luni, septembrie 25, 2006


şi nu mai am prieteni din braţele cărora să-mi fac o targă şi nu mai am curaj pentru clipa din urmă tu ştii c-o să vină bolnavă şi suplă oamenii au nevoie de oamenii să-şi lingă unul altuia rănile saliva timpului o să le vindece şi nimeni n-o să-şi mai aducă aminte de ele regret doar că n-am putut face mai mult de cănd eram mic am visat să murim toţi odată
să nu mai plîngem pe nimeni şi nimeni să nu ne plîngă acum ştiu dumnezeu e o minciună dumnezeu nu e minciună fiecare cu timpul său cu lumea lui cînd va veni dimineaţa cu mîinile înleştate în trupul meu ochii mei vor sădi doar mirare

fiecare trup e o tranşee în care stăm ghemuiţi tremurăm de frică va veni ora cînd va veni ce oră vrei mai potrivită pentru un ultim surîs o ultimă rugă pentru cei dragi vom trage cuiul şi vom urla ne vom plămînii se vor umple de schije de aer de ţărînă proaspătă
aruncată peste noi în derîdere de cei cărora nu le pasă decît dacă au pe cine să plîngă

doamne ce frumosi sînt susura lumea cînd emilian trecea la braţ cu emilia, aveau două mătuşi care locuiau în acelaşi bloc un emilian iubea o emilia şi asta era tot ce conta în fiecare dimineaţă era despletită în fiecare lumină era frumoasă trupul ei se urca pe trupul lui ca un fel de scară să ajungă la buze mai sus la gînduri într-o zi normală o întîmplare normală o moarte normală o plecare normală acum emilia caută printre dărîmăturiun alt erou pe care să-l plîngă

nu plînge mamă într-o zi va fi totul bine şi pentru noi va fi soare va fi pîine pe săturate timpul va curge înapoi şi vom putea face tot ceea ce n-am făcut tata o să te ţină de mînă o să-ţi aducă flori eu am să mă urc în cîrca lui şi-o să ne jucăm de-a moş martin el o să spele covoarele cu peria o să mergem la biserică împreună cînd o să vină războiul va fi erou eu am să strîng în pumni o decoraţie pentru curaj tu ai să-ţi scuturi părul mîndră şi-o să ne spui poveşti despre cum a luptat cu mîinile goale cînd n-a mai avut altă şansă
nu plînge mamă într-o zi va fi totul bine timpul va curge înapoi şi eu n-am să mai adun cioburi din tata

Haifa mea


dimineaţa mă prinde cu mîinile încleştate şi o mie de întrebări de ce trebuie să lupt pentru fiecare bucată de zi de ce trebuie să fiu atent la tot ce mişcă de ce trebuie să număr pierderile şi să aştept un ajutor care nu vine unii trăiesc de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic alţii luptă din inerţie nu am nimic de făcut îmi trec degetele prin păr a neputinţă clipa mea de glorie a trecut şi n-a fost nimeni acolo să-mi spună bravo soldat n-a fost nimeni acolo să-mi spună capul sus emil căderile încă nu s-au terminat mai există o lume o singură lume şi ea mistuită de trupul meu în picaj

miercuri, septembrie 20, 2006

Mater misericordiae

şi ce dar să-ţi aduc mamă
poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod şi
degetele mele iudite
se unduiesc în pustietăţi

cîteodată
eram cressus aveam gura plină de aur
scuipam monezi şi faraoni pe tarabele vracilorîn căutare de leacuri
bolnavă te sprijineai de pereţii durerilor tale
n-aveam nici un ban nu ştiam dacă am întors pe dos toate
buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale

aş fi vrut să-ţi spun că mi-e bine că sînt
un erou că mi-a prins bine cheia pe care mi-o legai
la gît cu aţă galbenă sperîndcă voi deschide cu ea orice lume

ce reflex a rămas
de pe vremea cînd făceai liste cu ce ne mai trebuie
prin casă pîine zahăr ouă ulei acum
eu fac liste cu ce mai trece prin mine
şi cînd o să termin de bătut cuie
în crucile noastre

iar tu nu spui nimic
te-ai închis într-o lacrimă ca-ntr-o biserică
fără acoperiş

ce dar să-ţi aduc mamă

eu nu mai sînt decît urletul
cărnii ce se desprindedin tine