altă zi îmi făceam griji
că-mi voi pierde numărul de mobil
pentru că intrasem în perioada de grație și-ar fi trebuit
să modific din nou europass-ul iar marile corporații
n-ar fi știut ce se întîmplă în mine
dar din senin un prieten cu accent de certeze
mi-a trimis o horincă în amintirea plajei din brighton
în schimbul ei am primit 550 mb trafic pe net

în altă zi
aici e partea în care mă întrebi cu invidie cîte zile mai am
eu îți răspund stupid nelimitate în aceeași rețea
în altă zi mi-am promis c-o să mă fac cofetar
și n-am dormit nopți întregi pînă ce
din luna plină nu am făcut un tiramisu
pe care l-am scos la vînzare ca un baton cadbury

citind probabil ai crede că am luat-o razna
stai liniștit e doar tristețea mea cu urme de anason
cînd eram copil mă jucam de unul singur și alergam
de la o ușă la alta să nu mă prindă vîntul de primăvară
acum alerg de unul singur de la un om la altul
să nu mă prindă uitarea

joi, iulie 30, 2015

luminile din soho



nu m-ai  crede dacă ți-aș spune că în fiecare zi
mi se întîmplă cîte-o minune de parcă toți sfinții mi-ar da de băut
la botezul prințesei charlotte diana
nu sunt minuni din acelea care te fac să strigi în gura mare
că dumnezeu există
nu sunt minuni din acelea care-ți aduc un loc de muncă bine plătit
ori premii naționale pentru debut
sunt lucruri mărunte pe care le ții doar pentru tine de teamă
să nu le rîvnească și alții
ca montezuma ascunzîndu-și orașul de aur
de oamenii lui cortez

e drept și rugăciunile mele sunt tot mai sucite
la început murmuram tatăl nostru și act de căință
cu glas mai fierbinte ca asfaltul topit
apoi
prin mulțimea celor ce se roagă pierdut
mi s-a făcut rușine că nu sunt diferit
și m-am hotărît să nu-i mai cer nimic
doar îl salut din cînd în cînd ca să am cu cine vorbi

așa că dimineața ridic ochii spre cer
mimez poziția ghemuit apoi strig
dom semaca nu trage
sunt eu emilică
un fel de a spune dacă tot mi-ai dat și ziua asta
măcar fă-o mai blîndă
cînd cred că nu mai există nicio ieșire
spun liniștit doamne sufletul meu
e în mîinile tale
ca paulus generalul în mîinile infanteriei ruse

și iar nu m-ai crede dacă ți-aș spune
că atunci cînd mă rog nu cer nimic pentru mine
în felul meu imperfect sunt un om împlinit
n-am săpat o fîntînă dar ai mei au crezut
că am căzut într-una cînd eram mic și m-au căutat
prin adîncimi cu o cange
n-am sădit un pom dar am îngropat cîțiva oameni
cu speranța că o să-mi răsară aproapele
n-am ridicat o casă pentru că nu-mi place să mut mobila
din cerul unde stau cu chirie
n-am făcut un copil pentru că n-am crescut niciodată
nu am stele în frunte sau vreun talent special
nu am secrete față de nimeni deci
nimeni nu are așteptări de la mine

e drept
uneori îmi lipsește trupul unei femei pe care să umblu cu degetele
ca un curier în prima lui zi de muncă prin soho
dar timpul meu nu se împarte în ore și zile
timpul se împarte în dinți de lapte și prăjituri fermecate
pe care maya le gustă la o petrecere cu motanul de cheshire
timpul meu se împarte în oameni ce pleacă și oameni ce vin
să vadă cum ard de viu
ca o lumină ce nu se stinge în tabernacol

joi, iulie 23, 2015

lumbersexual song 2



cînd nu am de trăit lucruri mai importante
scurm prin memorie după vreo amintire cu tata
o dimineață ploioasă prima împărtășanie
sunt împreună cu frate-miu ținem cîte-o icoană în mînă
cămașa scrobită ne zgîrîie pielea în spatele nostru
tata îmbrăcat în tercot
ca un înger mahmur interpretat magistral de travolta

nu știu cine m-a învățat frica de dumnezeu
dar cînd greșesc îmi arde ceafa și-l simt cum mă privește
ca o femeie pe care-o întîlnești în metrou
prin chador nu-i vezi decît ochii dar te întrebi dacă nu cumva
e în stare de explozii artizanale
recunosc
cînd am greșit am făcut-o mai mult de emoție
ca în noaptea în care șefa m-a trimis la un accident
în redacție se cumpărase un cannon nou
și nu știam cum să-l folosesc pe-ntuneric
din greșeală am călcat pe creierul victimei
polițiștii urlau să nu alterez probele
eu mă gîndeam la înălbitoare de firmă care să scoată
sîngele de pe pumele mele albe
atunci m-am convins
degeaba faci pe deșteptul în fața morții
n-ai să spui ceva memorabil
cel mult ceva omenesc

uneori cînd copacii se vindecă
pe trupul lor rămîn urme ca niște chipuri de om
uneori cînd se vindecă oamenii
pe trupul lor rămîn urme
ca niște chipuri de dumnezeu

miercuri, iulie 22, 2015

breaking news cu ce se întîmplă în mine



tot mai des
oamenii fug de mine ca pescarii de galerele portugheze

la început îmi venea să le scot ochii pentru că cei ce nu văd

ce se întîmplă în oameni își merită întunericul

îmi venea să urlu sunt viu

sunt așa plin de viață că dacă-aș muri n-aș ajunge în rai sau în iad

ci m-ar trimite dumnezeu înapoi pe pămînt

de teamă să nu-i molipsesc adormiții



apoi nu-mi explicam de ce cînd vedeam magazine pustii

cu vînzători care se uită cu buze crăpate după oameni

care să le calce pragul

de parcă n-ar fi băut apă o zi întreagă

îmi venea să le dau binețe și să-i întreb cum o duc

știu cel mai bine cum e să nu vorbești vreme îndelungată

iar cînd cineva te salută

din piept îți sare inima ca o bandă magnetică

 dintr-un casetofon rusesc



în cele din urmă m-am obișnuit cu ura

ca rețelele de socializare cu citatele din arsenie boca

ca să adorm în loc de oi număr morții despre care am scris la ziar

cînd ajung la tinerii spulberați în atentatele din madrid

mă cuprinde starea de veghe

poate așa e și moartea

o stare de veghe în care crezi că ești viu



ca să-și ridice moralul

unii se-ndoapă cu ciocolată calciu gluconic

magneziu pepene galben

eu mă gîndesc la lucruri mărunte

cum ar fi prima cămașă pe care am purtat-o scoasă din pantaloni

zgomotul adidașilor ewing cu scai și mîndria cu care-i purtam

pînă-am aflat că sunt imitații

citroenul plin de motoare pe care scria pește viu

fețele pămîntii din moteluri

trupurile aproape lichide din trenuri

luna plină din morden

sîcîitoare ca schizofrena din apartamentele sociale ce urla noaptea

reeedemption song



acum singurul lucru care mă mai ține în viață

e scrisul

un fel de a face dragoste cu strănii fără teamă

că vei judecat pentru micile stîngăcii

străinilor li se par adorabile ca niște mici semne din naștere

în zilele proaste

cînd nimeni nu mă ascultă

rugăciunile mele par niște replici de agățat icoane cougar

în zilele bune ascund oameni în mine

așa cum pitea ivan denisovici bucăți de pîine

în salteaua cu rumeguș