duminică, februarie 28, 2010

secretul unui bărbierit perfect

storci tubul cu gel aftershave absent
ca de obicei ai scăpat prea mult în palmă
îţi spui că în ritmul ăsta n-ai să înveţi niciodată
secretul unui bărbierit perfect
trebuie doar să te concentrezi
nu să te gîndeşti aiurea

ca de exemplu acum în faţa oglinzii
te întorci în timp şi-ţi priveşti tatăl cu admiraţie
cum schimbă lama în aparat
te mînjeşte în glumă cu pămătuful pe obrazul drept
clăbucii te gîdilă
de-abia aştepţi să creşti şi să ai pasta ta de ras

n-ai de unde să ştii că totul va deveni un gest mecanic
ca multe altele
te gîndeşti că poate mai ai vreo şansă
atîta timp cît n-ai învăţat cum să te bărbiereşti fără să te tai
şi cum să-ţi faci nod la cravată

te duci cu cravata la vecinul instructor auto
ce faci cumetre tot n-ai învăţat nici acum
ce mama dracului de-acu eşti bărbat
asta este vecine dacă nu înveţi ceva la timpul său
nu mai înveţi niciodată

nici nu ştii cum să faci din palmă căuşul perfect
de aia şamponul se scurge printre degete
îţi spui că probabil de la filmele de dragoste ţi se trage
dacă bărbatul săruta o femeie maică-ta te punea să-ţi acoperi ochii cu mîna
şi tu te credeai mai deştept privind scena printre degetele puţin răsfirate

şi dacă tot eşti bărbat ţi-ai dori ca atunci cînd ieşi din casă
un copil să te ţină de mînă să te întrebe
tati unde s-a dus pisica de sub scara blocului

dar aşa îţi umpli ziua cu un parteneriat între şcoala postliceală
şi serviciul de ambulanţă salvezi dacă ştii să acţionezi
ministerul sănătăţii pune la cale o strategie prin care
să stopeze exodul medicilor în occident
de preferat ar fi să stai în porta bisericii
cu o pancartă în mînă pe care să scrie
sfînta duminică să vă ajute sînt orb sînt mut sînt surd
sufăr de o boală în stadiu terminal
vă rog ajutaţi-mă cu un soare

unoeri e chiar plăcut să plonjezi în propria ţeastă
ca un cercetător care toată viaţa a studiat biologia marină
şi acum se pregăteşte
pentru o mare descoperire

sâmbătă, februarie 27, 2010

somon file & charta de la otawa

cel mai bine înţelegi cît de puţin îţi trebuie
cînd mai ai patru ţigări
afară miroase a zăpadă topită
auzi cum se scurge de pe acoperişul centralei termice în care ai fost o singură dată
şi te-a izbit în piept mirosul de păcură
te gîndeşti că aseară ai mîncat somon file
peştele ţi-a făcut întotdeauna mintea să meargă mai repede
ai putea scrie acum un eseu despre charta de la otawa consideraţiuni introductive
despre echitate sau mă rog
despre dreptul tău de a avea pe cineva alături

de la balcon poţi vedea ştrandul
anul trecut ai scris că e cea mai importantă investiţie pentru oraş în ultimii ani
acum au furat pînă şi balustrada de inox de la intrarea-n bazin
o scurtă conversaţie vrei cafea? eu o beau întotdeauna amară
eu o beau întotdeauna dulce
pe vremuri mi se părea matur s-o beau amară
spuneam cu voce tare să mă audă toţi
vă rog fără zahăr
de parcă ar fi venit preotul cu sfinţitul


căldura din cameră te înfăşoară ca pacea pe care o simţi
cînd te rogi divinei îndurări
telefonul sună răspunzi din reflex ziarul de roman bună ziua
mătuşa ta rămîne blocată voia să ştie doar dacă ai rezolvat ceva
pentru vărul tău
cu angajările în armată despre care
i-ai povestit

dar ai mîncat somon file ştii să răspunzi
pentru moment angajările la bugetari sînt blocate
doamne ce ţară ce oameni oftează mătuşa
tu ai citit charta de la otawa şi-i dai dreptate

fratele tău a plecat după motoare
nimic nou nimic special
în casharlton îţi povestea despre chopperul lui de vis
făcuse rost de o lădiţă metalică în care ţinea o sută de gloanţe de calibrul 20
voia să decoreze cu ele rezervorul să-l facă stil army

dacă ai putea te-ai ascunde în gropile din asfalt
să te joci de-a războiul aşa cum făceai cînd erai mic
te ascundeai în gropile din lutărie
închipuiai o grenadă dintr-o piatră mai mare
scoteai un cui închipuit şi imitai cum puteai mai bine o ditamai explozie
azi noapte te-ai trezit brusc după ce-ai imitat somnul
o ditamai lună voia să înghită cerul
pur şi simplu îţi venea s-o iei la întrebări
să-i explici că la otawa e centrul conceptului de echitate
să mă rog
dreptul tău de a avea pe cineva alături

vineri, februarie 26, 2010

bă jigăritule îi spuneam

mi se făcuse milă de jigăritul ăla mic
alerga după fiecare maşină lătra insistent
pentru el timpul se măsura în maşini
cînd obosea băga botul prin uşa întredeschisă a magazinului
ştia că îi cumpăr tot timpul
o pungă de cap şi gheare congelate

ne plîngeam amîndoi de milă bă jigăritule îi spuneam
mai trăgeam un fum de ţigară
alergi maşinile aşa cum alerg eu morţii
nu că ne-ar băga cineva în seamă
eu o să plec îi spuneam am să plec dracului
şi-am să mă fac îngrijitor de veveriţe în st. james park

îmi aducea aminte de negruţa tot aşa lătra după maşini
pînă cînd una i-a rupt labele din faţă
nu m-am dat niciodată în vînt după cîini
învăţase să meargă pe labele din spate ca un cangur
tot timpul ajungea ultima la resturile aruncate de oameni
cînd îi era foame îşi lingea oasele ieşite din piele
eu îmi ziceam că se vindecă cu salivă
aşa cum văzusem într-un reportaj pe discovery

într-o noapte au otrăvit-o cretinii

*

noi îi spuneam tanti de la cîmpina
venea rar pe la noi făcea lumînări la biserică
în timpul liber dădea nume copiilor
eu mergeam pe uliţă fudul purtam numele meu la cureaua pantalonilor scurţi
ca un briceag cu tot felul de chestii pentru supravieţuire

ţin minte şi-acum cum ne trimitea pachete
cu bidoane de ulei cînd se găsea greu
cutii pe care scria gâteau de riz
într-una din ele mai ţinem şi-acum zahărul
mama mă punea să-i scriu scrisori de mulţumire
ţin minte i-am scris odată că mîinile ei
se înalţă peste oraş
ca turnul fabricii de lapte

rîdeam de frate-miu că-l mai chema şi ovidiu
îi spuneam că a fost botezat după numele frizerului din sat
mai tîrziu mama a lămurit disputa
frate-miu avea numele unui poet pe care l-am citit mai tîrziu

cînd a murit n-am mai primit ulei
oricum se găsea acum pe toate drumurile
ne-a lăsat moştenire o maşină de cusut singer
am demontat-o crezînd că are ascuns
contul unor evrei prinşi de nazişti

*


bă jigăritule îi spuneam
mai trăgeam un fum de ţigară
eu o să plec îi spuneam am să plec dracului
şi-am să mă fac crescător de reni în finlanda
măcar dacă alerg să prind pe vreunul în viaţă

joi, februarie 25, 2010

cînd nu am ce face

uneori cînd nu am ce face mă caut pe google
numele mă urmează docil ca o omidă pe care o împungi cu degetul
şi-i arăţi pe unde să meargă
atunci îmi vine să-mi sărut mama că mi-a dat atîtea nume
de fapt nu mama ci o mătuşă de origine şvabă
care a fâcut toată viaţa lumînări pentru biserică

ţin minte şi-acum cum ne trimitea pachete
cu bidoane de ulei cînd se găsea greu
cutii pe care scria gâteau de riz
într-una din ele mai ţinem şi-acum zahărul
mama mă punea să-i scriu scrisori de mulţumire
ţin minte i-am scris odată că mîinile ei
se înalţă peste oraş
ca turnul fabricii de lapte

cînd nu am ce face mă caut pe google
o fi şi ăsta vreun sentiment de nesiguranţă
poate n-a auzit nimeni de tine
o fi şi sentimentul vreun soi de animal care îşi freacă spinarea
de coastele tale
cel mai mult m-am căutat pînă la pagina 60
dă bine la imagine ca o parte din tine
să fie în toate

femeilor nu le plac bărbaţii nesiguri
te consolezi îţi spui că ai făcut dragoste cu mont blanc-ul
undeva se desfăşoară un nenorocit meci de handbal
cu sfîrşit previzibil erai sigur că oltchim va spulbera hcm-ul
şi totuşi siguranţa asta nu te apropie de nici o femeie
începi să te-ntrebi ce dracu să mai crezi despre ele
dacă ai fi mucalit ai zice că femeile sînt
un comunicat de presă oficial de la e.on distribuţie
primit cu două zile întîrziere

cînd nu am ce face mă caut pe google
numele mă urmează docil
resemnat
că-l voi vinde la tîrgul de sclavi

miercuri, februarie 24, 2010

nimic despre james blunt

80 de dolari o cutie cu medicamente chinezeşti pentru dantură. norocul meu că am primit-o gratis. în urmă cu cîţiva ani mă apucase o cruntă durere de dinţi. la dantura mea fără nici o carie credeam că e o simplă nevralgie. numai că durerea a devenit şi mai cruntă aşa că m-am dus la un cabinet stomatologic. idioata de doctoriţă ar fi trebuit să-mi zică atunci că mă paşte paradontoza. în schimb mi-a făcut detartraj. cred că nici pe vremea inchiziţiei nu s-ar fi purtat mai brutal. deşi mi-a zis că am mobilitate dentară mi-a băgat în gură o ditamai cangea şi a început să tragă de dinţi de parcă se antrena pentru campionatul european de haltere. un sfert de oră de chin cumplit în care am început să cred în viaţa de apoi. culmea e că pentru toată mutilarea aia am mai şi plătit 150 de mii de lei. de atunci n-am mai călcat pe la nici un cabinet stomato.

concluzie: toţi spun că suferinţa e lăsată de la dumnezeu. de aia ar trebui să fie gratuită. dar cînd eşti dispus să plăteşti pentru ea înseamnă că ai confundat stomatologul cu psihiatrul.

pe vremuri eram nebun după abţibildurile cu rambo şi predator care se găseau la singura consignaţie din oraş. la şcoală etalam cu mîndrie coperţile de plastic ale caietelor ticsite cu muşchi. singurul meu regret de atunci era că nu apăruseră şi abţibilduri cu chuk norris. abţibildurile erau gadgetul nostru. acum toţi caută ultimul model de samsung sau errikson.

pe vremuri casual sex însemna doar o mînă lipită în fugă de sînii unei colege. planul cel mai monstruos pe care îl putea urzi o minte ajunsă la pubertate era să fure din insectarele de la laboratorul de biologie coarnele de caradaşcă. să le piseze să facă cantarină apoi să le strecoare în băutura fetelor. acum casual sex înseamnă hey mom i.m a mommy too.

la mate n-am fost bun niciodată. din generală şi pînă după liceu am rămas corijent cel puţin un trimestru. aşteptam facultatea ca pe a doua venire a lui cristos ştiind că o să scap de mate fizică şi chimie.

marele avantaj a fost că am trăit anotimpuri care îmi permit amintiri. cei care vin în urma mea sînt condamnaţi în lipsă la uitare.

am spus-o de-atîtea ori: viaţa e un miracol fals dacă n-are puţină demenţă.
demenţă a fost pe mont blanc. cînd nu-ţi convine ce trăieşti te întorci în timp.

suni un senator sau un purtător de cuvînt îi pui cîteva întrebări idioate. asculţi răspunsurile din reflex dar mintea e în altă parte. mintea e într-un bar din chamonix unde cînta live o formaţie de australieni. băieţii rupţi de beţi întrebau publicul ce să mai cînte. şi mă trezesc eu din spatele sălii să strig: c.mmon man sing Show me the way to the next whisky bar. la început n-a auzit. am strigat mai tare: show me the way to the next whisky bar. o eneglezoiacă beată care era în centrul atenţiei pînă atunci s-a retras în dizgraţie. mi-a adus aminte de o fază din tom sawyer. ca să nu meargă la şcoală tom se preface că-l doare dintele. mătuşa i-l scoate şi-l trimite la şcoală. pe drum descoperă un fel nou de a scuipa datorită dintelui lipsă. pînă atunci în centrul atenţiei era un băiat care se tăiase la deget. cînd a pierdut toată atenţia băiatul a zis că e uşor să faci ca tom dar un altul i-a replicat: ia încearcă şi tu. atunci băiatul s-a îndepărtat cu coada între picioare.
cam aşa s-a îndepărtat şi englezoiaca spunînd printre dinţi fucking romanians.

solistul trupei parcă se trezise din somn. hey man please. show me the way to the next whisky bar. ce naiba îmi ziceam. un band de cover-uri să n-aibă nimic de jim morrison? s-a uitat tîmp la mine şi mi-a zis: sorry mate nothing about james blunt.

marți, februarie 23, 2010

turtle blues


1.
iubita mea a primit ce şi-a dorit cel mai mult
din pieptul meu şi-a făcut casă cu două camere
într-una dorm toţi ai noştri
camera ei e rotundă are podea de lemn
acolo creşte un lan de floarea-soarelui
ea spune că în vise e posibil orice

dimineaţa îmi deschide coastele larg
să intre aerul
scutură cearşafurile face din mînă copiilor
întreabă îngrijorată
cum o să-i învăţăm să citească pe-ai noştri

cînd facem dragoste sub noi dumnezeu desparte
pămîntul de ape
inventează plantele de aloe oameni şi iepuri
noi credem că dumnezeu e un pinguin
rămîne cu noi toată viaţa


2.
înainte s-adoarmă iubita mea se leagănă
o privesc pe furiş îmi vine să-i spun
raymond you’re an excelent driver
închide ochii se leagănă îmi vine să-i spun
janis i guess you’re just like a turtle

o întreb dacă ai muri azi şi mîine ai trece în rîndul sfinţilor
care ar fi prima minune pe care ai face-o
sau primul om pe care l-ai ajuta
ea îmi răspunde micuţule tom
dacă un copil m-ar ruga să ningă
mai devreme cu o săptămînă aş pocni din degete
şi-ar începe să ningă


3.
sîmbăta îşi spune ecaterina
imperiul ei se întinde pînă dincolo de luna în ultim pătrar
eu sunt grifonul
muscalul
de pază pus mîinilor sale

joia îşi spune masha
duce mîncare bărbaţilor din taiga
eu nu-mi doresc decît să fiu o bucată de turbă
să-i ţin de cald toată iarna
ori o lumînare de seu cînd macină grîul
se-ntunecă repede în partea noastră de lume



4.
se mai întîmplă să pierdem ceva important
un om
sau un melc
sau un fel de a spune
atunci îngropăm sub copaci cutii de chibrituri
cu toate onorurile ce se cuvin unui fluture mort

noaptea din pilotă îi iese doar capul
un pui de vulpe ieşind prima oară din vizuină
mă întreabă dacă-am visat vreodată că moare mama
îmi spune e ca atunci micuţule tom
e ca atunci cînd îţi intră părul în gură şi nu mai ştii
ce se întîmplă afară


5.
se strînge în jurul meu ca o sepie
mă las înghiţit sunt un peşte care există
doar s-o hrănească

e linişte în canary wharf avocaţii comandă cu voce scăzută
nacho sau cofee no sugar please
mă trezesc dintr-un vis cad în alt vis
buimac îi spun să ne grăbim
de azi soarele va mai arde un milion de ani apoi se va stinge
pînă atunci
strîng toate vieţuitoarele cînd va veni timpul
o să intru în ea ca noe în arcă


6.
de preferat absenţei este falsa absenţă
stau fără vlagă în cadă
capul mi-e gol ca o gamelă uitată-n tranşee
de undeva răzbat zgomote par a fi tăietorii de lemne
dar nu
e încă-o maşină ce nu porneşte

de preferat visului e visarea cu ochii deschişi
janis i guess you’re just like a turtle
iubita mea rîde şi ce dacă soarele se va stinge
în ea e cald ca la tropice



7.
apoi the next best thing un volum de drept administrativ
puţin jazz virginia wolf
în lipsa ei păşesc uşor printre uşile întredeschise
printre farfuriile sparte
îngrop aripi de fluture sub fiecare copac
fredonez amazing grace şi alte cîntece de pierzanie
aripi de fluture darul iubitei
sau costumul meu de duminică



8.
oraşul meu e pustiu puii au eclozat
au plecat în madrid sau în belfast
au rămas doar castanii să lucreze pămîntul
iubita mea a stat două zile aici
şi a crezut în mine

aş fi vrut să am foci dresate sau urşi polari care să mănînce din palmă
n-am avut ce să-i dau
doar o moară dezafectată
un pod de pe care priveam imaginare balene
o bancă udă
ea îmi spunea nu-ţi fă griji îmi ghicea viitorul
în frunze de floarea-paştelui


9.
de preferat distanţei este falsa distanţă
ca atunci cînd ajungi într-un gang şi te aperi de ploaie
îţi spui că vei ajunge acasă tîrziu
apoi te cuprinde o linişte hrănitoare
îţi aduci aminte că de fapt pieptul tău e o rulotă
în care locuiesc cei ce contează şi că ea nu e singură
nu suntem singuri toţi avem cîte un pinguin
care ne ţine de urît pînă la regăsire

de preferat nopţii e noaptea polară
cînd iubita mea are timp să-mi înveţe tot trupul
de parcă-ar învăţa să conducă o sanie trasă de cîini
care o duce întotdeauna acasă


10.
înainte să-adoarmă
îşi lipeşte urechea de pieptul meu vrea să ghicească
ce trenuri mai vin
ce iarbă mai creşte

sâmbătă, februarie 20, 2010

despre moarte si alte fleacuri

Sensei s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme.
Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapiţeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Sensei nu-l dureau dinţii nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte.
Au vorbit despre el mult timp. L-au curăţat i-au pus pantofi noi şi l-au agăţat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Sensei. Pînă şi ăia care nu-l cunoşteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Sensei.
Sensei nu s-a sinchisit şi-a văzut mai departe de moartea lui. Îşi lăsase la uşă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalţe. Vara era mai simplu vara umbla în şlapi. Aşa umblau toţi studenţii de la filosofie zicea el.

Nea Fănică a fost un sudor grozav. Pînă şi ăia care nu-l cunoşteau se adunau la bufetul lu Bostan şi vorbeau de el. Era ăl mai a dracu sudor din laminorul de şaişpe ţoli pînă-ntr-o zi. A venit afumat la fabrică cum necum paznicii l-au lăsat să intre deşi aveau instrucţiuni clare că toţi afumaţii nu au voie în laminor. A încurcat tuburile pe care le folosea la sudură. L-au dus la spital pe dreapta i-au tăiat-o de la încheietură iar la stînga din cinci degete i-au rămas cinci bonturi.
Acuma apucă paharul cu ambele cioturi dă noroc la fel. S-a făcut bas cînd îl mănîncă bonturile se duce la cor să scape de mîncărime.

De multe ori mă năpădea curiozitatea şi împungeam morţii cu degetul să văd cum e carnea lor tare sau moale. Mirosul de parafină îmi făcea bine măcar nu mai trăsnea a transpiraţie şi pişat. Tocmai de aia cînd se vorbea de spital în redacţie toţi se făceau că plouă. Mai era o poveste cu una care a fost înaintea mea. Cică s-a dus într-un sat unde se descoperise o înecată într-o fîntînă. După ce au scos-o poliţaii şi-au vărsat maţele ea a început să mănînce pere.

Cu morţii m-am descurcat tot timpul. Adică totul venea din inerţie. Mai greu era să pui reportofonul în gura rudelor şi să le întrebi ce simt. Am rîs cu lacrimi într-o zi. Era iarnă şi Ortopedia era plină de mîini şi picioare rupte pe gheaţă. O colegă de-a mea reporter la tv s-a apropiat de o bătrînică agăţată de o radiografie. V-aţi rupt braţul? Da mămucă. Şi ce-aţi simţit?
Eh, aşa o pîrîitură. Şi ce-aţi făcut? Am făcut aşa auuu.

Cel mai bine înţelegi cît de importanţi sunt morţii duminica. Direcţia Agricolă e închisă. DSP-ul închis şi el. CAS-ul idem. Primăria idem. Bate vîntul prin instituţii şi toţi se bazează pe tine. Ziarul e în curu gol ştiri de doi lei nimic de prima pagină. Oricum lunea e zi cu tiraj mic dar toţi se bazează pe tine şi pe colegul de pe poliţie. Cum necum tre să faci rost de un mort sau măcar o jumate. Lunea pe nimeni nu interesează că cineva e fericit. Lunea e zi de supravieţuire. Lunea toţi vor să se bucure că a murit altul în locul lor.

Pe a lu Nistor l-au halit lupii. L-a găsit în pădure o ţigancă ieşită să culeagă bureţi. A dat de două ori cu piciorul în el să vadă de mai suflă a stuchit în sîn şi-a dat fuga în sat să anunţe veterinarul. Atîta a dus-o capul. Veterinarul a anunţat şeful de post şeful de post a anunţat oraşul în două ore au venit criminaliştii să recolteze probe.
Plouase şi a lu Nistor mirosea a pămînt reavăn. Jumate din el că din ailaltă jumate se scurgeau în pămînt firişoare de sînge ca nişte rădăcini.
Nu-mi era scîrbă deloc mă tot foiam cu aparatul foto la gît încercam să găsesc o poziţie. Doi ţărani mi se tot băgau în cadru unu din ei s-a trezit: bă iaca a lu nistor nu mai tre să se teamă de trăsnet acu are împămîntare.

Zilele de Crăciun la ziar sunt ca şi cum ai tăia porcul. Cel puţin dacă eşti pe spital ori pe poliţie.
După zile întregi în care te întorceai doar cu un bătut ori un beţiv fugit din spital în sfîrşit simţi că se deschid cerurile şi pentru tine. Înjunghiaţi intoxicaţi come alcoolice cu duiumu morţi în cîmp morţi în canal morţi pe unde a apucat fiecare. Drumul de la spital spre redacţie era cel mai plăcut. Nu te puteai sătura să-ţi imaginezi admiraţia colegilor în urechi sunau o mie de feluri în care ţi se mulţumea că ai tolba plină plus două-trei de prima pagină. Dacă era deschidere dublă prima pagină era a ta. Dacă poza era reuşită se făcea o singură deschidere cu o poză mare eventual o gură căscată sau mai ştiu eu ce. Lumea era în toane bune aveai mai multe şanse să împrumuţi un bon de masă de la colegii de la radio că la ziar încă nu se făcuse comandă.

Cînd nu ai ce scrie cei mai buni prieteni ai tăi sunt reclamagiii de profesie.
Elena era proaspătă patroancă de stand şi proaspătă soacră mare. Pentru că la coafor nu s-a respectat programarea şi fiică-sa a trebuit să decaleze ora de la Starea Civilă a făcut reclamaţii pe unde-a apucat. După două zile m-a îndrăgit. După trei luni cînd a venit raportul OPC-ului, DSV-ului, Primăriei, Oficiului Prefectural, Prefecturii, Gărzii Finaciare, ITM-ului, IPM-ului, m-a trimis în origini. Toţi erau corupţi. Oricum fiică-sa era la fel de slută, cu sau fără reclamaţii.

Pentru două lucruri am rămas în istoria ziarului.
Unu. Primarul s-a enervat pe un articol în care vizam primăria a venit în redacţie a răsturnat masa a făcut spume s-a făcut că dă telefon unor racheţi apoi m-a ameninţat că mă spune lu mama.
Doi. Venise una în şcoala de presă. Divorţase şi bărbat-su scrisese la Din dragoste redacţia aştepta să intre Mircea Radu în sediu.
Aveam de furcă cu o patroancă despre care scrisesem că vinde ouă expirate conform raportului DSV. Femeia venise cu sacoşa plină de ouă să-mi arate că nu e adevărat. După jumate de oră s-a enervat a scos o farfurie şi a spart două ouă în faţa mea să-mi arate ce proaspete sunt. În faţa mea şi a lui Mircea Radu care intrase în sediu şi transmitea în direct.

Ar mai fi şi al treilea lucru. Patroanca aia cu nunta a făcut reclamaţie şi împotriva restaurantului unde a organizat petrecerea odorului pe motiv că angajaţii au tras-o în piept la gramajul fripturii.
Trei luni de zile cît a venit la ziar a umblat cu corpul delict adică o pulpă de pui în geantă.

11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi ţigări. În redacţie era mare hărmălaie se împărţiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alţii îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un şurub într-o halviţă pe care o cumpărase de la economat.

11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simţ care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morţi. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînţeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din acelaşi sat.
Cu primul mort n-am avut probleme. Locuia chiar lîngă cimitir toată presa centrală era călare pe capul rudelor. Nu ştiu de ce cînd am văzut-o pe bunica băiatului de 24 de ani mort la Madrid am început să plîng m-am ascuns de fotoreporter să nu mă vadă.

Cu al doilea mort a fost o tavetură întreagă. Era o fată tot de vreo 24 de ani care trecuse la adventişti ca să ajungă în Spania, împreună cu trei fraţi. Părinţii erau catolici într-un sat exclusiv de catolici şi de aici o grămadă de probleme. Primarul voia să îngroape ambii morţi ca pe eroi locali în cimitirul din comună fraţii tinerei voiau să o îngroape la oraş cu slujbă la adventişti lumea din sat nu vedea cu ochi buni un mort adventist într-un sat catolic.

Primul a fost îngropat băiatul cu onoruri naţionale. La fată ziarul concurent a mirosit scandalul. Ştiam cum o să arate prima lor pagină ba chiar am ghicit şi titlul deschiderii de a doua zi. Am întrebat redactorul şef ce să fac el mi-a spus că am toată libertatea să tratez cum vreau subiectul.
Dacă aş fi fost tare în muşchi probabil n-aş fi lăsat să scape subiectul ăsta. Orice reporter cu minte în cap şi-ar fi dat seama că scandalul dintre catolici şi adventişti, faptul că părinţii deja mîncau la praznic în timp ce moarta era dusă la oraş, toate astea erau un subiect de presă baban.
Am lăsat-o să moară în pace pur şi simplu n-am pomenit nimic de scandal am fost la ceremonia adventistă am scris ca atare.
A doua zi pastorul adventist a venit c-o falcă-n cer şi una-n pămînt să ne ceară socoteală de ce am ieşit cu scandal pe prima pagină. Era aşa de bătut în cap că de fapt cumpărase ziarul concurent şi confundase redacţiile.

După cîteva zile am primit un mail de la un grup de romîni din Spania care îmi mulţumea pentru felul în care am abordat problema. Ziarul concurent îşi dublase tirajul din ce am auzit apoi.
M-a durut în cot. Mai mult îmi plăcea să cred că am rămas om şi că mai există cale de întoarcere.

Ca un amănunt lipsit de importanţă. Fata moartă în Spania locuia pe aceeaşi străduţă cu un tînăr mort într-un autobuz capcană din Israel despre care am scris tot eu. Eram împreună cu un reporter de la o televiziune centrală. După ce am vorbit cu mama fetei reporterul m-a dat la o parte a dus-o pe femeie în casa mare unde era sicriul i-a pus o lumînare în mînă şi i-a zis: acuma plîngeţi că filmez.

vineri, februarie 19, 2010

eu, pat morita şi tîrgul de nunţi

aş fi vrut ca tatăl meu să fie pat morita şi într-o oarecare finală să-l întîlnesc pe adevăratul meu tată. ăla care nici nu mai ştiu cum arată. să-i aplic schema cocorului şi să cadă lat pe saltea iar eu să ridic trofeul învingătorului. iar cînd voi muri să mă îngroape cu tot cu trofeu şi să se spună despre mine că am fost un mare campion.
vorba vine că eu n-am fost niciodată bun la sport. de acolo mi s-a tras şi operaţia de pe fesa dreaptă. jucam fotbal în ştrand şi am vrut să lovesc mingea cu capul. am căzut într-un şanţ cu fundul direct într-o sticlă spartă. maică-mea m-a dus la urgenţe unde m-a cusut medicul de gardă. am rămas atunci cu o ditamai cicatrice de-ai fi zis că m-a muşcat un rechin de fund în timp ce făceam surf în australia.

ipoteză. să presupunem că azi mă duc la piatra neamţ să fac un reportaj publicitar despre un tîrg de nunţi. colegii rîd de mine şi-mi spun că iar mă duc la munte pe banii firmei. ce dracu poţi scrie de la un tîrg de nunţi? trag aer în piept şi mă încurajez: hai emilică nu fă din asta o tragedie ştiu că poţi. dacă ai fost în stare să faci reportaj despre combustibil ecologic obţinut din plantaţiile de rapiţă atunci tîrgul de nunţi e mizilic.

you're living for nothing now i hope you're keeping some kind of record. bine mi-a zis-o domnul cohen. e curios ce falii poate să producă în tine maturizarea. cînd eram copil mă visam preot misionar prin zair salvînd vieţi. adică făcînd ceva important. şi iată-mă acum agăţat de memorie de parcă uitarea ar anula existenţa. mda. mi-am şi găsit momentul să devin profund. tocmai acum un bătrîn a venit cu o reclamaţie. de o lună jumate conductele de apă de la bloc sînt îngheţate iar buda lui e plină de dejecţii.

dumnezeu a făcut oamenii după chipul şi asemănarea sa. greşit. dumnezeu a făcut oamenii după chipul şi asemănarea unei tipografii. fiecare om e un tabloid al cărui principal subiect începe cu ce ar fi fost dacă.

după ce medicul de gardă mi-a cusut fundul cu ce mi se părea mie o strună groasă am trecut pe la taică-miu. nu prea îmi era clar de ce ajunsese acolo. prin uşa întredeschisă auzeam cum psihiatrul zicea ceva de înghiţit limba halucinaţii şi ceva despre care am învăţat mai tîrziu că se cheamă delirium tremens. cunoscuţilor le spunea că a fost internat ca să se ascundă de miliţeni. îl cautau pentru că a tăiat într-o noapte doi viţei de la c.a.p.

după ce termin programul de lucru încerc să amîn cît mai mult momentul în care intru în casă. cînd eram copil aveam voie să mă joc numai în faţa blocului. maică-mii îi stătea inima-n loc dacă nu mă vedea de la geam. acum am toată libertatea să mă joc. încerc să intru cît mai tîrziu în casă. pentru că acolo nu mai ştie nimeni nimic de mine.

aş fi vrut ca tatăl meu să fie pat morita şi să am parte de o nuntă tradiţională în okinawa.
oare cer prea mult de la viaţă?

joi, februarie 18, 2010

faceţi dracului linişte. mă doare capul

o zi tîmpită ca umbrela mea fără mîner. m-am străduit să nu-mi rup gîtul pînă la redacţie. asta a fost prioritatea mea pentru ziua de azi. m-am trezit cu o singură chestie în cap(în afară de penele de pernă din păr): doamne dacă ai fi un pui de pasăre oare ai cădea din cuib?

am aflat despre mine că urăsc femeile care merg cîte două trei pe trotuar şi ocupă tot spaţiul. şi nici de-a naibii nu ţi-ar face loc să treci. chiar ieri a trebuit să mă lipesc de gardul episcopiei să fac loc ţaţelor să treacă. m-am enervat şi le-am zis: doamnelor faceţi vă rog o cerere la domnu primar să vă facă un trotuar special pentru voi. după primul moment de consternare una dintre ele grasă de parcă ar lucra la bucătăria spitalului a început să cînte ca o privighetoare: nesimţitule cum îţi permiţi? şi tot aşa. m-am enervat şi mai tare: doamnă nu mă faceţi să chem comunitarii. tiruri ca dumneavoastră au voie numai pe şoseaua de centură şi nu cred că aveţi autorizaţie de circulaţie prin centrul oraşului. a amuţit. deci singurul leac pentru nesimţire este nesimţirea.

pe lista lucrurilor de urît mai adaug taximetriştii care spală covoraşele de interior ale maşinii în mijlocul trotuarului. cu un astfel de specimen am dus tot ieri muncă de convingere: trotuarul nu este al nostru ci al urmaşilor urmaşilor noştri. a bulbucat ochii la mine ca un vînător de balene din free willy.

stop cadru. un bărbat şi o femeie pe holul redacţiei se chinuie să încropească un necrolog. bărbatul scrie femeia dictează: familia anunţă trecerea în nefiinţă.... femeia se opreşte: ce absurd mi se pare trecerea în nefiinţă. taie şi scrie: încetarea din viaţă.
de parcă o bormaşină a încetat să mai facă zgomot. yep. sînt cinic şi sînt mîndru de asta.
particip zilnic la întîlnirile cinicilor anonimi: salut sînt emil şi sînt cinic de vreo şapte ani. salut emil ne bucurăm de cunoştiinţă. starea zen o las în seama altora.

în fiecare miercuri e repetiţie la cor. am mai aflat despre mine că sînt omul paradoxurilor. duminica nu merg la biserică deşi maică-mea mi-ar prinde degetele în uşă de fiecare dată cînd lipsesc. dar merg în fiecare miercuri la cor. e unul din puţinele momente de armonie. aseară la zece minute după ce am ieşit de la repetiţie un alt corist îmi dă telefon. emilică dacă te interesează chiar acum am trecut cu maşina pe lîngă un accident mortal. un tip cu motoscuterul călcat într-o intersecţie. hooray for bubbies.

astăzi nici o parte anatomică nu mă ascultă. creierul meu a intrat într-o depresie puternică. stă încuiat în ţeasta lui şi nu vrea să iasă. am încercat să-l păcălesc. ba i-am zis că-l caută cineva pe mess ba i-am promis că o să-l fac un scriitor faimos. n-a ţinut nimic nimic nimic. partea mai proastă e că stomacul i-a luat exemplu şi a început să se poarte ca un ţînc după ce a fumat etnobotanice. probabil aşa se explică de ce vorbesc de unul singur.

stop cadru. centrul militar judeţean anunţă că se fac înscrieri în şcolile militare.
cei de la redacţie mi-au zis că nu mă simt bine azi. am împărţit tuturor bomboane bonibon. acum ascult creaţiunea lui haydn. doamne dacă ai fi bărbat te-ai băga la scandenberg cu oncescu?

miercuri, februarie 17, 2010

manifesto

astăzi mă numesc theodore kaczynski
pentru că nu ştiu ce greutate am avut la naştere
tata dansa la bufet pe maria tănase că i s-a născut primul băiat
a dispărut înainte să mă înveţe cîte ceva despre viaţă

mama nu mai ştie ora cînd m-am născut dacă era zi ori era noapte
unii ar spune că de aia am ghinion în dragoste lucrul ăsta e esenţial
pentru stabilirea ascendentului zodiacal

singurul regret e că tata n-a stat mai mult să mă vadă cum devin geniu.
completînd cărticica de colorat tan-gram
din scoarţă în scoarţă.

voi scrie cîndva unei femei cu sfîrcuri tari
draga mea mi s-a urît de toată tehnologia
mi-am luat permis de conducere doar să mă izbesc de primul zid
dacă mai am dimineţi care încep cu ştiri de rahat
cum ar fi sfaturi de la chirurgi pentru a trece cu bine de post
stomatologii au un nou cod deontologic
sau că administraţia fondului de mediu
are un nou preşedinte

draga mea din mîinile mele voi face o alifie
de oblojit sînii
pînă atunci mai aşteaptă puţin


mai am de ucis
taţii care dau de băut prin crîşme că li s-a născut
un motiv de uitare

o să mă las prins al naibii de greu
singurul lucru care o să-i ducă la mine
va fi inima din care-ţi scriu
ca o maşină veche de scris
cu două litere lipsă

marți, februarie 16, 2010

ce oră o fi în america

tot mai des dimineaţa cînd urc dealul de la episcopie inima înţeapă ca viespile care tăbărîseră pe bunică-miu. dar nu l-au răpus atunci aşa că n-o să mă răpună nici pe mine.

despre taică-miu ştiu doar că era un bărbat bine. cînd zîmbea semăna cu val kilmer. în rest nimic. medicul său psihiatru s-a pensionat. s-a mutat într-o vilă la buşteni şi de atunci am pierdut orice idee de tată.

bună ziua domnule senator. îmi puteţi spune ce s-a discutat la conferinţa judeţeană extraordinară de vineri? păi s-au stabilit reprezentanţii judeţului la congresul naţional şi candidaţii pentru biroul naţional permanent. mulţumesc. te pup emiliane ai grijă cum scrii.

mda. mioriţă laie laie bucălaie dacă-i întîlni vreun domn senator tu să-i spui curat că m-am însurat în londra pe o vtreme ploiasă cu o femeie pe jumătate regină iar invitaţiile au fost făcute de banksy.

bună ziua domnule antrenor. felicitări pentru victoria din deplasare nu se aştepta nimeni. da nu se aştepta nimeni mai ales că am pierdut meciul din tur. acum ne aşteaptă cel mai greu meci. cel cu oltchim. contăm pe sprijinul suporterilor care sperăm să fie prezenţi în număr cît mai mare la sala polivalentă.

uneori îţi vine să laşi totul baltă. să-ţi împarţi hainele săracilor şi să cutreieri lumea sprijinit de un toiag. dar tu nu eşti fericitul ieremia dumnezeu nu ţi se arată în vis iar credinţă ai numai noaptea. cînd te rogi ca din şifonier să nu iasă dracii cu furca.şi nici senzaţia mîinilor de parafină nu dispare.

"în noaptea de sîmbătă spre duminică la căminul cultural din sagna a izbucnit un conflict spontan între doi fraţi din localitate şi un alt tînăr. acesta din urmă a solicitat ambulanţa pentru îngrijiri medicale. ajunse la faţa locului cadrele medicale au fost luat la bătaie de către cei doi fraţi pe motiv că nu li se acordă şi lor îngrijiri medicale. unul din agresori a luat o ţeavă metalică şi a spart două geamuri ale autosanitarei".
bon. şi eu vreau să sparg ceva. poate suporturile pentru lumînări şi pixuri pe care le-am primit de la femeile care nu mai sînt. poate geamurile de termopan ale camerei să las în felul ăsta să intre în mine toate străzile şi să proclam o zi oarecare ziua ţestelor deschise.

ar fi chiar amuzant o zi a ţestelor deschise. să vezi cum se bulucesc bunicii mămicile tăticii în gîndurile tale copiii se rătăcesc în săli imense de tăcere iar prin difuzoarele amplasate pe holuri să răsune muzica ta preferată întreruptă din cînd în cînd de anunţuri ca "vă rugăm nu scăpaţi îngheţata pe jos".

ştiu ale cui sînt toate maşinile din curtea spitalului. pathfinder-ul cu numărul de înmatriculare s.m.l e de la serviciul de medicină legală. opelul cu numărul p.r.i e al unui medic ginecolog ce şi-a botezat fiica prinţesa. corola cu numărul v.i.u e a şefului secţiei chirurgie. n-am reuşit să devin avocat aşa cum voia maică-mea. taică-miu nu ştiu ce voia. am ajuns în schimb ghicitor în plăcuţe de înmatriculare.

e senin şi pustiu. sirenele au tăcut. eşti doar o victimă încarcerată în patul contorsionat. poate vor veni paramedicii şi te vor ţine de vorbă în timp ce fierăstrăul electric sfîşie patul. te vor ţine de vorbă cum că eşti un tînăr capabil ai oase puternice şi putere mare de regenerare.

oare ce oră o fi în america?

duminică, februarie 14, 2010

meme pas

Trebuie să fac asta. Chiar daca nu sînt genul care sa asculte asa ceva, de piesa mă leagă enorm de multe. În primul rînd Revelionul din Chamonix, cind ne-am întors din centru şi dansam în parcare cu radiou-ul dat la max. Apoi nopţile de pe autostradă, cînd totul mi se părea un şarpe, mai puţin panourile electronice care te anunţau fie "Sallage en course" sau "Bonne Anne" cu care m-au înnebunit francezii.

vineri, februarie 12, 2010

text cu animăluţe pe cale de dispariţie

m-ai întrebat dacă aş scrie de tine
după ce ai fi venit în oraşul meu şi m-ai fi scos în oraş la o bere neagră


demult n-am mai ieşit la vînătoare de trenuri
aşa cum făceam pe vremuri
peronul gării e un fel de walk of fame
toate femeile care au ajuns aici au propria stea
să nu le uit

ai fi ajuns dimineaţa sau noaptea
e singurul fel în care se ajunge la mine
adică în momentele cel mai importante
n-ai fi văzut cele patru sute de tancuri de la intrarea-n oraş
cu tunurile ridicate un fel de a spune
ai grijă de băiatul acesta să nu care cumva
să-i faci rău
pentru fiecare femeie care-a plecat am închipuit scenarii americane
din pielea mea am făcut steag pe care l-am predat împăturit cu grijă
sufletul meu le este recunoscător pentru tot ce-ai făcut pentru mine
peste oraş au răsunat 400 de salve
din mine-a rămas un biet gornist care cîntă
amazing grace

să presupunem că ai fi ajuns
te-ar fi speriat împuşcăturile
n-ai fi ştiut că angajaţii primăriei alungă păsările din parc
ai fi crezut orbeşte că sînt feciori de lele nebună
care trag cu puşca-n lună
aşa cum ţi-am spus

am fi mers în piaţă la ruşi să luăm ţigări
am fi gătit împreună m-aş fi prostit fără jenă
doar să te amuz
aş fi acceptat un premiu în numele umanităţii
ţi-aş şoptit ca dexter omlete du fromage

(chiar acum cînd îţi scriu cineva mă întreabă
ce s-a ales de bătrîna care-a ajuns în spital după ce a băut
sodă caustică)
ştiu n-ar fi trebui să vorbesc despre asta mai bine spune-mi tu o poveste
despre cum desenai pe asfalt cind erai mică
animăluţe pe care alesul tău
ar fi trebuit să le salveze
de la dispariţie

joi, februarie 11, 2010

mingiuţă 2

După-amiaza ieşeam cu beşica la fotbal. Aşa îi spuneam noi. Nu ştiu cine ne spusese că dacă ţii mingea la umbră se dezumflă. Făceam ce puteam şi în timpul zilei mingea stătea tot timpul la soare. Din păcate noi judecam că în zilele ploioase şi noaptea mingea era oricum condamnată la dezumflare. Eu oricum n-am fost niciodată bun la detalii tehnice. Încercam să umflu mingea cu un ac de seringă şi pompa de la bicicletă dar nu-mi ieşea niciodată. Aşa că mergeam pe terenul din curtea şcolii mai tot timpul cu mingea pe jumătate dezumflată.

Mingiuţă se uita cu jind la noi de după gard. Tocmai în zilele în care ieşeam noi la fotbal mă-sa îl trimitea să culeagă balegă de cal uscată. Pereţii cocioabei se crăpaseră şi pe mă-sa o apuca chituitul.

Terenul era mai tot timpul ocupat de ăia din clasele V-VIII. Atunci era momentul în care dădea bine să fii băiatul tovarăşei profesoare. Din mulţimea de ţînci care stătea pe margină salivînd ăia mai mari mă alegeau tocmai pe mine. Bă să zici tovarăşei că ai fost în echipa noastră poate nu ne-o lăsa pe vară.

Băieţii jucau fotbal cu un artex adevărat. Din cînd în cînd profului de sport i se mai făcea milă de ei şi le dădea pe semnătură o minge din patrimoniul şcolii. Eu eram tot timpul portar. Băieţii îmi dădeau nişte mănuşi de sudor şi-mi spuneau că mă ia dracu dacă iau gol.

*

*

Într-o zi în care am crezut că nu mai scap Mingiuţă mi-a stat alături.
Unul din echipa mea faultase în careu. După ce s-au certat cu adversarii pînă la urmă s-a stabilit că e 11 metri. M-am aşezat cu resemnare pe linia porţii. Unul dintr-a VII-a s-a îndreptat spre minge a pupat-o a pus-o înapoi în praf şi a şutat cu sete. Direct în testiculele mele.

Vine o zi în viaţă cînd fiecare îşi promite solemn că va renunţa la un lucru. Pentru Mingiuţă ziua aceea a fost cînd l-a apucat cufureala la ora de citire după ce mîncase ciorbă de peşte stricat şi a jurat că nu mai mănîncă în viaţa lui peşte.
Eu nu mai auzeam chiotele colegilor mei de echipă care săriseră pe mine de bucurie că apărasem penalty-ul. În ziua aia am jurat că nu mai joc fotbal în viaţa mea.

Mingiuţă m-a ridicat cu greu din colb. Meciul se terminase cu victoria noastră dar nu mai conta. Mi-am revenit cu greu apoi am luat-o spre casă. Dintr-o uliţă învecinată a ieşit o căruţă trasă de doi cai biciuţi în draci. Lîngă ei un mînz. Mergeam încovoiat şi nu mi-am dat seama. Mînzul s-a speriat şi în faţa ochilor n-am mai văzut decît o copită potcovită. M-am trezit apoi pe un pat de fier de la dispensarul sătesc. Mingiuţă se uita cu tristeţe la capul meu umflat ca un artex luat pe semnătură de la proful de sport.

miercuri, februarie 10, 2010

mingiuţă

Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.

În timpul recreaţiei ne scoteam toţi pacheţelul din ghiozdan. Se cunoştea dacă eşti bogat sau sărac după numărul feliilor de pîine cu unt şi zahăr învelite în şerveţele. Mingiuţă nu scotea niciodată nimic. Se prefăcea că scrie şi-şi lingea buzele. Uneori îi mai dădeam o felie de pîine cu unt şi zahăr el o înhăţa şi ieşea afară se aşeza pe treptele şcolii. Mai întîi lingea zahărul apoi muşca rar mesteca la fel. După ce termina culegea firmiturile din poală şi le mînca şi pe alea. Eu eram băiatul tovarăşului inginer şi drept mulţumire iarna mă lăsa să mă dau cu patinele lui pe gîrla îngheţată. De fapt nu erau patine erau doar două bucăţi de fier pe care le fixa pe încălţări.

*

Bună ziua. Spitalul de Neurochirurgie Iaşi?
Da vă rog.
Vocea suna cald şi mi-am zis că poate am noroc.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ieri dimineaţă la ieşirea din oraş s-a înregistrat un accident de circulaţie cu trei victime în stare foarte gravă care au fost transportate la dumneavoastră. Unul dintre ei e preot şi se zvoneşte ca a murit. Ne puteţi ajuta să aflăm care e starea lui pentru a linişti rudele?
Sigur. Vă fac legătura la Terapie Intensivă.
Bună ziua.
Bună ziua.
O voce de bărbat care parcă n-are habar pe ce lume se află.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Dacă se poate am dori cîteva informaţii desprea starea unui pacient care a fost ieri victima unui accident de circulaţie.
Nu ştiu eu să vă spun. V-o dau pe asistenta şefă.
Bună ziua.
Bună ziua.
Vocea înţepată a asistentei îmi aduce aminte de mirosul de clor.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Este vorba de un pacient victimă a unui accident rutier adus cu evisceraţie de ochi stîng şi în comă de gradul IV.
Domnul meu eu mă ocup de treburile cum s-ar zice gospodăreşti ale secţiei. Sunaţi la purtătorul de cuvînt dacă ziceţi că sînteţi ziarist.
Doamnă îmi cer scuze dar înţelegeţi că la dumneavoastră ne-a făcut legătura centrala.
Nu mă interesează.
Receptorul izbit în telefon.
Mă întorc la centrală de data asta cu vocea schimbată să nu par pisălog.
Bună ziua.
Bună ziua. Spitalul 3.
Daţi-mi vă rog la purtătorul de cuvînt.
Vă fac legătura.
Nu răspunde. Probabil e în secţie.
Doamnă vă sun din judeţul Neamţ şi nu ştiu cum se cheamă purtătorul de cuvînt. Ne puteţi ajuta cu această informaţie?
Domnu' eu nu ştiu dacă am voie să vă spun dar vă fac legătura la secretariat.
Bună ziua.
Bună ziua. Doamnă vă sun de un cotidian din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ne puteţi spune numele purtătorului de cuvînt?
Eu nu ştiu să vă spun dar vă dau la Resurse Umane unde au evidenţa funcţiilor.
Bună ziua.
Biroul de Resurse umane. Bună ziua.
Domană vă sun de la un cotidian din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ne puteţi spune numele purtătorului de cuvînt.
Domnu' puteţi reveni în zece minute? Eu nu-s din birou de-aici iar doamna de la calculator este ieşită.

*

Daraveaua la cules frunze de agud era să-ţi găseşti pe cineva la fel de uite la mînă. Se formau perechi şi cine strîngea cele mai multe purta o insignă timp de o săptămănă.
Intram în clădirea veche a şcolii unde pe nişte mese lungi colcăiau o grămadă de viermi. O profesoară ne explica cum viermii ăia se transformă în cocon eu mă gîndeam că poţi prinde o grămadă de peşte cu viermii ăia.
Pe atunci anotimpurile erau doar arome şi culori. Primăvara miroseam a ceapă verde. Vara aveam tot timpul limba roşie spre negru de la cireşele amare. Toamna încercam să scap cu disperare de petele cojilor de nucă de pe degete. Iarna miroseam a bostan copt pe plită.

*

Cînd locuieşti lîngă o grădină zoologică unele dimineţi put a hoit. Ba de la animalele moarte ba de la carnea stricată cu care sînt hrăniţi urşii.

*

Două lucruri s-au întîmplat atunci.
La prima oră de mate ne-a dat lucrare de control. Eu am luat cinci iar colegii au rămas încremeniţi. Nu se putea că băiatul tovarăşului inginer şi al tovarăşei profesoare să ia cinci. El nu a luat nicioadă notă mai mică de -10. Mai ales că ştia să scrie şi să citească încă de la grădiniţă.
Al doilea lucru i s-a întîmplat lui Mingiuţă. În timpul orei de citire l-a apucat cufureala.
Cu o seară înainte mîncase o ciorbă de peşte cu nişte peşte congelat cumpărat de la cooperativă. Şi-a cerut voie afară şi nu s-a mai întors.
A sunat clopoţelul şi învăţătorul a trimis doi elevi după el. Credea că a făcut asta să nu fie ascultat că tocmai îi venea rîndul.

M-am aşezat pe treptele şcolii unde Mingiuţă mînca firmiturile din poală. În poală aveam lucarea la mate. Atunci m-am hotărît să fug de-acasă.
Pe Mingiuţă l-au găsit la veceul din curtea şcolii. Se zvîrcolea ca viermii de care profesoara ne zicea că se vor transforma în cocon. L-au dus cu salvarea la spital.
Atunci Mingiuţă s-a jurat că nu mai mănîncă peşte în viaţa lui.

sâmbătă, februarie 06, 2010

rest of my life

se presupune că o zi liberă pentru cel care munceşte e o binecuvîntare.
eu nu am nevoie de zile libere pentru că aşa nu am timp să recunosc. să mă recunosc.
să presupunem că e seară şi o femeie care cîndva a fost a ta te anunţă că va fi mămică.
felicitări. probabil aşa se spune. şi-a anunţat părinţii care au întrebat-o: aşa nemăritată?
şi ea e nedumerită. adică ce-a fost mai întîi: oul sau găina? căsnicia sau copilul?
încerci să-i explici că oul e familia şi găina e responsabilitatea. nu merge.
apoi primeşti veşti de la o altă femeie pe care ai îngropat-o cu toate onorurile inclusiv cu calul ei preţios. cel mai de preţ lucru pentru mine e s-o îngrop aşa cum făceam cînd eram mici. puneam fluturele mort în cutia de chibrituri şi-l îngropam la rădăcina unui copac. e cea mai înaltă distincţie în această republică în care mai nou se asculta rasta la greu.
cauţi un motiv pentru care să ieşi în acest oraş. pentru că vrei să te îmbeţi să vii în patru labe acasă să nu mai ştii de tine. în bar te laşi în braţele fumului de ţigară ca şi cum te-ai lăsa pe mîinile unei maseoze. Îţi închipui că eşti într-un boening 737 pe ruta bacău-luton ceri stewardesei un jack deşi costă trei euro. o întrebi dacă acceptă pounds mai ai cîteva monede lăsate de frate-tu după ce ţi-a luat ceva de mîncare în aeroport. fratele tău pentru care vei merge mîine la biserică şi pentru care te ve ruga. a leşinat la urgenţe cînd i-au făcut drenaj la chistul de pe faţă. fratele tău pentru care ai plînge dar nu. într-un gest pacifist nu vei vărsa o lacrimă. pentru că eşti bărbat şi asta trebuie să facă bărbaţii. pentru că aşa cum sînii nu mai dau lapte nici ochii nu mai au ce să plîngă. fluturele mort te întreabă cît ai băut. apoi totul se precipită. te îndrepţi spre podul de la intrarea în oraş. o fată de 17 ani s-a aruncat de pe pod. a văzut-o un boschetar care a anunţat comunitarii. au scoso-o din crusta de gheaţă cu greu. eşti obişnuit cu asta. morţii nu muşcă nu-ţi fac rău nu-ţi pun fiola să vadă cît ai băut nu te înjură cînd intri pe uşă. te uiţi la spatele ei dezgolit nu te excită. blugii ei îngheţaţi ca nişte pijamale proaspăt spălate care au prins ţurţuri.

şi te trezeşti aruncat într-o sîmbătă ca un prunc abandonat pe trepte în piaţa iancului. nu ştii dacă ai visat sau a fost aievea dar hainele miros a ţigară iar mîinile put a ţigară şi hoit. pe sîrmă sînt nişte pijamale îngheţate şi pe bibliotecă un fel de bileţel pe care trebuie să-l predai poliţiei deşi ai crezut că poţi face colecţie.

mă duc să iau bere pe datorie. sînt trecut la caiet. aş fi curios. dacă viaţa mea ar fi o banc-notă oare doamna lilica ar avea să-mi dea rest?

nu e nimeni aici.
scriucasănumăuitsănumăuiţi.

vineri, februarie 05, 2010

the church of salvation

cît de mult mi-ai lipsit într-o noapte prin casharlton
umblam aiurea pe străzi
şi-ţi citeam pe silabe firmele luminoase
de parcă ai fi fost acolo
in-dian world
pa-kis-ta-nese food
the church of sal-vation
rîdeam împreună cu frate-miu
şi ne dădeam adepţi pentru the church of starvation
noaptea se lăsa leneşă ca o lebădă neagră
ca un copil îţi arătam cu degetul
uite ce chestie cum strînge fiecare în pungă
rahatul cîinelui scos la plimbare
ţi-aş fi luat cartonaşe cu jonny wilkinson
nu ştiu dacă ar fi fost cea mai bună alegere
dar aş fi scris pe spate ceva care te-ar fi făcut
să roşeşti

atît de mult mi-ai lipsit
că mai nou îmi petrec timpul urînd-o pe mama
că nu m-a născut cu vreun talent special
n-am fost bun niciodată la traforaj
ba rupeam pînza bomfaierului ba decupam şablonul greşit
o singură dată mi-a ieşit un căluţ pentru care am luat notă de trecere
ţiganca de la parter mi-ar fi ghicit în pînza ruptă
că mă aşteaptă ceva important că o să împlinesc 30
şi-o să mă transform într-o anacondă care înghite drumuri
şi le digeră cînd doarme
dumnezeul meu dumnezeul meu
dacă aş fi ştiut dumnezeule
aş fi exersat toate nopţile cum să decupez oameni
care să rămînă cu mine

acum nu mai pot face nimic
a trecut timpul fructelor apeductelor actelor de identitate
o femeie se pregăteşte să nască
un dinte se pregăteşte să cadă
am început să mestec scoarţă de stejar ca un mistreţ
colţii de argint i-am vîndut ţi-am cumpărat o pilotă şi nişte şoşoni
să-ţi ţină de cald
uitările londoneze sînt întotdeauna feroce

şi-acum atît de mult îmi lipseşti
că din lipsa unor gesturi mai importante
am început să caut remedii împotriva uitării
am citit undeva că lipsa pîinii din organism
provoacă pierderi de memorie mesele mele încep acum
cu pîine neagră apoi ore de traforaj
te urăsc mamă numai căluţi decupez
cerul gurii mi-e ars de o absenţă nesănătoasă
ca să nu cad în patetic mă mint şi-mi spun
că e ars de la o conservă de beef curry

draga mea
oare cît mai costă acum o mînă lipită de piept?

joi, februarie 04, 2010

basta

mă trezesc tot mai des şi-mi spun
basta copile nu se mai poate
m-am săturat de contabilizat degeraţi
dimineaţa îmi creşte din ţeastă ca o salcie
mîinile acoperă doar spaţii goale
pieptul e doar un cuib putrezit care a prins
şi anotimpuri mai bine

dimineaţa îmi creşte din ţeastă ca un feribot pe ruta dover-calais
pe stradă doi copii gemeni mă salută în drum spre şcoală
un bătrîn se închină în faţa spitalului de psihiatrie
mă trezesc tot mai des şi-mi spun basta nu se mai poate
îmi doresc un briceag eleveţian cu prăsele roşii
să scrijelesc pe birou ceva memorabil
cum ar fi fericiţi cei tăcuţi
căci astăzi voi înmulţi portocale

dar nu
singurul lucru constant
e comunicatul serviciului judeţean de ambulanţă
care mă aşteaptă zi de zi ca o femeie docilă
de ieri pînă azi echipajele au parcurs opt mii de kilometri
au transportat la centrele de primire urgenţe şapte persoane
cu hipotermie
ataşat vă trimitem activitatea defalcată pe substaţii

singurul lucru constant e tonul de fax
pentru săptămîna aceasta ajofm vă pune la dispoziţie
32 de locuri de muncă
fi-mi-ar locul de muncă a dracului tot ce mă ţine în viaţă
e doar un vis cu o veveriţă ce mînca alune din palmă
pe o alee în st. james park

îmi doresc un trup de femeie să mă pierd în el
ca pe o străduţă din chamonix
să-mi lipesc nasul de sînii ei
şi să-mi închipui că e vitrina unui magazin
cu băuturi fine
să stau în ea la poveşti ca într-o cafenea
cu vin fiert şi mere

mă trezesc tot mai des şi-mi spun
basta nu se mai poate
îmi voi da demisia şi din trupul unei femei
voi face propriul meu tabloid
voi scrie statistici despre dinţii de lapte ai fiului nostru
şi voi plăti gras orice fotoreporter care surprinde soarele uşor ameţit
tolănit în părul ei dimineaţa

miercuri, februarie 03, 2010

cable car


cineva a intrat în mine azi noapte
îmi vindea ponturi despre cum să înţeleg engleza britanică
să nu mă mai uit ca tîmpitu'
la bărbatul din london victoria
care mă ruga să-l ajut să coboare landoul pe scări
mă învăţa să pronunţ corect hello mate
să cer bilete de de tren dus-întors
şi să raportez orice comportament suspect

cineva a intrat în mine azi noapte
simţeam cum se lipeşte de mine ca un copil de instructorul său
 la prima oră de schi
se juca de-a grădinăritul îmi îngropa braţele
credea sincer că a doua zi vor creşte copaci roditori de oameni
mă dojenea de fiecare dată cînd puneam întrebări absurde
ca de exemplu de ce nu ne dăm cu parapanta dimineaţa de pe mont blanc
emile telecabina costă 41 de euro şi noi nu avem bani decît de un ceai
P.G. nu-i aşa?  întrebam bineînţeles ceaiul care nu te lasă să uiţi

devine uneori enervat
să fiu locuit numai noaptea
ziua îmi găsesc trupul ca o telecabină chemată la bază
astăzi nu se poate urca e prea multă ceaţă
dumnezeu a făcut oamenii după chipul şi asemănarea şifonierelor
totul în mine e alandala
încurc mîna dreaptă cu piciorul stîng
geaca de primăvară cu pielea de toamnă

am început să-mi vorbesc tot mai des
ca un jurist pedant ce explică legislaţia privind declaraţia de avere:
tot ce am e tot ce-mi lipseşte

marți, februarie 02, 2010

emmy


am intrat în lumea asta să spun bună dimineaţa
dar oamenii încă nu au ajuns
stăteam cu urechea lipită de pămînt aşteptîndu-i să iasă
ca o femeie în poarta uzinei
aşteptîndu-şi soţul cu de-ale gurii

ei n-au venit
aşa că ţi-am spus ţie bună dimineaţa
ai roşit ţi-am cîntat buburuză ruză
te-ai aşezat pe degetul mic

văzusem odată un film
willliam de normandia murise cu o săgeată în piept
dar se plimba prin cetate călare de parc-ar fi fost viu
să dea curaj soldaţilor
aşa m-aş plimba şi eu prin oraş
cu o săgeată în piept
şi din inima mea să curgă bănuţi
pentru oamenii fără adăpost

sau aş putea să-mi închipui
că pieptul meu e o mină din care
ai mei îşi cîştigă existenţa
ei sapă adînc în coastele mele de kimberlit
uneori îmi prăbuşesc inima peste ei să fiu sigur
că nu vor pleca niciodată

despre asta-ţi vorbeam în nopţile noastre polare
te cocoţam în spatele ochilor să vezi toate acestea
turnai cafeaua în căni întotdeauna mie mai multă
vîntul umfla perdeaua de parcă am fi aşteptat prieteni la cină

eşti atît de aproape încît mi-ai putea spune acasă
mi-ai putea proiecta visele pe un perete
fă-te comodă ia-ţi bolul de cereale îţi promit că ai ce vedea

uite-l pe mircea nu poate vorbi
mai mult gîfîie dar e fericit cînd ies fotbaliştii de la antrenament
se duc toţi la magazin îi cumpără napolitane
el merge ţanţoş cu punga sub braţ
chiar e un om important

apare şi valentina care mătură scările blocului
nu-i spune nimeni să nu se descalţe în magazin
ia smîntînă pe datorie
fata ei lucrează la o fabrică de confecţii

într-o zi voi lua premiul emmy pentru cel mai bun vis cu ochii deschişi
voi urca emoţionat pe o scenă
voi mulţumi acestui oraş că mi te-a dat
chiar dacă pentru o zi
ca un fluture care bate o singură dată din aripi
apoi dispare brusc
în lumină

luni, februarie 01, 2010

acum despre mine

ştiu că mi-e frică de moarte şi asta îmi face bine. mă face să trăiesc cu furie.

fiecare zi e o cădere în gol. ştii sunetul acela când cazi în picioare iar pelvisul îţi intră în stomac din cauza şocului. asta e doar trezirea.

primul gând. vreau să merg în peru să mestec frunze de coca. ştiu că mi-e frică de moarte ea creşte des acoperind toate cărările mâinile mele macete care taie necontenit rădăcinile într-o zi voi arăta lumii cum se moare în machu picchu.

deocamdată pielea îmi cade şi cancerul se extinde mâinile mele sunt cioturi cu bandaje albe şi bandaje verzi

al doilea gând. o tavernă în port. mănânc fructe de mare n-am mâncat niciodată fructe de mare. briza cade uşor peste feţele pământii peste circul din apropiere peste femeile ascultătoare. beau pentru feţele pământii şi pentru femeile ascultătoare. tu ai plecat cu pescarii de perle mi-ai scris că o duci bine uneori eşti cam tristă. beau pentru tine şi pentru pescarii de perle uneori o duc bine alteori sunt cam trist.