miercuri, martie 31, 2010

ice ice baby

toate lucrurile stupide
micile lucruri stupide

îţi povesteam că noaptea visez numai lucruri ciudate
adică ce fel de om poate să viseze ca mine
că sînt poliţist şi am un partener
îl filăm pe ice t la o tranzacîie cu droguri într-un sătuc din nordul moldovei
raidul nostru dă greş din cauza unui pufan care de emoţie
a vărsat cafeaua pe staţia de emisie recepţie
ne trezim urmăriţi de o gaşcă de negri
în vis îşi face apariţia şi tupac
trage în noi dintr-un aro
ne refugiem într-o casă fără să ştim că acolo ne aşteaptă ice t
îmi smulge cămaşa apoi îmi lipeşte ţeava puştii de piept
totul e atît de real încît simt răceala ţevii şi fac pe mine
partenerul meu vine cu o soluţie salvatoare
sora lui ice t e single eu sînt single şi am putea forma un cuplu perfect

e unul din momentele alea în care cazi în genunchi şi zici
doamne mulţam că s-a sfîrşit bine
te trezeşti aiurit într-o stare vecină cu febra
geamantanul de pe şifonier aduce puţin cu ice t
cazi în alt vis
o femeie pe nume alaska te roagă s-o duci acasă
îi e frică de copaci şi de asfaltul care în întuneric
se transformă în caracatiţă

micile lucruri stupide
cum îţi spuneam să te speli pe dinţi cu apă nu prea rece
că ai nevoie de un bărbat care să-ţi ridice mîna căzută cînd dormi
pentru că ştiu cel mai bine furnicăturile alea cînd te trezeşti amorţită
micile lucruri inofensive
uneori mi-e dor de felul în care te legănai înainte s-adormi
şi părul ghemotoc deasupra pilotei
ca o proaspătă vizuină de castori

micile lucruri inofensive
un bărbat ar trebui să ştie ce antibiotic iei
amoxiclav e ok doar să n-o dai pe doxicilină
eu ştiu cel mai bine senzaţia de vomă şi ameţeală
dacă îţi cade un dinte să-l pui sub pernă
să te convingi
că nu există zîna măseluţă pentru că numai eu sînt aproape
lumea asta e prea mică deci ea tre' să dispară
îmi spui că am fost răutăcios eu mă credeam tandru
micile lucruri secrete
nu mi-a plăcut niciodată ice t
înjura prea mult
în schimb m-am tuns odată exact ca vanila ice

marți, martie 30, 2010

la marche de l'empereur

te trezeşti într-o dimineaţă cu gîndul să cumperi un păr de toamnă
dar ai o dilemă
ori te duci la staţiunea de cercetare agricolă măcar acolo
eşti sigur de ceea ce cumperi
ori îl iei de la moldovenii din piaţă
(iniţial ai scris eşti singur de ceea ce)

îţi faci timp

îţi faci timp să te întrebi oare cum o mai duc
prietenii tăi din copilărie
(între timp ai rătăcit prin sertare o scrisoare de dragoste
de la un nebun internat la grajduri către fiică-sa cu care avea doi copii
şi o implora "fi de partia domnului şinu a răului căci tu eşti soţia şi fica me")

unul din prietenii tăi e acum şofer pe ambulanţă
după ce ani de zile stătea în gară la vînătoare
de studenţi pentru iaşi
cînd îl vezi gonind prin oraş cu girofarul pornit
îţi spui că s-a arnjat bine salarul nu e cine ştie ce
dar măcar lucrează la stat

un alt prieten e merchandiser umblă prin magazine
cu oferte la petul de doi litri de bere
iar ultimul prieten de altfel şi singurul pe care ai reuşit să-l baţi
fără să te alegi cu fractură de piramidă nazală
joacă acum la o echipă de fotbal din liga a treia

*


ai lipsit o săptămînă şi ai constatat că nu contează
de unde începi lucrurile
doar că ele se precipită aici dacă lumea vede
smurd-ul pe stradă înseamnă că a murit cineva
un jaf la un magazin de electrocasnice se discută intens

îţi faci timp

noapte bună ai grijă de tine
te gîndeşti oare de ce totul se termină cu ai grijă de tine
cînd ai putea avea grijă de o femeie
s-o ajuţi cînd alege vopseaua de păr
apoi s-o priveşti cînd doarme cu gura deschisă
în mail aceleaşi comunicate de presă cretine
recomandări pentru comercializarea produselor tradiţionale de la dsv
indicatori demografici şi de morbiditate pentru primele două luni
ale anului
închizi ochii

deschizi ochii

femeia stă aplecată îşi caută nuanţa potrivită de vopsea
prin bluză i se văd sînii
ca doi pinguini în la marche de l'empereur

vineri, martie 19, 2010

social atrophy

awake

tot ce mai ţin minte. vocile unor bărbaţi şi chicotitul maică-mii.
apoi totul revine. îţi dă telefon să iei bere pentru muncitorii care au venit să schimbe
ţevile de la calorifere.
ai adormit îmbrăcat .

astăzi ai patru ţigări şi crezi că ceva e dubios cu tine.
să te sprijini de ziua asta e ca şi cum ai lua o foaie pe care desenezi
o casă neapărat cu fum care iese prin horn
un copac
un bărbat creionat numai din linii
o femeie la fel
un copil care ţine în mînă un buchet de flori.
şi alea din linii.

ai adormit îmbrăcat. nu mai ştii nu?
ai visat că te plimbi cu fata de la radio apoi o prezinţi maică-tii.
irina.
te-a rugat să-i aduci o rocă de pe mont blanc. n-ai uitat. a terminat geologia. n-ai uitat.
i-ai adus. so tell me please who the fuck did you want me to be?
nu e frumoasă. are un fund mare şi cînd mă uit în ochii ei mi se pare că fac un episod din extreme survival. e un animal mort într-o avalanşă iar eu îi beau ochii. ochii au o concentraţie mare de proteine. dragostea e o concentraţie mare de proteine.
awake.

oboseala şi-a spus cuvîntul. mă întreabă toţi de ce sînt pătat pe faţă. eu le spun că sînt un cal îmblînzit de un cherokee şef de trib. exotic nu? port aceeaşi piele mizerabilă şi cînd mă bucur şi cînd sînt trist. e momentul pentru drooling face. sau lovestruck.
tot ce mai ţin minte.

hai să vorbesc despre tine la persoana I. îmi spuneai că te hrăneşti eu te-am contrazis oamenii mănîncă animalele se hrănesc. m-ai întrebat de un sinonim animalic la somn eu ţi-am zis asomare. animalul e în culcuşul lui. se simte bine.
hai să vorbesc despre tine ca şi cum aş vorbi despre mine. sms1: noapte bună dacă nopţile au fost vreodată bune şi o zi bună dacă om avea zile. sms2: noapte bună dacă om avea nopţi şi o zi bună dacă zilele noastre au fost vreodată bune. sms3: i.m fucking sick of it.

mai ai trei ţigări şi crezi că e ceva dubios cu tine. tehnoredactorii au făcut o greşeală impardonabilă. la rubrica meteo au trecut o fetiţă opărită cu ceai un beţiv care s-a tăiat cu lama şi un incendiu. rîzi ca noe înainte să închidă arca. rîzi ca mîna bunicii suspendată în aer după ce a scris aveţi grijă de mama.
pînă la urmă rîzi ca un dobitoc.


dacă duci mîna la tîmplă nu te ştie nimeni.
dacă duci mîna la tîmplă încărcătorul e gol.
ai timp?

porţi aceeaşi piele mizerabilă cînd mănînci. şi cînd vorbeşti despre altul la persoana I.
te bucuri de fiecare groapă nouă în asfalt în vreme ce ea îşi pipăie abdomenul. e în luna a doua shaormeria pe care a deschis-o cu viitorul ei soţ a dat chix. sms4: ai pe cineva dar nu un prieten.
dacă duci mîna la tîmplă încărcătorul e gol.

awake.
tot ce mai ţii minte. vocile unor bărbaţi. eşti dator lui marcel cu o sticlă de vin pentru că a pierdut steaua. fata patroanei dă de băut. e ziua ei. ai botezat-o moştenitoarea imperiului dar ea nu ştie. îţi vine să te pişi. o femeie cere o ţigară. femeia care a venit la redacţie şi a întrebat dacă nu aveţi nevoie de o femeie de servici.
porţi aceeaşi piele mizerabilă cînd duci mîna la tîmplă. ai timp?

o zi în care te simţi atît de uriaş încît ai plimba soarele în lesă. apoi ai da anunţ la ziar: pierdut husky siberian răspunde la numele tarja.

marți, martie 16, 2010

cabinet de tabacologie

de la o vreme simţi cum inima se lichefiază la propriu
ceva rece se prelinge pe coaste
o apăsare constantă ca şi cum cursanţii de la sanitară
ar învăţa pe un manechin manevrele de resuscitare

te gîndeşti că poate o fi de la vitaminele chinezeşti
pe care le luai ca să-ţi întărească gingiile
seara îţi aduci aminte că ai rătăcit prin sertare
stetoscopul fratelui tău de pe vremea cînd făcea medicină
aceeaşi senzaţie de lichefiere lipeşti stetoscopul de piept
respiri aşa cum erai învăţat la spital
şi


prima bătaie e totul ok
a doua bătaie are un zgomot în plus
prima bătaie e totul ok
a doua bătaie acelaşi zgomot

apă cu zahăr propanolol în doze crescute
îţi aduci aminte că exact făcea asta şi bunică-ta
cine ştie o fi vreo legătură ciudată
sau un semn că vrea să-ţi spună ceva
din lumea de dincolo

de două zile inima bate aiurea îţi pare că e un televizor
căruia trebuie să-i muţi constant antena ca să prinzi bulgarii
sigur e aritmie ioana îţi spune că ai fi un medic bun
seara cînd lipeşti urechea de saltea
auzi inima ca intruderul fratelui tău după ce îi scosese
amortizoarele de la eşapament

bună ziua domnule pal te strigă directorul medical al spitalului
bună ziua doamna doctor
poftiţi puţin în birou
te gîndeşti că ai scris ceva ce nu i-a convenit
domnule pal nu plecaţi de-aici pînă nu vă înscrieţi
la cabinetul de tabacologie tratamentul e gratis
statul dă o mie de roni pe lună
să vă lăsaţi de fumat

au adus acum nişte pastile americane al naibii de bune
doamna doctor dar astea în state au fost interzise
au ca efect secundar stări depresive ba chiar sinucideri
pai domnule pal credeam că ai psihic puternic
da doamnă la cap sînt întreg doar că atunci cînd strănut
cînd tuşesc am senzaţia că inima iese pe gură
şi se rostogoleşte ca o minge de oină

prima bătaie e totul ok
a doua bătaie un zgomot în plus

pentru moment ţi se face frică îţi imaginezi că ar ceda dintr-o dată
şi nu te-ai spovedit de cinşpe ani cureaua de la ceasul de mînă s-a rupt
o fi oare şi ăsta vreun semn
scuturi din cap a lehamite nimeni n-a trăit veşnic
şi oricum lumea e plină de aritmii
duminică dimineaţa o studentă se duce-n baldovin pîrcălabul
să-şi ia pachetul de-acasă brusc ţi se face poftă de ostropel
la schimb i-ai da halviţă şi un caleidoscop

de la o vreme inima se lichefiază la propriu
strada s-a umplut cu baloane de săpun

duminică, martie 14, 2010

sur le pont d'avignon

îmi doresc o femeie pe care s-o alint mărgelata
să aibă o pelerină de piele pălărie cu boruri
şi un pistol cu nouă ţevi
să înjure guvernul
să tragă la întîmplare în idioţii care îmi fură dimineaţa de sîmbătă
pentru că ei nu ştiu
departe înseamnă o zi pierdută
să-mi dea bună dimineaţa în rusă
cînd mă trezesc la şapte
să se aşeze peste mine şi să mă întrebe
băiete unde crezi că te duci
doar nu eşti prost colegii tăi vin la muncă după 9

o femeie care să-mi deschidă uşa
să-i zic bună seara sînt peter pan şi habar n-am cum să zbor
poate mă înveţi tu
am la schimb un bilet la concertul travka

dacă stau bine şi mă gîndesc eu n-am fost în stare să inventez nimic
toţi prietenii mei au numele radu
un radu a inventat războiul cu pepeni
un alt radu a pus pe hartă constelaţia mor-mor
mai am şi un andrei dar el nu mă ştie
el vorbeşte pinguina şi e mai greu să ne cunoaştem

sînt încă mic şi mă joc de-a nu mă prinde vîntul
am sandale de plastic
alerg de la tocul unei uşi la tocul altei uşi
dacă mă prinde vîntul mi se încreţeşte pielea
ca atunci cînd stai în apă prea mult
şi stau bosumflat toată ziua

sur le pont d'avignon
on y dance on y dance
les jeunes filles font comme ci

les garsons font comme ca

dacă aş fi fost nicu covaci mi-aş fi luat cetăţenie
în tine
nu-mi place să fiu patetic dar să mă fi văzut
cum îmi şterg ochii cu mîneca
fredonînd un imn oarecare
cu mîna dreaptă pe-o inimă oarecare

sur le pont d'avignon trec eu
cu hainele mele cumpărate de la tk max
120 de lire de la tocul unei uşi la tocul altei uşi
o pereche de sandale de plastic
îl aştept pe alex să-i dau sumarul
echipa de handbal iar a luat-o
legislaţie mai dură pentru concediile medicale
mă aşez pe marginea şanţului îmi scot bocceluţa
brînză cu ceapă verde
bunicul meu se şterge pe o frunte oarecare
cu o mînă oarecare
miluţă continuă tu
soarele arde
bag măturica-n găleată
zic eu vreo sută de cuiburi pline cu gîndaci de colorado
ca un lunetist
scrutez bucata de tarla

pînă la sase e gata

e dimineaţă în san antonio

les garsons font comme ca


vineri, martie 12, 2010

de astăzi mă mut

cîteodată o vrabie mă face să plîng
zboară aiurea prin balcon uneori se ciocneşte de mine ca din întîmplare
îmi spune că ar vrea să iasă din baie înfăşurată într-un prosop verde
şi în papucei de casă sub formă de urs
ar vrea să lase cafeaua să dea în foc
şi în general ar vrea să facă toate lucrurile pe care le face o iubită
neseriosule îmi spune ce mi-ai promis ultima dată
ruşinat plec privirea
mai uşor draga mea să nu ne-audă vecinii
şi să creadă că nu sînt un om de cuvînt
ştiu ţi-am promis că te las să faci toate acestea
dar m-am luat iar cu aeroporturile şi conferinţele de presă
stă bosumflată într-un colţ
şi nu mi-ai adus nimic nici măcar o vedere din chamonix
iar eu ca proasta ţi-am împletit mănuşi înainte să pleci

ce dumnezeu să fac eu cu mine să mă ţin de cuvînt
de fiecare dată îmi promit că de astăzi
mă mut în eternitatea
îmi iau plapuma 500 de pesos şi reportofonul
poate în lipsa mea se transformă în vreo iubită adevărată
uite încă e cald locul gol lăsat în mine
după ce m-am mutat

griji că n-am din ce trăi n-o să-mi fac
am un prieten în san antonio sau kentucky
pe care nu l-am văzut niciodată obişnuim să ne salutăm
în fiecare dimineaţă de sîmbătă
bună dimineaţa sau bună seara după cum e la voi
bună dimineaţa sau bună seara după cum ne e carnea
mie îmi place mazărea şi peştele afumat
copilul meu doarme la ora asta
ştiţi voi
banalităţi ca în ultimul talk show cu calea lactee

de astăzi mă mut în eternitatea
poate ea vrea să existe în locul meu
şi să-mi aducă la pat omletă cu scorţişoară
gheaţă la mal pe moldova pe bistriţia fenomen de zăpor
se anunţă la radio
căldura ne toropeşte
so sad to be alone îi cînt la ureche

cîteodată o femeie mă face să plîng
se ciocneşte de mine ca o bătaie în uşă
ar vrea să lase cafeaua să dea în foc
şi în general ar vrea să facă toate lucrurile pe care le face un delfin
neseriosule îmi spune ce mi-ai promis ultima dată
îşi învîrte nervoasă părul pe degete
ruşinat plec privirea
mai încet draga mea pe umărul drept am un regat de pitici
şi nu vreau să creadă că nu mă ţin de cuvînt

de astâzi mă mut în eternitatea
asta ai spus-o şi ieri îmi răspunde
ştiu ţi-am promis dar m-am luat iar cu treaba
un viezure îşi prinsese piciorul într-un laţ şi a trebuit să-l salvez
stă bosumflată în colţ
ai fost la buckingham palace şi nici măcar nu i-ai povestit reginei
de mine

griji că n-am din ce trăi n-o să-mi fac
am o brichetă cu lanternă şi un sicriu de sticlă
cîndva voi săruta o femeie care s-a înecat cu un măr
iar eu trebuie să fiu pregătit în mine e cald
am făcut focul înainte să plec

joi, martie 11, 2010

everending story

te trezeşti noaptea şi ţi se pare că eşti actor
într-un film sf
prin perdeaua subţire vezi acelaşi nenorocit de neon
şi înainte să te trezeşti de-a binele
ai senzaţia că aerul a luat foc
duci perna în spate ca pe un soldat prea tînăr pe care ai promis
că-l vei aduce întreg acasă

somnul care te cuprinde apoi îţi face rău
visezi că te plimbi prin st. james park
apa lacului mîngîie dalele de piatră de pe alei
e ceva tandru în clipocitul acela
îţi spui că aşa ai mîngîia şi tu o femeie

te trezeşti dimineaţa şi nu mai ştii dacă tu
sau firma la care lucrezi
a intrat în stare de insolvenţă
cobori cu grijă pe scara blocului
să nu aluneci pe gresia îngheţată
ah cît ţi-ai dori să fii atreyu şi să salvezi fantasia
de la tristeţe

dar nu ai un auryn ci doar un sac de plastic
pe care-l duci la gunoi un sac plin cu flori ofilite
pe care maică-ta le-a primit de la elevi
începi să uiţi lucrurile importante
nu-ţi mai aduci aminte dacă ai încuiat sau nu uşa cînd ai plecat
în schimb îţi aduci aminte de alte fleacuri
sînii unor femei ameţite prin casharlton

te opreşti un moment
oare de cînd a devenit important să încui uşa cînd pleci
încerci să identifici momentul istoric sau primul om care a folosit cheia
te surprinzi fredonînd your enemy is sleeping
and his woman is free

şi uite aşa artax a murit de tristeţe
s-a înecat în mlaştina de asfalt
peste el a trecut un passat cu număr de înmatriculare zen
îţi imaginezi un călugăr ce levitează
simţi vibraţii ciudate
peste drum au început lucrările de reabilitare
la blocul cu grad I de risc seismic

bun ziua domnule director ce faceţi ce noutăţi
am înţeles că ministerul o să doteze cu pagere
centrul de primire urgenţe
mintea îţi fuge la un sac de plastic şi flori ofilite
înconştient fredonezi well i see you there with the rose
in your teeth

pe aeroportul din luton
o studentă se panichează
nu-şi găseşeşte bagajele şi are zbor în zece minute
spre glasgow

she send her regards

marți, martie 09, 2010

m-am hotărît

Gata. M-am hotărît. Cîn d eram mic îmi doream să mă fac mecanic de locomotivă. Nu ştiu de ce dar mi se pusese mie pata. Acum am scăpat de pata asta şi cu mîndrie spun că m-am maturizat. Cînd am să cresc mare am să mă fac McGyver. Sau David Hasselhoff. Sau amîndoi. McGyver din două motive. Unu la mînă: de mic mi-a fost frică de curentul electric ca de dracu. Dacă mă pui să schimb o priză ori siguranţele de la tabloul electric e ca şi cum m-ai pune să mă antrenez într-o tabără talibană de sinucigaşi. Doi la mînă: nu de mult a trebuit să scriu un articol depsre factura la curent a spitalului. Era o chestie încurcată cu constanţa de măsurare K în pt 13 care fusese înlocuit cu o chestie de 50/5 miliamperi deşi în contract era 30/5 miliamperi. În fine dracu să mă ia. Pot să scriu de combustibil ecologic obţinut din cîmpuri de rapiţă, pot să scriu despre dans sportiv, despre orientare turistică, despre dragaline minunate care înfloresc în minunatele noastre rîuri, despre balastiere şi vibraţiile care duc la prbuşirea pereţilor. Dar vă rog, pentru numele lui Dumnezeu, să nu aud nimic de curent electric.
De Hasselhoff mă leagă o prietenie veche. Pe vremea cînd sărea în valurile din Baywtach şi tăte muierile de vîrsta noastră visau să se înece măcar cu apa din Moldova numa să-i simtă muşchiuleţii(mînca-l-ar Matache Măcelaru de mititel), eu voiam să ajung gigolo în Germania. A beautiful mind, isn.t it? Mai tîrziu am aflat că în Germania se cam suferă de tot felul de deviaţii sexuale, iar visului meu i s-au tăiat aripile aşa cum îi tai aripile unei gîşte s-o domesticeşti.
Să zicem că din punct de vedere sexual sînt normal, îmi ştiu orientările cît se poate de clar. Da io n-am înţeles niciodată care-i faza cu streapteasul. Mă frăţik, de ce naiba văd unii ceva excitant cînd o tipă dansează la bară? Poţi să zici că nu eşti bărbat dacă nu te excită aşa ceva, da mie mi se pare o chestie total inutilă. Un masaj erotic să zicem că mai merge. Da io nu înţeleg şi pace, frăţik, cum e daraveaua cu streapteasul. E valabil şi invers. Dimineaţă după ce am dat de pomană păianjenilor din cameră în amintirea salarului meu răposat în codiţii încă neelucidate(pe 8 martie salarul meu a fost văzut ultima dată într-o florărie. Rog pe toţi cei care au văzut ultima mea bancnotă de 50 de lei să mă sune), am deschis teveul la ştiri. Cum altfel, de 8 martie fetele au petrecut în cluburi cu streaperi. Bon. Ori nu mai ştie moa cum se exictă o femeie(nu vorbim de funie în casa spînzuratului), ori femeile din ziua de azi au suferit mutaţii genetice de se excită cînd văd un tip pe jumate dezbrăcat. Acu v-aţi prins că intră în scenă micuţul meu Hasselhoff(vedea-l-aş parizer de Kosarom). Cum naiba te poţi excita aşa uşor? Io mi-s mai clasic aşa că rămîn la părerea mea. Pentru mine streapteasul n-are absolut nici un rost. Un singur moment de intimitate valorează greutatea femeii în aur.
Note for myself tot pentru cînd voi fi mare. Să-mi aduc aminte să nu iau niciodată copilul în crîşmă Urăsc taţii care vin cu plozii la crîşmă şi zic copilului: uite ia un suc da să nu mai spui lu mama. Sau, mai rău să mergi cu ei în club şi să-i pui, la şase ani, să danseze iar lumea să se uite la ei ca la maimuţa Miki de la circ.

duminică, martie 07, 2010

somn(adică tot ce eşti eşti tot ce ai)

o blondă vomită pe masă
te gîndeşti că poţi face scandal
prietenul ei te roagă să nu
doar ai fost şi tu beat la viaţa ta
eşti doar un imbecil care urăşte doar cînd ascultă tool
ai ajuns acasă la patru dimineaţă
te-ai lămurit cum e cu socializarea între colegi
toţi o dau cotită şi tu eşti imbecilul care adoarme după ce a mîncat macaroane cu brînză
dar te-ai trezit să mergi
ştii că dimineaţă trebuie să dai telefon bună ziua domnule preşedinte
cum comentaţi alegerea lui crin antonescu
adică puţin îţi pasă
maică-ta te-a trezit la 7 te-a întrebat la ce oră mergi la biserică
te gîndeşti că ai avea nevoie de o femeie
camera miroase toată a spermă
şi tu eşti doar

cauţi definiţii dar ţi-e prea ruşine s-o spui direct
ţi-ai dori o femeie cu sterilet pe care s-o fuţi în neştire
ţi-ai dori să fii acum în lake district blah blah
vei continua mîine cu mai mult succes




sâmbătă, martie 06, 2010

cui dracu îi pasă că ai scris istorie

vezi ţestele tunse chilug pe alocuri bube arsuri de la albastrul de metil
stau cuminţi pe scaune
pe scenă se cîntă unii recită
aplauze cu mîini chircite priviri tîmpe
holul miroase a cauciuc
cadrele medicale invită nebunii la dans
te uiţi în ochii lor şi ţi se pare că poţi trece într-o altă cameră
o femeie care miroase a morcov te invită la dans
asistenta îţi spune nu-ţi fie frică e inofensivă
ce mama dracului e doar balul anual de mărţişor
la spitalul de psihiatrie

dacă ai şti ce te doare ar fi mai simplu
dacă femeia cu care dansezi ar fi lucidă i-ai băga mîna sub fustă
prin ochii ei treci în altă cameră
cadrele medicale zîmbesc nebunii se prind în horă
perdeaua de la fereastră se umflă ca un înecat

nu e nici îndoială
nici falsitate
nici metaforă
dacă inima ta ar fi o pungă de turtă dulce
le-ai da-o pe toată
ei şi-ar linge degetele imbibate cu pudră de zahăr
o femeie cu nişte ciocuri de calciu pe mînă zîmbeşte
asculţi ca la un patefon tulburări bipolare
sunetul se pierde în rîsul haotic

ei stau la masă cu şerveţele la gît
au cuţite de plastic şi capsule de toate culorile

*

dacă te-ai trezi într-o dimineaţă şi ai şti
că vei scrie istorie
oare maşinile s-ar opri pentru ca tu să traversezi
oare în gările din londra pasagerii şi-ar închide umbrelele
iar pentru oficiali n-ar mai conta
comportamentele suspecte
sau bagajele abandonate la întîmplare?


să presupunem că ai făcut primul breaking news din istorie
handbalistele se întorceau din deplasare şi
autocarul s-a răsturnat
furnizezi informaţii în timp real
update capturi intervenţii telefonice
ei stau la masă cu şerveţele la gît
au pahare de unică folosinţă şi capsule de toate culorile

later edit n-a fost nimeni rănit grav
doar şoferul are fractură de coaste
doctorul epifanie a murit l-au depus la capela spitalului
colegii îl porecliseră doctorul epistaxis
tot ce poţi zice
era şi timpul

să presupunem că în mediul acvatic gradul de poluare se măsoară
după sistemul saprobiilor
şi că de fapt lipitoarea nu se numeşte lipitoare ci erpobdella octulata
în loc să vezi ce haine ai de spălat întocmeşti un modul de igienă a unităţilor cu profil alimentar
oare oamenii s-ar opri să te compătimească
sau ar da în greaţă

dar cui dracu îi pasă
ieri ai scris istorie
în seara asta ieşi în club după atîţia ani
dansezi în faţa oglinzi apoi te opreşti ruşinat
mîine ar trebui să scrii despre alegerile dintr-un partid istoric
ai putea să dai candidaţilor nume de vietăţi
care trăiesc în ape bogate în calciu
e dreptul tău după ce ai făcut primul breaking news din istorie


ei stau la masă
e balul marţişorului la spitalul de psihiatrie
au ţeste cu bube şi priviri de vită
nu e nici îndoială
nici răcoare
un bărbat ştirb recită ceva

cui dracu îi pasă că ieri ai scris istorie
te-ai certat la magazin cu consilierul primarului nu-ţi mai aduci aminte
probabil era legat de aceeaşi chestie
dacă femeiea cu care dansezi ar fi lucidă
i-ai băga mîna sub fustă