vespere

există zile în care îmi vine să mă ascund

în orbitele bunicului mort

să bat aiurea în nicovală

să forjez fierul pînă o să împrejmuiesc tot cerul cu un gard

decorat cu lei

sunt zile în care îmi lustruiesc singurătatea cu atîta patimă

de parcă aş fi un văcsuitor trist

că nu are urmaşi să-i ducă mai departe meşteşugul

nu mai pierd vremea cu întrebări dacă există viaţă în moarte

sau dacă dincolo arhanghelii joacă barbut

ori îmi trag la sorţi cămaşa stil army

sunt doar curios

dacă din întîmplare aş căpăta puteri supraomeneşti

şi mi-aş deschide pieptul

oare din el ar ieşi o lumină orbitoare spre care să se îndrepte toţi

ca nişte păianjeni de apă către o bulă de oxigen

sau pur şi simplu un condamnat în formă de inimă s-ar ridica din genunchi

şi-ar porni

spovedit

spre pluton

de la o vreme îmi vine să-mi întorc pielea pe dos

şi să spun tuturor nu sunt eu acela pe care voi obişnuiţi

să-l strigaţi emilică

nu sunt eu acela care înmulţeşte pîinea peştii castanele coapte în jarul mut

nu sunt eu acela care scrie materiale de presă despre cum lazăr şi-a luat moartea în spate

ca pe un camarad rănit în luptă şi l-a cărat pînă la cel mai apropiat

punct sanitar

hai doamne să facem un schimb

fă-mă un simplu comunicat de presă pe care să-l trimiţi în redacţia unei zile

iar eu voi plînge oamenii în locul tău