luni, decembrie 21, 2009

va pup de pe mont blanc

Începînd de luni, pentru o săptămînă, o să-mi iau blogul în spate şi-o să mă mut pe Mont Blanc. Asta în cazul în care zborul Bacău-Londra nu va fi anulat sau nu vor intra în grvă angajaţii feribotului. Nu-mi plac felicitările de nici un fel, dar ca să nu spună lumea că-s sălbatic, tuturor le doresc o iubire ca între pinguinii africani.

PS de ultim moment.
Pozele sînt făcute de Oli (sotia lu frate-miu) în noiembrie, în Cape Town. Stie ca eu am o obsesie cu pinguinii. :)))

vineri, decembrie 18, 2009

timişoara-iaşi (fără loc rezervat)

fetiţa mângâie şiragul de perle. se crede lebădă.

buni tu ai lucrat la combinat. nu. nenea tu ai lucrat la combinat. nu. baiatu’ ai lucrat la combinat. nu.
buni uite merge trenul celălalt. nu. mergem noi. aaaa nici n-am simţit.
zâmbesc. niciodată nu simţimt. ne trezim mergând spre ceva niciodată spre cineva.

oprire de câteva minute. aprind o ţigară lângă un marfar cu motorină. imaginez o explozie metalul incadescent mă despică. ca pe sorin când l-au cusut la mijloc cu o strună groasă lasă că nu se vede sub costumul de mire mi-a zis legistul.
precis aşa este. moartea e ca un fel de căldură ca atunci când ţi-e frig te înveleşti cu tot pământul transpiri şi transpiraţia ta hrăneşte plantele.

fetiţa lebădă adoarme. deasupra ei o tricicletă în formă de raţă ca un arhanghel gâtuit de emoţie.

ai văzut cum arată noaptea un trailer plin cu autoturisme. parcă ar fi spinarea unui bunic pe care nepoţii se joacă de-a cavalerii.

mă uit la cer şi cerul mi se pare o vacă cu un milion de ugere. sau un hipodrom.

undeva într-o curte o sperietoare de ciori. seamănă cu o găină fără cap. cu găina pe care tata a tăiat-o într-o dimineaţă de paşti pe vremea când paştele mirosea a spirt. tata turna spirtul în tavă restul sticlei îl filtra prin pâine turna cafea apoi trăgea o duşcă se strâmba de parcă ar fi vrut să vomite. mâinile nu-i mai tremurau. tata avea un prieten poliţai. o dată a venit în vizită la noi. de frică am căzut cu fundul în găleata cu apă. au râs toţi eu am plâns. de ruşine m-am ascuns sub masă prietenul poliţist mi-a dat pistolul să mă împace. atunci sub masă i-am împuşcat pe toţi. mai ales pe tata în el am tras cinci gloanţe. de fiecare dată a tresărit ca o găină fără cap.

buni stă crăcănată pe banchetă. între picioare o sacoşă cu prosoape. parcă ar vrea să nască dar nu iese niciun prunc. printre ciorapii negri şi rupţi i se văd picioarele negre şi crăpate.
toţi se holbează în întunericul de afară. mă întreb la ce se uită pe geam doar reflexii de oameni niciunul real.

visele mele se complică întotdeauna. la început totul e simplu orice început e simplu. ajung în creierul munţilor văd o gaură într-o stâncă îmi spun că acolo e peştera mea. după o vreme îmi spun că nu mi-ar strica nişte apă. imaginez o cascadă subterană. apoi îmi spun că vreau şi curent electric. imaginez un generator pe motorină. visul se complică problema cea mai importantă e să nu-mi dea oamenii de urmă. acum că eşti tu îţi dai seama că trebuie să iau visul de la capăt. să-l fac pentru două persoane.

clădiri în renovare. schele şi var. oamenii de deasupra se sprijină pe oasele celor de dedesubt.

stau lipit de perete sunt un perete. coniac unirea şi crenvuşti. muncitorii râd gros mi-e foame. foarte foame. îmi vine să-mi smulg o mână îmi smulg o mână o rumenesc la brichetă. mănânc gesturile ei mă satură. mâna mea e pasca şi oul pe care-l ciocnesc în tăcere cu toţi absenţii.

timpul se scurge lent ca serul dintr-o perfuzie. suntem de gardă. schimbăm sonda timpului şi paraliticului. vezica timpului s-a umplut. când se sparge atunci ştim. timpul nostru s-a împlinit

joi, decembrie 17, 2009

furtul secolului

Azi a fost o zi plină. Nămeţi peste tot, adidaşi plini de apă. Serbare la spital. N-am stat la masa festivă de după. N-aveam chef să-i văd pe medici cum se dau în stambă. I-am auzit de-atîtea ori ameninţîndu-ne că dacă scriem de rău, noi ce de pe Sănătate, n-o să mai avem de lucru, că din spital ne cîştigăm pîinea. Două gravide cu gripă nouă. O moartă de frig într-o fostă crîşmă. Comunicate de presă. Din cînd în cînd îmi aduceam aminte că acasă mă aşteaptă biletul de avion. Scriu rîndurile astea pentru că de-a lungul anilor mi s-au întîmplat multe în meseria mea de reporter, dar ca asta n-am văzut.
În sediul administrativ al spitalului a fost instalat un brad de Crăciun. Faza cea mai tare e că la trei ore după ce a fost împodobit, bradul de Crăciun a rămas fără globuri. Rîd într-una cînd mă gîndesc cum ar suna o ştire marca ProTV:
În dimineaţa zilei de 15 decembrie, autori necunoscuţi au pătruns, prin efracţie, în sediul administrativ al instituţiei numite Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, şi, în timp ce bradul de Crăciun a fost lăsat nesupravegheat, au sustras din acesta globurile cu care era împodibit. Poliţiştii continuă cercetările şi au anunţat că au un grup de suspecţi. Ei fost audiaţi şi amprentaţi de poliţişti. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă să stea ani grei după gratii. A fost sesizată şi Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Brazilor. Dacă se va dovedi că a fost vorba de neglijenţă, conducerea spitalului riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.

london here i come

îmi doresc măcar pentru o secundă să fiu leonard cohen să-ţi pot spune că e patru dimineaţă sfîrşitul lui decembrie şi-ţi scriu doar să văd dacă eşti mai bine. e patru dimineaţă încă nu e sfîrşitul lui decembrie şi mă uit la draperia care stă să cadă. probabil eşti bine. oricine-ai fi. în colţ tavanul a prins mucegai bătrînul de deasupra într-un acces de demenţă a spart caloriferul.

dimineaţa mă uit în oglindă măsor cît a mai ieşit dintele din gingie şi cît mai are pînă să cadă. barba mă înţeapă gîndul îmi fuge la vremea cînd eram copil şi umblam cu tălpile goale prin trifoiul abia cosit. nici o femeie nu mai umblă goală prin bărbatul abia cosit.

de patru zile pe drumul meu a apărut un cîine mort. seara de-a latul străzii atîrnă lumini ornamentale ca nişte sîni fără lapte. la redacţie m-au tăiat de la cafea pentru că se pun bani prin rotaţie şi eu n-am mai contribuit demult.

dimineaţa femeile se adună. discută depre leacuri pentru noile coşuri apărute despre cum aşteaptă copiii lor cadouri. eu sînt trimis la mama dracului în comune să fac reportaje despre cum se votează. să fac pagini publicitare despre primari anchetaţi penal. să mă interesez de handbalista bolnavă de gripă nouă. să fac raportul anual al parlamentarilor locali. fiecare zi seamănă cu o cheie pe care ţi-o atîrnă părinţii de gît şi seara constaţi că dup atîta bulgăreală ai pierdut cheia şi trebuie să aştepţi să vină cineva să deschidă.
să deschidă ce? o uşă spre o cameră care seamănă cu o redacţie în care nu ai voie să te gîndeşti la tine. sau la fel de bine ar putea semăna cu un aeroport.

15.30. aeroportul bacău. mă simt ca harrison ford în templul blestemat. am palmele transpirate car după mine o valiză de parcă aş căra un cufăr găsit pe o corabie scufundată. printre haine o sticlă de lacrima lui ovidiu. cu greu reuşesc să găsesc singurul avion aflat pe pistă. încerc să mă acomodez cu spaţiul strîmt. miroase a terebentină. ba nu. ca pe holurile şcolii generale cînd suna primul clopoţel şi noi dădeam buzna în clasă.

ninge de două zile iar spitalul s-a umplut de oase rupte. ninge apăsat pielea mă înţeapă ca atunci cînd mi-am rupt mîna şi medicii îmi aplicau electroşocuri pentru stimulul nervilor. în buzunarul de la piept strîng biletul de avion ca o mamă care alăptează. în piept nu mai am inimă ci un aeroport. london here i come. aduceţi garda regală şi pe u2.

marți, decembrie 15, 2009

Tori Amos - Winter

rock off

Pe vremea cînd eram copil la mama mă ştiam un rapper înfocat.
Ţin minte cum stăteam ore întregi în faţa televizorului Olt 514 (parcă aşa se chema) cu ochii beliţi la MC Hammer. Ore întregi întregi de repetiţie şi nervi că nu-mi ieşeau schemele sau paşii de rap. Îmi curgeau balele după pantalonii bufanţi ai sus numitului MC şi după freza lui Vanila Ice. La şcoală aveam un coleg de generală cu care împărtăşeam aceeaşi pasiune. Aflase el de undeva că eşti rapper adevărat dacă ştii cît mai multe scheme şi cel puţin cinci rapperi consacraţi. MC Hammer, Maky Mark, Vanilla Ice, Snap, KLF. Pe ăia de la Milli Vanilli nu-i consideram rapperi că aveau colanţi şi plete. Primul casetofon pe care l-am avut a fost un casetofon de ăla rusesc în care băgai caseta pe orizontală. Primele casete cumpărate au fost Jordi, Blue Sistem(cum altfel) şi Dr. Alban. Spre sfîrşitul şcolii generale începusem să ascult şi underground(pe atunci) american, gen Ice Cube, Ice T, Run DMC, LL Cool J. Depăşisem deja limita de cinci nume sonore ca să pot fi consacrat ca rapper adevărat.

Tot în generală aveam un coleg care asculta Iron Maiden, Manowar, Megadeth şi alte drăcii cum le consideram pe atunci. Pe coperta casetelor vedeam tot felul de cranii şi pentru asta noi l-am botezat Satanistul. Uram din principiu tot ce înseamnă păr lung, cranii şi pantaloni de piele. Aşa trebuia să facă un rapper adevărat.

În liceu am urmat aceeaşi linie, doar că începuse să apară şi muzică românească. Eram dj la staţia de radio-amplificare a internatului şi prima trupă pe care am ascultat-o a fost RACLA. Deja rappului i se spunea hip-hop. Mi-am şi făcut o formaţie cu trei prieteni, printre care şi frate-miu. Eu eram solist, iar ceilalţi doi dansatori. Trebuie să recunosc. Frate-miu deja mă întrecuse în rapp. Plus că umbla tot timpul ras în cap şi blugi largi. Ne intitulam pompos Jump in the fire. Singura noastră reprezentaţie a fost la un spectacol de Crăciun organizat de liceu. Întregistrasem pe casetofonul nostru rusesc ritmul de la o orgă Yamaha PSR 400 şi asta era toată partea instrumentală. Din versuri n-a înţeles nimeni nimic.
Apoi a explodat BUG Mafia cu Sînge latin şi La Familia. Paraziţii, care între timp scoseseră şi ei albumul Suta, n-au fost băgaţi deloc în seamă.

La internat aveam o amică foarte bună care stătea în cameră cu iubita mea de atunci. Şi într-o seară a venit prietenul amicei în vizită. Tipa mă avertizase să nu mă duc cu el la băut sau să-i dau de băut. Ştiam doar că-l cheamă Florin. Cînd am făcut cunoştiinţă cu el am înlemnit. Pantaloni de piele şi un păr lung pînă aproape de şolduri. Am vorbit ce-am vorbit apoi fetele s-au dus la duş. Imediat ce au plecat Florin m-a întrebat: bă, unde găsim ceva de băut? În internat nu se refuzau două lucruri: un Carpaţi făcut poştă şi băutură moca. Am mers la Scîndurica, o crîşmă de lîngă internat şi am luat trei sticle de plastic de Tanita. Cînd ne-am întors la fete în cameră eram pulbere amîndoi.

Cunoştiinţele mele în materie de rock se rezumau la November rain(îmi plăcea a naibii melodia aia că dura nouă minute şi cînd dansai blues în discotecă aveai grămadă de timp de pipăit şi pupăcit) şi Nothing else matters. Plus Nirvana albumul unplugged. A, şi ceva folk.
La facultate în Iaşi eram deja sătul de petreceri. Aici a început aventura mea rock. Căutam pe la tarabe un album de Vali Sterian. Am văzut rătăcită pe undeva o casetă cu titlul Ispita de la Celelalte Cuvinte. Habar n-aveam cine erau ăia, dar mi-am zis că îs folckişti şi am cumpărat-o. Cînd am ascultat-o îmi venea să plîng că am dat 25 de mii de lei pentru o porcărie. Singura piesă care îmi plăcea era Rîndul tău.

Într-un din zilele în care tăiam frunze la cîini pe la Florin pe-acasă, i-a venit ideea să vedem un film la video. N-avea prea multe filme.Am ales The Doors, pentru că fusese de cîteva ori la tv dar maică-mea nu mă lăsa să-l văd pentru că era cu porcării. Habar n-aveam despre ce era vorba. Oricum, înainte ne-am încălzit cu cîte 200 de Komando şi bulion(mă rog asta era ideea lui Florin de Bloody Marry). De atunci am văzut filmul de peste 50 de ori şi de fiecare dată descopeream un detaliu nou. Apoi am început şi eu să ascult casete care aveau cranii pe copertă.

vineri, decembrie 11, 2009

oh my god, they killed kenny

să zicem că e sfîrşit de săptămînă. te trezeşti cu o durere de dinţi aseară ai muşcat dintr-un piept de pui şi dinţii s-au oprit într-un os. aveai mobilitate dentară dar n-ai băgat de seamă pînă în acest moment. te duci repede cumperi o pastă de dinţi la 27 de lei şi speri că totul va reveni la normal. noaptea visezi că ţi-au căzut toţi dinţii e un vis cumplit pe care îl ai în fiecare lună indiferent la ce oră adormi.

sîmbăta ar trebui să fie zi liberă pentru noi. scuză-mă mă duc să închid geamul scîrţîie ca un pescăruş în derivă.

e sfîrşit de săptămînă am crezut că-mi aparţin. ei bine pe dracu. congresul municipal PSD. dintele mi se clatină de-abia pot vorbi printre atîţia şefi de instituţii şi inspectori şi comisari şii.. aaaa. .. am uitat. mă gîndesc doar la dintele meu. la el nu se gîndeşte nimeni. dacă îmi cade am încurcat-o. nu pot să le iau interviu la toţi ăştia care-s perfecţi. ai am sori.

semn de revoltă.

s-a dus o săptămînă. demult apelasem şi eu la dom senator dacă poate să sponsorizeze o carte de-a mea. eu aşa o numesc. am participat la nişte concursuri în care mi se zicea mulţumim că ai participat din păcate nu ai fost votat sau mai ştiu eu ce dar vei fi inclus într-o antologie care costă 200 de mii.

ştii cum e asta cu 200 de mii? trimiţi la un concurs, în speranţa că vezi doamne nu ştii ce speranţă primeşti răspuns că nu eşti cîştigător dar apari într-o antologie pentru care tre să dai 200 de mii de lei vechi. citeşti cîştigătorii şi-ţi vine să trăieşti în peşteră. mai bine te apuci să faci picturi rupestre, poate alţii vor descoperi roata, poate alţii vor descoperi principiul reacţiei. de ce ar trebui să îţi pese?

să vorbim despre a face dragoste.
prima dată cînd ar trebui s-o faci ar trebui să fie nu ştiu ce moment magnific sau mă rog, după importanţa fiecăruia. prima dată am făcut-o cu o curvă în Cluj. la vremea aia nu ştiam. eram la liceu catolic aveam un soi de naivitate pe care numai seminariştii îl au. cînd am plecat preoţii mi-au zis păcat am pierdut un preot bun. eu le-am zis aţi cîştigat un om bun.
îmi imaginam că prima dată ar fi trebuit să fie o explozie. n-a fost decît imaginea unor ciorapi rupţi şi la sfîrşit întrebarea: numai atît? Răspuns: dacă vrei poţi să ejaculezi în gură.

Cică sunt calm

Am încheiat încă o săptămînă.
Eram la morgă, pardon, noi tre să zicem sincer, ştiu cum se zice mîine, azi nu.
Am avut trei înecaţi, vreo cinci cu intoxicaţie medicamentoasă(ăştia îs vai de steaua lor, o fac mai mult să impresioneze), plus trei conserve.
Conserve îs ăia care nu mai au treabă cu viaţa asta.
Polizorul taie uşor sternul şi pieptul(cu un zgomot pe care nu ţi-l pot descrie) se deschide ca şi cum ai sfîşia un cadou de ziua ta. Te mai gîndeşti la fostele tale? Te mai gîndeşti că vei scrie despre asta? Şi pieptul se deschide îi vezi inima dar nu vezi ce a trecut prin ea. Nu te interesează.

Inima ta e undeva la mare se dă cu soluţii de bronz. Da ştii unde e inima ta?
Inima ta merge uşor uşor după paşii la budă în pat şi adoarme.
Inima ta şi-a făcut curaj şi nimeni n-o iartă. Nici măcar tu.
Atunci las-o dracului să pozeze goală.


*

you bastard

adevărul e că m-am bucurat cînd am văzut avertizarea de cod galben. m-am gîndit că nu face topless şi că pentru mine ar fi mai uşor. apoi mi-am dat seama că dacă plouă o să stea în cameră o să facă sex şi-o să mă uite.

îmi plac dimineţile în care am dreptate. ca de exemplu sînt la a treia doză de bere neagră. un duş pasta de dinţi face minuni pentru dintele meu. calm. îmi aduc aminte că am fost la un curs organizat de ăia de la institutul de politici publice şi treinărul ne zicea că jurnaliştii din presa scrisă sînt al doilea popor ales. că ei ţin sabatul. cîteodată am aşa o poftă să văd ce culoare are sîngele meu. să-l gust. cîteodată am aşa o poftă să las un bilet pentru maică-mea în care să-i explic frumos că de-acu nu mă mai bate nimeni la cap să merg duminica la biserică.

s-a ales praful de ziua de ieri. nu că aş fi făcut ceva remarcabil. îmi plac dimineţile în care am dreptate. ca de exemplu ioana îmi spune că o duce foarte bine că s-a vindecat. îmi aduc aminte de mirela de lotus de armata de cărucioare care juca biliard. s-a dus praful de ziua de ieri. m-am trezit şi azi. în cazul în care nu eram sigur. de regulă îmi spun că nu mă pot sinucide sîmbăta. sîmbăta sînt pe teren. la conferinţe de presă. iar duminica mă trimite maică-mea la biserică.

doamne cîte chestii mai uit. şi mă enervez pentru că vreau să scriu şi nu-mi aduc aminte.

nu prea mai dorm noaptea. mă furnică mîinile picioarele sternul. văd gunoierii îmi spun ce mişto ar fi să fiu gunoier să ridic resturile unei zile trăită de toţi. resturile unor zile trăite de toţi. resturile unor vieţi închise frumos într-un sac de plastic. ar fi trebuit să fac la viaţa mea profiluri criminologice ale infractorilor. că aşa zice pe diploma mea de licenţă. aud trenurile cum pleacă locomotivele şuieră ca nişte animale din ice age care îşi cheamă puii. doar eu stau pe loc şi număr. halal constanţă şi-a ales universul ăsta. cred că îşi bate joc de voi. aud locomotivele şi-mi vine să ies din mine să-mi las dracului oasele şi să mă pun pe mîncat drumuri.

another day another dollar another call du-te naibii la biserică. ea nu mai face topless da face sex sigur te-a uitat. mmm ce gust o avea sîngele.

azi e o vreme de londra. te simţi bine apa curge pe străzi ai vrea şi tu într-un fel să dispari într-un canal dar nu ai voie. doar nu vrei să te înmormînteze fără preot. te gîndeşti la bamby la south park la toate lucrurile care te leagă. fosta ta prietenă se ducea la o ţigancă aia îi dădea în cărţi zicea că sînt blestemat. patul nefăcut încerci să-ţi aduci aminte.
ai avut o conversaţie instructivă cu winnetou şi leonard cohen. pe la două leonard n-a mai rezistat a rămas doar winnetou. probabil din complezenţă.

în faţa cireşului. el îşi ştie sfîrşitul oricum. şi dacă se duce se duce cu tot ce i-ai spus. adică te mai gîndeşti pe unde dracu e taică-tu. că trebuie la un moment dat să fi avut un tată. dar vremurile sînt aşa de departe încît îţi vine să crezi că nu ai fost tu ci prietenul de la etajul II. apoi alungi gîndul ăsta nu ai voie să te gîndeşti dacă pentru tine mai vrei să însemni ceva.

stai şi te aduni. un borcan de miere zaharisită o sticlă de spirt filtrată prin pîine şi o dimineaţă în care tu ai dreptate.

*

i ain't fat. i'm just big-bonned

dis-de-dimineaţă era să o păţesc urît de tot. nimic nu-i mai frumos pe lumea asta decît să-ţi începi ziua cu o vizită la centrul de primire urgenţe. un bătut doi bătuţi trei bătuţi podul de piatră s-a dărîmat sinucigaşul s-a speriat a sunat la 112 şi a ajuns la spital băuse hipoclorit cu ceva trotil felicitări sînteţi sinucigaşul cu numărul trei aşează-te frumos la rînd la meniul zilei avem o embolie o fată de 24 de ani proaspătă mămică a înghiţit cam multe anticoncepţionale ruseşti.

pe idiot l-au adus la unu noaptea. se tăiase pe mîini şi pe burtă că se certase cu fata. cînd l-am găsit îşi făcea somnul de frumuseţe legat de pat cu nişte cîrpe elegante. s-a trezit brusc s-a dezlegat şi a început să ne fugărească prin tot spitalul. asistentele plîngeau de mama focului. în timp ce fugeam şi eu în rînd cu lumea mă gîndeam că dacă n-ar fi fost căsătorită aş fi trecut mai des pe la şefa de la cpu. e curios cum poţi să ai o erecţie în timp ce te urmăreşte un bou cu un cuţit de tăiat porcii în mînă.

furtuna a făcut ravagii prin teii de la episcopie. călcam pe bobiţe de parcă aş fi călcat pe un covor de fetuşi. simţeam cum pocnesc sub picioare ca nişte oase. mi s-a făcut scîrbă de strada aia de oraş de spatele meu încovoiat de parcă aş fi dus în cîrcă două sute de membri de partid care votează în bloc alegerea noului preşedinte.

bunică-miu de-abia mă mai recunoaşte la telefon. uneori îmi spun că mai bine i-aş pune o pernă pe faţă şi l-aş trimite să se întîlnească cu bunică-mea. nu ştiu cum am să mă iert. în timpul inundaţiilor n-am trecut o zi pe la el. casa lui se dărîmase dar eu scriam despre casele altora. alergam după curul lui băsescu şi a altor miniştri înghesuit într-un aro de armată de parcă s-ar fi coborît moise de pe muntele tabor. noaptea mai visez o casă mare cu două etaje care a răsărit în locul gropii cu bălegar în care am fost la un pas de înec pe vremea cînd aveam cinci ani. sau mă întreb dacă mai e fîntîna din curte. fîntîna aia în care mă căutase disperat într-o iarnă cu o cange şi mi-a găsit o ciubotă. ce jale ce plînsete că s-a înecat primul născut bărbat din familie şi eu căzusem din pat după ce făcusem pe mine. de frică să nu mă bată am început să plîng şi am adormit sub pat. închipuie-ţi apoi că la masa de seară bunica toarnă mămăliga într-o tăcere de ceară laptele nu are nici un gust se spun poveşti despre mine iar eu apar buhăit de sub pat.

a fost o zi ok. n-am avut morţi. a cam secat tarlaua. pe astea de la publicitatea le-am botezat orci. cel puţin pe una dintre ele. ridică din umeri că nu sînt încasări deci salarii nu. stau toată ziua şi găuresc canapeaua la o ţigară îmi vine să le spun că în ritmul ăsta într-o săptămînă au şanse să ajungă în centrul pămîntului.

ea o fi probabil prin nu ştiu ce club din constanţa la braţ cu un papiţoi de amsterdam.
na că eu am să mă duc în finlanda şi am să mă fac papiţoi de finlanda. dacă am şti de la început ce ar trebui să alegem poate că n-am mai muri cu ochii deschişi a mirare.

să facem cunoştiinţă. eu sînt kenny. poţi să-mi spui kemmy.
la început m-au scos din serial acum mor în fiecare episod. în fiecare episod din viaţa celor pe care îi întîlnesc.

*

i wasn't sleeping. i was thinkin' real hard

mdeah. mi-e drag domnul manager interimar ca dragostea lu' goya pentru inchiziţie.
încă o conferinţă de presă. ţi se explică cum e cu indicele de complexitate contractat despre aparatură achiziţionată fără filă de buget. boring. ţi-e dor de bătuţii tăi şi de secţia Interne. dacă ai noroc să ajungi pe acolo cînd e ora de masă nu-ţi mai trebuie sporturi extreme. trece pe lîngă tine un bolnav internat de o săptămînă trăsneşte a transpiraţie în mînă un castron cu un fel de zoaie în care pluteşte un cartof îţi vine să-ţi scoţi maţele să le întinzi pînă la etajul patru să le înfăşori de picioare şi să te arunci în gol.

azi a fost o zi norocoasă. nu te-a mai alergat nimeni prin spital. singurul regret e că şefa de cpu n-a stat de vorbă decît cinci minute. pe azi producţie cam slabă. un accident de circulaţie. neinteresant. alta de 24 de ani cancer în metastază au resuscitat-o de patru ori în două ore s-a dus fie-i ţărîna uşoară şi tot ce mai vrea ea. s-o îngroape cu tot cu maşină şi cu bărbat. te uiţi cum se mişcă buzele ei pe sub haina verde sînii mici periodic tresar ca nişte nou-născuţi în incubator regreţi că nu te-ai făcut profesor de sport fericiţi sînt profesorii de sport că ale lor vor fi şefele de la cpu.

dintele se clatină din ce în ce mai tare vorbeşti ciudat colegii te-au poreclit cristoiu. orcile s-au întors de pe teren bineînţeles nici o încasare bineînţeles salariu din părţi o stare de lehamite că nu te mai poţi gîndi la un mod plăcut de a ucide.

se mai întîmplă în mijlocul zilei să-ţi doreşti ca cineva să-şi treacă mîna prin părul tău la nesfîrşit iar starea asta de somnolenţă îţi cuprinde fiecare fibră de parcă siguranţa că cineva e lîngă tine va fi cel mai nou anestezic inhalat în drum spre blocul operator. te laşi în braţele celuilalt pentru că nu mai contează bisturiul e un rău necesar dar nu suficient să te descurajeze.

sau se mai întîmplă să mă trezesc dimineaţa să am atîtea locuri de împărţit atîtea lucruri de spus dar nimeni în jur. oamenii de pe stradă sînt simpli oameni de pe stradă. dacă ar folosi la ceva m-aş urca pe tabela de scor de la stadion poate o să mă vadă poliţia jandarmii sau tipa din blocul de vis-a-vis şi meciul se va opri. în fond pe cine dracu interesează că laminorul joacă în cupă cu biruinţa gherăeşti.

ea e prin cluburi de noapte. eu mi-am găsit alte preocupări. deschid şi închid frigiderul repet obsesiv hello light hello light hello light. azi nu e o zi bună de ironii.

aşteptăm să se termine şedinţa cu şefii de secţie. medicul de la morgă a întîrziat. are halat cu glugă noi zicem că e preot în ku klux clan. e aurit vorbeşte singur pe lîngă uşă se hotărăşte să intre. izbucnim în rîs ni-l imaginăm cum iese împleticindu-se ca un arici cu spatele plin de bisturie.

să fim milostivi şi să tragem fermoarul peste această zi. azi nu mai chef să fiu kenny.
am un tricou pe care scrie my other body is a temple. plain laisy.
yes sir. i will.

*

you should respected my authoritah

cîteodată mă trezesc dimineaţa şi mă iau la palme aseară nu am mîncat merg pe stradă şi-mi vine să plîng cînd văd o bătrînă cerşind ca de exemplu elisabeta vine la noi cu un braţ de gladiole întreabă timid dacă nu cumpărăm flori pentru domniţe tîmpitele de la publicitate vorbesc despre cîini şi pisici despre cum au făcut un castron de tocană şi au dat de mîncare cîinilor vagabonzi atunci îmi vine să rup lumea în două să îngrop oamenii la care ţin ca un cîine îngropînd oase şi să nu-i mai găsesc niciodată măcar aşa ştiu că nu i-am pierdut.

e ziua ei şi mi-aş fi dorit să-i spun ceva memorabil dar ea face sex într-o cameră de hotel te masturbezi la ore fixe în acelaşi loc unde ai făcut-o prima dată cu ea îi scrii un mesaj te semnezi kenny ea îţi răspunde you should respected my authoritah se semnează eric te uiţi jumătate de oră la mesajul ei strîngi telefonul la piept ca un eschimos ce-şi pune toată speranţa într-un husky să-l treacă de viscol.

eşti om iar azi e una din zilele în care doare cumplit să fii om ai putea să fii un petec de cauciuc pe care ţiganii din satul olimpic îl pun pe foc să scoată sîrma şi să o vîndă la fier vechi ai putea să fii zgura pe care bogaţii oraşului încing o partidă de tenis să le returnezi mingile în derîdere mai bogaţi decît tine nu vor fi niciodată ei nu au ţestoase de porţelan ei nu au pinguini în general ei nu au lucruri care să-i lege de cineva.

e ziua ei şi ai fi vrut să fii cineva important nu doar cineva care s-a urcat în maşină la ia-mă nene ai fi putut să fii angajat la descarcerare să salvezi o viaţă pe zi şi cînd te culci seara să-şi lipească trupul de pieptul tău şi să simtă o mie de vieţi s-o priveşti cu o mie de ochi de fiecare dată s-o vezi altfel şi drept mulţumire ea să te alinte să-ţi spună iubitul cu o mie de buze e ziua ei tu nu eşti decît kenny cel veşnic cu glugă şi preferatul doamnei cu coasa.

totul se surpă ca un deal după o ploaie torenţială vezi o femeie pe stradă şi ţi se pare că seamănă cu o femeie care cîndva a fost a ta palma ei seamănă cu o urmă întipărită în piele automat te pipăi să vezi dacă urma e încă acolo şi lîngă ea alte urme care nu vor să dispară la primul duş te gîndeşti că vei intra în concediu şi nu ai unde să mergi vei dormi toată ziua vei bea dacă nu ţi-ar fi lene ţi-ai schimba paşaportul te-ai duce la londra şi te-ai înfunda cu frate-tău într-un pub ea probabil se plimbă cu skyjetul nu ai unde să mergi vei dormi toată ziua vei bea.

gîndurile stau aşezate frumos în craniu ca într-o parcare de biciclete cum ai văzut la o şcoală profesională unde învaţă copii celor plecaţi la muncă afară te gîndeşti la o cerere în căsătorie trăsnită la o adică ai putea vorbi cu şeful şi mîine pe prima pagină a ziarului s-o întrebi dacă se mărită cu tine te mai gîndeşti la o ieşire din scenă cît de cît onorabilă ai putea spune ca radu mulţumesc pentru că în drumul meu spre nicăieri mi-aţi permis să trec prin vieţile voastre dar pe radu ţi-e puţin ciudă că el a fost primul care a scris asta.

e ziua ei şi ai fi vrut să faci ceva memorabil dacă ai fi avut paşaport ai fi dus-o la buckingham palace s-o salute garda regală v-aţi fi mutat într-o colonie de pinguini şi-aţi fi trăit happyly ever after dar nu faci decît să urăşti sporturile nautice şezlongurile închiriate te masturbezi la ore fixe în acelaşi moment în care decolează avionul spre amstersdam.

eşti om iar asta e una din zilele în care ţi-ai dori să fii un stîlp pe care se lipesc afişe electorale sau invitaţii la un concert te simţi ca o piatră pe care cineva o loveşte cu pantofi de lac şi te rostogoleşti în neştire.

*

i love you guys

8.20. gata. e oficial de aseară am intrat în the brotherhood of toothless. dintele meu a sucombat. a murit de bătrîneţe. ca un cardiac în somn. n-a zis nimănui ce are de gînd. s-a desprins uşor fără să supere pe nimeni. r.i.p. l-am înmormîntat cu toate onorurile. am stors o lacrimă dar mi-am zis că acum e într-o lume mai bună. oare unde se duc dinţii cînd mor? în grădina edenului cu extract de parodontax.

8.30. tot răul înspre bine. ura. nu mai vorbesc ca ion cristoiu. damn. vorbesc ca iliescu. colegii mă sperie îmi spun ce am de tras de acum înainte. cică să nu aleg materiale ieftine să mă orientez şi eu spre ceramică+metal. o să mi se umfle faţa ca o minge de baschet şi-o să mă doară ca şi cum te-a lovit cineva în testicule. partea bună e că mi-am găsit o ocupaţie în timpul concediului. i love you guys.

9.50. raidul zilnic la cpu. nada. nimic nici măcar o muscă resuscitată. şeful iar m-a încălţat. duminică la ora 11 alegeri la pnl. după experienţa de sîmbăta trecută cînd am stat două ore la alegerile psd cred că înţeleg de ce mi se refuză eliberarea unui permis de port armă. dă doamne pe lume o ploaie cu spume să curgă şiroaie să facă pîraie pnl-ul să-ntoarne. sau aşa ceva. mă gîndesc să dau un anunţ la matrimoniale. 30 de ani multilateral dezvoltat policalificat la locul de muncă în curînd grizonat caut femeie de aceeaşi vîrstă care să urască sporturile nautice şi în general tot ce ţine de litoral fără un dinte cu care să împart golul din dantură eventual pînă cînd moartea ne va despărţi.

10.30. merg pe stradă cu frică să nu mi se vadă dintele lipsă. în mine creşte o senzaţie de hidoşenie o simt în spinare ca o cocoaşă. cocoşatul de la episcopia romanului.

11.05. mă gîndesc sînt singur şi ca orice om singur ar trebui să mă apuc să colecţionez ceva. poate am să colecţionez urmele avioanelor de pe cer.

11.30. mă piş pe el telefon. mi s-a buşit acumulatorul şi se descarcă numai cînd nu te aştepţi. deh am un telefon cu personalitate pentru că tot ce ţine de mine are personalitate. iar mă sună şeful şi-mi zice că a văzut nu ştiu pe unde trei ambulanţe în trombă. bine că nu erau în trompă. am să scriu un roman care se va chema povestea steriletului. în fiecare zi cînd îmi fac raidul de spital mă întîlnesc pe holuri cu colegă. de vreo cinci ani mi se laudă că şi-a pus sterilet. a fost odată ca niciodată un sterilet stingher. la naştere ursitoarele i-au prorocit că va ajunge în vaginul unei ziariste. mă a dracului ursitoare. am să-mi iau şi eu să văd poate mi-or ursi nişte bani pe card până mîine.


12.10. taman cînd dintele meu şi-a dat obştescul şi previzibilul sfîrşit mi se face poftă să mănînc carne de om. la salonul 306 sau grădina zoologică cum îi spunem noi au adus pe unul ars pe 90% din suprafaţa corpului. l-au înfăşurat în comprese umede. tot timpul m-am întrebat de ce carnea de om nu miroase la fel ca cea a altor animale. dacă aş avea un prieten pe nume eric sigur ar spune we have no choice we have to kill kenny.

12.35. îmi vine să urlu pe stradă reparăm umbrele. sau hai la var cum strigau ţiganii prin sat cînd eram mic. zilele mele fără ea sînt ca nişte dinţi care ies din alveole. colac peste pupăză noaptea nu pot să dorm. din cînd în cînd mai apare imaginea uneia sau alteia din trecut pe care n-am uitat-o complet. apare că trupul unui turist surprins de o avalanşă găsit după un an.

13.00. vibe o.clock. mă bag la scris. la noapte am întîlnire cu un păianjen cu o briză uşoară şi cu zîna măseluţă. dacă îmi joc cum trebuie cărţile poate mă însor. i love you guys.

*

i can't be dead

în grădina de la centrul de primire urgenţe aveau casă trei pitici vine un sinucigaş şi spune vreau să stau şi eu aici. right. o dimineaţă perfectă începe cu o sinucidere imperfectă. sau mă rog. cu o tentativă de suicid. pe ăştia care combină pastile cu alcool îi mai înţeleg. da nu-i înţeleg în ruptul capului pe ăştia care dau iama în fiolele de otravă de cartofi şi le răpesc gîndacilor de colorado şansa de a da ortu popii decent pe timp de criză.

mi-am îmbogăţit colecţia cu încă trei accidente şi un înecat. bine că ne tragem din maimuţă pentru că dacă ne-ar fi făcut dumnezeu cred că lumea era o secţie de psihiatrie şi noi legaţi de pat visam că mergem cu trenu ori că jucăm şah.

ea şi-a cumpărat geanta cu kenny. o văzuse într-un magazin şi i-a adus aminte de mine. măcar aşa o să fiu tot timpul cu ea. o să mă poarte peste tot chiar dacă o să mă umple cu mărunţişuri. de cele mai multe ori un lucru mare sau un act de eroism nu e neapărat şi util. sau după cum spuneam eu într-un moment de genialitate avem nevoie de lucruri mărunte să ne hrănească lucrurile mari sînt pentru cei care se pricep la dansuri de societate.

damn. o luăm de la capăt. dimineaţa pe deal sirenele sună cu jale ambulanţele-l urcă spasomifiliile scapără-n cale. e ora 11.18 şi pînă acum avem una bucată sinucigaş un bătrînel lovit de o maşină în piaţă un mort în magazin plus trei kile de spasmofilii. ce ţi-e şi cu morţii ăştia. săracu venise să cumpere carne şi cînd a intrat în magazin a făcut hîc şi s-a dus. săptămîna trecută am avut unu care a făcut infarct pe scaunul frizerului. iar acu vreo două săptămîni unul care a murit în taxiul care-l ducea spre cimitir să aprindă o lumînare la roaba lui dumnezeu a treia soţie.

nu cred că şi-ar dori universul ăsta. profilul angajatului model: degete lungi numa bune de băgat în gît lobotomie de preferat partea creierului care procesează mirosul auzul pipăitul şi erecţiile. toleranţă la orice tip de ţigară chiştoc şi alcool. fără apartament nevastă şi în general fără nici o direcţie. posesor de stomac categoria D. schizofrenia poate constitui un avantaj.

medicul coordonator de la cpu a lipsit vreo trei zile. face gărzi şi la smurd la iaşi. azi m-ar rugat să nu-i mai urez gardă uşoară că de fiecare dată cînd fac asta îi vin pe cap toate nenorocirile. ca de exemplu acum. iată vine-un sol de pace c-o ţepuşă-n antebraţ. solul e de fapt un ţevar care s-a accidentat la locul de muncă. mă uit la sînii doctoriţei îmi ling buzele. oare de ce toate femeile pe care le doresc nu sînt ale mele. de aia.


mirosul de bătrîn mi-a devenit insuportabil. merg pe stradă pe lîngă ei şi mirosul de sfîrşit de sulf de turbărie îmi provoacă alergii. am dezvoltat un nou tip la alergie. alergie la moarte. o să mai dureze vreo sută de ani pînă se va găsi un vaccin experimental. eu să fiu sănătos.

the youth of our nation. decolteurile femeilor de pe stradă mă lasă rece. e plictisitor să trăieşti într-un oraş al decolteurilor. mi-e dor să dorm cu ea. să-mi acopere chipul cu părul ca năframa veronicăi. să-şi înfigă degetele în pieptul meu ca un alpinist pioletul în gheaţa de pe mont blanc.

*

screw you guys. i'm going home

există femei care după ce pleacă te simţi ca şi cum ţi s-ar fi rezectat tot stomacul.
de parcă după o vreme ea nu mai e o femeie ci un organ important fără de care nu ai fi normal. cauţi soluţii poate ar trebui să faci totul mecanic să-ţi propui conversaţii banale casual sex şi alte asemenea.

dar ştii că nu poţi pentru că nu eşti făcut aşa iar ăsta e un diagnostic cu care trăieşti ca un canceros ce-şi numără zilele. şi tocmai atunci vin peste tine lucrurile mărunte pe care le-ai trăit vin peste tine ca un roi de albine africane. mergi pe stradă să-ţi iei ţigări îţi aduci aminte cum te aştepta la redacţie cu pachetul de marlboro cînd salariul întîrzia. te duci la budă îţi aduci aminte ce partidă de sex pe ascuns aţi avut brusc nu vrei să te mai pişi pur şi simplu nu mai suporţi să stai într-un loc ce te leagă de ea.

te gîndeşti că azi ai fi vrut să scrii un reportaj cum făceai pe vremuri cînd luai premii la gala presei dar nu mai contează toate ideile au zburat ca nişte fazani speriaţi. te-ai săturat de vibe fm de feţele vesele de feţele triste de terasele acestui oraş pline de mîini care se ţin de alte mîini. de toate nunţile astea ostentative şi obsesive cînd ştii că trei sferturi din prietenii tăi sînt în proces de divorţ sau nu le merge bine. te gîndeşti la ce folos toată filosofeala asta despre viaţă şi maturitate cînd nici măcar nu ştii ce e dincolo dar ştii că viaţa e o creatură pe care o disecăm ca nişte cercetori dornici să afle ce organ de reproducere are.

treci pe lîngă un garaj îţi aduci aminte de o partidă de sex închizi ochii îţi ţii respiraţia. scoţi cartela de la interfon de ea atîrnă o broască ţestoasă ştii tu broasca ţestoasă pe care ţi-a luat-o din mall o strîngi cu putere îţi intră în carne ce bine ar fi să deschizi uşa cu firicelul de sînge ce se prelinge. ajungi în casă de pe raftul bibliotecii alte două ţestoase se uită tîmp la tine te aşezi în pat cu ochii în tavan îţi aduci aminte de televizorul ei cu plasmă vă uitaţi împreună la episoade din south park. te întorci pe-o parte cearşaful te urmează ca un cîine de pază se lipeşte de tine şi eşti conştient că de acum înainte acesta va fi singurul gest de tandreţe.

e patetic într-adevăr de-afară răzbat chiote băieţii se pregătesc de meci. camera ba te sufocă ba e rece ca gheaţa ca un instrument de tortură de care-ai auzit în pardallian şi fausta. ea intră pe mess îţi spune că şi-a luat geanta cu kenny şi că are nuntă în mai i-ai spune că face o greşeală dar nu eşti în stare te simţi ca un motociclist care-a intrat într-un stîlp cu 210 km la oră.

e patetic într-adevăr să mai crezi încă în pinguini să mai crezi că dragostea înseamnă să transformi omul într-un organ vital al trupului tău. ai întreba bun şi cu kenny cum va rămîne dar ştii răspunsul şi tu. kenny e absolite la modă acum e ice age sau shrek. sau poate kenny e un soldat universal depăşit cine dracu mai ştie.

te simţi ca mîncarea sleită patul îţi arde spinarea. ridici o mînă în aer te uiţi la ea începi s-o urăşti pentru că i-a atins sînii. urăşti covorul de lînă de pe podea dacă ai căuta ai găsi în el fire din părul ei şi acum. după fiecare orgasm tremura umbla goală prin casă îţi arăta aluniţele i-ai învăţat trupul ca o rugăciune pe care o spun seara copiii.

ura ta creşte îţi vine să-ţi legi ochii de un stîlp şi să-i execuţi îţi vine să arunci toate coastele ca pe un mobilier vechi numai bun de pus pe foc. nu ştii ce te-a năucit mai tare lucrurile pe care le-aţi făcut împreună sau lucrurile pe care le-aţi fi putut face. dacă ai avea vreo putere ai pocni din degete şi-ar dispărea luna mai dar nu. ajungi în fiecare seară acasă te dezbraci ca un kenny mănînci ca un kenny te speli ca un kenny apoi te arunci în pat ca o rachetă de semnalizare. cine ştie poate pe deasupra uitării va trece un elicopter salvator.




see ya eric

amsterdam sau ceva

de la o vreme fac numai lucruri ciudate
m-am dat pe vibe
alerg după credite
uneori îmi spun că trupul meu e o fişă fiscală cu toate femeile pe care
le-am trăit pînă acum seara adorm cu un pinguin lîngă mine
ţeasta mea e un iglu în care eschimoşii povestesc despre vînătorile de peste zi

de vorbit singur nu mă mai satur am o boală rară în fiecare zi pierd cîte un deget
în locul lui creşte un gard de beton mîinile mele devin tot mai grele
mă separă de lume de tine de gesturi pe care aş fi putut să le fac
oarecum curios cum gesturi mărunte din alte timpuri pot să te influenţeze acum
mă trezesc mic nu arăta cu degetul spre jucării spune mama
da mamă de la tine am învăţat izolarea

obosit şi blocat într-o noapte în care am făcut dragoste şi transpiraţia noastră
s-a revărsat ca un acid peste lume
într-o noapte în care tu făceai din umărul meu un port olandez de-atunci am plecat
în căutarea căldurii pierdute
aşteaptă-mă doar cu patul făcut

undeva un copac îşi ia rădăcinile în spinare şi fuge

hai să vorbim despre dimineaţa în care ne-am trezit ameţiţi de parcă
pămîntul ar fi fost un iuj la un bîlci anual
ne eram atît de aproape împărţeam aceeaşi sticlă de apă
aceeaşi pătură mov aceeaşi piele aceeaşi lumină ca lama de bisturiu
hai să vorbim despre căderi îţi spuneam că omul e ca un pod cînd se prăbuşeşte
nimeni nu mai poate ajunge la nimeni

ne jucăm cu tălpile noastre te mai lipesc de perete
şi-mi afund capul în sîinii tăi ca atunci cînd eram mic
şi dormeam într-o fînărie
tu mă întrebi de ce există plecări
nu există plecări există doar neputinţa de a ne agăţa de ceva

undeva un port olandez se trezeşte din amorţire

vineri, decembrie 04, 2009

complex B

(bunicule
dacă pămîntul s-ar prăbuşi în cer unde s-ar mai ascunde îngerii?
în oameni miluţă
în oameni)

bunică-miu purta întotdeauna un şorţ din piele de viţel
cînd suda
punea electrozii în aparat eu ţineam bucata de fier
eram bărbat uită-te într-o parte miluţă
sau ţine ochii închişi să nu orbeşti
bunica astupa crăpăturile grajdului cu balegă
pe atunci creşteam cu ochii deschişi

mîncam pe ascuns mămăligă rece cu zahăr
uneori scînteile de la aparatul de sudură ajungeau la piele
erau singura mea ardere

ştiam toate drumurile şi toţi oamenii
îmi doream să mă însor cu o chinezoaică
iar eu să fiu luptătorul cu flautul

*

îmi imaginez că lumea e pianul dezacordat din holul hotelului
unde se ţin de regulă conferinţe de presă
rar mai trece cineva cu mîna prin părul nostru
ca şi cum ar apăsa clape vechi
nu mai vibrăm
trupul e liftul din holul aceluiaşi hotel
unde stă afişat un anunţ
vă rugăm nu plecaţi cu umbrelele

ceaţa mă înghite ca o anacondă
dar nu mă digeră
mă întreb ce planuri are cu mine
într-o casă cu sobă şi pereţi plini de icoane
bunicul îmi cîntă moş martin
îmi arată o cicatrice acolo a fost lovit de o schijă
într-un magazin unde tocmai se descarcă cod argintiu
un adventist se întreabă care e adevărul
eu îi ţin lecţii despre akenaton şi zarathustra

*

pe atunci durerile erau simple
nu-ţi trebuia decît un şorţ din piele de viţel
uită-te într-o parte miluţă sau închide ochii
şi creşterea nu mai ardea
orice creştere moşteneşte un urlet

complex B supliment de vitamine scoarţă de stejar mestecată
ai grijă să n-o înghiţi
fiecare om care pleacă mă doare de parcă
mi-ar ieşi dinţii de lapte

tot mai rar îmi găsesc cuvintele îmi vine să cred că
vocea mea e un traseu montan nemarcat

dacă aş putea să mă privesc de undeva de sus
să văd cum oraşul mă îmbrăţişează ca o doică
îmi împodobeşte gleznele cu lumini
la mîna dreaptă îmi pune o lună plină
să fiu ferit de deochi

(miluţă dacă cerul s-ar prăbuşi în pămînt
unde s-ar mai ascunde oamenii?
în aparatul tău de sudură
bunicule)

In Extremo - Poc Vicem

vineri, noiembrie 13, 2009

overbidden

pentru toate există un timp aşa cum pentru toţi există o viaţă

îmi povesteai despre o noapte în metroul din londra
pe scaunul din spate zăcea o englezoiacă beată într-o baltă de pişat
un muncitor scăpase trusa de scule şi toţi s-au aruncat la pămînt
crezînd că e un atac terorist

îţi povesteam despre o iarnă cînd mi te-a dat mama în grijă
trebuia să ies de la şcoală şi să te iau de la grădiniţă
am alunecat şi-am căzut în noroi
tovarăşa educatoare de la grupa mare m-a luat la ea în clasă
mi-a spălat geaca de tercot
şi m-a pus să mă usuc la gura sobei
se cînta imnul plîngeam
în clasa alăturată plîngeai că nu mai vin

luptele importante se dau numai noaptea
e un fel de concesie ca să nu vezi
faţa învinsului sau rînjetul învingătorului

zilele în care cerşeam colivă
zilele în care mergeam la adunat buruiană
zilele în care ne îmbolnăveam de rîie şi ne frecau ai noştri cu spirt
zilele în care tata ne ciupea de urechi
zilele în care judecătoarea ne întreba în camera de consiliu
cu cine vrem să rămînem

uite-mă acum cu mîinile vindecate
şi tot inutile
dacă nu am reuşit să învăţ lucruri simple
ca de exemplu cum să păstrez oameni
uite-mă acum grizonat
şi tot inutil dacă nu am reuşit să să-mi dau seama
memoria e binecuvîntare sau lepră

nopţile în care îi rîdeam în nas crişului traversînd podul de pontoane
nopţile în care bătrîna de la parter făcea scandal să-ţi muţi maşina
că-i iei soarele
nopţile în garsoniera din blocul plin cu maghiari
şi ora două cînd urlam împreună cu ucrainienii vine trenul de galaţi
plin cu unguri spînzuraţi
nopţile în care făceam planuri de afaceri şi licitaţii pe e-bay

*

pentru toţi există un timp aşa cum pentru toate există o viaţă

dimineaţa vine ca o ghilotină şi retează tot ce-ai fi putut să însemni
televizorul deschis buletin meteo ştiri sport un accident rutier tot mai mică se face inima ca roonie cockerul de două luni care se ascundea sub fotoliu cînd intrau străinii
ea a plecat demult dar încă mai doare îmi fac griji pentru ea
dă doamne să nu fie ea

dacă mi s-ar da o singură şansă ca să pot îndrepta ceva
sau să aleg un singur om pe care l-am pierdut
n-aş şti ce să fac

ele au plecat demult dar încă mai doare
uneori îmi vine să cred că inima asta e un adolescent teribilist
care îşi stinge în palmă ţigara
ca să impresioneze

*

rănile vechi se vindecă pentru a face loc altora noi


îmi povesteai cum te-a turnat cubanezul patronului
ca să-ţi ia jobul mi-ai trimis de crăciun o doză de guinness
mi-am adus aminte de-o iarnă petrecută-n cămin
cînd v-am scos pe toţi cinci afară şi v-am pus să faceţi flotări în zapadă
pentru că m-aţi lăsat fără cheie la cameră

uitarea vine tiptil ca un liceean întîrziat la ore

aerul te pocneşte în piept un fel de barjă ciocnindu-se de un pod
înghesuit într-un vagon de metrou eşti doar o pictură într-un bizar vernisaj
cu mii de tablouri necunoscute
singura veste bună e că te-ai reînscris la medicină nu că ar fi prea multe de salvat
oli pleacă în cape town cu plozii rugbystului
şi nopţile tale vor deveni un cuib de cobre

uite-mă acum cu mîinile vindecate
şi tot inutile
dacă nu am reuşit să devin pilot de vînătoare
aşa cum încercam să-ţi demonstrez cînd am sărit din cerdac
uite-mă acum grizonat
şi tot inutil dacă nu am reuşit să-mi dau seama
de ce cînd ţi-ai găsit locul nu mai găseşti oameni

*

rănile noi se vindecă se alătură celor vechi şi asta te face om

plecările importante se petrec numai noaptea
e un fel de concesie
în timpul zilei nu te ţine nimeni de mînă

zilele în care te ţineam de mînă să nu te pierzi la coadă la pistruiatul
zilele în care învăţam amîndoi rap de la mc hammer
zilele în care încercam să facem opiu în grădină la dinuţa
luam un bulb de mac şi-l crestam cu lama apoi aşteptam
pînă ni se lungeau urechile să iasă opiul
nopţile în ford tranzit
nopţile încercînd să dăm de tata să vină la nuntă

dacă viaţa ar fi un film şi eu johnny dep
probabil aş juca rolul omului cuib
mă locuiesc oamenii pentru o vreme
pînă le cresc picioare şi pleacă
în mine rămîn doar coji de ou
ca semn al trecerii lor

miercuri, noiembrie 11, 2009

slimelight

în slimelight se dau petreceri de halloween
deasupra intrării atîrnă liliecii de lemn vopsiţi de tine
mi-ai spus că faci de toate bar barbeque security
ba chiar şi artificii profesionale
chiar săptămîna trecută ai lansat de pe clădire nişte rachete
trebuia să stai la 25 de metri distanţă
eu ţi-am zis că la 30
să lansezi una şi pentru mine

în piept nu mai am inimă
şi-a luat într-o zi desaga-n spinare
într-o zi cu picnic la pădure crini imperiali pentru mame
teama că taţii te vor urî şi mai mult
şi-a luat într-o zi desaga-n spinare şi a plecat îmi mai trimite scrisori
şi vederi cu roata mileniului
acum în locul ei stau două umbre şi discută la un ceai negru
despre sinucideri în masă

l-ai bătut la cap o vreme pe brazilian
pînă ţi-a vîndut un motor honda shadow o mie de lire
făceai planuri să vezi cu ea europa
în cele din urmă sub ţeastă s-au topit visele ca
zăpezile de pe kilimanjaro
ştii tu filmul ăla la care am plîns prima oară
cînd soţia aflase că alpinistul fusese surprins de-o avalanşă

30 şi-mi închipui că te urci pe acoperişul clubului
după un concert vnv nation şi lansezi o rachetă
am să stau cu ochii pe cer pînă o să-mi dea lacrimile
oricum e mai bine decît să te uiţi în urmă
nu te uita în urmă
un bărbat cărînd pe o ploaie torenţială un bidon de cinci litri de plată
şi-o pîine
copiii-l înjură copiii care cumpără ţigări la bucată
el are bani de-un pachet întreg

în piept nu mai am inimă a căzut ca un con de brad
într-un parc dendrologic
a plecat pe neaşteptate ca într-o zi în care te-ai trezit singur în pat
şi-a găsit un bilet eşti un om bun dar asta nu ţine de foame
în locul ei două umbre picior peste picior
deapănă amintiri la un ceai negru:

nopţi năclăite sărate într-un cămin
cremă pentru călcîie bilete pe uşa la baie cine se pişă pe lîngă
face curat
părul ei numărîndu-ţi anii
şi cutele felinarele muie boilor de la electrica nichita iulia haşdeu
capul sprijinit de fereastra vagonului nimic în tine nici în afară
doar foamea şi sternul crăpat ca un parbriz lovit de o piatră

nopţi năclăite sărate într-un hotel
zaraza şi prima dată cînd ai mîncat păstrăv
ea stînd goală în golul tău bacardi breezer şi blue hawaii
gelul de duş cu extract de miere şi două trupuri topite
ca un cuptor din care se prelinge aur lichid

*

se mai întîmplă să nu funcţioneze metroul
mergi pe jos şi eşti martorul unui jaf
doi tineri pe un motoscuter au spart geamul unei bijuterii
dispar rapid dispari şi tu
pe 7 torrens street nu există martori

aici sîntem din ce în ce mai patetici
am botezat firma cometa signum că ne primim banii din an în paşte
stau la biroul de lîngă fereastră îmi închipui că soarele e trenul cu aur al regelui carol
sau un tunel săpat pe sub zidul berlinului

în piept nu mai am inimă
doar un bărbat pe o ploaie torenţială
cărînd un bidon de apă plată şi-o pîine
copiii-l înjură că are ţigări
în piept nu se uită în urmă

nopţi năclăite sărate la pralea şi tu prăbuşit în zăpadă
lumina neonului peste tine ca o iubită
repetiţii la cor ea în examenul de licenţă
eu cu mîinile încleştate pe flaconul de extraveral
tu mai tîrziu la uşa ei cu cinşpe fiole de algocalmin

trupuri pierdute prin corniţoiu
degete arse de muc de ţigară
trupuri pierdute prin scări de bloc
casual sex nu e casual sex e doar un fel de a spune
că atît s-a putut în piept nu se uită în urmă

*

30 şi-mi închipui că lansezi o rachetă
după un concert vnv nation
îmi spui că-mi vei trimite pachet la sfîrşitul lunii
părul ei numărîndu-mi anii ca la moartea bunicii
cînd număram inelele să ghicesc ce vîrstă avea copacul
care a ajuns scîndură de sicriu

îmi imaginez cum moare o frunză
ca un om omule ca un om

în piept nu mai am inimă
şi-a strîns poneii contorsioniştii cămilele cortul cu beculeţe şi a plecat
în locul ei
un bărbat intră în sediul băncii
plăteşte ultima rată la credit


apoi închide contul

vineri, noiembrie 06, 2009

Blind Guardian - Mirror Mirror Live

ionuţ corbea

Nici nu ştiu de la ce ne luasem. Deschide uşa că te omor. Uşa de la sufragerie era decupată şi avea un geam imens de sticlă mată.
Nu vreau a zbierat frate-miu de după ea.
A urmat un moment de nebunie în care n-am ştiut şi n-am văzut nimic. M-am trezit că stăteam cu genunchii pe pieptul lui frate-miu cu un ciob de sticlă în mînă. Din călcîiul drept se căsca o tăietură adîncă un fel de gură fără dinţi din care ţîşnea sîngele. Am înţeles atunci că spărsesem geamul pentru că frate-miu nu dădea drumul la uşă să-l bat.
Te omoară mămica.
M-a cuprins groaza. Singura mea şansă era să fug. Să-mi pierd urmele să nu mai ştie nimeni de mine.

Era spre sfîrşitul iernii. Se apropia luna martie. Terminasem de citit Acolo unde se avîntă vulturii şi imaginaţia mi-o lua razna repede. Nemţi avioane pistoale castele zapădă.
Nu mi-a trebuit mult să mă decid. Ştiam că sub cărţile din bibilotecă avea frate-miu ascunşi nişte bani pentru cadou mamei de 8 martie. Erau vreo 300 de lei. I-am înhăţat pe toţi. M-am îmbrăcat cu o salopetă groasă de fîş căptuşită cu vată şi o geacă la fel. Am pornit.

La început dezorientat. Malul Moldovei era înzăpezit iar podul susţinut de şufe îngheţat. În pilonul de pe mal era scobită o cameră. M-am gîndit că ar fi un adăpost bun pentru iarnă. Mai ales că nu era la vedere. Mă gîndeam că venea primăvara rîul s-ar fi dezgheţat şi aş fi dat la peşte. Pînă atunci m-aş fi descurcat. Aş fi găsit eu ce să mănînc. Îmi era prea teamă de furtunul de la maşina de spălat. Mă gîndeam că trebuie să-mi pierd complet urma aşa că am renunţat la adăpostul de sub pod. Am luat-o uşor la pas.

M-am trezit la marginea oraşului. Mergeam greu prin zăpada întărită de pe Europeană. Eram complet singur într-un deşert alb şi doar maşinile rare şi alea îmi ţineau tovărăşie.

O căruţă a trecut pe lîngă mine. Şchiopătam tot mai tare. Şoseta de la piciorul drept se îmbibase de sînge. Mă copchile uni merji? La Suceava. Eşti nebun? Ştii cît e pînă acolo?
Da' ce faci? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata de aia şchiopătez. M-a dat afară din casă. Da' cum ti chiamă? Ionuţ Corbea.

O vreme mi-a fost bine în căruţă. Bărbatul îmi acoperise picioarele cu o pătură. Apoi m-a lăsat la Castelul de apă. Acolo drumul se bifurca: o direcţie spre Iaşi una spre Suceava. Am stat un timp în cumpănă apoi am luat-o spre Suceava.

M-am oprit la Moţca să-mi trag răsuflarea. O bătrînă stătea la ocazie. M-am aşezat şi eu lîngă ea. Vreo juma de oră au trecut cîteva maşini dar n-a oprit nimeni. În cele din urmă a oprit o rabă. Unde mergeţi mă? La Suceava. Hai că vă duc pînă la Fălticeni. Pe drum am intrat în vorbă. În ce clasă eşti mă? Într-a şaptea. Şi ce faci tu la Suceava? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Cei doi au început să mă compătimească. În Fălticeni şoferul şi bătrîna mi-au dat cîte o monedă de cinci lei.

Habar n-aveam încotro merg. Pe un copac de pe stradă am văzut o săgeată pe care scria Către Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. M-am îndreptat spre muzeu. Am plătit intrarea şi am căscat gura o vreme la animalele împăiate. Apoi am luat vreo zece diapozitive. Ştiam că avem acasă un aparat cu care puteam vedea diapozitivele. În toanele lui bune tata ne punea seara diapozitive cu ţări străine. Mă gîndeam să i le fac cadou lui frate-miu. Mă simţeam vinovat oarecum că i-am furat banii.

Se înserase iar eu părăsisem pe jos oraşul. Habar n-aveam încotro mă îndrept. Se pornise şi viscolul iar frigul deja începuse să muşte din degete ca un cîine căruia îi cresc dinţii şi roade tot ce prinde în cale.

În cele din urmă mi-am luat inima în dinţi şi am început să fac semn maşinilor. A oprit un Wolkswagen gălbui. Un bărbat m-a invitat înăuntru. Era atît de clad că m-am moleşit imediat. Cum te cheamă băi puştiule? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi? La Suceava. Măăă da ai luat-o în direcţia greşită. Da ce faci acolo? Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acu mă duc la mama la Spitalul TBC.

Am ajuns într-un oraş. Nu ştiam cum se numeşte pentru că nu fusesem atent la indicatorul de la intrare. Bărbatul m-a dus la gară mi-a dat o monedă de cinci lei apoi a vorbit cu un controlor de tren pe care îl cunoştea. M-a suit în tren şi i-a zis controlorului să aibă grijă de mine pînă la Suceava.

Era întuneric cînd m-am trezit. Eram zguduit din toate părţile şi după un moment de confuzie am realizat că sînt încă în tren. La prima staţie m-am dat jos. Cîmpulung Moldovenesc. Un orologiu a bătut miezul nopţii. Eram atît de obosit încît mi se părea că trag după mine tot muntele care se contura în zare. Ce dracu' caut eu aici m-am întrebat. M-am urcat în primul tren care a venit în gară.

Biletul la control. Biletul la control. Controlorul mă lovea cu lanterna încercînd să mă trezească. N-am. La următoarea te dai jos. Controlorul a ieşit din compartiment apoi am adormit.

M-a trezit frigul şi un fîsîit supărător. Compartimentul era plin de abur iar holul plin de zăpadă. Se fisurase conducta care asigura încălzirea. În compartiment se mai strînsere vreo două bătrîne care molfăiau încet nişte colaci cu broboada trasă pe gură. Maţele începuseră să-mi chiorăie şi-mi era ruşine. Da unde merge trenul ăsta? La Bucureşti.
Am înlemnit. Toate ca toate. Una e să-ţi pierzi urmele alta e să ajungi la Bucureşti. Era cam după Revoluţie şi aveam o teamă cumplită de Bucureşti.

La prima staţie am coborît. Rîmnicu-Sărat. Aveam vreo 600 de lei la mine cu tot cu banii lui frate-miu şi cu ce-mi mai dăduseră cei de pe drum. Am cumpărat un hot-dog. Primul hot-dog din viaţa mea. Cîrnaţul fierbinte îmi ardea cerul gurii dar m-am lăsat în voia arsurii. Nu mai ştiam de cîte zile sînt plecat. M-am gîndit să-mi iau ceva de citit. Mă uitam pe la tarabe şi am dat de Aventurile lui Tom Sawyer. Am cumpărat-o instantaneu. Am ieşti să mă plimb prin oraş şi am dat de un oficiu poştal. Am cerutt un plic şi hîrtie. I-am scris mamei că sînt bine şi că voi veni acasă cînd voi fi mare şi voi avea bani destui să pun geamul. În plic am pus diapozitivele luate din Fălticeni. Cadou pentru Cristi. Am început să plîng.

Era soare şi drumul plin de utilaje de deszăpezire. Un autobuz ticsit a oprit lîngă mine iar şoferul mi-a făcut semn să urc. M-am înghesuit şi eu printre oamenii din faţă. Un' te duci mă? La Buzău. Da ce faci acolo. Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acuma mă duc la mama la Spitalul TBC. Oamenii au început să vorbească între ei. Au făcut chetă şi mi-au dat o punguţă cu monede. Am început să plîng.

Stai că parchez autobuzul şi te duc eu la spital. Şoferul vorbea foarte serios. Mi s-a făcut inima cît un purice. Lăsaţi nu-i nevoie. Ba da mă că nu te descurci. La spital la secţia de Contagioase erau două asistente. Cum te cheamă copilaş?. Ionuţ Corbea. Şi pe mama? Am ezitat un moment. Elena. De cînd e internată? De trei luni. S-au uitat în registru. Nu e nimeni cu numele ăsta. Poate la alt spital. Ia doi covrigi şi nişte bănuţi să te întorci. Ne pare rău.

Am mers toată ziua prin nămeţi. Bocancii luau apă iar ridurile de la şosetele flauşate mi se imprimaseră în tălpi. Am reuşit să curăţ o bornă înzăpezită: Braşov 154 de kilometri. De-abia mergeam. Mă uitam după un loc cu zăpadă mai mare. Mă gîndeam să sap în zăpadă un adăpost dacă nu se întîmplă o minune. Încercam să-mi imaginez ce înseamnă 154 de kilometri. Noaptea a venit mai repede decît mă aşteptam. Am umblat o vreme bezmetic de parcă eram orb. Nu mai ştiam dacă am rămas pe şosea ori merg pe cîmp.

În cele din urmă am văzut în depărtare cîteva luminiţe. Apoi s-au înmulţit pînă s-a făcut un sat. Cîndeşti. Ţipenie de om pe străzi. Singurul meu tovarăş îmi era aburul respiraţiei. M-am aşezat lîngă o bornă kilometrică. Mi-am pus picioarele în rucsac şi am încercat să dorm. Tocmai atunci a trecut un bătrîn pe stradă. Ce faci mă copile aici? Încerc să dorm. Tu eşti nebun? Da n-ai casă? Nu. Şi unde mergi? La Braşov. Omul şi-a făcut cruce. Da ce cauţi tu acolo? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Hai măi şi dormi la mine şi mîine te pun în tren. Am mers cu el în tăcere pînă am ajuns la o casă dărăpănată. Îl aştepta o bătrînă cu nişte mămăligă şi scrob. Casa avea doar un holişor şi o cameră care servea de bucătărie şi dormitor. M-au pus la masă în timp ce hainele mi se uscau pe sobă. În noaptea aia am dormit între ei. Aveau un televizor diamant. Era într-o vineri seară iar la televizor începuse Destinul familiei Guldenburg.

Dimineaţă bătrînul m-a dus la haltă. Mi-a dat ultimii bani din casă. Las că ai să te rogi cîndva pentru noi mi-a zis.

În tren spre Braşov am văzut pentru prima dată Bucegii. Mi-a încolţit atunci un plan în minte. O să mă întorc acasă o să-mi iau şosete curate şi-o să mă duc în Bucegi să mă fac pădurar.

În Braşov am ajuns seara. Nu erau trenuri spre casă decît spre dimineaţă dar trebuia mai întîi să ajung la Iaşi. Foamea se cuibărise în mine ca un lup care a dat peste o vizuină bună şi nu vrea să mai plece. Pe tren controlorii au vrut să mă dea jos de două ori.

Am umblat toată ziua fără direcţie prin Iaşi. Am ajuns în Piaţa Mihai Eminescu. Era plină de ruşi care vindeau tot felul de prostii la tarabe. M-am apropiat de o tarabă cu cărţi. Nu mai aveam nici un ban. Într-un moment de aglomeraţie am pus mîna pe-o carte şi am şutit-o. Tremuram tot. Laleaua neagră de Alexandre Dumas. La o altă tarabă se vindeau mărţişoare. Am pus mîna pe un coşuleţ de flori făcut din săpun şi l-am şutit.

În gară un beţiv zăcea într-o baltă de pişat. Şi în baltă cîteva monede de-o sută. Le-am cules şi le-am şters. În sfîrşit a venit trenul. Stăteam la clasa I era cald mă gîndeam doar la şosete uscate şi la pădure. Apare controlorul. Biletul. N-am. Dă să-mi scrie amendă. Cum te numeşti? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi. La mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Controlorul a lăsat chitanţierul cu amenzi deoparte. Hai să-mi fac o pomană cu tine.

Acasă am ajuns noaptea. Lîngă uşa de la intrare a apartamentului încă mai era sania de lemn cu care mă dădeam iarna. Am luat-o şi m-am tras pe derdeluş de vreo două ori cu ea. Apoi am încercat să dorm pe ea dar frigul de pe casa scării îmi ţinea ochii deschişi de parcă aş fi băut cofeină în exces. M-am dus la gunoi am luat cîteva cartoane şi m-am culcat sub scările de la intrarea în bloc. Începuse să viscolească.

Dimineaţă m-am trezit în camera mea în pat. Maică-mea era la capul meu cu o cană fierbinte de ceai. Nu mi-a spus nimic. A tăcut toată ziua. Am aflat apoi că dimineaţă mă găsise sub scară un vecin. Sforăiam şi a crezut că e vreun cîine rătăcit. El m-a dus în casă.

După două zile a ajuns acasă şi scrisoarea din Rîmnicu-Sărat. Cu tot cu diapozitive.

joi, noiembrie 05, 2009

If It Be Your Will w/lyrics - Leonard Cohen

obsesii gingase

soldier side my ass

O dimineaţă perfectă începe cu o ţigară pe balcon. Mă piş pe mine de frig fumez jumate de ţigară(că de aia fumez numai malrboro roşu lung. Am încercat Slimurile dar mai bine mă apuc să cînt la trompetă). Bun. Îmi mişc fundul spre redacţie după vreo patru căni de cafea(deja inima face ca o locomotivă de mare viteză achiziţionată de Berceanu). Descopăr că unica mea bacnotă de 50 de lei e ruptă destul de nasol şi nu ştiu dacă merge lipită. Deschid cu lehamite calculatorul. No new mail messages. Doar spamuri. Voluntari Mircea Geoană poşete de la maxine blah blah. Revista presei. Primul caz de gripă nouă în judeţ. Ok. Încep telefoanele. Sun la DSP şefa e plecată la Spitalul Judeţean unde e internat cazul. Nu se ştie cînd se întoarce că e comisie de la Bucureşti şi Iaşi. Mai aştept. Sun la directorul spitalului de la noi. L-am trezit după o noapte de gardă. Nu-i problemă că sîntem în relaţii bune. Se pare că uneori a închide ochii la anumite chestii e o soluţie. Adică o mînă spală pe alta. Sun la vicepreşedintele Medicilor de Familie. O întreb pe doctoriţă dacă ştie. Acu aud de la voi de la presă. Măşti n-avem vaccin n-avem. Sun la cea mai mare farmacie din oraş. Măşti lipsă vaccin lipsă. Mă pune dracu să mai sun la o farmacie ca documentarea să fie din mai multe surse. Mă recomand şi o întreb frumos pe farmacista-şefă dacă are cîteva minute. Tîmpita de farmacistă reacţionează de parcă i-am cerut să divulge nu ştiu ce mare formulă secretă a elixirului vieţii. Femeie calmează-te că nu vine ciuma neagră. Dacă vrei să vorbeşti bine dacă nu la revedere. Să mă pupi undeva.
Lucrurile se precipită. Comunicat de presă de la ISU. Documentare cu Alcoolicii Anonimi. Avancronică meci echipa locală de fotbal. Şapte cafele. Rămîn fără ţigări. Îmi aduc aminte de bancnota mea ruptă. Poate reuşesc s-o schimb diseară la bar la nea Petrică. SMS: Băsescu trebuie să plece. SMS: te afli în perioada de graţie. pentru a păstra numărul şi a efectua apeluri trebuie să reîncarci. Un scurt moment de linişte. The frozen world. Pinguini. Everything is calm
At the end of the planet
In our white desert

Mă gîndesc la Emiliana la Cristi la Hugo. Am 30 o mînă ruptă un dinte lipsă. Visez că trăiesc departe de oameni şi că mă întreţin din vînătoare. Sînt un pinguin împiedicat.

When the ice begins to thaw
Becomes the sea

miercuri, noiembrie 04, 2009

despre moarte şi alte obsesii

A nins toată noaptea şi prin stratul subţire de zăpadă încă se mai vedeau frunzele putrezite ca nişte bandaje îmbibate cu tinctură de iod desprinse de pe un bolnav.

Cîteodată moartea rezumă un om în cele mai suprinzătoare cuvinte.

La noi în cartier se moare rar. Dacă te încălzeşte cu ceva ai putea crede că cele patru biserici care înconjoară cartierul fac un zid care nu lasă moartea să intre.

Primul care s-a dus a fost vecinul de la 17. Săracul ţigan a pătimit crunt pînă să dea în primire. Cînd nu era la peşte îşi bătea tot timpul nevasta unguroaică apoi îşi făcea de lucru la motocicleta din uscătorul de la parterul blocului. Spre sfîrşit doctorii l-au operat la gît şi mai respira printr-un tub.

Apoi s-a dus tatăl lui Petruţ. În trei luni l-a terminat cancerul osos.

Durerea şi coerenţa n-au făcut niciodată casă bună.

Pe doamna Enoiu am cunscut-o la magazin la doamna Lilica. Nimeni nu-i ştia numele mic dar toţi îi spuneau doamna Enoiu. Într-o seară Lilica îmi spusese că în cartier e un vecin abonat al ziarului nemulţumit. Nu mi-am bătut prea mult capul pentru că de ăştia aveam o mulţime. Unii mă luau la rost de ce nu publicăm reţete culinare alţii de ce nu dăm top 20 MTV. Într-o zi cînd am crezut că m-am integrat în viaţa socială a cartierului m-am întîlnit la magazin cu doamna Enoiu. Era trecută de 70 şi mergea şchopătînd sprijintă într-un baston. Vrînd nevrînd a trebuit să-i ascult nemulţumirile. Era cadru didactic auzise că maică-mea e o profesoară tare şi atuul care m-a convins a fost acela că fusese învăţătoarea şefului.
Măi Emilică da voi la ziar la rubrica sport de ce nu daţi şi programul din Formula 1?
Da pentru ce vă trebuie? Pentru soţul dumneavoastră? Lilica îmi spusese demult că soţul ei suferise trei atacuri cerebrale şi ieşea rar din casă. De fapt amîndoi ieşeau rar din casă. La plata facturilor şi la cumpărături. De cînd Lilica îşi luase aparat de ăla care permitea plata oricărei facturi nu mai mergeau în centru la poştă. Veneau direct la magazin. Soţul ei venea rar la cumpărături. Scotea din sacoşă un borcan de sticlă şi cerea întotdeauna 250 de grame de smîntînă. Atît. Uneori se întorcea repede cu faţa spre uşă să nu-i vadă Lilica mucii curgînd şi pe care îi ştergea greu din cauza paraliziei.

Nu dom'le. Îmi trebuie mie. Ţin cu Alonso. Înainte ţineam cu Schumacher dar s-a retras. Şi duminica nu ştiu pe ce post să urmăresc cursele şi nici la ce oră.

A nins toată noaptea dar la fereastra doamnei Enoiu se vedeau lumînările arzînd ca nişte bandaje îmbibate cu tinctură de iod.

De atunci ne vedeam cam o dată la trei zile în magazin. Stătea cîte o jumătate de oră să-şi mai clătească creierul după cum zicea. Ne povestea cum a căzut soţul ei la ghişeu la Eon Gaz şi l-au dus la spital. Eu îi povesteam ce-am scris în ziarul de mîine. Mirosea întotdeauna a bătrîn şi a toporaşi. Cînd ajungeam înaintea ei îmi spunea: iar mi-ai luat-o înainte. Cînd ajungeam după ea îmi spunea: iar mă urmăreşti.

Venisem la magazin să-mi achit datoriile de pe condicuţă care cam începuseră s-o ia razna ca pulsul unui hipertensiv. Doamne ce bine prind banii ăştia zice Lilica. Tocmai a murit soţul doamnei Enoiu. Brusc mi-a trecut prin cap oare a aflat şi Alonso? Sau dacă se va ţine o cursă omagială în semn de solidaritate.

Cînd a intrat în magazin doamna învăţătoare era sprijinită de doi foşti elevi. N-am ştiut niciodată cum să reacţionez. Iar mi-ai luat-o înainte îmi spune. Vocea ei mi se părea zgomotul unui tren care se îndepărtează.
Lilica tu le ştii pe toate. Cum se procedează? Ce trebuie să cumpăr? Pentru pomeni: 20 de sandvişuri cu cîte o felie de brînză o felie de salam şi una de kaiser. O sută de monede de cinci bani pentru pus la prosoape şi 35 de colăcei.

Şi vămile trebuie plătite. Şi să fiţi în biserică să citească preotul stîlpii. Cînd mori se întîmplă mai multe lucruri decît ţi s-au întmplat vreodată în viaţă. Oamenii apar de nicăieri şi dacă ai putea să-i vezi te-ai cruci. Toată viaţa ai numărat oamenii pe degete şi acum o mare de oameni vine să-şi ia rămas bun de la o mînă de om.

A nins toată noaptea şi eu mă gîndeam la bandajele îmbibate cu tinctură de iod cu care era oblojit soţul doamnei Enoiu. Şi toată viaţa i-o rezumi la o bucată de pîine.

L-au internat cu o seară înainte dar cînd am văzut că fiu-miu nu dă nici un semn de viaţă am ştiut. Măcar să nu fi făcut atît mîncare. Şi am făcut atît mîncare pentru cînd vine acasă. Şi-acu' trebuie s-o arunc.

marți, noiembrie 03, 2009

luni, noiembrie 02, 2009

overdraft

M-am trezit dimineaţă cu capsa pusă. Cafea lipsă, messenger lipsă. Bineînţeles încă un mesaj de la scumpica de OTP că am descoperire de card. Colac peste pupăză tot ce ţine de mass-media forează din greu la noua gripă. Cronologii, carantină, măşti, morţi, dezinfectante. Asta a pus capac. Azi noapte am visat că m-a trimis şeful în Ucraina să fac un reportaj despre viaţa cu masca la gură. Sau aşa ceva. Şi bineînţeles că m-am pricopsit şi eu cu gripă porcină. Nu grohăiam, dar îmi lăcrimau ochii şi mă dureau toţi muşchii. Stăteam într-un hotel cu zeci de ziarişti toţi şi ei cu gripă nouă. Ni s-au dat zece fiole de vaccin antigripal tratament pentru zece zile. Îl sun pe şef să-i spun că nu avem voie să părăsim Ucraina zece zile. Şeful începe să ţipe că la ora 16 am conferinţă de presă la PSD, iar a doua zi era anunţat Crin Antonescu în vizită în judeţ. Taman atunci o o voce suavă mă anunţă: ne pare rău dar numărul dumneavostră total de minute a expirat. Eu mă uitam ca un debil la telefon şi mă întrebam: dacă sînt în Ucraina de ce naiba m-au anunţat în română? În fine mă duc în cameră unde eram cazat cu alţi 13 ziarişti şi-mi fac injecţia cu antigripal în şold. Senzaţia a fost atît de reală încît m-am trezit instantaneu. Mă uit la mobil: 02.16. Pînă dimineaţă n-am mai închis un ochi. Deci. Astăzi dacă mai aud un cuvînt de porcină sau politichii o iau razna şi încep să grohăi. Vorba cuiva: o mie de oameni se îmbolnăvesc de gripă porcină şi toţi vor să poarte mască la gură. Un milion de oameni se îmbolnăvesc de SIDA şi nimeni nu vrea să poarte prezervativ.

Ps. În tot delirul ăsta mi-am adus aminte de ceva care te mai salvează.
Îl văd tot timpul prin crîşme. Îmbrăcat cu un pulover pe gît o geacă de tercot cum se purta pe vremea comuniştilor şi o şapcă de tractorist. Te întreabă dacă iei unul sau mai multe. Dintr-o sacoşă matlasată scoate o mînă de lozuri. Unele pe care le răzuieşti, altele pe care le desfaci ca pe un plic. Cam ca alea pe care le cumpăram cînd eram mici. Unii cumpără din milă. Cînd devine prea insistent ştie să se retragă. Freacă banii de bărbie să-i aducă noroc apoi pleacă. Îl văd făcînd asta de vreo zece ani. Aceeaşi îmbrăcăminte. Aceeaşi sacoşă.
Cînd am să mă fac ziarist renumit poate voi scrie despre ultimul vînzător ambulant de lozuri din oraş. Pentru că asta am ajuns şi noi. Stăm toţi într-o sacoşă, cîştigători sau nu şi aşteptăm să ne ia cineva.

Ps2. Am aflat că dacă vreau să scriu despre ultimul vînzător de lozuri îmi trebuie aprobare de la Loteria Română. Să scriu despre mine e mai simplu. Nu-mi trebuie nici o aprobare. Aşa că deocamdată mă rezum la atît. Ca să scrie alţii despre mine trebiue doar să se gîndească la mine.

Ps3. Oare scumpica de OTP m-ar lăsa în pace dacă ar şti că sînt acreditat de biroul electoral pentru toate secţiile de votare? Măcar biroul electoral nu mă bombardează cu sms-uri ca americanii pakistanul. Dacă îmi trimit zece sms-uri ele fac mai mult decît descoperirea mea de card. Măcar acreditarea e gratis. Sîc!

vineri, octombrie 30, 2009

codeină&guinness

ca un bisturiu frigul îmi crestează pomeţii
tremur necontrolat

cireşul din faţa balconului se apleacă sub rafale scurte
e ora lui de închinăciune

tremurul se înteţeşte ca un foc pe care arunci în neştire crengi de molid

tălpile s-au lipit de podeaua altfel cum
rece
îmi închipui că sînt un tranzistor fixat de un radio imaginar
printr-un ombilic de sacîz

--------------------------


dacă soarele iese atunci nu va mai avea de ales
gentlemen it.s time to place your bets
care sînt şansele noastre să nu avem de ales

totul începe cu degetele
mai întîi le treci peste ochi

te întorci în timp

dai la o parte păienjenişul din podul bunicii

laşi apa să curgă pînă nu le mai simţi
se fac vinete apoi roz

te întorci iar în timp

eşti copil priveşti cerul printr-un caleidoscop

palma tatălui

cioburi

------------------------------

canapeaua mormanul de haine pe scaun
mormanul de haine din care stoluri de oameni şi-au luat zborul
anticipînd momentul acesta

momentul acesta în care stai în mijlocul camerei
ca un superb monument inutil

al dispreţului

şi faci eforturi să-ţi aminteşti

telefonul umbrela legitimaţia de serviciu
pixul pe care urcă şi coboară grăsanul de eric cartaman
un vis cu bancomate defecte
jumătate de repriză de meci
maică-mea intră în dormitor îmi spune că trebuie să-mi plătesc existenţa
şi întreţinerea
îmi ia cheile de la apartament aş fi vrut să-mi lase brelocul cu broasca ţestoasă

voinţa mea e un pod suspendat în ontario

şi fac eforturi





maică-mea intră în dormitor îmi spune că trebuie să-mi plătesc existenţa
îmi ia cheile de la apartament
jumătate de repriză de meci
un vis cu bancomate defecte
pixul pe care urcă şi coboară grăsanul de eric cartman
telefonul umbrela legitimaţia de serviciu


i hope my turtle can fly


-----------------------------------------------

dacă soarele iese nu va avea de ales
voi fi martorul unei execuţii sumare

paltonul maro cu gulerul ridicat
par elefantul dumbo care înveseleşte oraşul

fără mine paltonul maro ar fi doar un alt cuib
din care stoluri de oameni şi-au luat zborul


copiii se îndreaptă spre grădiniţă văd aburul respiraţiei
ei sînt o turmă de miei încolonaţi pentru crotaliere

lovesc o castană cu vîrful bocancului
o privesc cum se îndepărtează rostogolindu-se
exact
cu luciditate

au dispărut castanele


-----------------------------------------------


instructorul auto îmi face semn că pot traversa

dacă traversez nu voi avea de ales

închid ochii


(cu întîrziere reuşesc să îţi trimit cîteva poze cu Minunea noastră mică!
Hugo s-a născut pe 24 la ora 13 şi a adus aşa fericire în noi! a avut 2880g şi 49 cm la naştere. emiliana.)

deschid ochii şi totul e naştere subacvatică

------------------------------------------------------


respir şi asta e tot ce contează

mă gîndesc la femei ca la un comunicat de presă al ministerului sănătăţii

respir şi nu mai contează

aş putea să cad asupra oraşului ca întunericul din această amiază
să-i transform pe toţi în iepuri
să-i pun să joace boston whist

şi tot mi-ar lipsi ceva


senzaţia de farfurie ciobită
în care te tai
laşi sîngele să curgă liber ca o turmă de bizoni

ultimii bizoni în libertate

-------------------------------------------------------------

ca un server de internet care pică din oră în oră tusea revine

n-ai vrut niciodată cu adevărat să te laşi de fumat

la o adică fumul acesta e o portiţă de scăpare cînd n-ai de ales
te poţi căţăra pe el te ascunzi în cer

pînă ce oamenilor le-a trecut întunericul

între timp

îţi poţi imagina că se ciocnesc gîndurile
ca nişte plăci tectonice
din ciocnirea lor se produce o schismă
un continent pe care vei fi
veriga lipsă a evoluţiei

-------------------------------------------------------------------

luminile se aprind la hera pizza restorante
te gîndeşti la fratele tău şi la o iarnă prin londra
cu femei bete pe străzi fogarty guinness metropolitan railway
dar fratele tău e atît de departe
încît te întrebi dacă nu cumva l-a inventat imaginaţia ta
ca să poţi umple astfel
spaţiul numit existenţă

----------------------------------------------------------------------



totul începe cu degetele
desfaci nasturii de la palton îl arunci în şifonier
ca şi cum ai arunca o mînă necîştigătoare la boston whist

gentlemen it.s time to place your bets
care sînt şansele noastre să nu avem de ales

joi, octombrie 29, 2009

weed_shop

dimineaţa cînd ies din casă mă simt de parcă aş dezamăgi
toate vietăţile care mi-au ţinut companie
pinguinul ţestoasele pardaillan bidonul cu apă
senzaţia că trec de partea inamicului
ori că mă culc cu altă femeie

închid uşa o parte din mine rămîne în urmă
dar totul trebuie să meargă înainte
există viaţă şi după o amputaţie

un cîine maro se ţine după mine
mă însoţeşte pînă la intersecţie
maşinile opresc rar să pot traversa
parcă aş fi invizibil
cine mai ştie
poate sînt invizibil
altfel nu găsesc explicaţie de ce unii mi-o iau înainte şi traversează

de la o vreme nu mai simt foamea
în stomac s-a gemuit o senzaţie de vizuină
de scorbură părăsită de pume
pe scoarţa mea doar urme de gheare
semn totuşi că nişte femei
m-au locuit într-o vreme


întotdeauna victore întotdeauna să te gîndeşti
că poate a ieşi din camera ta e un act de trădare
să te întrebi dacă merită să dai pielea ta
vietăţile tale
să primeşti în schimb pe valentin care vine cu un ochi vînăt
şi se laudă că iar l-a bătut nevsta rodica
ori peremistul vasile care se laudă că e urmaşul răzeşilor
şi că bozgorii sînt vinovaţi de relele care s-au abătut
asupra ţărişoarei lui dragi

pînă şi inima a început să dea rateuri
ca autobuzul cu manivelă pe care şoferul încerca să-l pornească
în iarna unei copilării în care tata îmi juca premul I
la barbut

dimineaţa cînd ies din casă mă simt ca şi cum aş ascunde o crimă
ori ca un preot care tocmai a uns muribundul
cu sfîntul maslu

miercuri, octombrie 28, 2009

criminolog de serviciu(vico)

o dimineaţă cu parodontax
după potopul de-aseară oraşul miroase a alune prăjite
pe asfalt frunze stîlcite
ca nişte blănuri roase de molii
pe scena unui teatru pustiu

doamna lilica îmi numără datoriile de pe caiet
e ca şi cum mi-ar întoarce pe dos coastelor
doar-doar o mai găsi vreun bănuţ
e ca şi cum un criminolog
mi-ar număra zilele de detenţie

băi vico de la o vreme m-am tîmpit de tot
nu mai suport să visez registre de internare
nu mai reţin nici un nume dar dimineaţa
întotdeauna ştiu diagnosticul

pînă şi cerul mi se pare un panou publicitar uriaş
unul în formă de cub
aşezat la intrarea în oraş
şi de pe fiecare latură îmi rînjeşte
cîte un candidat la preşedenţie

ioana îmi spune că a uitat numărul lighioanei
fericiţi cei ce uită căci a lor este împărăţia materialelor de construcţii
eu mi-am pierdut dreptul ăsta cînd am fugit prima oară de-acasă
poate s-ar fi rezolvat simplu dacă m-aş fi întors
mamă am păcătuit în faţa ta şi cerului
poate n-ar fi tăiat viţelul cel gras nu mi-ar fi dat inelul cel scump
mi-ar fi dat un paracetamol sinus şi o pilotă

am cîştigat în schimb dreptul de a fi patetic
sînt ca un rinichi uriaş în blocaj
lichidele nu se filtrează nu uit nimic
îmi aduc aminte de numărul vreunei foste
o sun şi bîgui ceva cu limba împleticită
sînt dependent recunosc îmi repet tot timpul ca prostul
că singurul meu defect profesional
e respiraţia

altfel
obişnuiesc să vorbesc aiurea ca într-o febră continuă
nu-mi plac slimurile de nici o culoare
şeful ne va trimite zece zile în concediu fără plată prin rotaţie
rotaţia acelor de ceasornic roţia pămîntului planetelor tot un drac
laura îmi spune de ce nu vin la ea cunoaşte oameni cu funcţii m-ar putea ajuta
m-am convins acolo nu e nimic pentru mine
unicul meu moment de glorie se reduce la o seară de sîmbătă
cînd după duş încerc să-mi ghicesc viitorul
în apa fierbine scursă pe gresie

vineri, octombrie 23, 2009

de vorbă cu victor

e curios cum se strîng bărbaţii la nea petrică
atunci cînd moare vreunul
cum a murit tatăl lui petruţ
l-au operat pe creier şi au descoperit că avea cancer osos
în trei luni s-a dus
iar bărbaţii s-au strîns să-şi aducă aminte de el
vărsau puţin din paharul cu vin de cotnari îndoit cu sprite
aşa o fi victore
aşa o fi cum spun ei în seara asta jucăm table
şi mîine unul din noi va fi purtat pe umeri

au făcut zid în jurul lui
un zid de bărbaţi şi de piei tăbăcite prin laminoare
la nea petrică televizorul s-a stins
vorbeau toţi despre el ca o resuscitare nereuşită

mă întreb oare cum o fi iarna prin sulina
îmi imaginez crivăţul măturînd străzile
ca vîntul gonind scaieţii pe o stradă dintr-un orăşel texan
în lipsa unor războaie mai importante mă duelez cu neoanele
în capul meu voci ca nişte bătrîni ce se adună la sfadă
după ce ies duminica de la biserică


aici se fac pregătiri de iarnă
nenorociţii lipesc afişe pe stîlpi
ne pregătim de iarnă ne creştem în linişte solzii
facem un zid de bărbaţi cu plămîni tăbăciţi
de atîtea trasoare pe care le-am folosit
să ne lumineze drumul spre casă

ce mai poţi face cînd degetele
nu mai sînt bune decît să ţi le bagi pe gît
în căutarea cuvintelor
şi tot ce primeşti e doar un spasm
în jurul tău totul se-nvîrte ca o turelă de tanc
se trage la întîmplare muşti din moloz
aşa îţi îneci urletul ca un copil ce îneacă
trei pui de cîine corcit
în siret

cum or fi nopţile prin sulina
sărate sau poate ca un pod rupt de pontoane ce te desparte
de mal
e curios cum se strâng bărbaţii unii într-alţii
ca o piele proaspăt jupuită pusă la soare
aşa o fi victore aşa o fi cum spun ei
în seara asta vom bea ne vom crede zaruri
în seara asta ne va arunca cineva pe o tablă
şi unul din noi se va pierde
pe sub lambriul de la tejghea

miercuri, octombrie 21, 2009

fratelui grimm

mi-e mai simplu să cred că soarele şi-a luat puşca în spate
şi a plecat să vîneze mistreţi
i-am arătat un loc bun de pe vremea cînd eram copil
pentru asta a trebuit să mă întorc pe urmele mele
să-l caut pe fratele grimm
am doar o vedere din londra
cu fratele grimm pictînd o cupolă
caut în căpiţa de fîn sticla de rom din care mai sorbea tata
soarele stă în genunchi după o tufă
pînă acum nimic în cătare

copiii aşteaptă să se deschidă arborele de lalea
bărbaţii aşteaptă să se deschidă femeile
ei nu ştiu dacă femeia e grăuntele de nisip din care se naşte o perlă
sau manta în care adoarme

se tulbură liniştea ca ochiul de apă lovit de-o afidă
soarele a confundat luna cu un fazan a apăsat pe trăgaci
de două nopţi nu am somn soarele îşi ispăşeşte noaptea
în timp ce luna se oblojeşte
cu iarbă de grîu

duminică, octombrie 18, 2009

miercuri, octombrie 14, 2009

2 club (patru)

prea multe de spus despre acum nu. zilele mele se împart în zile care se tîrăsc pe asfalt ca nişte rîme uriaşe şi zile în care n-am timp să simt absolut nimic şi nici să văd ce se mai întîmplă prin mine. în zilele care se tîrăsc pun noaptea capul în pernă şi-mi aud inima mărşăluind ca un pluton de răcani.
restul zilelor sînt ca nişte bule carbogazoase. îmi ies pe nas conferinţele de presă declaraţiile politice mirosul de la secţia medicală combinat cu mîncarea de la cazan operaţii de schimbare de sex listele de anl-uri pe care n-am figurat niciodată din laşitate.

*

în 2 club o regulă se respecta cu sfinţenie. fără borît pe pereţi şi fără şosete puse la uscat iarna pe calorifer. asta căuta de fiecare dată pedagogoul. caloriferele frigeau atît de tare că dimineaţa şosetele flauşate erau carbonizate. vara cînd se descălţau şase inşi te sufocai. uneori glumeam. le ziceam şoarecilor să facem concurs. aruncam cu şosetele în tavan şi cel care reuşea s-o lipească mergea primul la duş.
cu duşurile comune era o problemă. şase duşuri într-o încăpere fără să fie separate între ele. cam ca într-o cameră de gazare. primii intrau ăia mai bătrîni apoi ceilalţi ortocşi iar la urmă noi catolicii. şoarecii de la mine din cameră n-aveau probleme dar ăia din primul an făceau baie cu chiloţii pe ei.

prima dată cînd era să fiu dat afară din cămin a fost tot din cauza duşului. aveam apă caldă marţea şi joia. uneori mai mergeam cu sorin pe palier la fete. la agăţat. stăteam cu ele la fumat la duşuri pentru că n-aveau voie să fumeze. nici noi n-aveam dar am învăţat să fumăm de la seminarişti aşa că dacă vreun preot ne întreba de sănătate dădeam vina pe seminarişti. în sala duşurilor de la fete era o masă acoperită pînă jos cu o muşama. într-o zi cînd se dădea apă caldă m-am ascuns cu sorin sub masă. au venit fetele la duş. de ruşine catolicele făceau duş în sutien şi chiloţi. la un moment dat una a scăpat săpunul sub masă şi a dat cu ochii de noi. am izbucnit în rîs ea a început să urle.
seara pedagogul ne-a dus ca pe nişte puşcăriaşi în biroul preotului director. ne-a dat cîte un avertisment. cică la trei avertismente ne transfera la alt liceu. eu am avut zece într-o singură săptămînă şi n-a făcut nici o brînză.
eu eram carnea de tun pentru profesori. unde era vreo olimpiadă acolo mă înscriau toţi.

*

de fapt mi se rupea mie de olimpiade. mă înscriam mai mult automat. cei care mergeau la olimpiade erau liberi două săptămîni să înveţe. în săptămînile alea dormeam cel mai bine.
eram abonat permanent la română istorie apoi logică psihologie. am ajuns pînă şi la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice la geografie. într-a doişpea cînd m-am prins de formula chimică a glucozei alcoolului benzenului mi-a trecut prin cap să mă duc şi la olimpiada de chimie. ce dracu îmi ziceam e mişto lanţul atomilor de carbon.

*

în noul cămin de la i.r.a.v unde ne mutaserăm ţigările erau cea mai mare durere. că tot învăţasem să fumez m-am hotărît s-o fac cît mai bine. de la cleopatra dunhill sau chesterfield de ăla original trecusem la altele mai ieftine. deh de la noblesse oblige am trecut la le poche oblige. cînd cumpăram cîte un pachet de ţigări nu ştiu cum dracu se făcea că miroseau toţi din cămin. veneau la mine cu cerşitul şi eu băiat de treabă nu puteam să refuz. de la intrarea în cămin şi pînă la etajul doi mai rămîneam cu jumate din el. aşa că m-am enervat şi am trecut pe carpaţi. un an de zile am fumat numai carpaţi şi am scăpat de clienţi. doar sîmbăta cînd toţi rămîneam fără un chior în buzunar mai venea cîte un rătăcit spăşit şi cerea un carpaţi. de regulă îl făceam poştă la duşuri ca să mă ţină un pachet pînă se întorceau şoarecii de-acasă.

*

cu cartela de la cantină era altă problemă. ceream bani de la maică-mea pentru toată luna inclusiv sîmbăta şi duminica. numai că noi plăteam juma de lună iar cealaltă făceam foamea. în schimb marţea făceam o funie din cearşafuri şi coboram pe geam de la etajul doi. apoi ne buluceam în discotecă la universitate. atunci fetele din alecsandri sau de la pedagogic aveau intrarea gratis.

dimineaţa îţi venea să borăşti cînd vedeai zoaia din cana de tablă care se chema ceai. mîncam cu icnete două felii sleite de salam iar în timpul orelor dacă rîgîia cineva profesorii ştiau clar ce am avut dimineaţa la masă. zilele cele mai nasoale erau cînd trebuia să faci de serviciu la cantină. dimineaţa spălat şase sute de tăvi şase sute de căni şase sute de cuţite. la prînz şase sute de tăvi şase sute de farfurii adînci şase sute de farfurii plate şase sute de cuţite şase sute de furculiţe şase sute de linguriţe. seara la fel şi toate astea pentru o jumate de pîine în plus. seminariştii mîncau cu noi dar nu făceau niciodată de serviciu la cantină.

de lăsata secului ni se dădea cîte un pui fript cu piure şi suc. zilele în care ni se dădea musaca erau aşteptate mai ceva ca vacanţa. ca să facem rost de mai multe porţii mă aşezam la masa fetelor cu sorin şi nirvana apoi făceam tot felul de lucruri scîrboase. scuipam în tavan şi încercam să prindem flegma cu farfuria de ciorbă. fetele renunţau imediat la porţia de musaca.

mai era şi coşmarul macaroanelor cu brînză. ne erau servite vinerea cînd n-aveam voie carne. făceam concursuri cu băieţii să vedem cine găseşte cele mai multe gărgăriţe în macaroane apoi ne duceam cu porţiile la bucătărese şi le spuneam că nu putem mînca pentru că vinerea nu avem voie carne.

*

pentru mine acest acum nu are sens. adică ce pot să spun despre acum ca să nu devină a fost. sîmbătă a fost internat un boschetar în şoc hipotermic. l-au tratat l-au trimis acasă l-au internat din nou luni la ati unde a dat ortul popii. aseară patul lui a fost ocupat de un alt boschetar tot în şoc hipotermic. am impresia că prezentul e un desen stîngaci cu un copac şi un om trasaţi doar din linii. nu-mi place să fiu. sînt mulţumit că am fost.

2 club(trei)

am renunţat să mai măsor viaţa în ani. o măsor acum în conferinţe de presă şi numărul de spălări pe care îl îndură nemuritorul meu pulover alb. şi după numărul vizitelor mele la frizer. adică o dată pe an.
umbra mi-a devenit animal de companie. seara o scot la plimbare prin cartier. e foarte docilă. uneori mă joc cu ea. eu arunc un băţ şi ea îl aduce înapoi. nu mi-e frică de nimic. mint. mi-e teamă să n-o otrăvească hingerii.

*

cînd ne-am mutat din 2 club n-a plîns nimeni. înainte de faza cu căcatul în cameră mai făcuserăm noi o belea. aveam încă un pedagog dar era femeie. şi pentru că eram catolici iar camera noastră se afla exact la începutul holului în fiecare dimineaţă la şase venea peste noi şi ne trăgea păturile cu care ne înveleam. mai nasol era de mine că stăteam în al doilea pat de lîngă uşă. nu aveam voie să încuiem camera pe timpul nopţii iar cînd ne întorceam duminica de acasă la intrarea în cămin ne aşteptau ucrainienii. ne luau jumate din mîncarea pe care o aveam în bagaje. într-o dimineaţă femeia a intrat în cameră val-vîrtej să dea deşteptarea. a început să smulgă păturile de pe noi şi a încremenit. toţi nouă eram în curu gol şi cu penisurile în erecţie. de atunci n-a mai intrat în cameră dar ne-a făcut referat la preotul director.

*

în noul cămin noul pedagog avea o doagă lipsă. în rest era de treabă. cu doaga lipsă s-a întors din armată. era obsedat de curăţenie. dădea deşteptarea în fiecare dimineaţă la şase. dacă dormeai îţi turna o sticlă de doi litri de apă în pat. dacă nu făceai curat lua uşa de la intrare în cameră. de două ori într-un an am dormit şase inşi fără uşă la intrare. atunci am scăpat de eticheta catolici. în schimb ăia mai vechi ne spuneau şoareci că eram nou veniţi. n-am avut niciodată probleme cu ei pentru că mă considerau cel mai de treabă. cînd veneam duminica de acasă le dădeam vin şi piftele şi ţigări. cînd prindeau vreun şoarec îl duceau la budă. îl puneau în faţa butoiului cu apă îi dădeau un şnur de la pantof puneau o bucată de slănină în apă şi-i ziceau: acu dă la peşte. săracul şoarec nu ştia ce să facă dar arunca şnurul în butoi. altul mai mare venea apoi şi întreba: sînt de la paza de coastă aveţi permis? şoarecul rămînea blocat. amendă: un pachet de ţigări. să te plîngi preotului director sau pedagogului nici vorbă. dacă făceai asta te mutai din cămin. o singură dată am păţit-o dar de atunci ăia mai mari din cămin mi-au devenit prieteni buni. m-au pus şi pe mine cu şiretul în faţa butoiului. unul a venit m-a întrebat: ai permis? sînt de la paza de coastă. i-am răspuns rapid: ai legitimaţie? s-a blocat iar ceilalţi din grupul lui au rîs vreo juma de oră de ce-a reuşit să facă un şoarec.

*

dumitru era din negreşti. ţara oaşului. era mic de tot de statură dar se avea bine cu toţi. noi îi ziceam dumi şi mergea rar acasă. în schimb cînd primea pachet se îmbăta tot căminul. atunci am aflat că dacă te îmbeţi din pălincă te juri pe toate icoanele catolice ortodoxe protestante şi baptiste că nu eşti beat. apoi încerci să te duci la budă şi cazi în cur pe podea. nirvana avea o boală pe cuţite. îşi spunea colecţionarul. taică-său era gardian la penitenciar şi îi şutise o baionetă. una de aia adevărată de ne minunam toţi. cînd ne îmbătam cu pălinca lui dumi făceam concurs de aruncat baioneta. cine înfigea baioneta în uşă cît mai adînc ăla cîştiga.

*

am renunţat să mai măsor viaţa în ani. o măsor acum în oameni. cu cît îmi lipsesc mai mulţi cu atît trăiesc mai puţin.