sâmbătă, aprilie 23, 2011

the church of salvation II


îmi spuneai 25 degrees in london lovely time for riddin
îţi răspundeam 18 degrees home lovely time for chopping...eggs
oli rătăcea undeva prin new york în căutarea oii fantastice
îmi doream să ne adunăm într-o zi şi să înjghebăm o formaţie
de genul alora boliviene care cutreieră lumea şi cîntă în centrul oraşului
le-am fi cîntat tuturor all we are is dust în the wind

aş putea să-mi închipui că în faţa balconului se desfăşoară
o încleştare de proporţii cosmice vrăbiile se reped în picaj asupra
albinelor adunate pe un cireş port-avion
da draga mea transmit în direct din pearl harbour
comandamentul albinelor interceptase o telegramă ştia că va fi atacat
dar de asta depindea intrarea florilor de cireş în război
pierderile au fost importante

de atîta singurătate m-aş apuca să rescriu fericirile
fericiţi cei ce prind un loc în websminster abbey la nunta lui kate
căci ei vor moşteni umbrele
fericiţi cei ce fumează de trei ori dintr-o ţigară pînă îşi frig buzele
pentru că se vor da de trei ori peste cap şi vor vedea ce se întîmplă în oameni
fericiţi cei ce nu au nimic pentru că nu vor pierde niciodată
fericiţi cei ce ştiu să facă din nori animăluţe pentru că urmaşii lor vor stăpîni pămîntul
aici e momentul în care tu draga mea îmi spui
mai opreşte-te
prea multă fericire poate ucide un om

astăzi sînt prinţul agib
mi-am pierdut ochiul drept deschizînd o uşă de aur în cautarea fortralului
astăzi e ziua în care îmi pare rău de tot ce-am făcut
ca să fii om nu-ţi trebuie decît genunchi puternici
eu n-o să mor eu o să mă duc în pădurea cu alune
o să-mi fac o căsuţă de lemn vor veni toţi şi se vor ruga
să stea şi ei aici
absent eu o să smulg fire din barba lui dumnezeu
întrebîndu-mă mă iubeşte
nu mă iubeşte

vineri, aprilie 22, 2011

lumina ce se stinge

stăzi inima mea e un lift prăbuşit într-o mină
coastele îmi ies prin piele ca nişte echipe de intervenţie
ridică neputincioase din umeri
nimeni în viaţă

strada mea poartă bască de tractorist
cu mîinile în buzunar îmi bate în uşă şi se legitimează
eu sînt strada victor hugo tu cine eşti
eu?
la gît port legat un număr norocos ce-mi ţine loc de cheie
locuiesc în apartamentul 18 frate-miu s-a născut pe 18
eu m-am născut tot într-o zi de 18
cînd am împlinit 18 ani am împrumutat bani de la preoţi zicîndu-le
că-mi trebuie pentru meditaţii la istorie
am făcut o petrecere la ultimul etaj al internatului
la care am invitat doar cei mai buni prieteni
ce istorie...

imaginaţia mea se aprinde cam repede
mă visez un vînător renumit în preerie
prin iarba înaltă a oraşelor
iau urma celor ce nu-mi mai sînt

încă mai port sub piele vremurile în care ieşeam pe uliţă şi dirijam soarele cu un băţ
ne adunam în faţa căminului cultural şi-l aşteptam pe domnu ciobanu cu filmele video
eram hotărît să mă însor cu o chinezoiacă
geloasă cătălina scoatea limba şi-ntreba ce-ai să faci mă tu cu ea?
păi ....
duminică seară priveam prin ulucii gardului de la şcoală
cum băieţii mai mari învîrteau fetele adunaţi în jurul unei remorci
în care stătea cocoţată orchestra
mă doare că atunci n-am ştiut
cînd eşti copil te grăbeşti să fii mare
ba chiar dormi fără pernă sau bei multă apă pentru că
aşa ai auzit că o să creşti mai repede
şi că o să fii mai înalt
dintr-o dată te trezeşti bărbat înţelegi
a creşte înseamnă a nu mai avea timp

de fapt prietene
nu sînt decît un puşcăriaş care se plimbă o oră în-cerc
gardianul dă stingerea
dimineţile de oţel scrîşnesc în urma mea
ochii închid ca şi cum aş sufla într-un opaiţ
în gură doar gustul de cenuşă al nopţii

marți, aprilie 12, 2011

.

Pentru fostii mei colegi in speranta ca nu am facut prea mult rau

Punct. Şi de la nici un capăt

Am decis să nu mai reprezint nimic. Pentru că nimic nu mă mai reprezintă.


Pentru prima dată în ultimii ani ceasurile au tăcut. Telefoanele la fel. E o pace în linişte pe care am uitat-o. La începutul anului a fost o şedinţă de redacţie în care ni se spunea că în afara redacţiei sîntem nişte nimeni. De atunci lucrurile s-au schimbat. Ziarul a fost cumpărat, atitudinea e alta. Cînd încerci să explici cuiva că un ziar nu se poate face în doi oameni jumate, că poate unul crapă pe parcurs, iar celălalt nu înţelege, atunci ai dat de belea.

Personal am ieşit din scenă. Sau în decor. Nu contează. Acum mă bucur de linişte. Mă aşteaptă un drum greu. Care poate să ducă spre mai sus sau spre mai subpămînt. Oricum. Venise timpul s-o şterg.