miercuri, septembrie 05, 2012

Stop cadru


Stau la trecerea de pietoni și aștept să se facă verde. Pe partea opusă o bătrînică face același lucru. Are poșeta deschisă. În spatele ei două țigănci. Una are un șal lung sub care își ascunde mîna. Se face verde. Pe mijlocul trecerii de pietoni țiganca își strecoară mîna în poșeta bătrînei. Urlu instinctiv: Ia mîna. Țigăncile se sperie și o iau la fugă. Nu înainte să mă blagoslovească cu vrei doi dumnezei și trei sfinți. Bătrînica se uită confuză în jur. Nu înțelege ce se întîmplă. Într-un final realizează ce se întîmplă. Vede poșeta deschisă. Mă strigă: domnu, domnu, mulțumesc. Eu sînt deja departe. Mulți ar spune că am riscat. Pentru că în spatele țigăncilor se ascunde de cele mai multe ori un bărbat care le supraveghează și puteam s-o iau pe cocoașă.
Al doilea cadru. Merg pe stradă. La vreo 20 de metri în fața mea un bătbat urlă brusc duce mîna la inimă apoi cade în genunchi. Lumea întoarce capul se uită curioasă apoi își vede de drum. Mă grăbesc să ajung la el. Îl stropesc cu apă îl întreb dacă îi este rău dacă vrea să sun la 112. Își revine spune că n-are nimic. Miroase a alcool. Are forța să-mi spună împleticit: mulțumesc.
Să fiu bine înțeles. Nu vreau să fac din asta un titlu de glorie. Cred că nepăsarea noastră ucide probabil de două ori mai mult decît fumatul. O țigară îți afectează dantura plămîni îți scurtează durata de viață. Te poți lăsa și atunci șansele de a tră mai mult cresc. De nepăsare însă n-ai să scapi niciodată. Dacă ai fost nepăsător o dată atunci așa vei fi tot timpul. Pentru că asta ți-e firea.
M-am obișnuit ca de fiecare dată cînd văd un om căzut pe stradă să-l întreb dacă e beat sau i s-a făcut rău. Lumea se uită la mine ca la un nebun.
Dacă cineva îmi cere țigări pe stradă îi dau și ultima țigară. Cînd dai cuiva bani poate nu are nevoie de ei. Dar cînd dai cuiva o țigară știi cu adevărat că acela vrea o țigară și nu bani cu care să-și cumpere. Nu știi niciodată unde sau ce-ți face viața. Gesturile mici contează cînd lipsesc gesturile mari. M-am obișnuit să fac toate aceste gesturi mici pentru că nu știu niciodată cînd voi avea nevoie de cineva care să ma întrebe dacă sînt bine. Și-atunci sper să pot avea și eu forța să spun mulțumesc