vineri, iunie 20, 2008

scrisoare catre ultimul metrou

cînd ai plecat trăgeai după tine o gară
şi gara nu voia în ruptul capului să se urnească
făceai focul direct pe podea
n-aveai perdele
doar un radio la care se anunţau morţii
cum anunţă preotul cununiile

eu stăteam în burta unei balene
şi mă gîndeam de ce cînd ne uităm la cer
avem tot timpul gura deschisă
dădeam din coate să prind un loc
înghesuit în oameni ca o valiză made in taiwan
controlorul zîmbea ducea mîna la cozoroc
balena se opintea unii erau proiectaţi pe mal
alţii spre soare

dincolo de pereţi oamenii coseau alţi pereţi
verzi şi înalţi eu nu-i vedeam dar erau acolo
auzeam cum îşi ascut coasele ca un cîntec de leagăn
mi-am lipit fruntea de lamă şi-am scris

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om
cînd tragi seara-n depou şi-ţi găseşti femeia dormind
aşează-te lîngă ea ca şi cum ar fi locul demult căutat
întotdeauna există un om care caută şi unul
care aşteaptă

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om în care se urcă toţi
şi noaptea rămîne singur
din primul salar mi-am luat un mach 3 fără rost
barba mea creşte la fel ca un lan se roteşte
după un soare

mă trezesc dimineaţa cînd se sting neoanele
frigul intră prin tălpi ca o maseuză începătoare
îmi spun ce onoare domnule ce onoare să fiu
lumina lumii
astronomii prezic voi arde un milion de de ani apoi

apoi ajung în redacţie oamenii sunt nişte monitoare în stand-by
ei nu poartă nume de oameni
ei poartă nume de agenţii de ştiri
astăzi fac ocolul pămîntului meu într-o zi
oraşul acesta ştie să-şi primească eroii
dragă metroule
oamenii sunt nişte pahare de unică folosinţă
din care dumnezeu liorbăie o cafea din cînd în cînd
îşi mai frige limba
cînd am plecat trăgeam după mine o barcă
în care sufletul meu începuse
o croazieră de lux spre
spre coapsele unei iubite ce doarme

sâmbătă, iunie 07, 2008

scrisori din tara lui oriunde

astăzi am ajuns cu bine acasă
am fost în anzi incaşii aveau nevoie de mine
înţelege-mă draga mea chiar aveau nevoie de mine
(cam aşa repeţi tu cuvintele cînd vrei ceva de la mine)
trebuia să negociez cu montezuma răsăritul şi apusul
incaşii erau dispuşi să-i lase tot aurul el să-şi vadă de soarele lui
l-am luat deoparte i-am spus mă montezuma înţelege şi tu
că iubesc şi că vreau să ajung devreme acasă
devreme în timpul nostru înseamnă să-ţi aud sîngele cum ţîşneşte
pe muzica lui schubert ca o fîntînă arteziană cu muzică
să stăm aşa pe o bancă şi să privim cum se înalţă
aş fi făcut orice pentru clipa asta mă montezuma te rog înţelege
că fac orice mă las botezat şi-am să jur că în creierul meu n-o să mă închin decît unui singur chip

am ajuns cu bine acasă din oriunde ajung întotdeauna acasă
îmi dădeam barba jos ca şi cum tocmai atunci m-aş fi dat jos din pîntec
un pas mic pentru mine o singurătate uriaşă pentru mame
repetam ce de poeme voi scrie ce de poeme şi ce voi face cu ele
am să le pun cap la cap din ele poate o să iasă un om
sau poate o lance
mai bine o lance
am să bat la uşa ta şi-am să mă prezint sunt lancelot
părinţii tăi mă vor privi altfel
bună seara domniţă ce vreme splendidă pentru turnir
trăsura vă aşteaptă la poartă
domeniul meu se întinde din vîrful degetelor pînă sub coaste
acolo am un castel oho foarte strategic frumosule cavaler
nu intră nimeni
nici pe dedesubt
nici pe deasupra


închide ochii şi numără pînă la 33
eu am să mă dau de trei ori peste capul bunei speranţe
am să mă transform într-un măr de aur am să-ţi rămîn în gît
şi te vor plînge piticii dar mai bine aşa decît fără tine

în visul meu se făcea că erai un turn de control vorbitor
eu eram jumătate avion jumătate pasăre în caz că se vor pierde motoarele
iubitule îmi spuneai cum le ştii tu pe toate şi cum te gîndeşti la toate
ca atunci cînd mergeam în excursii şi puneam în rucsac haine berechet pastă de dinţi
doi munţi sau o plajă depinde de locul în care voiam să campăm
în partea păsărească din mine stăteau cei cu bilete lowcost
partea mecanică se numea bussines class
draga mea sunt un om adaptabil în mine încap toţi cei care vor să viseze

închide ochii şi numără pînă la 33 îţi spuneam
eu am să mă dau de trei ori peste cap am să mă transform
într-o buburuză doar că să te aud cîntînd hai măicuţă măriuţă zboară nu mai sta
aşa cîntai cînd erai mică şi eu n-am fost acolo
erai mov de la dude şi eu n-am fost acolo
n-am fost acolo nici cînd te-ai dat jos din pîntec
un pas mic pentru tine o ratare uriaşă pentru mine

am ajuns cu bine acasă am mîncat la cantina săracilor
mare pişicher şi montezuma ăsta a luat tot
soarele aurul buburuza
mai mult îmi pare rău că n-am fost eu primul care a spus
că locuim temporar într-o pară
ştii tu para aia de care vînzătorul spunea că e adusă din argentina
mai amărît ca atunci draga mea n-am fost niciodată
dar nu mă pot abţine să nu cred în oameni aş semna şi cu ochii închişi
o declaraţie pe răspundere proprie că sunt dependent de crezul în oameni

iubitule îmi spuneai cum le ştii tu pe toate şi cum te gîndeşti tu la toate

joi, iunie 05, 2008

cer deschis

tatăl nostru care ai fost în ceruri astăzi nu am nimic să-ţi spun
golul din mine e şi el un fel de cer dar nu asta te interesează
nu am nimic să-ţi spun nu-mi cer iertare nu-mi pare rău
mă simt doar ciudat să te ştiu atît de aproape eu la un balcon tu la altul
dimineaţa e o crispare un fel de frig oamenii aprind focuri în oameni se încălzesc apoi pleacă
păsările sparg ouă cu ciocul din coajă iese lumina gălbuie
uneori îmi vine să torc pe asfalt ca o pisică să caut prin tomberoanele zilei ceva lucruri de preţ
nu mai pot doamne ţi-aş spune că nu mai pot foamea intră în mine ca un tren fără oprire mîinile amorţesc odată cu înserarea maxilarele dor buzele s-au mişcat şi n-au spus nimic cerul din mine e şi el un fel de gol dar asta nu te interesează

singurul lucru mai important e să mă spînzur de suflet
să-l las aşa să atîrne de fiecare cuvînt oricum tatăl nostru a fost în ceruri s-a făcut criţă
şi-a spart capul de-acolo curgea apă şi vin medicii l-au rugat să nu mai bea
el dădea a lehamite din mînă dormea prin staţii de autobuz încercînd să ajungă acasă într-un fel de casă
eu mergeam la interviuri în costum jerpelit şi pantofi sparţi
uşile se închideau de la sacou mai cădea cîte un nasture ca nişte gloanţe lovind condamnatul sub privirile tatălui

tatăl nostru care ai fost în ceruri tu ştii pîntecul femeilor e doar un buncăr
în care copii rătăciţi de atîta spaimă nu-şi spun pe nume aşteaptă la rînd cu farfurii de tablă în mînă bucata mucegăită de viaţă
se zguduie buncărul cînd tatăl loveşte cu pumnii ei strîng în braţe jucării de pluş
ei nu ştiu că jucăriile vor trăi veşnic

într-o zi am să-ţi spun tot
ştii că îmi place să vorbesc despre mine
o să ne povestim unul altuia ai să rîzi cînd îţi voi spune că mi-am promis
să nu îmbătrînesc niciodată într-un fel aşa şi e mai plîng la cîte un film
cînd zîmbesc lumea spune că sînt un prunc aşa arată oamenii care nu au nimic de pierdut uneori să mă tragi de mînecă mă las dus de val şi nu mai ştiu
dacă vorbesc doar ca să mă răzbun ori pur şi simplu mi-e dor de oameni

*


copilul se sufoca strîns în braţe mama îl pipăia poate-i lipseşte vreun os
îi aranja vestonul scutura scame închipuite
trenul venea cîntînd ostăşeşte dum-dum dum-dum roţile mestecau lumea
făceau din ea vată de zahăr
ochii mamei ţineau de urît ochii fiului mîinile mamei frămîntau mîinile fiului
o să crească şi-o să împartă pîine cu mac îşi făcea curaj mama
o să dospească şi-o să fie bun ca pîinea caldă îşi făcea curaj mama
dum-dum dum-dum roţile trenului mestecau lumea ca într-un bîlci
unde tatăl trăgea la ţintă cîştiga premiul cel mare
un cocoş de gips care cîntă de trei ori despărţirea
mama ştergea de pe frunte o cută cu degetul
mă vede lumea scîncea copilul mama îi strecura în buzunar o felie de pîine şi nişte salam copilul se bosumfla acum miros a ţăran mama zîmbea în urma lui mirosea a pămînt proaspăt


casa lumea pămîntul s-au golit dintr-o dată mamele dorm cu lumina aprinsă
de teamă să nu treacă soldaţii şi să nu-şi mai aducă aminte de ele
de teamă să nu-şi mai recunoască fiii nebărbieriţi şi traşi la faţă
au plecat în veston şi s-au întors zdrenţe
toţi plecăm în veston şi ne întoarcem cum ştim mai bine
casa lumea pămîntul se-nvîrt toate deodată ca un pîntec
în care moartea îşi cere dreptul la viaţă
mamele nu se mai roagă de teamă ca rugăciunile să nu se întoarcă şi mai nespuse
mîinile mamei frămîntă mîinile fiului ochii mamei ţin de urît ferestrelor sparte ca nişte timpane

mîncare sleită facturi mama îngînă un cîntec
vocea se-ntoarce pustie după atîtea spaţii albe şi vaste
într-o parte a lumii copii se roagă cuminţi lîngă pat
în altă parte soldaţii îngînă un cîntec între două bombardamente
flacăra aragazului pîlpîie flacăra lumînării pîlpîie
trupul chircit face loc nopţii cocoşul de gips cîntă de trei ori despărţirea

femeie iată fiul tău a crescut bine a luptat bine
să nu-ţi fie ruşine mamelor nu trebuie să le fie ruşine copiii sînt făcuţi să plece
mamele sînt făcute să plece
orice naştere moşteneşte un strigăt
orice lume moşteneşte o alta
mamele se sufocă strînse în braţe
copiii le pipăie poate lipseşte vreun os
scutură scame închipuite
dum-dum dum-dum roţile trenului mestecă mame fac din ele vată de zahăr
dum-dum dum-dum roţile trenului frămîntă mame ca într-un bîlci
unde copiii trag toţi la ţintă cîştigă premiul cel mare
năframe cu chipul mamei mirosind a pămînt proaspăt


marți, iunie 03, 2008

i've gained the world

cînd mă trezesc dimineaţa aş vrea să-ţi spun am visat

că salvez vieţi

tu încă dormi

eu îţi spun la ureche şi cuvintele intră în timpane

ca picăturile care vindecă o banală răceală

se lipesc de globule ca pruncii de sînul mamei

şi dacă tu trezeşti şi eu nu sunt

nu te cuprinde spaima nici disperarea

te întinzi puţin zîmbeşti gesturile tale sunt mai sigure

şi dacă tu te trezeşti ştii

că am plecat să salvez vieţi

cu asta mă ocup eu aşa aduc bani în casă

peste tot e ceva de salvat

păianjenul de pe calorifer care stă să cadă pe mopul umed

cîinele cu blana arsă pe care îl resping alţi cîini

omul cu blana arsă pe care alţi oameni îl resping

vrabia care se loveşte de geamul balconului şi nu mai găseşte drumul spre aer

cîinele

omul

vrabia

şi toţi cei care cred într-un nou început prin reconstrucţie facială

astăzi sunt mîna dreaptă a lui dumnezeu

şi gesturile mele sunt sigure

nu ştiu ce voi fi mîine dar astăzi sunt

fără mine dumnezeu n-ar putea face

toate acele gesturi mărunte trilioane de gesturi mărunte

care îl fac dumnezeu

dacă are loc vreun accident mă întreabă cine ar trebui salvat

cîinele

omul

sau vrabia

aşteaptă un răspuns dar eu sunt cu mintea aiurea

pielea ta miroase a lapte fiert

preţ de o clipă lumea nu mai contează

şi asta costă accidentul s-a întîmplat

smurdul descarcerarea poliţia sunt doar invenţii

care prelungesc senzaţia unei desprinderi de trup

i’ve gained the world then lost my soul

halal salvator nu-i aşa?

adevărul e că mă trezesc şi-mi pocnesc oasele

ca de pe un display ori tăbliţă interactivă îmi aleg gesturile

gesturi calme apoi gesturi haotice

gesturi calme apoi gesturi haotice

asta e succesiunea firească întind mîna şi nu te găsesc

e ca în apartamentul de la parter unde lucrează nişte zidari

ei sunt mîna dreaptă a lui dumnezeu apartamentul e gol

şi aud dimineaţa tot ce vorbesc

sau ca atunci cînd mă duc la baie lipesc urechea de gresie

şi-aud soneria vecinului

nu mai există plăcere

nici disperare

fiecare om are un cîine şi-o vrabie

un cîine care să-l creadă puternic şi-o vrabie

care-i creşte copiii

vocile din cap îmi spun să mă tem de ziua în care

nu va mai fi nimic de salvat

cînd tu dormi mi-e mai simplu să cred

că sunt mîna dreaptă a lui dumnzeu şi că de fapt

ce se întîmplă în mine

se întîmplă departe

duminică, iunie 01, 2008

Morcheeba Enjoy The Ride

for my opi(miss ya)

pe-un picior de plai, pe-o urnă de rai..

Ieri a fost 1 iunie. Ziua în care copiii au crescut peste noapte şi nu mai auzeai, oriunde-ai fi mers, decît de mersul la vot.
Ziua în care în loc de desene pe asfalt s-au aplicat ştampile pe buletine de vot.

Pe-un picior de plai, pe-o urnă de rai...

Romaşcanii care s-au trezit ieri dimineaţă cu o stare ciudată de bine, au putut remarca pe lîngă soarele care bătea bancul "Ce e mic, negru şi bate la uşă?...Viitorul.", o linişte covîrşitoare. Ieri a fost ziua în care s-au numărat morţii de pe liste, răniţii, şi dacă e turul II, se fac schimb de prizonieri. Pardon, de voturi.
Aşadar gorniştii au tăcut. Au mai rămas doar flamurile dacice înfipte pe blocuri ori panouri publicitare. Şi posterele lipite pe ziduri şi stîlpi întru veşnică amintire. Veşnică întrucît e puţin probabil ca vreun partid să plătească cu ziua copii pentru dezlipirea lor, aşa cum au făcut-o ca să le lipească. Poate doar să ne punem speranţa în ploaia din luna lui marte.
Ca orice romaşcan respectabil, duminică dimineaţa m-am îndreptat spre biserică. Adică mai întîi munca şi p-ormă distracţia.
La secţia de votare de la Şcoala 9 e ceva agitaţie. Lumea începe să vină la vot. La poartă stă proptit un tînăr cu nişte formulare, face un sondaj. Lîngă secţia de vot s-au deschis terasele.
La sfîrşitul liturghiei, preotul îndeamnă pe toţi să meargă la vot pentru că e o responsabilitate extrem de importantă.
La secţia amenajată în Seminarul Teologic Ortodocs lumea a început deja să vină în grupuri de trei-patru. Curios, în cele două secţii de votare parcurse văd mulţi tineri sau familii tinere.
S-a făcut ora 10.

"Dau votuuul meuu pentr-o ţigarăăăă"

Surprinzător, în Piaţa Mare foarte multă lume. Oriunde întorci capul auzi "ai fost la vot?". Trei bătrîni stau de vorbă în faţa tarabelor, unul din ei se sprijină în bicicletă. "Eu vă spui că n-am cu cine. Pe cine? Pe mafiot? Sau pe hoţul ăla care a plecat din PSD? Sau pe primar?Iaca n-am", spune bătrînul cu bicicleta.
Pe treptele unui bloc se trezeşte un aurolac. Se uită buimac împrejur, scuipă gros, apoi începe să cînte: "Dau votuuuul meeeu pentr-o ţigarăăă". Lumea îşi vede liniştită de cumpărături. Din cînd în cînd se mai aud frînturi de conversaţie. Tot despre vot. Cele mai mari cozi sunt la căpşuni.
La secţia de votare de la Şcoala nr. 2 dau peste prima coadă pentru vot. Nu e mare, dar e. Mulţi bătrîni, toţi se salută cu mîndrie "Ce faci? Uite pe la vot...". Preşedintele de comisie, o domnişoară cu cercel în nas mă pofteşte politicos afară pentru că nu am acreditare. Partea bună pentru ei e că nu sunt terorist. Partea bună pentru mine e că treaba e pe bune. Adică organizarea e bună.

Poieniţa lu' Moromete reloaded

La intrarea în Săbăoani, un bătrîn în baston păzeşte două vaci. Îl întreb dacă a fost la vot. "Nu domnu', mă duc mai pe sară, acu e dreptul vacilor", îmi zice mucalit.
La prima secţie de votare puţină lume. Cîte un votant rătăcit intră şi iese după cîteva minute satisfăcut. Cîte unul mai "parchează" la terasa de lîngă secţie. Un domn ferchezuit, într-un costum mai ponosit şi clătinîndu-se, cînd află că sunt de la presă îmi cere să-l filmez lîngă un Tuareg. Proprietarul apare din senin şi-l goneşte. Domnul ferchezuit strigă urlă în urma lui: "Aţi stricat poza...Să mor io de vă votez".
Secţia 4 e în drum spre Simioneşti, pe strada Orizontului. Îmi vine iar în cap bancul ăla cu "Ce e mic negru?", numai că îl adaptez şi devine "Ce e mic negru şi se întinde în faţă?". Drumul.
Vis-a-vis de secţie inevitabil, indubitabil, crîşma. În timp ce pîlcuri răzleţe de săteni intră în secţie de votare, doi bărbaţi stau pe bancă în faţa cîrciumei, unul din ei destul de ciupit. "Uăi, ai votat? L-am votat şi io pe umflat. Ai, ce zici? N-ai cartea de alegător? Păi nu-ţi trebe. Şi-a mea e varză, da' am votat cu buletinu".
În drum sprea altă secţie de votare mă opreşte un al sătean. Nu vrea să-şi dea numele vorbeşte ca simplu cetăţean. "Uitaţi domnu' ce mă nemulţumeşte. Eu am fost observator la mai multe alegeri. Eu o am pe mama bolnavă acasă, am şi multe rude, toate plecate în străinătate. Aici sunt sute de oameni plecaţi în Italia şi toţi apar pe listele de vot", spune bărbatul.
Ultimul popas e chiar la intrarea în sat. Secţia de votare e ascunsă bine, pe după nişte tarabe unde în zilele obişnuite e piaţă. Un indicator "Spre Wc" arată direct spre intrarea în secţia de votare.

Tămăşeniul e ceva mai agitat. Aici lumea a ieşit de la biserică. Prima secţie de votare care-mi iese în cale e la noua grădiniţă. Îmbrăcaţi de dumincă oamenii intră la vot, apoi se adună ciorchine pe stradă. Discută aprins cine cum care-a votat, de ce e mai bun unul sau altul.
Aceeaşi atmosferă, lumea nu se înghesuie, dar totuşi vine la vot. Mai mult bătrîni. La şcoala din Adjudeni, doi copii de vrei şapte ani, cu biciclete, privesc cu jind printre gratiile gardului. "Oare ce se dă acolo?", întreabă, şoptit, unul din ei.

Mîncaţi-ash primăria

La secţia de votare de la dispensarul din fundătura Păcii dau peste prima coadă serioasă. Rromi, amestecaţi cu rom=ni vociferează în timp ce aşteaptă să voteze.
~n drum, pirande cu lanţuri de aur, pirande fără lanţuri de aur, puradei, într-un colţ bărbaţii. "Huoo, nespălatule, te-ai făcut ţavă iar", urlă o pirandă în timp ce-l ia pe sus pe un bărbat care merge din gard în gard şi cu pantalonii aproape căzîndu-i.
"Nu dhomnu', io n-am fhost la vot că e mulţi. Shîntem cu toţi aici, votăm, shîntem cu capul pe umeri, cine-o ieşi ăla o fi." spune o ţigancă cu un lanţ de aur cît o zgardă. Pe umăr are un tatuaj "Doru".
Alături, o bătrînă se uită atent în "buleten" să fie sigură că e "ştampilată".
Periplul meu se opreşte în Horia. La secţiile de votare nu e aglomeraţie, dar se votează. Cîte unul, cîte doi.
Înspre Cotu Vameş, bărbaţii trag la crîşmă. Cu biciclete, cu Mopeduri, toţi se opresc la o bere. Discută intens. Bineînţeles politică, bineînţeles pun comuna la cale, doar n-au dat în mintea copiilor să discute despre altceva.