miercuri, septembrie 17, 2008

aventurile ielevului miluţă

Miluţă regheton
de ielev miluţă aka cosmote minune aka kent 8

Evribadi in da hause? Mînile în aer se dedică următoarea pesa la toţi fanii şi fanele mele(în special lu fănică, şoferu de la partid, îţi crăp capu bă boule că m-ai tras în pept cu banii de la lipit afişe în campania eclectorală, îţi mut direcţia cînd te prind, mîncaţaş cauciucurile).

n.i.m.(nota ilevului miluţă)
Pen că io sînt bomba nucleară şi distrug tot ce mănconjoară m-am întors să le arăt gealaţilor că io îs tata banilor recomandatelor şi primu în top.
Pen că tăţi ie poeţi le las aceste nemuritoare viersuri compuse de un om de om, adevărăciune de băiet: am cea mai mare valoare cine mă supără moare.

Deci, leţ plei.

Astăzi sufletul meu este trist. Az noapte m-a cuprins doru de gagica mea pă sistem am vrut so sun alo alo te-am sunat să-ţi spun că te iubesc ca un nebun da mi-am adus aminte că n-aveam credit decît de bip. Fac mi.
Săncepem cun ceputul. O sunat şi primu clompoţel nu-mi aduc aminte ziua că atuncia o fost mare daravea. So anunţat că la deschiderea anului şcolar vine dom primarele+una bucată deputat+una bucată preş. de partid. Fraţii mei, vă spui cî în ziua aia ploua di nio făcut pi toţi ciuciulete k n-eo scos madam directoarea în curtea liceului săl întîmpinăm cum si civine pe alesu nostru(mincaţaş samsungul matali, fratimiu o depus cerere di aia pentru anele, dak nu-i dai votez cu pesedeul). Ni curgea la toţi mucii şi io cu doi prietinari, k tot nu ne-am văzut di mult, am mers la crîşma de vizavi ş-am sărbătorit revederea noastră cu multi lacrimi şi pahari di combinată, fă proasto di la bar, figuranto, traseisto, o combinatî sî face cu o sută de votca şi 50 di unirea).
Şi pen că redbul neo dat aripi neam întors ca ranbo din afganistan(mişto film, nu m-io plăcut ultimu ranbo k iera cu orezari) taman kînd suna clompoţelu. Sau celularu din buzunaru lu dom primar nu mai ştiu. După aia ne-am făcut şi noi multi poze cu primarele, ne ţineam di umeri k doi fraţi şîn gîndurili mele cele mai ascunse îi făceam sîc boule mi-ai rămas dator cu patru barabule di cînd lipeam afişi şi knd m-am dus la vot te-am ars.
Hehe, dak ar fi ştiut iel nu s-ar fi pus cu kampionu.

e.d.i.n.a.e.m.(extrem de importantă notă a elevului miluţă)
Cia mai tari fază a verii o fost campania eclectorală. Mo plătit partidu cu cu şasî barabule pă zi (pentru ăia cari nu ştie îs şase sute de mii pă zi). Numa k io am fost dăştept. Îmi punea în braţe maldăru de afişe cu moaca candidatului+una găleată cu perlandez şi mă trimeteau să le lipesc pi stîlpi. Numa k io lipeam două trii şi restu li aruncam în canalili cari naveau capace. Noaptea mai făceam mustăţi la contracandidaţi ori li scriam porcărele. După aia luam beri la pet miergeam la grădina zoologică şi ni băteam joc de fraierii di membri de la partid. Aveam credit căcălău şi dădeam telefon la cîti unul şi-i ziceam k datorită implicării în campanie o cîştigat o exscursie în pula. Pentru ăia care nu ştie daţi sărci pe golgle ori pe uichipedia. În concluzie rezumat mi-o plăcut tari campania eclectorală, m-am ales cu vreo patru găleţi de perlandez gratis şi am făcut şi caşcaval grămadă.
Una găleată di perlandez so dus într-o noapte k am lipit un tapet pi uşa di la asociaţie k să creadă lumea k so mutat. Da pi primar tot nu-l uit. Ti aştept io fraiere în noiembrii, îţ mai lipesc io afişe din părţi.

Peseu.
pentru duşmanii mei: onceput şcoala şi mai am trei găleţi de perlandez.

Pepeseu.
Ai em beac mai strong decît evăr.

joi, septembrie 11, 2008

neverending story

totul începe aşa:

două mere stăteau pe o pătură în trivale
el era mai trecut ajunsese chiar la palatul imperial din viena
ea era încă verde deşi pe o parte începuse deja să se coacă
discutau aprins despre culoarea pe care ar trebui s-o aibă copiii sîmburi
despre cum ar trebui să cadă să tacă ori să facă dragoste ca două mere
în plină recesiune

el îi spunea draga mea am fost o vreme episcop
în anul lui diocleţian ea îşi muşca buzele diocleţian cine e
prostuţo prostuţo prostuţo
diocleţian ăsta era un patron care avea un magazin de suveniruri la roma
m-a prins predicînd într-o zi poporului de fructe fugit de pe tarabe
(probabil nu mai voiau să ajungă pe masa aristocraţilor)
şi diocleţian ăsta după cum îţi spuneam mi-a zis dacă nu renunţi la dumnezeul tău
îţi voi tăia capul m-a pus în lanţuri şi m-a plimbat prin viitoarea piaţă san pietro
poporul de fructe(să-i facă pe plac) arunca în mine cu tot felul de coji
mi s-a făcut frică i-am zis dumnezeului meu du-te bă mai bine mai bine un dumnezeu viu decît unul mort şi dumnezeul meu a ieşit ca un crab pe o plajă
o vreme am trăit ruşinat cu capu-n pămînt munceam cu ziua în băile publice
pînă la urmă m-am întors predicînd diocleţian n-a stat pe gînduri mi-a tăiat capul
de-atunci toată lumea îmi spune sfîntul coajă de măr

vara eram un trăsnet de patru milioane de volţi
coboram pe pămînt cînd aveam chef
cel mai mult mi-a plăcut să carbonizez copacii
uneori oameni e drept mai rar dar se întîmpla
recunosc
să mă îndrăgostesc de una o străbăteam din cap în picioare
nu ştiu cum dumnezeu se făcea
întotdeauna ea se năştea pe 16 august
întotdeauna eu ajungeam în pămînt

despre iarnă nu ştiu prea multe nexus le zicea întotdeauna mai bine

*


astăzi vremea e în răcire absenţele vor sufla slab pînă la moderat
temperatura maximă va atinge temperatura trupului tău
draga mea vremea asta e o femeie care îşi prinde părul să nu-i cadă în ochi cînd face piaţa
horoscopul îmi spune că azi sînt hipersensibil mă sperii cînd se deschide brusc uşa ori cînd primesc mailuri
şi că ar fi bine să evit investiţiile pentru că voi pierde o sumă importantă de bani
draga mea răul deja e făcut am descoperire de cont
ţi-am cumpărat ouă de aur şi tezaurul dacic
ţi-am cumpărat o insulă în caraibe ne vom face o plută de bambus
ori o corabie şi vom porni numeroase atacuri pentru că eu sînt mallasorte
şi m-am cununat cu moartea corabia vom numi corabia noastră vijelia cel puţin aşa voia tom s-o impresioneze pe becky(oare aşa ar trebui să curgă povestea?)


totul începe aşa:
două mere stăteau pe o pătură în trivale
el trebuia să plece
ea era încă verde

don petrică

dimineaţa oraşul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din şcolile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraş cu două artere principale una care duce spre inimă şi alta care străbate tot trupul. şi în fiecare dimineaţă organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel şi-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă şi fumul se înalţă nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăceşti. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eşuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de puşcoacele vînătorilor. noaptea dau foc altuia e felul meu de a-ţi spune că nu dorm. primarul oraşului de termopan şi de orologii nu doarme. el ţine luminile aprinse merge noaptea pe străzi şi strigă e ora unu nu s-a întîmplat nimic e ora două n-a venit nimeni. să ştii că aici toată lumea te aşteaptă cu lanuri de floarea soarelui în geam.

*

de regulă ajung primul în redacţie. mă calcă pe nervi bîzîitul aspiratoarelor chelnerii curăţă terasele de lîngă noi calculatorul vuieşte de parcă în apropiere s-a rupt un baraj. pentru jumătate de oră sînt singur îmi desfac ţeasta îmi las gîndurile hai hui peste birouri ca nişte capre de munte care dispar la vederea primului om. o jumătate de oră sînt al meu o jumătate de oră sînt al tău de fapt al meu sau al tău e totuna.

apoi totul se precipită îmi cresc gheare şi colţi sfîşii oraşul mănînc apoi adorm în măruntaiele lui. nu mă pot întoarce la ceea ce am fost decît seara. atunci lucrurile îşi pierd conturul şi îţi e mai uşor să crezi tu poţi fi orice.

*

cînd intri la don petrică trebuie să ştii patru lucruri. vinul se dă la halbă cînd se îmbată oamenii se cară pe braţe ca într-un fel de brotherhood of man pe care nici măcar nu trebuie să încerci să-l înţelegi nimeni n-a auzit de cohen şi toţi joacă table.
don petrică e chel şi uneori uită unde îşi pune ochelarii. despre crîşma lui vorbeşte ca despre o hacienda. îmi spune uite aici e candelabrul aici e salonul unde luăm cina aici e ţarcul de vite. în hacienda se retrag senioritele după ce fac curat în scările de bloc. toate put a mahorcă şi rom. aici e cel mai bun loc să faci pace cu tine să te gîndeşti la ai tăi. dacă ne e teamă de moarte nu ne temem niciodată la fel. dar moartea nu e atunci cînd te cobori în pămînt şi-ţi faci curaj să respiri. moartea e atunci cînd lipseşte ceva sau cînd cînd uiţi sau cînd stai zece ore pe tren şi-ajungi într-o gară care se lipeşte de tine ca o boală de piele.

uneori don petrică doarme cu capul pe bar din gură îi curge saliva ai impresia că toate gîndurile au ieşit din el ca nişte melci poţi să ştii ce-au devenit după dîra pe care au lăsat-o în urmă.
atunci las şi eu în urmă oraşul mă fac mic un punct un bob de orez un fir de praf pe parchet. atunci mă gîndesc la faptul că facem dragoste facem copii doar ca să nu ne simţim singuri. doar ca să ne recunoaştem. don petrică se trezeşte îmi spune nu mai vorbi singur eu îi răspund nu vorbesc singur iubita mea e aici dar nu o vezi pentru că ochii văd doar ceea ce ne trebuie nouă. într-un fel e plăcut să adormi în felul acesta şi să te trezeşti cu aceeaşi dragoste ghemuită în stomac ca un animal călduţ care nu mai are unde să plece.

marți, septembrie 09, 2008

(textul acesta am să ţi-l înfăşor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc
cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac puşcărie pe viaţă.)

mă lipesc de pereţii vagonului au ceva din fierbinţeala trupului tău dimineaţa pînă şi canapeaua miroase ca pielea ta. a porumb fiert.

întunericul şi-a desfăcut sternul din el a curs o pastă lipicioasă care a şters orice urmă. o vreme n-a mai existat nimic. apoi oamenii au început să-şi ascută dinţii de tocul uşii ca nişte necrofagi aşteptînd resturile după ospăţul celor puternici. am început să umblu aiurea pe coridor număram neoanele aprinse neoanele sparte vedeam oamenii tolăniţi pe banchete un fel de vulturi pleşuvi prea ghiftuiţi să mai poată zbura la vederea duşmanului.

*

la belvedere am ajuns noaptea. vedeam totul prin ceaţă poate aşa trebuia poate am ajuns într-un regat unde e mai bine să nu te vezi cu celălalt pentru că ştii că vei sta foarte puţin şi nu are rost să-l ţii minte. ai avut vreodată senzaţia că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reuşit să-ţi pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să ştii unde mergi? ai avut vreodată senzaţi că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri ăi pe margine drumului copaci înşiraţi ca nişte nazişti care te lovesc cu patul puştii în cap la cel mai mic pas nesigur?

din barba recepţionerului cădea din cînd în cînd cîte un pui de pasăre. atît am putut să văd. în restaurant doi bătrîni beţi dansau un şlagăr uneori cădeau îmbrăţişaţi peste mese mi-am închipuit că sînt nişte soldaţi care se apără unul pe altul într-o groapă săpată de mortiere. femeile treceau pe lîngă mine sau prin mine nu-mi dădeam seama oricum eram deschis ca un refugiu din piatra craiului unde m-a prins odată viscolul şi n-am putut să cobor două zile. mă amuşinau cîte una fornăia zîmbeam dacă i-aş fi dat zahăr cubic din palmă probabil ar fi fost toată viaţa a mea.

în cele din urmă i-am găsit pe ai mei. smîntînă sleită discuţii despre consilii locale salut sînt din hunedoara salut sînt din rîmnicu vîlcea din tîrgu mureş mi-aş dori şi la noi un smurd ca la tîrgu mureş să mă transporte cu elicopterul pînă la spital dacă o fi să mor măcar să mor la mare distanţă de pămînt să am un sicriu de aer şi să fiu înmormîntat într-un tunet.

oamenii sînt un fel de animale de companie cu zgardă electrică. dacă se rup prea mult de realitate se declanşează un mecanism un şoc pe jugulară care îi aduce cu picioarele pe pămînt. o durere cumplită de dinţi şi revenirea la normal. cartela magnetică uăa dărîmată de la baie televizorul stricat frigiderul balconul. balconul frigiderul televizorul stricat uşa dărîmată de la baie cartela magnetică durerea cumplită de dinţi. un sfert de oră m-am chinuit să desfac o sticlă de vin. peste oboseala mea s-a lăsat frigul. nimic de făcut nimic de zis nimic de urlat.

*

nu ştiu cum se face că dimineaţa mă găseşte întotdeauna oricît aş vrea eu să mă ascund. probabil golul e şi el un sistem de localizare. frig. pielea se strînge în jurul meu ca o placă de rigips.

o pustietate de-ţi vine să-ţi smulgi ochii din orbite. la parter zgomot de tacîmuri. nu mănînc.

consilii locale legea 52 legea 544 cafea. cafea legea 544 legea 52 consilii locale la parter zgomot de tacîmuri nu mănînc.

*

mă lipesc de pereţii vagonului au ceva din fierbinţeala trupului tău. controlorul rîde gros rîsul său pare scheunatul unui cîine lovit de maşină. dincolo de fereastră oraşele stau înşirate ca nişte făclii. zîmbesc regele arthur se întoarce în camelot. cavalerii lui au plecat care-ncotro la sfîrăitul liceului. e vreme de pace.

o vreme m-am crezut al pacino urlam pe coridor i'm in the dark here.

apoi lucrurile s-au limpezit. am adormit cu gura întredeschisă poate ajungi mai tîrziu şi nu vei avea cheie să intri.