marți, octombrie 25, 2022

arhitectura perfectă a somnului 2

 

feritină 501,4


după cinci săptămâni rupt de lume

nu mai știi cum să mergi pe stradă

totul te lovește în plex ca o minge supradimensionată

căldura asfaltului mirosul de om

claxoane scurte ca scheunatul câinilor dingo

te uiți cu gura căscată la trotinete electrice salcâmi japonezi arteziana cu jeturi sincron

ai crezut că fără tine evoluția o va lua razna

dar nu

toate te-au așteptat indecise

să le spui încotro s-o apuce


pe terase auzi cum se ciocnesc sticle

creierul apasă grăbit butonul de panică

repeți școlărește recăderea este de două feluri

umedă și uscată (înjuri autocorectul care în loc de recădere completează automat Recaș)

balanța decizională în abstinență e dată

de raportul costuri și beneficii

imaginar te târăști înapoi în siguranța

centrului de recuperare

te faci ghem nada te turbe nada te espante

te întrebi cum o mai duce aiuritul ăla de

cap de treflă

când i-au zis medicii că-i alcoolic

s-a bucurat de parcă i-ar fi născut nevasta

și-a făcut cruce cu ambele mâini

bine că nu-i o boală mai terminală

apoi a întrebat unde se bea o vodcă

noi ăștia mai cu vechime i-am arătat

terenul de peste drum pe care mijeau

vile evreiești cu ușă-n tavan


să nu hrănești ispita

scormonești prin creier febril după trăiri

ca un gropar care sapă nebun cu gândul

la găina și sticla cu vin cuvenită

retrăiești un moment de măruntă glorie

când te umflai în pene că ți-a ieșit beton

prima meditație ghidată din viață

un coleg adormise pe scaun și când s-a trezit

a închipuit o poveste despre hipnoză și despre

cum a plutit prin garsoniera lui de serviciu

un alt coleg n-a reușit mare brânză

dar i-a plăcut muzica și-a cerut link s-o pună pe contul de Spotify

te uitai la toți ăștia mici de pe un nor

până când te-a trezi preotul cu un bobârnac

meditația ta numai ghidată nu-i

că-i premeditată


ajuns în cameră în sfârșit

saluți crucifixul ce mai faci Doamne

de când ne ne-am mai văzut

parcă s-a mai pus praful pe tine

saluți volumele nevândute

să vă ia naiba cine dracu m-a pus să vă scriu

îți ceri iertare de la dulapul pe care l-ai lăsat

fără o ușă în noaptea când ai avut trei la mie în sânge

te-așezi in cur pe parchet și fluieri a pagubă

te-ai fi așteptat ca oameni să înțeleagă

să te păsuiască

acum ești cel mai fragil dintre toți

dar nu

în tine se duce o luptă pe viață și pe moarte

afară se duce o luptă pe locurile de parcare la umbră

te învârți ca un cărăbuș în morișcă

știi că e vital să faci orice ca să ieși din vrie

din starea asta de care toți ți-au spus să te temi

starea când te întrebi la ce folos

oricum ți-ai futut viața și ce a rămas

e doar o cârpeală

e o plăcuță auto legată cu sârmă

de fiul omului prea plictisit

de detalii



*


un pahar distanță


bă băieți să vă intre bine în cap

ba chiar puteți să înrămați asta și s-o agățați

deasupra patului

sunteți alcoolici în abstinență

și un alcoolic e la un pahar distanță de omul normal

pentru voi nu mai există termenul cumpătare

să nu vă pună dracu să vă gândiți

că puteți bea un singur pahar și că vă puteți controla pentru că v-ați abținut atâta timp

nu bă băieți

o să vă-ntoarceți de unde-ați plecat

căderea o să fie definitivă

în țeastă va fi un concert rave nesfârșit

creierul va striga bis și buntzi buntzi

de fiecare dată când o să vadă alcool

ficatul o să iasă din voi fericit

cum a ieșit din mormânt Lazăr


de bere fără alcool să nu vă atingeți

nici de sucuri acidulate oțet friptură în vin

bomboane de alea care au lichior

esență de rom sau apă de gură

apoi doctorul a scos pe masă

o boxă portabilă

și a pus muzică chill:


ca să vedeți cât țin la voi

azi am lăsat o serie de studenți să fiarbă

juma de oră că aveau restanță cu mine

da' am venit aici că-s mai interesante întrebările voastre

așa că hit me nu vă rușinați

ca muierile când fac duș la comun

voi încă nu știți ce noroc aveți

v-a pupat Dumnezeu pe gură

sunt aici pentru voi

îmi puteți scrie oricând pe WhatsApp

o ședință de terapie particulară de 10 minute

în care vă scriu o rețetă de 399 de lei

vă costă cât o lună de petrecut

pe terasa de la cumătru voi ăștia

cu vechime în câmpul muncii o știți

pestre drum de spital

și numărul meu de mobil nu-l dau

fără o sută de coco



*


atlasul emoțiilor


dimineață trezirea -

descarcerare de mântuială

pielea se chinuie să țină oasele laolaltă

genunchiul drept pulsează necontrolat

ca un cal care-a luat-o nălucă

pe ochi o crustă gluteică

lumina crește încet cum cresc dinții de lapte

cafea patru căni apoi sfintele m-uri

miserere mei meditație mișcare matinală mic dejun


exerciții de respirație coborâre-n concret

canonul tău pentru tot restul vieții - mintea mereu ocupată să nu facă loc poftei

ispitei gândului negru gândului putred

ai voie să gândești doar rogvaiv

iei ziua în piept cu elan deși previzibil

vei încheia mai încovoiat ca o troiță

scorojită de arșiță


faci planuri să trăiești cu picioarele-n iad

și privirea spre cer

cum zicea siluan

să privești în prăpastie să ții minte senzația

ca să n-o mai trăiești

așa cum ai învățat din filmul cu formaneck cehul

când ieși pe stradă și dai cu capul

de ziduri de oameni de forfotă

constați că zicerile astea inteligente

sunt apă de ploaie

și bunele tale intenții își iau tălpășița din tine

ca vânzătorii de lapte din piață

când văd polițiștii locali


speranța ta ultimă e Paul Ekman

te strâmbi în vitrinele magazinelor

în trei mii de feluri și-l pui să ghicească

emoțiile



*


când urli fără prescripție medicală


ai avut vreodată senzația

că fugi prin propria țeastă

după un gând sau o stare

cum fugi după un tren care se pune-n mișcare?

încerci să-ți dai seama ce e

nu reușești așa că umbli năuc toată ziua

ca un colet ambalat în grabă pe bancheta

unui curier obosit


după ore întregi de terapie de grup

dai din mâini a lehamite

aceeași placă repetată la nesfârșit

ca filmele în reluare pe HBO

ba chiar te superi când cineva

adaugă o frază nouă

mă numesc nu știu cum

beau de nu știu când

am venit aici să mă las

altfel mă părăsește nevasta

altfel mă dă șeful afară

altfel îmi crapă ficatul

altfel mă îngroapă direcția socială

că n-am pe cine lăsa în urmă

și ce vă propuneți?

să nu mai pun băutură în gură tot restul vieții

vă spui sincer

băutura e dracu

blah blah blah

blah blah

blah


plictisit începi s-o faci pe deșteptul

după 68 de zile de abstinență crezi

că ți-ai câștigat dreptul de a fi profet

întocmești liste anticipezi

cine o să recadă primul

cine se va opri direct în crâșmă

când va ieși din centru

candidații perfecți sunt cei care se jură

pe ce au mai scump că nu vor mai pune poșircă în gură dar dau din colț în colț

când vine vorba de prietenii de pahar

încearcă să-mpace și capra și varza

inventează scuze cum că șofează

ori că iau tratament cu antibiotice

atunci intervii genial radical

așa nu fac decât să amâne paharul

cel mai simplu e să fii sincer cu tine

să spui că ai fost în iad și că abstinența

e ultima șansă primită când oamenii

s-au săturat să-ți mai dea șanse


deliciul suprem:

lecția comună cu deținuții și

întâlnirea de grup cu familiile

te pregătești pentru asta ca un savant

în pragul unei descoperiri epocale

deținuții nu te dezamăgesc

sunt exact ca în imaginația ta

tatuați plini de mușchi și regrete

te omoară curiozitatea să-i întrebi ce simți

când omori un om

în ascuns le faci un profil psihologic

e șansa pe care n-ai avut-o după ce ai luat

licența în criminologie

la întâlnirea de grup cu familiile

începi să vorbești cu patos

aroganța ta se împrăștie ca un nor piroclastic

apoi te blochezi când terapeutul îți spune

bun vedem că știi să dai sfaturi

dar ce poți să ne povestești despre tine?


ai avut vreodată senzația că trupul tău

nu e trupul tău te-ai așezat în el din greșeală

ca pe singurul loc liber din microbuzul spre Târgu Frumos și că de asta

nu meriți să prinzi ziua de mâine?

starea aia când nu ai nicio stare

nici somn nici convulsie

pielea arde ca mihalțul pe jar

și pentru că raftul pe care stă crucifixul de fosfor e prea departe

ca semn de-nchinare adormi

cu mâna chircită

pe-un blister de rivotril



*


temă individuală: exercițiu de renunțare


varianta refuzată de psiholog

(20.05)


scrisoare către cel ce nu-mi mai sunt


s-ar cuveni să-ți mulțumesc pentru căderile tale

cînd nu era nimeni în jurul tău să-ți spună că nu e totul pierdut că pot s-o iei de la capăt

că nicio zi nu se sfârșește așa cum începe.

doar în felul acesta agățat de propriul trup ca iuda de chiparos am învățat să-mi dau bobârnace să-mi spun că și tu ai avut momentul tău de cădere iar dacă tu ai tras aer în piept și-ai dus totul la bun sfârșit eu de ce n-aș fi în stare.


pentru zilele în care mergeai la biserică îmbrăcat elegant ca un jucător de snooker.

știu că nu haina face pe om dar ca și o supă caldă care te pune ușor ușor pe picioare

uneori e de ajuns o haină să-mi dau seama

că nu vreau să schimb ceva ci să mă schimb.


pentru ipocrizia cu care credeai că n-ai nevoie de nimeni ipocrizia cu care spuneai că nu te împărtășești de teamă să nu muști mîna preotului în timp ce îți apropie hostia de buze.

doar așa am înțeles că trupul Lui nu e numai

pâine dospită și că nu sunt vrednic să te las să pleci dacă nu sunt pâine dospită.


pentru fiecare rugăciune pe care Dumnezeu nu ți-a ascultat-o

uneori îl implorai să-ți intre salariul pe card mai devreme c-o zi alteori blestemai că poștașul întârzie cu șomajul doar așa am putut înțelege că ceea ce am e mai mult decît ceea ce vreau și că ceea ce sunt contează mai mult decît tot ce-aș fi putut însemna în ochii altora.


tot ce trăiesc se transformă în piatră pietrele cresc și devin ziduri

unii mă mai întreabă la ce mai folosesc zidurile

dacă nu am nimic de pierdut.

cînd am nevoie de tine ridic o piatră și te găsesc acolo.


varianta refăcută

(9.06)


ordin de evacuare


nu sunt adeptul cuvintelor mărețe și al declarațiilor definitive dar de data asta sunt ferm: e timpul să-mi iau rămas bun.

nu mă aștept să înțelegi probabil zaci beat pe undeva pe malul Moldovei blocat între rușinea de a te întoarce acasă mereu pe trei cărări în râsetele unui cartier întreg și regretul că ai fi putut însemna mai mult.

cartierul există doar în mintea ta iar omul nu e suma greșelilor ci a celor care se gândesc la el.


nu mă aștept să înțelegi: nu e vorba de principii sau de poezie.

mă uit în urmă și văd un mormânt de peturi goale în care stau chircit stafidit din cauza urii față de mine iar la cap în loc de lumânare o perfuzie cu arginină și un monitor cardiac.

în jur în loc de oameni câțiva prieteni care s-au adunat doar pentru că se dă de băut moca și nu că nu pot nici măcar nu încearcă să-și aducă aminte despre un lucru bun pe care l-am făcut în viață.


știu că uneori te vei întoarce ca fiul risipitor așteptând ca tatăl cel iertător să spună: dați-i vinul cel bun.

știu că nu vei pleca niciodată de lângă mine. vei sta acolo vei aștepta un moment de slăbiciune îmi vei da umărul să plâng să uit și să-ți dau dreptate.


tot ce trebuie să știi e că nu uit.

nu uit cât rău mi-am făcut fugind după iluzii și orgolii futile.

a te agăța de viață ca înecatul de ultima gură de aer ca ultimul bețiv de ultima picătură la ora închiderii nu înseamnă a trăi.


știi că am fost duplicitar: am spus adevăruri cu jumătate de gură n-am știut când să spun da și când nu.

când eram beat mă credeam Cristos și spuneam: Tată, fă să treacă de la mine paharul acesta…ba nu! Dă-l încoa și mai toarnă unul!


nu știu unde voi fi peste trei luni peste șase peste doi ani.

pot să-mi propun să visez.

știu că nu vei pleca niciodată de lângă mine dar în mine s-a făcut așa de scumpă chiria că nu mai e loc de doi.

și dacă nu mă crezi te salut cu un stilou rupt în două.


*


zâmbetul unor bărbați triști*


viața în centru curge ca opera lui Chagall

sunt zile care trec responsabil

atunci înveți mecanisme noi și concrete

să lupți cu obișnuințele vechi

apoi zile complet inutile

ca o țintă de darts fără cifre


duminica îți aduci aminte

cum e dincolo

firma de catering nimerește orezul cu pui

și fiecare primește o cutie cu pizza

veștile din afară sunt prea puține

și când le primești te strâng în spate

aici breaking news nu e prețul benzinei

războiul din Ucraina Halep sau naționala

aici sufletul ți se rupe când afli

că a recăzut un fost coleg

pe care ți-ai fi pariat viața că va reuși

sau când voluntarii de la lectura în grup

povestesc

despre unul care a înghițit listerine din greșeală

și nu s-a oprit până nu și-a băut de tot mințile sau despre altul care n-a pus alcool în gură cinci ani

apoi într-o seară a coborât sigur pe el în beci

să tragă o sticlă din damigeana cu vin pentru musafiri

și l-au găsit țeapăn de beat

a doua zi dimineață


să nu te fure tristețea

îți închipui că ești formaneck hoțul de personaje

te uiți absent la ecranul improvizat pe-un perete

bărbați în delirium tremens

nevoia de-a bea stinsă cu aftershave ori benzină

femei dezosate care adună frânturi de umanitate ca pe cioburile unei ceșcuțe de porțelan din vremuri mai blânde


ca să nu mai fii nimănui povară

faci planuri imaginare să te muți în portugalia

acolo toate dependențele sunt legale

pentru cei ca tine au locuri de muncă anume

credite ipotecare și asigurări medicale

totul devine insuportabil și simți că pământul

fuge de sub picioare:

să anticipezi recăderea e mai cumplit

decât orice dependență de care ești sigur

că ai scăpat


( * titlul original: Úsmevy smutných muzu - Smiles of sad men)


*


instantaneu (oarecum personal)


o dimineață în care

mintea refuză adevăruri naive

și lucruri simple

mintea îmbuibată de trezire spirituală

chi-uri reiki mantre și sine suprem

îți spune că nu ești un om oarecare

nu nu

ești o formă superioară de energie

într-un câmp energetic universal

dă-o dracului de identitate

cu nimic nu-ți ajută să știi cine ești

înarmat cu adevăruri supreme

iei viața ca pe un curs de radiestezie

sternul tău e o ansă mâinile raportor

pleci în căutarea aproapelui


când îl găsești

și vezi că-i carne și oase ca tine

îți vine să urli

toți au același refren

vai ce energie pozitivă emani

îți dai seama de fapt că ai nevoie

de cineva care să-ți spună simplu

lasă-mă azi

să mă bucur de tine
















arhitectura perfectă a somnului




despre compresii și marșuri de noapte


mă băieți

vouă nu vă e dor să simțiți gustul puței? 

nu vă e dor să simțiți orice gust? 

voi ziceți că femeile sunt cele mai mari curve

pe dracu

voi sunteți bă

(ochii aproape că îi săriseră din orbitele 

adânci ca niște haznale proaspăt săpate)

bă voi sunteți cele mai mari curve

și alcoolul e proxenetul

el vă scoate în chiloței și fustiță 

la unu jumate noaptea vă spune: 

marș la produs


psihiatrul și-a așezat apoi parafa și telefonul 

pe masa tocită ca un eșafod: 

mă băieți

știți de ce mă vedeți așa

cu privirea pierdută și oarecum catatonic? 

acu' două nopți

unu de 26 de ani în stop

că băuse prea mult

le-am zis celor de la ambulanță 

să-i bage adrenalină în inimă

dom' doctor au încercat să-mi explice

bagă-i dracului adrenalină 

că altfel zbori pe cartea de muncă 

bă la 26 de ani să ai trupul cârpă bă

dacă nu răspunzi la adrenalină

și lângă el o bătrână de 82

tot în stop

s-a trezit după după două compresii 

cu palmele


nu mai pot în pula mea nu mai pot


și brusc a lovit masa cu palmele

de parcă ar fi vrut 

să transforme înapoi scândurile în copaci

după două compresii







tăt normal



de când mă știu m-am jucat singur

nu mă plâng nici nu-mi fac titlu de glorie

când eram copil alergam de la o ușă la alta

pe cerdacul boierului Stârcea

să nu mă prindă vântul de primăvară

când am făcut 18 mi-am lăsat un mesaj

pentru când voi avea 28

când am făcut 25 mi-am dat întâlnire la 35

când am făcut 30 am scrijelit pe pia mater

ca pe scoarța unui mesteacăn EVP

să nu mă uit când voi avea 40


iată-mă acum trecut binișor

îmi duc obligat zilele ca pe un tratament pentru

steatoză hepatică

în rest tăt normal cum ar spune prietenul meu din Cahul

hematoame escoriații

durerea fantomă a o omului lipsă

durerea fantomă a dumnezeului lipsă

peste ochi ceață ca norii lichizi de prin Anzi

patologica frică de recădere și viespi

răul fizic de înălțime

anxietate cădere din gol în alt gol 

când oamenii îți pun etichete grăbiți

de parc-ar aduce ofrande să scape de mici obsesii

în rest tăt normal

sunt prințul Mîșkin viața mea un balamuc cu tradiție

în care îmi caut locul


cei cu experiență îmi spun

camerele la doi băieți sunt ok

ai oarece libertate dar eu nu mai suport

colegi de cameră după episodul Olanda

oricum e mai bine decât la fără clanță

acolo te umflă cu arginină - pe care infirmierii

o mai alintă stalinsnkaya -

până ce scuipi bărbătește în palme

din resturi faci un castel interior glossy

apoi o ceri de soție pe una Tereza din Avila


au amorțit păcănelele rând pe rând

ca un murmur ventricular

lumină difuză ca apa gălbuie în care

alcoolicii în recuperare numără

boabe de mazăre și zile de abstinență

undeva între stern și răsaduri de valeriană

copilul umbră cântă misa încoronării

e beat

3,8 la mie în sânge

copilul lumină - a câta oară -

îl primenește și-l cară pe brațe   




pe coițele noastre 



dom' doctor

da' rivotrilul și anxialul nu dau dependență?

nu-i oare mai bine să înjumătățim doza?

psihiatrul a zâmbit larg

ca o carlingă deschisă de antonov:

bă băieți știți de ce-mi sunteți dragi?

știți de ce viața e o minune continuă?

în fiecare zi mă minunez când vin la mine

dependenți care se injectează-n coițe

că nu mai au altă venă

și-ntreabă dacă tratamentul dă dependență

acuma pe bune

dimineața când dădeați pe gât celularul

pentru că tremurați ca planetara în service

v-a trecut vouă prin cap

să-l faceți telefon cu clăpiță?

v-a dat prin cap să beți numai o sută?


băieții s-au chirchit mai bine pe scaune

o undă de frig

ca un fir grosolan de sutură prin stern 




Imovane 7,5



ești doar un organism gazdă pentru o formă superioară de existență 

care nu poate trăi decât în simbioză cu tine

a fi locuit sau doar locuibil e o chestiune de viață și moarte


când cineva îți greșește ești Nero dai foc lumii întregi 

și te lauzi cu asta apoi îţi smulgi părul din cap

nu pentru că e greșit sau nu-i creștinește

pur și simplu devii conștient

flacăra nu are discernământ mistuie și puținii rămași să te-adore


când greșești dai de pomană apoi te arunci în aer la porțile cerului

nu contează că din trupul tău nu mai rămâne

vreo urmă important e să tragi cât mai mulți după tine


sunt mamă tată frate și soră somn frenezie anestezie

tremurul mâinilor țigara de după

sunt roata lui plutchik

benzedrina și abstinența

scrie cu bold să nu uiți

fără mine ai fi epitaf și ecografie

bilirubina-n exces a celor ce ți-au făcut bine


sunt zile în care mă închipui un pui de Nietzsche 

și-mi spun că a sta cu mine

e ca și cum m-aș holba în abis

 și abisul se holbează la mine

dar îmi dau prietenește un bobârnac de unde atâta orgoliu 

să mă cred noțiune abstractă sunt un mulaj pulsatil

pe care cei ce nu mai sunt învață să fie

ca-ntr-un laborator de biologie în care

elevii din generală diseacă broaște

să observe pe viu reflexul condiționat


în rest îmi închipui că sunt o formă încastrată în travertin 

iar Dumnezeu e un Michelangelo hipster 

care adoarme cu Imovane și-n somn

îndepărtează surplusul





neuroetică 



mi se pare ciudat să-ți scriu

pentru că nu te cunosc 

probabil aș avea mai multe să-i spun 

unui străin pe care îl întâlnesc în tren

la fel de ciudat mi se pare să-ți scriu 

dintr-o cameră în care stăm în cerc 

cinci bărbați și un psihoterapeut

discutând despre cum ne-a distrus viața alcoolul. 


fix așa te găsisem și pe tine prin 2002

 când am făcut reportaj la A.A. 

nu te mai văzusem de când 

ai venit la noi cu executorul judecătoresc 

să-ți iei bruma de boarfe din casă

 revendicate la divorț

mi-am promis atunci prin 2002

că nu voi ajunge niciodată ca tine

probabil că în fiecare zi a vieții mele 

a căzut din calendar 

câte un sfânt leșinat de râs


faptul că-ți scriu nu ajută cu nimic

nici să cresc

nici să-ți găsești pacea 

pe care s-o iei în mormânt 

poate vreun psihiatru sau vreun terapeut

va rânji satisfăcut va bifa o căsuță

în lista lui de stereotipuri care-i confirmă 

o teorie pe care o visa când era copil


nu am multe să-ți spun

nu-ți pot mulțumi pentru că mi-ai dat viață

nu ești Dumnezeu să-mi dai viață

nu am ce să iert

dacă vrei iertarea mea ia-o 

nu e a mea să o țin pentru mine 

ești doar un donator de spermă

vremelnic la timpul și locul potrivit


nimic în plus nimic în minus


dar dacă tot trebuie să vorbesc despre ceva

și din întâmplare ești lucid uite: 

Dinamo a retrogradat după 74 de ani




și a fost seară și a fost dimineață 



să-mi intre bine în cap.

niciodată nu suntem acolo când avem cea mai mare nevoie unii de alții

și asta ne face oameni.

și asta ne face să spunem că dumnezeu

ne-a creat după chipul și asemănarea sa.


în rest nimic nou sub acest soare regurgitat. 

nimic nou de spus.

ai avut vreodată o durere care te-a ținut zile întregi săptămâni

 și te-ai obișnuit cu ea într-atât încât ai crezut

c-o vei duce pe picioare tot restul vieții iar într-o zi 

te-ai trezit că nu mai simți nimic?

cam așa e cu oamenii. ei sunt o durere

cu care te-ai obișnuit într-atât încât crezi

c-o vei duce pe picioare tot restul vieții. 

și într-o zi te trezești mai singur ca un blister de tritico 

uitat în sertar

de un abstinent care și-a regăsit

arhitectura perfectă a somnului.