vineri, octombrie 21, 2011

Dansul, masa si darul


După atîția ani de presă încă mă mai amuz. Mă amuză copios conferințele de presă pe care le susțin oamenii politici. Nu mă refer la cei de la centru ci la provinciali. Să fim bine înțeleși. Nu știu cum e în presa centrală, dar în provincie politica e întotdeauna pe bani. Pentru că nimeni n-are nici timpul nici nervii necesari să-și irosească o oră sau chiar mai mult ascultînd ce debitează un om politic. Să luăm două situații.
Să presupunem că vine marele ăef al partidului în județ. Șefuții tropăie de mama focului să organizeze conferința de presă cît mai bine. De regulă se începe cu masa și nu cu dansul. Cafea, fistic, apă alune sticksuri și alte mărunțișuri. Șeful cel mare poate să întîrzie sau poate nu. Sosește, se așază la prezidiu flancat de șefuți. Camerele pornesc, blitzurile nu contenesc de zici că-i noaptea Învierii. Dacă stai să-l asculți mai că l-ai crede. Ce-au făcut ăia cu țărișoara noastră, cît au furat, dar lasă că venim noi la putere și-o să curgă lapte și miere ca rima pe care tocmai am făcut-o. Bon. După o vreme îți zboară mintea în altă parte. Probabil, nu, nu probabil ci sigur e un fel de instinct de conservare, un mecanism fără de care nu ai mai ieși din sală întreg la cap. Asta e partea pe care o numesc de obicei dans. Încerci să fii atent, dar șansele sînt slabe. În vreme ce șeful cel mare vorbește de grandioasele proiecte tu te gîndești la codrii de aramă, la pădurea de argint, la cîți bani ai putea face dacă ai topi pădurea de argint. Cameramanii se joacă pe iphonuri, laptopurile sînt pline de ferestre de mess, totul îmbie la armonie și nicidecum la jihadul promis de căpetenia de trib de la prezidiu. Conferința se termină, șeful cel mare mulțumește presei, apoi dispare în negurile vremii, pentru că mai are cîteva filiale de vizitat. În urma lui rămîn șefuții ca niște amante îndurerate că bărbatul însurat s-a întors la nevastă deși le-a promis că scapă de ea pentru ele. Acuma urmează partea căreia noi îi zicem închinatul. Șefuții se strîng, șușotesc între ei: voi doi vă ocupați de televiziuni voi de ziare. La televiziuni treaba merge cam așa: juma de oră, două milioane, da să fie frumos? da? La ziare e cam așa: juma de pagină color două milioane. Dacă pui pe prima pagină mai dau unu. Da vezi să iasă frumos.
Să presupunem acum că aceeași conferință de presă este susținută numai de șefuți alături de alți șefuți mai mici. Acum chiar că nu mai ascultă nimeni pentru că discursul l-au auzit la șeful cel mare. Mai ciulesc urechile doar cînd e atins un subiect local, În rest, toți așteaptă închinatul. Șefuțul mulțumește presei pentru prezență, șefuții mai mici știu ce au de făcut. La organizare sînt impecabili. Se scotocesc prin buzunare și fiecare ia de-o parte căprăria lui. Adică unii cu televiziunile, alții cu ziarele. Fă și tu acolo de-un milion jumate. Cît o ieși că atîta avem. Ne revanșăm noi altă dată.

marți, octombrie 18, 2011

cu taxă înversă


ce faci atunci cînd nu te doare nimic?
cum știi că ești viu în afară de aburul respirației
în podul palmei ca-ntr-o oglindă pe care scrii
mesaje cu degetul pentru cei care vor veni după tine?


de atîta furie îmi vine cîteodată să transform cerul
într-un cimitir comun
să-i arunc acolo pe toți
să li se piardă umbra urmele numele
să-mi deschid un magazin al producătorului
în care să vînd urlete cît mai naturale
și la inaugurare să vină puhoi de autorități
locale

îmi simt zilele ca o cutie cu lozuri în plic
merg de nebun prin crîșme biserici
gări coruri mixte
nu mai cumpără nimeni nu mai încearcă nimeni
un necîștigător
mă îmbărbătez și-mi spun
că lumea e plină de pierzători
seara îmi aleg o zi o desfac și mă bucur
ziua de azi o plătește pe ziua de mîine

nu mai știu nimic despre tata
nici de bine nici de rău
ultima oară am vrut să-l căutăm pentru nunta lui frate-miu
știam doar că stă undeva la țară
are o femeie cu mult pămînt și pensie pe caz de boală
bunică-miu mai are puțin și-o să facă garduri din fier forjat
lui dumnezeu
care-o să pledeze în instanță ca avocat
într-un proces de divorț

și nu mai vreau decît să zac într-o urnă de argint
ca osemintele sfintei rita într-o mănăstire augustiniană
în fond n-am făcut nimic remarcabil
așa ca de azi poți să-mi spui
sfîntul necunoscuților

luni, octombrie 10, 2011

între noi fie vorba


vorbeam dimineață cu cireșul din fața balconului
mă tu știi cum e să-ți simți inima ca o specie pe cale de dispariție?
în lipsa oamenilor o simt ca pe un urs panda sătul de-atîta bambus
ori ca cea mai mică maimuță din lume
forțată la tot felul de giumbușlucuri
pentru ceva de mîncare

vorbeam dimineață cu turnul londrei
despre ce moarte mi s-ar potrivi
urăsc sinuciderile sau morțile stupide
cum ar fi să te îneci în somn cu propria vomă ca hendrix
să te electrocutezi la pescuit orisă cazi de la înălțime
personal sînt adeptul morților rapide și spectaculoase
nu pentru că nu ai timp să simți
o explozie ar fi minunată pentru că
te împrăștii în oameni ca o poveste cu dorothy
sau poate o boală incurabilă
cînd ai pe twitter două milioane de followeri
între noi fie  vorba
amintirile nu au nici un folos
dacă nu te-ai dus memorabil

sâmbătă, octombrie 01, 2011

from scarborough fair with love 3


te rog puțină atenție

a început campania de recoltare la sfeclă de zahăr
au venit cu furci și lopeți
e drept eram copt
am intrat în cartea recordurilor
cred că aveam cea mai mare inimă sau sfeclă
nu mai contează

în ziua mea liberă ar trebui să scriu
despree niște incompatibili din consiliul județean
despre tînărul mort din torino care cică e de la noi
despre o bătrînă și fiul ei
care au murit după ce au coborît în beci să verifice tulburelul

auzi?
nu vrei tu să-mi smulgi inima din piept
ca și cum cum ai mulge o capră
și s-o arunci animalelor
nu vrei tu să mă oprești pe aeroportul din luton
și să mă întrebi cum mă cheamă?
eu habar n-am așa năuc
mi-am lăsat numele acasă
măcar să am la ce să întorc

există o zi
o singură zi
în care îl duci pe dumnezeu beat acasă
să nu crezi că te ține minte și îți face favoruri
tu cînți doar un paznic de seară
a venit foc să-mi ceară să-și aprind-o țigară
și m-a văzut lăcrimînd

ce ți-aș putea spune eu astăzi
cînd nu am nimic de spus
cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă o zi ca asta
o zi în care pur și simplu să taci
să zaci ca o pară într-un pod plin cu fîn
și să te coci
apoi un copil să muște din tine

dă-mi doamne pe cineva să muște din mine

o zi în care să-mi pun castane în brîu
să cobor în london victoria
să iau ostatec soarele
și ca-n filme să negociez cu bob marley:

vreau să am părul rasta
un elicopter care să mă ducă pe insula lui vali sterian
toți să se holbeze la mine
cum naiba e posibil
sâ arzi mai ceva ca un om și să cînți

și uite-așa cînt

ce obosit pot fi
doamne ia-mă la tine
dar domnul e mahmur
are oase de sticlă
într-o vreme mi-a venit o idee năstrușnică
ce-ar fi fost oare să-mi înregistrez inima ca pf la registrul comerțului
obiect de activitate servicii funerare și regrete
știu
o tîmpenie mi-ai spune
dar cîte vieți poate să moară un om?

aberații normal
m-am obișnuit să vorbesc numai sîmbăta
cînd tot ce a trebuit să fie creat s-a creat
eu vin la spartul tîrgului
cu un link sau în cel mai rău caz
cu o icoană în care cineva șterge cu părul picioarele unui crist
și spune ceva memorabil

atît de mult îmi lipsești
că-mi vine să fac lumea din nou