marți, septembrie 25, 2007

luni, septembrie 24, 2007

sâmbătă, septembrie 15, 2007

guiness(united pub)

dimineaţă. peste miriştea de la episcopie aburi ca trupul unei femei după o baie fierbinte. o gaiţă a scăpat nuca din cioc pocnetul ei pe asfalt a trezit viaţa.

azi e o toamnă cum îmi place mie. cald nu sufocant o căldură bătrînească îmi vine să mă descalţ să merg desculţ aiurea pe pămîntul ăsta care aduce tot mai mult cu un cirotic.

privesc mersul oamenilor îmi place să mă hrănesc cu graba lor îţi dă impresia că toţi au ceva ceva important de făcut. unii merg săltat ca nişte cai la paradă alţii merg cu grijă să nu se spargă. intru în rînd cu ei îmi flutur mîinile pe lîngă corp mîinile mele sunt vîsle eu sunt canotor. în lipsa ta particip la probe de simplu uneori mai cîştig alteori e loc de mai bine. dacă ai fi cu mine probabil am cuceri titlul olimpic.

am făcut piaţa. am cumpărat pătrunjel de la vitalie. vitalie are parkinson dă legătura cu zece mii cînd apucă banii mîinile lui tremură ca pereţii unei case de chirpici.
ţi se rupe inima el nu vorbeşte bărbia lui face totul. bărbia lui fixează preţul bărbia lui mulţumeşte. oare unde stă şi ce face cînd ajunge acasă.

uneori iubesc aşa de mult oamenii încît mă dor maxilarele o zi întreagă.

tu ce faci. ce-ai mai citit bun. poate împrumuţi nişte bani să ne vedem avem multe de povestit.

eu tot cu meşterii prin casă. ei vorbesc o limbă de rigips uneori mi-ar plăcea să pot face de toate să dau cu trafaletul să pun glafuri tu să mă priveşti să-ţi spui în gînd mamă ce umeri laţi şi ce mîini groase.

maică-mea face planuri. deasupra patului o să pună un tablou de-a lu frate-miu deasupra televizorului un răstignit. cînd face efort pîlpîie ca o lumînare se sprijină de pereţi pereţii o sprijină acum le-am înţeles rostul. noi niciodată n-am fost copiii ei şi ea niciodată mama noastră. nu-i greu să pui pereţilor ochi şi urechi apoi să-ţi închipui că te înţeleg şi că nu te vor face de rîs prin vecini.

beau bere neagră iubesc oamenii ca un prost şi-mi place să te trag de păr cînd facem dragoste. cam atît pot spune eu pe ziua de astăzi.

vineri, septembrie 14, 2007

arca lui emil

într-o noapte mi s-a arătat dumnezeu în vis
mi-a spus de mîine voi face oamenii să tacă
tu ia ce ai mai scump plus ceva animale suie-te într-un om
şi aşteaptă un semn de la mine

cînd apa a ajuns în scara blocului am luat-o pe mama pe deea pe frate-miu încă vreo trei
ceva animale de rasă
pe negruţa am lăsat-o să moară mi-a mulţumit
în altă lume va avea picioare puternice şi mulţi pui
ne-am suit toţi în mine am bătut uşa în cuie
şi-am început să plutim

singura boală de care am suferit a fost aşteptarea
boala asta îţi macină oasele te lasă să vezi cum lucrează
îţi macină oasele apoi te împrăştie ca atunci cînd crapă un sac de glet

ioana visează
dimineaţa se scaldă în bazinul olimpic
apa e bărbatul ei preferat ar putea avea orice bărbat
dar apa ştie s-o mîngîie cînd îşi desface coapsele
apa e blîndă
apa nu pleacă prin europa cu toate fufele
de pe margine maya zîmbeşte
mami uite apa mă ţine în braţe

între timp mama ia pastile cu pumnul ea spune că nu trăim noi învîrtim fusuri pe care lîna se transformă în zile o privesc pe furiş nu ştiu ce vrea
nu ştiu cît vrea să trăiască pînă vom fi noi împliniţi
ori pînă vede pămîntul
cînd ia pastile face ca un animal de rasă
cînd bea bitter se strîmbă ca un iepure pe care-l atingi pe bot
cînd ia gentamicină e ca o broască fără oxigen

frate-miu povesteşte cum e în dublin cum e cu berea guiness
şi cum e să conduci pe partea dreaptă
zîmbesc îmi tot repet va veni ziua lui va veni ziua noastră
cînd vom ajunge celebri

deea învaţă şi-a lăsat părul lung prin el copiii se vor juca de-a v-aţi ascunselea
bărbaţii roiesc în jurul ei ea trage de timp mă aşteaptă
le spune că ţese cînd va termina ţesătura va alege pe unul
ce ţese ziua destramă noaptea

eu dorm din ce în ce mai prost
de fiecare dată visez o moarte de fiecare dată altfel
ies pe balcon aştept semnul
nicio piatră sub mine

duminică, septembrie 09, 2007

primul cîntec de dragoste

foto: Gabriela Lupu

mă trezesc dimineaţa cu soarele pe saltea
îmi lipesc faţa boţită de umerii lui faţa nerasă transformată într-un ogor cu trifoi
(zîmbesc îmi frec mîinile de bucrie iubito pe faţa mea vei găsi azi doar trifoi norocos)
îmi trec picioarele peste picioarele lui pe jumătate adormit bună dimineaţa iubito
astăzi e rîndul tău să fierbi apa de ceai
soarele îmi arde una peste scăfîrlie îmi spune nu sunt femeie şi tu
nu eşti de-ajuns de bărbat pentru mine

marţea şi joia lucrezi ca să avem ce pune pe masă
în fiecare vineri pictez chipul tău pe asfalt pe balcon pe oglinda din baie
doar aşa nu te schimbi
doar aşa trăieşti veşnic
din cînd în cînd sculptez statuiete de piatră mici statuiete de piatră
nu ştiu încă la ce folosesc ele sunt prietenii noştri
ieşim seara cu ei la o bere împrumutăm bani sau plîngem pe umărul lor

tu ştii că noi dormim doar jumătate de noapte
jumătatea aceea lipsită de importanţă jumătatea aceea cînd între noi
se lasă o ceaţă mai grea decît orice tăcere atunci somnul cade la momentul potrivit
şi nu e nevoie să vorbim cu jumătate de gură
ori să stăm treji pînă cînd unul din noi adoarme

în altă jumătate de noapte ne e totul permis
facem dragoste pe unde-apucăm ne măsurăm degetele de la mîini şi de la picioare
ne scotocim buzunarele şi punem în comun tot ce-avem
ne închipuim că zburăm pe o o coadă de mătură pînă la lună
dar visul nostru preferat e să facem dragoste într-un măr
doamna moarte vine acasă lihnită muşcă din măr în miez vede
doi viermişori adormiţi îi scoate cu unghia îi aruncă apoi
adoarme aşa nemîncată

nu-i o problemă dacă mai încurci cîteodată periuţa de dinţi
nu-i o problemă dacă porţi hainele mele să vezi cum îţi stă în mine
de fiecare dată îmi zici chapeau eu mă aşez cuminte pe pat
învăţ limba ta mie necunoscută cuvintele tale mie străine
învăţ ca un orb obiectele pînă la uşă
învăţ cum să te înţeleg pînă la ultimul por
trebuie să învăţ
într-o zi va veni dumnezeu mă va trage de păr şi-mi va spune
nu e frumos chiar nu e frumos să vorbeşti aşa cu o femeie
am să-i răspund mai lasă-mă doamne o zi pe pămîntul acesta
încă n-am învăţat să mă închin ei de cinci ori pe zi
o dată la răsărit
o dată la prînz
o dată-n chindii
şi de două ori seara

vineri, septembrie 07, 2007

scrisoare din 1a


draga mea

e frig rău aici s-a făcut vreme de mînecă lungă de nopţi lungi şi de haite
nici acum nu-ţi ştiu adresa mi-ai spus doar că prin spatele blocului tău trece craioviţa
chiar aşa am vrut să scriu pe plic blocul prin spatele căruia trece craioviţa

cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum
am scăpat de stropii ăia de calciu enervanţi şi albaştri
am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă îmi place să spun
că am dat cu făină de oase îţi dai seama probabil
cîţi oameni au intrat pe toţi pereţii aceia

deocamdată dorm pe saltea în bucătărie
picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu
noaptea aud zgomote stranii un ceas care ticăie o respiraţie în frigider
uneori îmi imaginez dacă aş muri subit cîţi oameni m-ar plînge
cîţi oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept
la colţ de stradă şi spun că m-au cunoscut şi-aveam tot viitorul înainte

au început să mă doară dinţii simt gingiile grele ca strugurii neculeşi de la ţară
mă doare şi spatele spinarea mea e spinare de bivol în care şi-a înfipt ghearele un leopard

despre mama ce să-ţi mai spun sunt mai aproape de ea
o aud oftînd prin pereţi a trecut pe gentamicină
dimineaţa şi seara o asistentă îi face injecţii
o aud ţipînd apoi îmi spune că n-a ştiut venele de la mîini sunt aşa dureroase
asistenta vorbeşte cam mult nu se dă dusă o înţeleg cînd eşti dependent de oameni
tăcerea dintre patru pereţi te întoarce pe toate feţele ca un storcător de fructe

negruţa şi-a rupt labele din faţă acum se sprijină doar pe alea din spate
zici că e cangur ţi se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu ştii ce eşti
un cîine cangur sau un om între două lumi

draga mea dacă timpul ar trece mai repede
ţi-aş spune că lumea e o căpăţînă uriaşă de varză
şi că oamenii nu mai mor ei sunt nişte frunze cînd e vreo sărbătoare
dumnezeu face sarmale şi-i fierbe apoi îndeasă în ei umplutura
îi bagă-n cuptoare de lut şi ies nişte sarmale cum le făcea mama
cum să-ţi zic uite-aşa cît pumnul de mari draga mea
cît pumnul de mari