joi, ianuarie 30, 2014

dengue fever



uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
la ce mai e bună o uşă dacă în interior nu eşti decît tu aşteptînd ca cineva să bată
puţină speranţă se iveşte atunci cînd interfonul sună
dar nu e decît femeia de serviciu care vrea
o găleată cu apă e joi zi de curăţenie pe scara blocului
îţi spui că nu e totul pierdut e abia dimineaţă interfonul sună din nou
o voce slabă ca o monedă scoasă din circulaţie
bună ziua suntem de la penny ne daţi voie să punem nişte oferte
interfonul sună a treia oară poşta am venit cu şomajul
în cele din urmă te uiţi la uşă zîmbind o mîngîi o linişteşti
îi spui cu voce profetică
era totul scris nici amiază nu s-a făcut şi te-ai lepădat de trei ori
la ce mai e bună o uşă dacă nu poţi s-o numeşti petru şi pe ea să clădeşti biserica ta
orice idiot ştie că nici o construcţie nu începe cu uşa
dacă te-ar încălzi cu ceva ai pune-o pe foc în speranţa că din el va ieşi dumnezeu
care să-ţi dea măcar o poruncă dacă nu dumnezeu atunci mohamed
care să înceapă jihadul împotriva spaţiilor vaste şi albe dacă nu mohamed
atunci măcar duhul unei lămpi care să-ţi ridice peste noapte
un loc minunat în care să nu te simţi inutil

te opreşti
îţi spui doamne ce-ţi fată şi mintea asta
în ritmul ăsta ai să ajungi la capătul tău înainte de 35 şi-atunci să vezi plictiseală
în fond uşa nu are vreo vină e doar metal fără creier
o dată pe an cumperi baterii noi  pentru sonerie la ce folos
de ea ştiu doar cei din acţiunea catolică ce împart revista parohială
şi cîte-un ţigan care-a plecat să colinde cu trei zile-nainte

*

la ce mai e bună o fereastră dacă prin ea nu vezi decît aceeaşi zi acelaşi soare
aceleaşi numere de înmatriculare aceiaşi copii alergînd pe alei
după poliţia de proximitate în timp ce în casă femeia-a tăiat viţelul cel gras
în cinstea bărbatului beat care-o snopeşte cerînd-i inelul cel scump
la ce bun o fereastră dacă prin ea nu vezi decît
aceiaşi vecini care se ceartă pentru grădina din spatele blocului
aceeaşi bătrînă care coboară după o zdreanţă spălată pe care vîntul a dat-o jos de pe sîrmă
acelaşi iuda care exersează sărutul pe scoarţa nucului
acelaşi cîine care se pişă pe scoarţa nucului
aceeaşi poftă de viaţă pe care numai moartea altuia
ţi-o poate da

dac-ai putea ai frînge fereastra şi-ai împărţi-o lumii întregi
ca pe o hostie cine mănîncă din trupul tău va căuta oameni în veci
în locul ei ai pune un caleidoscop sau o carte tan-gram
dar eşti atît de lipsit de curaj încît tot ce faci e să-ţi numeri paşii
de parcă ai fi un lucrător la pompe funebre care-ţi oferă pachete promoţionale
un monument şi 10% discount pentru catering

*

de parcă ai conta cum te duci
pînă la urmă viaţa e doar o fobie faţă de viermi
arată-mi tu unul care şi-a făcut cruce ori arcă ori adăpost subteran
şi-a reuşit să fie altceva decît om

te mai gîndeşti uneori ce nebunie-ar fi fost
dacă într-adevăr dumnezeu ar fi creat omul după chipul şi asemănarea sa
poate că am fi fost atît de frumoşi că ne-am fi iubit unii pe alţii cu disperare
să nu rămînem singuri
am fi fost atît de frumoşi că serviciile de urgenţă n-ar fi făcut faţă
accidentelor rutiere provocate de şoferii care ar fi întors capul să ne privească
sau poate că n-am fi ştiut  niciodată cine suntem pentru că
nimeni nu ştie cum arată dumnezeu

dar

la ce bun să mai ieşi în oraşul acesta care pe zi ce trece
se transformă în babi yar
aici toţi suntem reduşi la panouri publicitare pe care scrie
if you are going trough hell

keep going







marți, ianuarie 28, 2014

venus flytrap



şi vine o noapte în care te lepezi cu bucurie de tine
înainte ca lale andersen să cînte pe repeat pînă la ziuă
nu-ţi doreşti decît să te numeşti hans
la lumina unui trasor să te gîndeşti la fiica unui băcan
apoi lipit cu fruntea de-un mauser să cînţi ca nebunul la nesfîrşit
 wer wird bei der Laterne stehn
mit dir
Lili Marleen?
mit dir
Lili Marleen?

începi să repeţi toate frazele pe care le-ai spus cîndva şi ţi se păreau memorabile
cum că lucrurile mici contează cînd lipsesc lucrurile mari
sau că moartea e o adeverinţă că nu ai nici un venit
pentru că niciodată nu o primeşti cînd o ceri
ca să mori trebuie să treci pe la vreo trei instituţii
îţi aduci aminte de unul care-a vrut să moară cu tot dinadinsul
prima oară a luat xanax cu v33
a doua oară a vrut să se spînzure de-un zarzăr dar creanga era mult prea tînără
a treia oară a băut antigel
după toate acestea într-o zi cînd mergea să-şi facă buletin nou
un tren i-a spulberat din greşeală maşina

încerci să te convingi că toate acestea s-au întîmplat în mintea ta
că primul pas pe lună e doar o făcătură de studio
altfel raiul în care credeai cînd erai mic e doar o adunătură în care cîndva
ar fi putut exista viaţă
încerci să înţelegi această foame necontrolată care te macină de la o vreme
îţi spui că nu e nimic anormal organismul trebuie să recupereze cumva
glucidele pe care le-ai pierdut de cînd ai renunţat la alcool

şi somnul refuză să vină ca un prim creştin care mai degrab-ar muri decît
să se lepede de semnul crucii
încerci să înţelegi de ce ai buzele arse probabil acolo a fost locul în care un vînător
şi femeia lui au făcut focul au mîncat ierburi apoi au plecat mai departe
ridici din umeri neputincios din lipsă de ocupaţie
laşi mintea să zboare de parcă ar fi şoimul de vînătoare al unui prinţ arab

la început îţi închipui că eşti mel gibson dar varianta asta cade din start
la sfîrşit tot ai avea nevoie de cineva cu o uşă  în care să baţi şi să faci cadou
glontele pe care n-ai avut curajul să ţi-l tragi în ţeastă
apoi te gîndeşti mai bine ai fi luke mînă rece
varianta asta e mai de doamne-ajută cu părul tău grizonat ai şanse mai mari
să te creadă lumea paul newman să mănînci ouă fierte să asfaltezi în draci
drumuri care duc spre ceva niciodată spre cineva

pentru că tot ţi-a rămas timp(de fapt asta e tot ce ţi-a mai rămas)
te închipui sociolog celebru încerci să explici tuturor
nu are sens să înveţi lucruri noi pentru că nu-ţi folosesc la nimic
cu ce te încălzeşte să ştii că danemarca e ţara cu cele mai multe divorţuri din
europa-doar ca să-i rîzi în nas sfîntului augustin că nu se poate să iubeşti şi să faci ce vrei-
sau la ce folos să ştii că la naştere corpul uman are 350 de oase iar prin fuzionare rămîn 206
dacă tot habar n-ai unde e sufletul
(ar fi interesant doar dacă s-ar dovedi că fuziunea aia e necesară
pentru că şi sufletul trebuie să aibă un endoschelet)

cînd ajungi la capătul tău începi să te crezi teolog
porneşti de la un fapt real cum ar fi acela că
într-o zi ţi-a murit un prieten în urma unei embolii pulmonare
în aceeaşi zi ai devenit unchi concluzionezi cel mai bun mod de a-ţi plînge morţii
este să le aprinzi la căpătîi prunci în loc de lumînări
că decît om bun mai bine ai fi fost o dionee cînd peste egipt a căzut a opta plagă
că dumnezeu e practicant BDSM altfel nu ţi-ai putea explica
de ce nu le-a dat îngerilor păzitori liber arbitru
să ne salveze cînd trebuie

spre ziuă ajungi să preţuieşti soarele la adevărata valoare
el e sinucigaşul perfect
în fiecare dimineaţă se aruncă în gol
şi nimeni n-ajunge la timp
să-l salveze



vineri, ianuarie 17, 2014

precipitaţii



la început dumnezeu a făcut centrul de primire urgenţe
pe vremea aia se chema triaj
centrul de primire urgenţe era netocmit şi gol
aşa că dumnezeu a adus un medic basarabean apoi a despărţit lumina de întuneric
întunericul l-a numit gardă de noapte
luminii i-a zis heparină

totul se întîmpla cu amănuntul de parcă
un soldat îşi curăţa arma
băgam capul pe uşă săru-mîna se poate
asistentele medicale zîmbeau la fel
iar a venit cel ales
mai demult cineva făcuse o glumă
spunea că noi cei din presa scrisă suntem poporul ales
pentru că ţinem sabatul

priveam cum se umflă cafeaua-n ibric
înconştient recitam un pitic atît de mic făcea baie-ntr-un ibric
era poezia mea de alungat moartea
în timp ce asistentele se schimbau
se năşteau dezbateri aprinse
una spunea că fără zahăr cafeaua e mai tare
eu le demonstram că e doar un mit
citam cercetătorii britanici care făcuseră studii
despre energia stocată-n glucide

deschideam registrul de internări cu pioşenia unui popă care deschide cartea sfîntă
citeam în fracturi amputări colici renale
unul şi-a altoit vecinul cu barda
altul a adormit beat în căruţă şi calul a luat-o nălucă(mult timp am crezut că
a lua-o nălucă e ca şi cum te-ai da de trei ori peste cap încercînd să fii altceva
şi sfîrşeşti să fii tu însuţi cu un guler cervical drept răsplată)
urcam pe secţii de parcă m-aş fi căţărat pe un vrej de fasole care urma să fie prînzul
celor internaţi fără rude
cînd deschideam uşa salonului mă trăsnea în moalele capului mirosul de nespălat
de parcă ar fi trăsnit în turla unei biserici

cînd fumam eram cel mai lucid îmi dădeam voie să-mi aduc aminte
de orele de religie în care învăţasem că în a doua zi dumnezeu a zis
să fie o tărie în mijlocul apelor t
ăria a numit-o dumnezeu cer
rînjeam mă întrebam de cînd n-a mai coborît dumnezeu pe pămînt s
ă vadă ce se întîmplă în oameni
ar fi ştiut că tăria au numit-o crîşmarii komando
după aia cred c-a zis dumnezeu să se adune apele la un loc
să se arate uscatul şi uite-aşa
a apărut exsangvinarea

uneori lucrurile o luau razna
infirmierii grăbiţi se ciocneau între ei de parcă s-ar fi ciocnit pahare la o pomenire
în tocul uşii se proptea medicul trezit din somn
chipul său era un fel de lampion în derivă la sfîrşit de an chinezesc
întreba scurt ce mi-aţi adus
asistentele se-nchinau ca la ieslea din betleem
vine acum un precipitat incomplet
medicul suduia pe ruseşte
apoi îşi punea masca de om important

emile spunea fii atent la mine
tîmpiţii ăştia sînt cei mai răi se bat cu pumnul în piept că vor să moară
de fapt nu vor să lase pe alţii în locul lor
beau ca nişte porci apoi îşi aduc aminte de cele neterminate
se urcă pe unde apucă de parcă-ar conta de la ce înălţime ţi-ai striga neputinţa
uite precipitatul ăsta s-a urcat pe reflectorul din gară nemulţumit c-a fost dat afară de la spălătoria auto unde muncea
şi-n loc să-i fericească pe terminalii de la oncologie moartea a trebuit
s-o facă pe nevasta îngrijorată

o singură dată am avut parte de-un precipitat mai de doamne-ajută
avea 26 de ani căzuse de pe un siloz cu borhot
nici un oscior nu mai rămăsese întreg
nevasta însărcinată ajunsese înaintea salvării nu ştia dacă mai trăieşte sau nu
din lipsă de personal o infirmieră m-a rugat s-o ajut să ascundă mortul
o oră întreagă am stat cu targa în magazia cu detergenţi
în timp ce pe holuri nevasta se făcea covrig de durere

ca să-mi fie bine şi să trăiesc mult pe pămînt m-am făcut complice
şi mi-a plăcut
am trecut peste
cînd medicul a făcut infarct în sala de operaţie şi în cădere a secţionat aorta unei paciente fără picioare
cînd şefa anesteziei a trimis copilul cu peritonită acasă pentru că mama nu ştia cît costă
o respiraţie
îmi îmaginam că judecata de apoi e un joc în care cineva te întreabă
ce ai lua cu tine dacă ai naufragia pe o insulă pustie
eu i-aş fi răspuns o pungă de tutun englezesc şi o biblie
din care să rulez foiţe la nesfîrşit


acum au trecut toate
dacă mă întrebi ce mai fac
îţi spun că şase zile pe săptămînă arunc în aer porţile cerului
iar în a şaptea mă odihnesc






miercuri, ianuarie 15, 2014

viaţa ca o Prada



oraşul acesta nu are arest preventiv
suspecţii dau declaraţii la lumina unei lanterne
în aşteptarea probelor ei sărbătoresc vasilopita
cel mai bătrîn se crede vasile cel mare
îi dă comisarului şef cinci cătuşe de orz
ceilalţi caută prin castronul de tablă
un bănuţ norocos

uneori ceea ce pare lichid seminal
se dovedeşte a fi doar algocalmin uscat pe o pătură
încrederea-n oameni devine codul de procedură pînă la proba contrară
lombrosso şi pinatel se bat cap în cap
nu se pot pune de-acord
a respira e un mod de a fi
sau o mărturisire completă

aici oamenii sunt case conspirative
de aia umblăm toţi buimaci
ne plîngem că avem multe de dat
dar prea puţini să primească
organizăm baluri de caritate o dată pe lună
strîngem fonduri pentru statui case memoriale
în felul ăsta ne batem cu pumnul în piept că nu uităm
şi-avem dreptul să scoatem ochii celor ce nu-şi vor mai aduce aminte de noi
cumpărăm rechizite pentru copii nevoiaşi
sperăm ca primul cuvînt pe care-l vor scrie să fie numele nostru
dar nu să-l scrie oricum ci cu mujascule
în aşa fel încît să se vadă din spaţiu
iar dacă acolo există vreo formă de dumnezeu să se ştie că
venim în pace

cînd nu conducem ultimul model de vauxhall
donăm organe ne credem fraţii grimm scriem basme moderne
împieliţatul de slujitor s-a poticnit şi-a dat peste mîna în care eva ţinea mărul
uite-aşa în sufragerie în loc de carpete cu răpirea de serai
avem plasme pe care rulează 3d
întoarcerea-n  rai
şi dacă noi n-om fi murit între timp
trăim fericiţi pînă-n zilele noastre


e una din zilele alea cretine în care stai şi aştepţi să treacă timpul
ca un copil pe care bunica-l trimite la liturghia de seară
şi-n timp ce preotul citeşte toţi răposaţii pentru care se face prohodul
copilul se-ntreabă dacă era aşa puternic de ce cristos n-a lăsat un singur testament
ca-n familia guldenburg
e una din zilele alea în care inima ţi se strînge în piept ca un liliac obosit
eşti conştient orice om care pleacă e un animal crescut într-o rezervaţie
iar acum a venit vremea să se alăture haitei
în lipsa lui nu-ţi doreşti altceva decît cenuşă vulcanică
să te pietrifice în aşa fel încît geologii să se întrebe pe cine strîngeai la piept
să fii expus apoi într-un muzeu de artă contemporană celor ce te privesc ghidul să le explice
că eşti un turist rătăcit pe un aeroport din bangkok
în cele din urmă să crezi că lumea o maternitate gigant premiată de unicef
pentru că femeile alăptează pe tocuri în timp ce prezintă
nou-născuţi haute-couture


marți, ianuarie 14, 2014

infibulaţie



ora cinci dimineaţă la graniţa dintre două oraşe
o ploaie lentă ca serul unei perfuzii
girofaruri caschete pistoale carpaţi
prinse cu scai ecusoane lălîi inscripţionate ordine şi siguranţă
pe fruntea agentului de poliţie se rostogolesc broboane ca stînca unui sisif
pe bancheta din spate a dubei aştept camionul cu două sicrie
nu mai pot face nimic doar mă întreb
ce naiba e în neregulă cu gramatica asta
de ce numai la singular moartea e feminină
dar cînd se moare în doi totul e masculin
dar logica îmi scapă
dacă un mort şi cu-n mort fac doi morţi
atunci de ce un sicriu şi cu-n alt siciru
fac două sicrie
ridic din umeri mă las păgubaş altă explicaţie nu găsesc decît
că moartea e o femeie infibulată

ca la un semn se crapă de ziuă de parcă s-au înţeles toţi bărbaţii
să crape lemne pentru bătrînii singuri în prag de iarnă

l-au omorît maică arabii
de sicriul de zinc urletul mamei se-agaţă
ca tufele de căpşuni de hainele fiului plecat de trei ani în huelva
mulţimea strînsă la poartă strigă împotriva lui dumnezeu
apoi mulţumită îşi înghite lacrimile ca pe nişte boabe
de coriandru

undeva prin hisingen
o femeie se întoarce acasă nemulţumită că la magazin nu a găsit măsline
pe hol dă nas în nas cu ziua de ieri ascunsă sub un văl islamic
eu mi-am decorat camera cu animale exotice
am învăţat să cer ajutor cu trei degete ca un bradypus
să bat din inimă ca aripile unui puffin în sezonul de împerechere

de la o vreme fac un singur lucru
colecţionez compulsiv obiecte imaginare
pe care le înşir să-mi aduc aminte cum e să simţi:
sandalele unei fetiţe înghiţite de lutărie(presupun că tatăl s-a învăţat minte că nu există case de lut atîta timp cît pămîntul ţi-e casă)
scrisoarea unui tată nebun către fiica sa schizoidă prin care-o cerea de soţie
permisul unui şofer care transporta pesticide iar acum sîngele lui alungă omizile
de pe crucile sfîntului andrei
un capăt de lumînare pe care joe indianul a ronţăit-o înainte să moară la ieşirea din peştera lui Mc Douglas

să fim serioşi pe cine mai mint
cred tot mai mult
să simţi e doar un fel de coit întrerupt
iar sufletul un penis prea mare pe care îl strîngi cu o sfoară
să dai dovadă de modestie











vineri, ianuarie 10, 2014

viaţa de dincolo de fortral 2



la Psihiatrie dimineaţa începe cu dezlegatul mîinilor
asistentul cu părul prins în coadă freacă încheieturile cu margarină
tatăl se dezmorţeşte mulţumit
numără zilele de internare obligatorii pentru pensia pe caz de boală de parcă l-ar număra pe cassius clay trimis la podea
numără zilele de internare obligatorii le coase frumos pe cearşaf bijuterie handmade
pentru puţinii interesaţi să şi-l aducă aminte
după ce-a înmulţit pîinea peştii şi xanaxul fiul nu mai are nimic de făcut
decît să împartă cartele prepay cu
rugăciunea universală ca opţiune

la ora mesei întreg spitalul miroase a măruntaie
îţi vine să crezi că femeile s-au adunat să cureţe maţe de porc pentru chişcă
pe hol umbra unui chirurg cu halat de unică folosinţă discută cu umbra unei soţii
de unică neputinţă
negociază o biopsie de parcă ar cumpăra ghebe la kilogram
umbra chirurgului zîmbeşte în silă în drum spre blocul operator pacientul se uită în urmă
umbra soţiei se transformă în calciu gluconic
în cabinetul de la subsol anatomopatologul înjură
potriveşte lamela sub microscop
visează că viaţa lui e un zorb

doar cardiacii sunt mulţumiţi viaţa lor e o îmbrăţişare continuă
nimic nu e mai sincer decît un om lipit de piept ca o tandră ecografie
îţi spune că inima bate şi că e singurul semn că trăieşti
inima e fotografia primului fetus pe care-o primesc proaspăt îndrăgostiţii de aer
pentru albumul lor de familie

într-o parte a lumii ştii că se moare atunci
cînd se pune oglinda la gură
iar aburul respiraţiei devine scoarţa unui copac
pe care necunoscuţi şi-au scrijelit numele
în altă parte a lumii ştii că trăieşti
cînd pe trupul tău prăfuit un înger analfabet a scris cu degetul
spalămă