luni, mai 16, 2016

toți oamenii președintelui



dis-de-dimineață
cocoșii care cîntă din toți bojocii în curtea episcopiei
par niște reflectoare rusești
iar eu ofițerul bologa
întind mîinile și-i sugrum
de parcă-aș ucide lumina

ultimul care s-a dus dintre noi
a fost gîtman taximetristul
care trezea cartierul cu hîrbul lui de passat
un zdrahon de bărbat care fusese închis în germania prin 93
cînd îmi dădea cîte-o scatoalcă în glumă
trebuia să mă țin bine de tejgheaua crîșmei
rîdea gros și-mi spunea
pulișor
numai dintr-atîta te clatini?
ce te-ai fi făcut dacă lucrai la nemții bogați
și mutai șifoniere din lemn masiv?

în ultimul timp îi crescuse o zgaibă pe gît
de slăbit tot slăbea de ziceai că se strînge ca un tub
cu pastă de dinți
vocea hodorogită venea dintr-un casetofon japonez
 cu bateriile pe terminate
stătea singur în poarta spitalului și-mi cerea o țigară
pînă se-ntoarce colegul imaginar de salon
de la non-stop
îi tot ziceam gîtmane gîtmane
să nu care cumva să pleci și tu
cum a plecat cobuz
de și-a lăsat bicicleta legată de terasa crîșmei
și-o săptămînă s-au chinuit să-i taie lanțul cu flexul

și gîtman s-a dus
uni ziceau că l-au chemat în germania să execute
și restul de pușcărie
alții ziceau că s-a mutat la țară
la liniște
de fapt nimeni din cei care-au plecat dintre noi
nu zicea adevărul
cum s-a întîmplat cu panikos
pișicher cum era cipriotul a zis
că se duce în londra să vadă pe viu
parada în cinstea reginei
și-o săptămînă a tot umblat președintele de asociație
o săptămînă a tot întrebat din om în om
dacă-i mai bine să-l scoată
de la întreținere

și gîtman s-a dus
passatul cu roțile dezumflate zăcea într-o rînă
de ziceai că-i un cîine lovit
președintele de asociație lipea afișe
cu secțiile de votare
două zile oamenii au tot băut voronskaya
în cinstea zevzecului
apoi au tras la sorți cine să ia în concesiune
locul lui de parcare

duminică, mai 15, 2016

sonata urbană 3



aici nu se moare.
după ce-au verificat aragazul apa lumina oamenii ies împăcați din trup la plimbare.
unii se duc să ia aghiazmă mare aghiazmă mică aghiazmă la caserolă pentru cei ce n-au putut
ieși din casă. alții se duc la episcopie să ia lumina de la betleem lumina de la ierusalim
pentru că lumina lor e cam chioară și seara confundă cuvintele lui arsenie boca cu niște
cuvinte încrucișate de pe ultima pagină a unui ziar. seara cu degetele mîncate de artrită și
degetare cîrpesc aripile nepoților direct în piele și nu pe raiat.
alți oameni se duc la catolici să ia petale de crini sfințite pe care le păstrează
în alcool sanitar pentru vremurile cînd vor avea boli de piele.

eu tai frunze la cîini. vecinii au făcut de urgență ședință: dom’le din cauza cîinilor mei
nu se mai poate. nu se mai poate să-și lase copii la joacă nu se mai poate să-și ducă seara
gunoiul. și dacă vine ecarisajul eu o să păstrez un cîine abia fătat pe care îl voi numi nero.
îmi plac nou-născuții de orice fel pentru că îi poți crește după chipul și asemănarea ta.
despre noi se va spune că am dat foc acestui oraș pentru a scrie cel mai frumos poem despre
acest oraș.

cînd se aud sirenele smurd-ului rîul moldova se despică în două și pe-acolo trece
dragoș vodă cu molda pe-acolo trec paramedicii cu defibrilatoare branule și fierăstraie
electrice.
cînd se apropie grindina încep să bată clopotele oamenii de știință cred că vibrațiile
împrăștie presiunea atmosferică. eu cred că grindina e un animal sălbatic dacă țipi
și-ți faci simțită prezența atunci se sperie și nu mai atacă.
cînd dă soarele în vitrinele comuniste poți vedea copii îmbrăcați cu drapelul italiei
spaniei angliei sau irlandei. la gît au o etichetă pe care abia poți citi: a nu se lăsa
la îndemîna adulților. adulții vor și ei cîte unul îl arată cu degetul fac scene în magazin plîng
de le sare cămașa. părinții îi dojenesc: nu-i frumos să arăți cu degetul.

economia își revine încet încet. fabrica de teracotă face zloți de teracotă pentru polonezi.
fabrica de țevi face țevi pentru indieni. fabrica de automotive face centuri de siguranță pentru
toată europa. fabricile de confecții fac echipamente sportive pentru jocurile olimpice.
orașul e plin de magazine de bricolaj semn că și pe lumea aialaltă sînt multe mărunțișuri de
reparat.
o dată pe săptămînă mă închid în camera mea ca-ntr-o crescătorie de oameni cum am văzut
în matrix și beau. dacă aș fi poet aș scrie cuiva pentru că toți poeții au cui să scrie: linalin cami
tata mama dumnezeu ori alți prieteni poeți. dacă aș fi poet aș scrie pentru că a scrie rimează
cu sicrie cînd poeții își cesionează drepturile de autor.
dar așa beau pînă mă cred mesia și-ncep să umblu pe banchize de rom. beau pînă ochii mei
sînt știuleți de porumb fierți în lapte de bunică-mea.

aici nu se moare. aici se joacă de-a v-ați ascunselea.
trupurile se sprijină de panourile electorale și-ncep să mijească.
oamenii se ascund cît pot de bine unii după tunurile decorative din centru alții
în farmaciile non-stop cu practicante drăguțe care nu știu altceva decît să prescrie
valeriană. dacă vreun om nu-i gata trupurile îl iau cu lopata.
dacă vreun trup n-are chef să-și caute omul mulțimea îi strigă: plimbă ursul
că ruginește lanțul.


vineri, mai 13, 2016

sonata urbană 2



la ora cinci jumătate se sting toate neoanele.
o execuție odioasă fără a se ține cont că sunt neoane copii neoane femei și neoane care
tocmai au sărbătorit nunta de diamant.
așa cum oamenii buni se duc în locul unde se-adună oamenii buni cînd mor
cînd se stinge lumina se duce în locul unde nu e întuneric.

eu ies din casă cu gîndul să hrănesc orașul acesta pasăre căzută din cuib după grindină.
mîinile mele sunt boabe de linte pieptul pleavă de grîu după treierat în piațeta din centru.
orașul se apropie tîrșîindu-și aripa ciugulește apoi își scutură penele moarte.
din penele moarte făbricuțele de confecții vor face perne pentru umbre și
aripi de zînă pe care copiii le vor purta la festivaluri de dans.

de cinci ori pe an dau sînge la punctul de recoltare. din picăturile mele cu rh negativ
femei necunoscute vor face șiraguri de perle pe care le-ncearcă cu dinții să vadă
dacă sînt veritabile.
îmi place să dau sînge pentru că numai atunci îmi simt dreapta grea
așa cum îmi închipui că trebuie să fie mîna unui bărbat.
unora li se face rău dar eu privesc sîngele cum iese din cateter ca regele arthur din camelot.
după fiecare donare îmi vine să dorm atît de mult încît
mă trezesc căpitanul america. înconjurat de oameni și cu superputeri.

*

aici copiii învață să strîngă chiștoace înainte să le crească dinții de lapte.
în pietonalul pe care toți îl numesc Groapă se fac proiecții de filme pe ecrane de apă
despre cum ar fi fost viața dacă n-am fi făcut parte din ea.
castanii scriu autobiografii în propria scoarță apoi se spînzură unii de alții.
oamenii trec pe sub ei și exclamă: ah! de-am fi știut! de-am fi știut ce poeți aveam cînd trăiau
n-am mai fi nevoiți acum să scoatem opere complete să dăm de știre urmașilor!

din cînd în cînd primarul organizează conferințe de presă în care
răspunde atacurilor pornite de opoziție. pe surse ei au aflat că mai mult
de jumătate din îngerii păzitori ai acesui oraș au dosare ilegal aprobate
la 416. o dată pe lună îi vezi în taxiuri așteptîndu-și bănuții în fața direcției sociale
în timp ce oamenii mor pe capete pentru că nu-i veghează nimeni.
primarul se declară curat ca lacrima toți au declarații pe proprie răspundere de
renunțare la aripi.
eu mă gîndesc la bunică-miu și o lacrimă avansează în ierarhie
de pe obraji pe bărbie pînă pe umăr ca o tresă de caporal în rezervă
care-a luptat la adjud.

*

cînd plouă canalizarea se-nfundă și cimitirele își ridică mormintele
deasupra capului să nu se ude ca pe niște documente. asta ar mai lipsi.
numele de pe cruci să se șteargă și oamenii să uite instanteu de ce și pe cine plîng.
să scape morții la aer curat și să joace vîj-hîț.
cînd plouă nu vezi țipenie de viețuitoare pe stradă. doar din bolnița precista mare
părăsită acum cinșpe ani pentru că avea gradul 1 de risc seismic se mai aude zgomot
de sticlă spartă.
istoricii acestui oraș spun că demult acolo stătea dumnezeu. și-avea o oglindă fermecată pe care
o tot întreba: oglindă oglinjoară, cine-i cel mai singur din țară?
și pentru că nu-i plăcea răspunsul o izbea de toți pereții.






marți, mai 10, 2016

sonată urbană



în fiecare dimineață înainte să se stingă neoanele ca niște șobolani
împrăștiați de o ploaie de vară
o iau la pas prin oraș
văd luna în ultim pătrar ca un ultim client ce liorbăie o cafea leșinată la crîșma din gară
văd magazine cu firme mari și lucioase pe care scrie servicii funerare complete.
zîmbesc nu mă pot abține să nu mă întreb cum ar fi să comanzi servicii funerare incomplete.
în loc de țărînă te-ar înveli oare cu lenjerie pucioasa iar preotul ar recita numai jumătate de tatăl nostru?
te-ar îngropa oare pe jumătate cu partea bună-n pămînt iar cu partea rea în afară să-i sperie pe copii și să nu mai crească de teamă să nu ajungă și ei așa?

recunosc. în ultimul timp m-am tot gîndit la moarte ca unul care n-a mai fost demult la femei
 cam ca romică șchiopu oligofrenul blajin care avea la toate ziarele anunț matrimonial: creștin
în putere cu stare caut creștină pentru trecerea timpului.
și-n cele din urmă a găsit o urîtă pe care o plimba delicat și mîndru nevoie mare prin tot cartierul.

în orașul nostru cele mai bune firme de pompe funebre au nume de frați. o fi și ăsta
vreun fel de a spune că te faci frate cu dracul ca să treci puntea spre lumea de dincolo.

mi-am tot scociorît creierul să înțeleg de ce le spune pompe funebre. nu-s prea învățat
dar știu că o pompă nu bagă ci scoate ceva din pămînt. sau numele li se trage de la pompele
care bagă aer în cauciucuri pînă se-nvîrt echilibrat.
îi mai logic așa. bagi morți în pămînt pînă se-nvîrte echilibrat în jurul axei.

*

pe bune că m-aș muta de la mama dar știu că nu-i bine să lași mamele singure cînd sunt la
vîrsta cînd n-ar trebui să crească singure. atunci sînt cele mai vulnerabile la boli și o pot
apuca pe căi greșite. pot fugi de-acasă și-ai să le vezi numai în vis
cum le-adună în ceruri polițiștii locali de parcă-ar fi vagabonzi
cînd e cod galben de ger.

pe bune că m-aș muta de la mama în parcul municipal. mi-aș cîștiga existența
din existența altora. aș putea fi imitația mesii tăcerii de pe insulița din mijlocul lacului
unde își fac selfie-uri cei veniți de la muncă din străinătate. sau aș putea fi
o cușcă plină cu păuni care se umflă în pene de fiecare dată cînd
maya strigă pe limba ei: peacock! peacock!

sau m-aș pricepe de minune să fiu o mașinuță mecanică ce plimbă copiii pe loc și
să funcționez numai cu jetoane de 50 de bănuți. bagi un jeton în inimă ca într-o fantă
pui copilul în habitaclu și inima începe molcom să se scuture
ca un canish îmbăiat.

pentru copiii mai mari aș putea fi o tiroliană întinsă de pe complexul La parc pînă pe malul
Moldovei. în trecere poți vedea procesiuni de ziua ortodoxiei concerte cu zdob și zdub
pentru adulți dezveliri de statui. dacă ai noroc și e anul cărăbușilor de mai
poți vedea îngerii cum ies din cocon și se-nvîrt seara bezmetici în jurul neoanelor.
atunci poți să-i prinzi foarte repede să faci din ei moriști ori insectare.

*

toată lumea îmi spune că am slăbit îngrozitor. unii îmi cer rețeta cu admirație alții
îngrijorați mă anunță că parcă-aș intra în pământ.
eu le răspund că m-am săturat să bat la toate ușile și că intru doar
acolo unde mi se deschide.