vineri, decembrie 30, 2016

text de unică folosință

la început am scuipat în țărînă
apoi cu amestecul ăla cleios
am uns ochii și dumnezeu
a început să vadă cine sunt cu adevărat
apoi am vrut să-i spun doamne
ia-ți patul și umblă
dar el mi-a luat-o-nainte
și-a plecat la cei ce știu să-i mulțumească
pentru că se trezesc dimineața


e felul meu de a spune
că nu mai am nimic în comun
cu viața asta
nici amintiri despre oameni
nici obiecte promoționale pe care le primeam
la serbări cîmpenești și prezentări de loturi demonstrative
tratate cu pesticide de ultimă generațieâ

(ce-ar mai fi de făcut cînd nu mai poți vorbi
nici măcar de unul singur?
dai găuri șosetelor în speranța că degetele de la picioare
vor învăța să vorbească
arunci gura ca pe-un volum ratat de poeme
apoi te strecori
în iadul altuia)

sfinții și demonii sunt la fel ca oamenii
cînd ai nevoie de ei niciodată nu sunt lîngă tine
dacă ar fi existat diavolul demult mi-aș fi dat la schimb
sufletul pentru o viață în care să fiu fericit
așa totul nu e decît un vis
în care sunt un sac vorbitor de merinde
agățat într-o doară de umărul unei umbre
care merge epuizant fără țintă
pînă ce fără ținta
din milă
se preface în destinație