marți, iunie 17, 2014

fericirile de pe victor hugo



am început să-mi trăiesc fiecare zi mulțumit
ca un bețiv care se șterge la gură cu dosul palmei
după fiecare pahar de v33 apoi se gândește de unde mai face rost de unul
în fond asta vrem toți seara când punem capul în pernă
bombănim pe jumătate adormiți mulțumesc doamne pentru ziua aceasta
apoi ne gândim cum să mai facem rost de una

e chiar plăcut să-ți începi dimineața zâmbind
singurul lucru de care nu mă pot dezvăța e dorința ciudată
de a face tuturor bine chiar dacă alții nu vor
am descoperit un mod nou de a căuta locuri de muncă
pe care îl spun celor ce vor să asculte
când femeia de serviciu îmi bate în ușă și-mi cere o găleată cu apă
sunt pregătit de conversații politicoase unde a mai bătut grindina
când se întoarce din concediu poștașul(apropo îmi spune
vezi că s-a supărat pentru că în șase luni de când îți aduce șomajul
nu i-ai lăsat nici măcar cinci lei de aia ți-l aduce așa de târziu)
despre cine a câștigat masterchef și când va fi următoarea campanie electorală
pentru că are nevoie de candidați să aprindă focul în sobă
mă întorc între coastele mele ca o hienă pregătită să regurgiteze hrana
mă întreb amuzat
o tu cel care pretinzi că scrii cu atâta sinceritate despre ceea ce se întâmplă în tine
oare ai lăsa un bilet de adio dacă te-ai sinucide
și dacă da
oare ce-ai scrie

sau dacă tot se întreba banksy ce-ar fi dacă leacul
pentru cancer s-ar ascunde în creierul unuia care nu-și permite o educație
așa mă întreb și eu ce-ar fi dacă în pieptul meu s-ar ascunde iubirea perfectă
dar oamenii costă prea mult să-mi pot permite

am învățat să trăiesc ca la carte
în fiecare zi îmi verific urina dacă e albă sunt perfect hidratat
prietenul meu doctor spunea fericiți cei ce urinează cu sânge și nu-i doare
pentru că nu ai cancer doar probleme renale
pe strada mea dumnezeul catolic și cel ortodox se bat cap în cap
clopotul catolic bate de trei ori pe zi
cel ortodox din oră în oră
de parcă ar conta cum te duci
nici măcar cea care spune că te-a iubit ca pe sine însăși
nu stă să numere de câte ori au bătut bulgării de pământ
în coșul pieptului ca să pari cât mai
firesc

luni, iunie 16, 2014

moonshine



(câteodată îmi spun că dacă aș fi fost cristos
până și lemnul crucii ar fi căzut în genunchi și s-ar fi rugat
doamne fă să treacă de la mine
trupul acesta)

o zi încâlcită și cenușie ca părul pubian al unei femei
pregătită de histerectomie. am noroc de două chiștoace de kent clasic
găsite pe casa scării.
îmi spun că se putea și mai rău. ca de exemplu să particip
la cateheze și să-i învăț pe tineri să nu-și plângă  rănile
ci să le sărbătorească pentru că numai cine nu luptă nu are
dureri de împărtășit. și dacă nu te doare nimic atunci nu ești decât
angajatul cel nou rătăcit printre blocuri
cu o comandă de pizza deja sleită.

mă cuprinde o stare involuntară de oboseală. ca atunci când
te trezești dimineața cu mădularul sculat și te întrebi dacă femeia din vis
a dat mîncare câinelui de sub casa scării.
am nevoie să cred. că minunile se ascund în lucruri mărunte și că nu totul are un scop.
am să-ți povestesc despre un an al mistrețului și castanului aveam lângă mine
o femeie cu sânii tari ca votca nebotezată îmi vorbea într-una despre cât de importantă
este ora nașterii în geometria zodiacală.
într-o noapte ca joia verde am luat un tren nu mai știu spre cine e mult de atunci.
în vagon mi s-a făcut milă de un orb fals și-am luat un briceag.
aș fi vrut să fie elvețian dar era o tinichea amărâtă cu tirbușon un mic fierăstrău
și un foarfece.
l-am folosit o singură dată să desfac o sticlă de vin după o noapte cumplită de dragoste
în care îmi venea să ies pe balcon și să urlu la oameni
fraților ce tot vă grăbiți să pătrundeți pământul
în ritmul acesta săracul o să ia
candidoză.

am uitat de briceag. mult mai târziu și când aveam cea mai mare nevoie
l-am vândut cu un preț de cinci ori mai mare unui
pescar. și nu-l chema petru.

după cum îți spuneam am nevoie. să cred că oamenii nu sunt gloanțe
rătăcitoare iubirea nu e un topor de silex făcut doar să nu te întorci acasă
cu mâna goală. să cred că sunt capabil să inventez un lucru nemaivăzut și fiabil
să-i dau numele meu și-al aproapelui. ca mikhail kalashnikov și ekaterina.

(câteodată îmi spun că dacă aș fi fost cristos
tatăl meu ar fi regretat că m-a dat lumii după fiecare beție.
altă explicație nu găsesc)

marți, iunie 03, 2014

uneori



uneori îți dai seama că ai crescut -un mod distorsionat de a spune că te-ai maturizat-
atunci când ai vrea să înjuri de fiecare dată când ți se întâmplă ceva rău dar te oprești pentru că ai văzut lucruri mai rele care se întâmplă altora
atunci când crezi mai mult în Dumnezeu decât crezi în tine
atunci când îți spui mucalit că tăcerea care te înconjoară participă la Românii au talent și îi face Andrei pielea de găină
atunci când cea pe care o dorești se transformă brusc în femeie peste noapte îi cresc sânii de parcă ar fi Pinochio mințind, apoi se urcă într-un Ford Ka, mașină despre care ar spune mulți că e potrivită domnișoarelor, dar despre care tu nu poți să spui decât că e cea mai crăcănată mașină din lume
atunci când ți-e frică de ceea ce ai putea să fii pentru că toți te vor privi cu admirație dar nu vei avea pe nimeni căruia să-i fii
atunci când ești ascultat pentru că nici tu nu mai știi ce să spui de teamă să nu mai fii aruncat în tăcere
atunci când ai grijă de copiii altora numai să nu ai grijă de tine
atunci când visezi cu ochii deschiși până și-n somn
atunci când crezi că vei schimba lumea după chipul și asemănarea ta și de fapt vezi că tot ce s-a schimbat e doar anotimpul
atunci când juri că te lași de fumat și pentru că nu reușești îți spui că sunt lucruri mai importante de făcut pe lumea asta
atunci când nu știi ce să crezi despre oameni pentru că nu știi ce cred oamenii despre tine
atunci când aștepți în fiecare zi să se dezlănțuie iadul, se face seară și, înainte s-adormi, îți spui că n-a fost chiar așa rău