duminică, aprilie 22, 2012

micile noastre obsesii


sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru așa rău
dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng
dumnezeu plînge
și fiecare lacrimă
e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos
e posibil să nu am dreptate
e posibil să nu știu nimic despre viață
dar văd pe stradă oameni căutînd oameni
cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal
caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur
caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate
și totuși
sîntem unii lîngă alții
dar nu ne dăm seama asta de asta pînă cînd
nu dăm de goluri de aer

oare chiar să ne fi tîmpit cu toții
de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie
ne grăbim să deschidem mici afaceri
unii încep să creacă prieteni imaginari
alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii
am o frică necontrolată față de viespi
cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala
aburii să nu genereze un scurt circuit
să nu care cumva pămîntul să se cutremure
și lumea să cadă taman cînd sînt gol
doar cei aleși sînt pregătiți cu decență
ce mai contează
poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie
în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie
în care să experimenteze starea
de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile
ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut
bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă


sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru rău
mai rău e să-ți fie așa frică de moarte
încît să nu faci altceva decît să trăiești
doar pentru o gură de aer

sâmbătă, aprilie 21, 2012

portofel


cînd pămîntul te cheamă răspunde-i pentru că
s-ar putea să găsești după aia
ușa închisă și cheia
ruptă în broască
iar tu ai să cauți toată viața
un nenorocit de lăcătuș
care să poată deschide un om

n-am furat niciodată dar am înșelat o grămadă de popi
așa se jura portofel țiganul înainte de un meci de liga a III-a
scotea pe masă trei cercuri de cauciuc și juca alba neagra
pai dacă dracu i-a pus atunci dumnezeu a vrut ca eu să le iau banii

înger îngerașul meu eu sînt mare tu fă-mă mic
sînt puternic tu fă-mă nimeni
dacă drumul pe care l-am apucat duce spre nicăieri
înseamnă că pot să-i spun iadului casă
dacă încep să asculte toți ceea ce spun cînd nu mai sînt
atunci înseamnă că nu am fost

doamne îți spuneam mai demult
că nu am nici o problemă cu morții
ei nu mușcă ei nu consumă ei vin stăm la un poker
ne mai dăm coate unul altuia cînd tre să se dezbrace
problema mea doamne e cu cei vii
de ce dracu nu-i strîngi cînd e anotimpul
pot înțelege că n-ai lucrători
de fapt în toată țara asta e problema livezilor de meri
le dai cît le dai zilierilor dar
nu vor să vină

bunică-miu împlinește 88
nu l-am mai văzut de la inundații
nu am timp să plîng
nu am timp să îmbrățișez
nu am timp să cînt nu am timp nu am timp
am timp să să iau interviu unui medic care se trage dintr-o familie nobilă
am timp de-un accident de un presupus viol la spital
îți spun adevărul
curajul se dă pe cartelă ca înainte de '89
iar eu mă strecor printre picioarele adulților
să ajung în față

crede-mă doamne că nu am avut curaj
să-l văd pe cel care se topește mai ceva ca o lumînare
noaptea pe vremuri în casa nouă aducea lemne în miezul nopții
soba mi se părea un fel de diavol isipitind pe ilie cu lapte fiert
într-un ceaun cu coajă de mămăligă
dimineața la cinci ne punea sacoșe matlasate în mînă și ne trimitea
la furat frunze de sfeclă
mergeam în șir indian în liniștea dimineții
ne strecuram prin spărtura gardului de la c.a.p
vara mîncam pere de la mămuca
știu doar că atunci cînd a murit mămuca avea la cap un mănunchi de
paie fosforescente ca niște spaghete
aduse din israel

crede-mă doamne
că-mi lipsește curajul să-l ridic pe cel care m-a alergat jumătate de sat
cînd am înjurat prima dată
pe cel care-mi făcea steluțe ninja la nicovală și toamna mă punea să culeg via
vara mergeam la prășit în dealu ungurului cînd bătea clopotul amiaza
făceam îngerul domnului apoi mămăligă brînză și ceapă
seara ne prindea la trei prăjini la stropit cartofi
 îl durea prea puțin că la tv
se dădea sandy bell

da doamne recunosc te-am urît de cînd eram mic
pentru că a trebuit să te împartă cu mine
mă punea în genunchi lîngă pat ne rugam misterele de bucurie sau de durere
după cum era cazul
eu știam doar că trebuie să fac zece bucură-te marii
apoi mă legăna pe genunchi și cînta
moș martin moș martin
restul se pierde în ceață
așa cum pe ochi se pune o pîclă acum
salvatorii de suflete spun că în acest anotimp
potecile sînt închise

mă jur doamne pe sufletul meu
așa cum se jura portofel pe sacoul lui verde
dă-mi un om
și eu n-o să-l mai pierd





vineri, aprilie 13, 2012

cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui


aș putea să-ți spun că stau pe malul moldovei
arunc inimi în apă
inimi rotunjite în așa fel încît să poată sări cît mai mult
să ajungă la celălalt mal pe care ar putea fi o femeie care
aruncă și ea inimi
din îngeri fac scoabe cu praștia trag în cei ce-mi lipsesc
poate așa îi voi întoarce din drum
măcar să-mi dea o palmă pentru că nu le-am respectat
uitarea

de multe ori mi-am dorit să găsesc un dumnezeu-pescăruș
zbătîndu-se în hățișuri
să-l iau acasă și să-i vindec aripa
să-i dau gogoloașe din miez de pîine
și să mă trezesc într-o zi c-a plecat fără nici un semn
oamenii sînt sanitari pricepuți
orice vindecare presupune
o despărțire

mă țin de viața asta ca un copil de fusta mamei
într-un magazin în care nu e frumos să arate cu degetul
ce jucărie-și dorește
în drum spre casă trag aer în piept
ca și cum aș descărca o pușcă de vînătoare
miroase a pămînt ars și a fraged
zîmbesc aiurea în camerele video montate pe stîlpi
îmi spun că celor care privesc
nu le-ar strica puțină căldură
fie și anonimă

cîteodată îmi vine să mă împart tuturor ca un flayer pe care scrie
că viața e gratis
mă doare că nu am cui
din lipsă de ocupație
răstorn ordinea firească a lucrurilor
torn ciment proaspăt în cer
apoi calc și-mi admir urmele
scriu pe soare cu spray
fortza luna
iar la sfîrșit îmi dăruiesc emoționat o plăcuță omagială
pentru întreaga activitate și-un premiu pal
pentru cel mai bun emi în viață

prea multe nu am ce să las moștenire
doar o fractură de suflet deschis
cu strivire a nervului
de prea multe ori m-am trezit și în gură aveam gust de mere
am naufragiat de bunăvoie
pe insula liniștii
mi-am făcut o colibă din vene
m-am hrănit cu licheni pînă am devenit nordul
mi-am închis inima într-o sticlă și am aruncat-o în valuri
dacă nu mă găsește nimeni
sper doar ca afurisitul de caron
să mă treacă pe datorie


miercuri, aprilie 11, 2012

via nocturna


dimineața e doar o formă prin care dumnezeu își face curaj
cerul e doar un butoi soarele un opaiț
uneori merge la piață și caută oameni
îi spun ehe doamne s-au înăsprit anotimpurile
și ei sînt mai greu de găsit
creșterea lor e mai delicată
mai întîi îi îngropi în pămînt afînat de cîrtițe
apoi îi iubești
pînă devin amintire

există o zi în care mă simt ca un taximetrist în tura de noapte
oamenii snt niște clienți rătăciți
îmi deschid pieptul ca pe o portieră
se urcă îmi cer să-i duc spre undeva niciodată spre cineva
inima bate contorizînd kilometrii

astăzi sînt doar o deltă mai tristă ca un soare nemulțumit
că nu e plătit suplimentar pentru sîmbete și duminici
femeile se reped în picaj spre luciul de apă
bărbații se lasă prinși de bunăvoie
în fond oamenii se înfruptă cu oameni
și cînd le vine sorocul
nasc suflete

sâmbătă, aprilie 07, 2012

sonata arctica


astăzi emilian toacă țelină castraveți murați
vă rog să-l scuzați
că nu vă poate scrie
am să vă scriu scriu eu
sufletul lui
mi-a dat dezlegare

am să vă scriu celor care sînteți căzuți
celor care credeți că nu se merită
celor care stați pe acoperișul lumii întrebîndu-vă
dacă se merită să lasați un bilet de adio
emilian a vrut să vă scrie săptămîna trecută
cînd în loc de florii
a sărbătorit luatul de la capăt

jurați pe sufletul vostru că n-o să mă spuneți?
era o zi de florii cînd emilian stătea într-o biserică din oradea
și se întreba(reproduc integral) de ce dracu sfinții pictați pe pereți
au aura mai mare decît capul?
săptămîna trecută a vrut să vă scrie și iată ce a ieșit

de fiecare dată cînd îmi spun că nu se mai poate
cireșul din fața balconului se dă de trei ori peste cap
și se face om
îmi spune măi tontule
știi cum e să trăiești cu anotimpuri în care pierzi totul
apoi o iei de la capăt înmugurind?

nu știu
poate v-a ținut aproape
deși eu îl cunosc ca pe unul care nu știe să păstreze nimic
lui îi e frică de moarte
de aia se ridică de fiecare dată cînd cade
lui îi e frică de viespi
de aia tot schimbă trenurile
e o persoană destul de enervantă
cînd sfinții opresc la semafor
el șterge parbrizul fără s-o ceară nimeni
apoi întreabă
nu-mi dați și mie un om?

ca să înțelegi aceste deviații ascultați fool de la damien rice
aprindeți o țigară
că istoria e lungă

emilian a fos primul mister liceul național catolic
era frumos al naibii dar acum a ajuns mai singur ca dumnezeu
(și-a înghițit un dinte în somn) e cam prea foarte patetic în ceea ce scrie
(dacă mai scrie)
s-a născut prematur și a făcut convulsii febrile(de atunci are probleme cu nervii)
a vrut să se facă profiler de aia a absolvit dreptul
să pătrundă în mintea criminalilor
dar a remarcat că nu poți scoate nimic de la un păianjen

a vrut să se arunce în fața metroului
cînd directorul unui post de radio l-a numit moldovean împuțit
dar un dumnezeu împuțit i-a trimis pe mobil un sms idiot
și el a crezut
și el a căzut

știu că uneori e tîmpit
că întrece măsura
că nu are măsură
dar e atîta viață în el că-mi vine să nu mai cred în dumnezeu
pentru că dumnezeu nu are nici o balanță
pe unii îi ia înainte de vreme
și-ii dă lui să respire
îl privesc de undeva pe acest om ca o cameră ascunsă
în vinerea mare se ducea înspre casă
păîmîntul se dezghețase
a văzut castane de anul trecut s-a întrebat
oare dacă în loc de lacrimi ar curge castane?
e de înțeles pentru că într-a unșpea a rămas corijent la biologie
altfel n-ar putea explica de ce nu poți plînge castane
totul are un scop și un sens
tu plîngi eu plîng el plînge
altfel ne-ar fi făcut cineva stele

astăzi îți scriu eu
sufletul lui emilian
acum e plecat să cumpere pîine și apă
se miră de cît s-a scumpit bidonul de cinci
te rog eu în numele lui
cînd pleci fă-o în așa fel încît
ai veni