există zile în care îmi vine să mă ascund
în orbitele bunicului mort
să bat aiurea în nicovală
să forjez fierul pînă o să împrejmuiesc tot cerul cu un gard
decorat cu lei
sunt zile în care îmi lustruiesc singurătatea cu atîta
patimă
de parcă aş fi un văcsuitor trist
că nu are urmaşi să-i ducă mai departe meşteşugul
nu mai pierd vremea cu întrebări dacă există viaţă în moarte
sau dacă dincolo arhanghelii joacă barbut
ori îmi trag la sorţi cămaşa stil army
sunt doar curios
dacă din întîmplare aş căpăta puteri supraomeneşti
şi mi-aş deschide pieptul
oare din el ar ieşi o lumină orbitoare spre care să se
îndrepte toţi
ca nişte păianjeni de apă către o bulă de oxigen
sau pur şi simplu un condamnat în formă de inimă s-ar ridica
din genunchi
şi-ar porni
spovedit
spre pluton
de la o vreme îmi vine să-mi întorc pielea pe dos
şi să spun tuturor nu sunt eu acela pe care voi obişnuiţi
să-l strigaţi emilică
nu sunt eu acela care înmulţeşte pîinea peştii castanele
coapte în jarul mut
nu sunt eu acela care scrie materiale de presă despre cum
lazăr şi-a luat moartea în spate
ca pe un camarad rănit în luptă şi l-a cărat pînă la cel mai
apropiat
punct sanitar
hai doamne să facem un schimb
fă-mă un simplu comunicat de presă pe care să-l trimiţi în
redacţia unei zile
iar eu voi plînge oamenii în locul tău