sâmbătă, februarie 02, 2013

sindromul stockholm



uneori pun capul în pernă
deși recunosc nu merit asta


nu știu cine pe cine ține ostatec
ori mă apăr eu de lumină
ori lumina a înțeles că exist

deci

nu pot să scap din viața asta
o știu prea bine
i-am pus un pistol la tâmplă( ce tragedie nu?)
suntem doi ostateci și habar n-avem ce vrem

ceea ce vă zic eu e minunat
am două perne
eu am strâns una în brațe
viața a strîns și ea una
eu rîdeam că viața nu are brațe
deci tot eu eram cel cîștigat

dar a venit tîmpenia asta
eu scriu cu helvetica r
și totul se trăiește cu times new human

acum vine și rima

suntem noi trăitori de cuvinte
ori chiriași de morminte?
( de ce doamne nu mi-ai spus că e greu să trăiești?
e ca și cum ai intrat într-un om și ai urlat: toți ghiavolii la pământ
știai, normal, că femeia nu avea buton de panică, eu ascultam emilie simon
numai tu numai tu numai tu voiai
tu ce voiai?
să recunosc că am greșit?)

dacă ți-aș cânta ca emilie je t'eme nu m-ai crede
tu nu ai nevoie
tu ai nevoie de oameni care să creadă
cu toate astea
îți spun foarte naiv
ferește-te de lunetiști
luni am de scris un articol important despre o fabrică de biogaz
mai bine predă arma nu-ți fă probleme
ai să scapi cu două trei sedative

și pentru că suntem la capitolul capitulare
să iubești nu înseamnă să crezi
să trăiești nu înseamnă că ești viu

e rândul tău acum