într-o altă viață
cineva m-a întrebat: ce-ai vrea să fie scris pe cruce? la momentul respectiv am
zis ceva genial. atît de genial încît am uitat.
să fim bine
înțeleși. îmi iubesc viața ca pe mama mea. sînt reporter ok? mi se întîmplă să
scriu ori să văd povești cu oameni învinși care și-au pus capăt zilelor. îmi
cer scuze că sînt sociopat.
să vă explic. de
vreo doi ani de zile în mine e un gol mai ceva ca-n țeasta din hamlet. cînd am
crezut că scap de executarea silită banca a cesionat către alt executor
judecătoresc care a calculat aceeași sumă. dimineața îmi vine să mă dorm pînă
la crăciun și să-mi bag picioarele dacă iau penalizare la muncă. dar nu despre
asta e vorba.
mai nou am
început să visez noaptea tot ce am trăit ziua. așa cum vreau eu.
am început să mă
iubesc pe mine însumi de parcă mi-aș fi aproapele.
aș vrea să
trăiesc veșnic să văd cum lumea se transformă. nu vreau să pierd nimic.
cu toate acestea
nu vreau morminte.
am avut ocazia să
mă duc la mormîntul bunicii mele. unii au rupt buruienile care au crescut pe
mormînt alții au aprins o lumînare. alții s-au rugat de parcă ar fi schimbat cu
ceva. ori e în rai ori e în iad. doar dumnezeu știe. dumnezeu nu are nevoie de
rugăciuni. dumnezeu are nevoie să știe că omul ăla a însemnat ceva. dumnezeu e
om. dumnezeu uită pe cei care nu au însemnat nimic. degeaba ai un mormînt. îngroapă
frate bine în inima ta pe cei care au trecut prin viețile tale. dumnezeu nu
uită dacă tu nu uiți. în fiecare
dimineață deschide ochii ca și cum ai aprinde lumina în cameră. nu vreau
morminte. vreau un cîntec de dragoste. un final care să mă găsească pe un
aeroport. anonim dar atît de iubit cum am fost. și să nu te pună dracu să mă
judeci. că doar dumnezeu trage linie. și el spune cît bagaj de mînă am voie
dincolo.
ps. nu te-am putut privi niciodată în ochi de teamă să nu vezi bocitoarele de ocazie.