joi, februarie 26, 2015

scrisori pentru maya II



am învățat prea tîrziu că atunci cînd ești mic
nu-i bine să te rogi ca să crești
pe măsură ce te faci mare lumea altuia
se face mai mică
și-ți pierzi puterile magice care fac oamenii
să creadă în tine

cineva acolo sus are un fel mucalit
de a aranja lucrurile
pentru mine le aranjează de obicei vinerea
niciodată în zi de 13 sau cînd sunt trei ceasuri rele
demult credeam că mîinile noastre
sunt făcute să bată recorduri la aparatul de pinball
numit cer
acum nu mai vreau decît puțină blîndețe
cînd luna în ultim pătrar
înțarcă umbrele noastre

se povestește că la nașterea mea
lumea și-a văzut mai departe de treabă
apele și-au urmat cursul firesc
și toți au zis că e bine
fiii lui dumnezeu s-ar naște degeaba
dacă nu-i nimeni să facă
lucruri obișnuite

miercuri, februarie 25, 2015

scrisori pentru maya

I



sunt dimineți în care mă trezesc odihnit
ca după un plîns bun
ori după un film previzibil de acțiune din anii 80 în care
la final cel bun îl aruncă în aer pe cel rău
mă prefac surprins cînd deschid ochii
n-am făcut nimic special să merit încă o zi
îmi spun aiuritule
poate ți se trage de la prezența constantă în corul parohial
ori poate există o loterie divină
 cînd moare vreunul
care nu și-a propus lucrul acesta
zilele lui se reportează

mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o lume în care
ne cîștigăm existența cu aptitudini mai sincere:
să fiu credincios cu vechime de cel puțin trei ani
 ori de profesie om
noi credem că ni se cuvine fără să facem nimic
mîna aproapelui trecută prin păr
ca semn de eliberare într-o noapte de seder
ori inima altuia ca un ceas enervant
care-ți aduce aminte că nu ești singur
cînd ți-e somnul mai dulce

sunt dimineți în care mă trezesc aruncat în lumea aceasta
ca cenușa unui vulcan despre care toți au zis că e stins
atunci nu-mi doresc decît să fiu
ceva ce oamenii nu-și explică dar care îi face să creadă
că nu se termină totul
cu noi

îngropați-mă în suedia



astăzi am să-ți vorbesc despre mine
ca despre unul care a fost
nu mi se pare corect să-ți duci zilele
fără să știi cît timp ți s-a dat
apoi să te judece alții
dumnezeu sau aproapele
că ai fi putut face mai mult

uneori simt aerul cu intră în piept poticnit
ca sicriul bunicii lovindu-se de pereții
unei gropi înghețate
atunci îmi vine să-mi jupuiesc pielea
și așa numai fibră și os
numai nervuri și pulsații
să merg de nebun unde văd cu ochii
să mă opresc doar atunci cînd m-au uitat toți
s-o iau de la capăt
ca diacon
sau armurier ucenic

de la o vreme
în mine și-a făcut loc o durere care nu se dă dusă
ca o ploaie măruntă
sîcîitoare
pe tabla unui autobuz londonez
mă plimb dintr-un perete într-altul al camerei
mă gîndesc la viețile altora
apoi la viețile mele
mă întreb dacă ei sînt mai buni sau au făcut mai mult
noaptea cînd pun capul în pernă
simt cum patul se clatină
ca un tren prin halte necunoscute
îmi spun că ori am probleme de echilibru
ori am înclinat din greșeală balanța pămîntului
cînd mi-am îngropat în grabă talantul

mai cred că nu e bine
să țin oamenii lîngă mine
e ca și cum m-aș obișnui să trăiesc
cu durerea aceasta care mă roade
iar dacă m-aș trezi într-o zi vindecat
n-aș ști cum s-o iau de la capăt

acum visul meu preferat
e sfîrșitul de iarnă în hisingen
și o femeie cu trupul puternic ca o caroserie de volvo
dacă nu mă voi trezi mîine îmi spun
doamne tu știi cine sunt și care mi-e locul
orice mi-ai da sînt convins că mi se cuvine
regret doar că n-am spun nimic memorabil
că nu am o fotografie generică
și că n-o să mă pot arăta în vis
idioților care vor specula că am avut premoniții
să le șoptesc
dixi et salvavi animam meam

sâmbătă, februarie 21, 2015

fișă de observație 1



două ore pe holul unui spital
începi să crezi că ai sindromul cassandrei
știi ce va urma dar nu poți face nimic
nu te crede nimeni
două asistente cretine se ceartă cîte fonduri europene-a tocat
primăria pentru un sens giratoriu
un țigan îl suduie pe iohannis pentru că are dreptul
la doar cinci donări de sînge pe an
peste toate acestea
un soare care se-ntinde pe cer
ca margarina dintr-o  cantină de liceu teologic

închizi ochii și-ți spui
că dumnezeu nu dă cu parul
că viața ta e un haos dar asta nu te face om rău
sigur în tine mai e ceva de salvat
altfel nu ai fi ajuns aici
te-ntrebi dacă dumnezeu chiar nu vede
emigranții bogați din mumbai cu apartamentelor lor
pline de oxi și power diesel de pe vauxhall bridge
englezoaicele bete care-ți șoptesc la ureche
single mum casual sex apoi vomită pe ruinele din winchester palace
imanul care învață copiii pe-ascuns
că-n noaptea de paști evreii beau sînge de musulman
fanii lui liverpool exasperați de antreprenorii americani
care l-au transferat pe steven gerard
petrecerile exclusiviste din camden unde artiști japonezi
îți injectează în frunte soluții saline pentru un bagle head temporar
chinezii care-și pun toată speranța în anul caprei și-n huawei
în cele din urmă
românii care se furișează-n the shard
în căutare de cupru

deschizi ochii și asistenta
silabisește de pe foaia de observație
ți se pare că ești la ani lumină distanță de propriul trup
și că ceea ce se întîmplă nu ți se întîmplă chiar ție
e totul bine ești mulțumit că de mic
ai crezut într-un dumnezeu care-ți dă toate acestea
pentru a-ți pune la încercare credința
altă explicație nu găsești:
nu există zile bune sau proaste
doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii
iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă
e ca și cum ai ventila mecanic
un serafim în comă hepatică