marți, mai 20, 2025

acolo unde își dau elefanții ultima suflare 🙃🙃🙃

 printre fâșii de regrete eterne 

și doze de Caraiman 

femeile cuvioase fac rând 

te strâng în brațe vârtos 

de parcă și-ar potrivi perna sub cap

te ciupesc de obrajii 

fac doi pași înapoi să te vadă mai bine 

da clementino 

fix tat’su-n picioare 


atunci înțelegi superputerea vindecătoare 

a pokemonilor

te consolează că cel plecat a lăsat și ceva bine în urmă 

nicio zi nu se termină așa cum începe 

niciun om nu sfârșește așa cum trăiește 


te uiți la cel nemișcat

chipul acela nu bate nici pe departe 

cu chipul păstrat în memoria ta

poate l-au ros amintirile 

ca pe-o cămașă purtată la nesfârșit 

sau poate-i uimirea astronautului 

care-a văzut prima oară 

pământul din spațiu


și totuși de unde toată această tristețe 


doar nu e ca și cum n-ai mai avea pe cineva 

căruia să-i spui tată oricum îți părea ciudat

și când venea vorba de el îi spuneai simplu nea omu’


o fi un instinct al tristeții 

tristețea cărnii care își pierde din frăgezime

tristețea firească a unei turme de elefanți 

care în drum spre mărețul Zambezi 

își face timp să amușine blând 

un fildeș necunoscut

să nu mori niciodată când sunt prezidențiale 🙃🙃

atunci toate crâșmele de cartier sunt închise 

și unde-i deschis mustește de viitori președinți 

descheiați la cămașă înfierbântați 

pregătiți de când s-au născut 

să ia țara în piept și la pumni 

cum au făcut 

cu viața și cu nevasta 


în colțul capelei tu stai 

timid și stingher 

ca pâinea uitată pe-un raft de trei zile 

te mănâncă palma și nasul 

ah cu ce sete te-ai scărpina 

dar ți-e rușine să nu sperii rudele 

de care n-ai vrut să știi toată viața 

și-acum te îngroapă cât de cât creștinește 

asculți argumente suveraniste și pro Europa 

în clinchet de păcănele și cursuri gratuite de biblie 

copiii înjgheabă un scrânciob din capacul sicriului 

o lumânare gheboasă se-aruncă în gol 

fără bilet de adio 


ai da o raită prin memoria fiului mic

dar fiul cel mic face azi 44 și muncește nebun 

să termine -o lucrare pentru un avocat 

care pleacă-n America 

pe vremuri n-ar fi contat i-ai fi spus 

fă-ți timp pentru mine 

și ce dacă e ziua lui

peste o săptămână faci și tu 72

acum altfel se vede de sus 

ce-i în sufletul altora 


de doi bani speranță (cât ai pe pleoape)

îți pui în fiul cel mare 

dar fiul cel mare stă în florărie blocat 

în fața coroanelor funerare ca niște forme 

necunoscute de viață:

coroane cu un picior cu două picioare 

cadru în formă de A sau crăcană 

plastic sau flori naturale

regrete eterne sau 

cât vă aștept

vorba părintelui Constantin 


te trece-un fior pe șira spinării 

te înfășori mai bine în piele 

s-a făcut frig și aici 

îți strângi coastele ca pe niște apostoli 

călare pe căței de pământ pornești spre lumină 

în timp ce mulțimea cu ramuri de palmieri 

și măslini strigă voios 

osana osana 

opriți frauda de proporții

vineri, mai 16, 2025

Cloisonné 🙃🙃🙃 (25.05.1953 - 16.05.2025)

 În loc de Dumnezeu să-l ierte ➕



aștepți să se facă verde la semafor 

o cioară se cacă zgomotos 

pe haina ta Zara proaspăt spălată 

partea rea din tine sugrumă cioara în gând 

partea bună îți spune că nu-i vina ei 

în schimb e un semn că poate ți se schimbă 

norocul 


adormi cu speranța 

că ți se schimbă norocul 


o dimineață fragilă ca timbrele dantelate 

fredonezi obsedant

a mirror just mirrors your behavior

hold up by the artist of broken glass you say

messengerul clipocește-n derivă 

cereri noi de mesaje 


te gândești că ți se schimbă norocul 


bună ziua Emilian 

cu părere de rău și cu durere în suflet 

trebuie să te anunț că tatăl tău 

a trecut la cele veșnice 

noaptea trecută 


creierul își caută o poziție confortabilă 

ca un șofer care își potrivește oglinda retrovizoare 

ceea ce pentru tine credeai că-i neființă 

devine acum veșnice 


bună ziua și scuze de întrebare 

cine sunteți că numele ăsta e un nume comun 

prin partea noastră de lume 


nu-i o greșeală 

tatăl tău era din zăpodia cum se spunea 

și locuia în ultimii ani la mama mea

Vali a murit în somn l-a găsit mama la ora 8


sângele se retrage spre inimă 

cum se strânge oceanul spre mijloc 

înainte de cataclism 

ai vrea să spui ceva memorabil 

credibil 

scurmi creierul după o amintire 

și tot ce-ți vine în cap

e resemnarea falită 

a lui Tony Meucci

sâmbătă, mai 03, 2025

să dai unsubscribe morții 🙃🙃 (vă rugăm nu hrăniți animalele 2)

 despre lucruri mărunte e vorba. 

despre țăcănitul constant al bastonului de carbon pe care încercai să-l îmblânzești. să memoreze traseul balcon-sufragerie-bucătărie. și care umplea toată casa cu un soi de căldură pe care numai trupul aproapelui o poate da chiar dacă nu-l vezi dar știi că-i acolo. țăcănitul constant care pe-alocuri aducea cu sărutul zgomotos al bunicilor la finalul vacanței în schimbul unei promisiuni cu jumătate de gură că von învăța bine.


despre cum te-ai emoționat când ai ascultat prima oară hallelujah lui Cohen și ai decis că ar trebui cântat în toate bisericile noastre.

apoi ți-am tradus versurile și ai decis că gesturile mărețe de dragoste de credință de bunătate de orice fel sunt o diversiune.


cel mai mult o să-mi lipsească sfârșeala din voce când mă întrebi ce mai e nou prin oraș. noi credem că vocile altora nu se cuvin pentru că dau sens vocilor noastre. pentru că dacă n-ar întâlni alte voci cunoscute s-ar întoarce în noi și ne-ar sufoca lent ca niște infirmieri care îndeasă perna pe fața bolnavilor în metastază.


îmi tot repet că atunci când trăiești zi de zi cu dureri în tot trupul ți-e mai simplu să crezi că moartea e un fel de magazin online ori aplicație preinstalată de plată. periodic primești mesaje cu documente anexe care intră în spam. ești anunțat că termenii contractuali se modifică și că lipsa unui răspuns se consideră acceptare. pentru vizualizarea corectă e necesar să muți mesajul în inbox dacă nu mai dorești să primești informări sau oferta actualizată apasă pe unsubscribe.


ce bazaconie fericită ar fi să poți da unsubscribe morții. ne-ar mai rămâne timp să umblăm prin sufletul nostru ca printr-o rezervație naturală și când dăm peste demoni în perioada de rut să respectăm cu sfințenie însemnele “nu hrăniți animalele”.

vineri, mai 02, 2025

vă rugăm nu hrăniți animalele

ești tot ce sunt tot ce am. uneori mă scoate din minți că trebuie să te împart și cu Dumnezeu. la gândul că eu mă bucur de tine vremelnic  iar El - o eternitate îmi vine să-l răstignesc pe Cristos încă o dată. să-i bat cuie în mâini și picioare până când Dumnezeu o să-mi spună ia-ți mama și umblă iubirea v-a mântuit.

iar noi să tot umblăm ca niște țânci care aleargă nebuni și nu se mai satură după ce-au învățat să stea în picioare. 

ochelarii uitați lângă pasta de dinți cănile cu ceai ori cafea nespălate pe care le trânteam în chiuvetă apoi spuneam că plec La Moldoveanu să cumpăr o racletă de 60 pentru că doar așa mai pot fi curățate. serile în care-ți spuneam că-i ok dacă nu prindem dimineața ce vine. ăl de sus știe ce face. ne trimite pe fiecare în lume asta pregătiți să-i facem față și când totul o ia razna în jur ne ia înapoi. pentru că nu mai e timpul nostru și nici lumea noastră.

alarma de la mobil setată întotdeauna la 7 doar ca să știi câtă vreme mai poți lenevi.              diminețile în care am dat soarele pe o lumânare tot căutând să spun ceva să-ți facă ziua frumoasă tu căutând să spui că nu te mai doare ca ieri. și tot ce ieșea era o tăcere stângace  ca-într-un magazin uitat de lume în care intri în să scapi de ploaie și ți-e rușine să-ntrebi cât costă un fleac de teamă să nu dai vânzătoarei speranțe. iar ei i se face teamă să-ntrebe ce cauți ca nu cumva să te-alunge.

vopseaua 8-56 sweet brown pe care o confundam cu 4-86 chocolate brown și ca să-mi spăl păcatul luam și o ciocolată neagră cu alune întregi. dischetele demachiante și cocoloașele de vată care-ți cădeau pe unde-apucau. zilele în care îți povesteam că anul 536 a fost cel mai cumplit an din istorie. sau zilele în care mă întrebai ce se va alege de mine când n-o să mai fii dacă am vreun plan de rezervă. și eu îți spuneam să nu-ți faci griji o să-mi iau tălpășița rapid o să mă stabilesc în Insulele Feroe și-o să cresc iarbă neagră cât mi-o fi dat s-o mai duc pe aici.

îți scriu toate astea pentru vremea când n-o să mai știi cine sunt. sau nu voi mai ști cine sunt. îți scriu deși în mine e marele rift. jumate din ceea ce sunt ar vrea să trăiești măcar până la vârsta lui David Attenborough chiar dacă memoria ta va fi un cățel de pământ care scurmă după tuberculi imaginari. jumate din ce am fost ar vrea să nu mai suferi și să pleci cât încă mai ai ce lua dincolo. pentru că dincolo de pășunile verzi și apele de odihnă cei care vor veni după noi au nevoie mereu la intrarea în trup de suflete ecorșeu și însemne „vă rugăm nu hrăniți animalele”.




sâmbătă, aprilie 05, 2025

polder 1 🙃🙃🙃

 


uneori te simți atât de singur încât

toate organele se adună în jurul inimii

ca like-urile la un reel cu un shar pei 

care latră în somn

totul se-ntâmplă de-a-ndoaselea

luna răsare dimineața și încălzește înțepător 

soarele iese noaptea sfrijit și disforic 

oamenii se sprijină de sicrie ca de niște premergătoare

fac primii pași dumnezeu îi filmează 

roșu de emoție până-n vârful urechilor

morții sunt coborâți în uter bocitoarele îi îmbracă

în lichid amniotic

tu fredonezi 

alouette, gentille alouette

je te plumerai la tête


te gândești cum să faci absurdul mai suportabil:

ți-ai vinde drepturile de autor numai să simți o strângere prietenească de mână

te-ai înrola pe un submarin clasa typhoon

ca să primești mailuri de la străini care te felicită pentru curaj

nu numai mailuri de la discovery think tank 

în care ești întrebat ce părere ai de noul sezon 

al căutătorilor de aur din marea bering

ai organiza nu o zi

ci o viață a porților deschise

ți-ai tăia sternul cu un ferăstrău de oase

cum taie primarii cu foarfeci supradimensionați panglici la inaugurări de autostradă 

i-ai pofti pe toți înăuntru 

la demonstrații de judo moonwalk allelluia de mozart și alte lucruri pe care te pricepi cel mai bine să le faci pe jumătate

vrei să arăți tuturor că nu ești cămila 

care a plecat după coarne 

și s-a întors fără urechi


sunt zile în care totul mustește de oameni

tu stai și-i privești cu jind cu invidie cu stupoare 

te consolezi dacă tot ce-i firesc ar conta

peștele n-ar mai fierbe în apă 

ești atât de singur încât 

trupul își ia tălpășița din tine

ca un adolescent care știe că a făcut ceva rău

în lipsa lui îți dai umbra jos 

și te apuci sa cari înapoi 

lumina în soare

sâmbătă, ianuarie 11, 2025

grafemică

 grafem 5


(uitarea-i făcută din însingurări 

netrăite la timpul lor)


am învățat să-mi duc demn stângăciile 

de la ronnie james dio 

când un gnom de grădină i-a zdrobit 

degetul mic

nu s-a gândit la durere 

ci dacă va putea să mai facă 

semnul coarnelor în turnee 

 

și pentru că nimeni nu-mi duce 

numele mai departe 

îmi doresc pe ascuns 

ca după numele meu

să fie numită o boală nouă

sau o cometă 

alegere grea 

pentru că nu știu care din ele 

apare mai des pe buzele tuturor 


grafem 4


(dacă veșnicia ar fi o insulă pustie 

pe cine ai lua cu tine?)


îngerul meu păzitor 

avea toane 

și cam uita drumul spre umăr 

cu chiu cu vai l-am convins 

a făcut un CT

o doctoriță drăguță l-a luat cu ușorul 

i-a spus că are binswanger

dar în fază incipientă 

tratament nu există 

dar poate încetini boala 

cu dietă și exerciții 


ca să amâne uitarea 

și-a impus o rutină 

în fiecare dimineață cu ceață 

ia o sticlă goală de lapte 

și o țigară 

apoi dispare în vălătucii de abur 

se-ntoarce după zece minute 

și-mi dă sticla plină cu fum

poftim niște ceață îmi spune 

să ții minte cine am fost măcar tu 

dacă se-ntâmplă să nu mai știu 

cine sunt

eu mă minunez și mă-ntreb

cu mințile rătăcite 

ce-am făcut bun ca să merit 

cel mai gregar înger din lume



grafem 3 


(dacă 1, 25 de secunde sunt de ajuns ca lumina 

să străbată distanța dintre pământ și lună 

cât îi va lua sufletului să ajungă 

din lumea asta în lumea de dincolo?)



pe vremuri în crâșme 

stătea scris: 

nu servim pe datorie 

și oameni de oameni

când le dai se bucură 

când le ceri se supără 

de aia când se dă vreo spargere

cea mai mare grijă a unui crâșmar 

e să nu dispară caietul cu datorii


ce s-ar întâmpla dacă 

s-ar da o spargere-n cer

și s-ar fura condicuța 

cu născuții pe datorie?



grafem 2


(dacă între creier și inimă sunt 35 de centimetri

cât de departe-i aproapele?)


cred tot mai mult că 

ce ne deosebește pe noi 

oamenii 

de restul creației 

e că nimeni n-ar putea pentru semenii lui 

să însemne într-o zi totul iar în alta nimic 

de aia spunem 

că viața noastră-i un iad permanent 

dacă iadul înseamnă lipsa lui dumnezeu 

și dacă suflarea divină-i în fiece om

atunci ai trăi altfel lipsa aproapelui

dar nu nu nu

inventăm motivaționale tâmpite 

fă rai din ce ai

așa cum din sânge

nu poți face apă 

nu poți face rai 

din iadul pe care îl ai

cel mult poți merge prin el 

cu încăpățânarea lui Churchill 

dacă unul sau altul se-ntreabă 

de ce permite dumnezeu răul 

e pentru că toți uită prea repede 

binele 

sau cred că li se cuvine 



grafem 1


(dacă sufletul are 21 de grame 

atunci cât cântărește un urlet?)


o dată pe săptămână 

lipesc urechea de pernă și-ncerc 

să ascult bătăile inimii 

încerc să ghicesc ce vrea să spună 

ca atunci când eram copil 

și vorbeam cu ai mei

la telefoane din cutii de tablă 

legate-ntre ele cu ață 

de obicei roșie 

ca să fi

e mai limpede vorba 


tot ascult și-ncerc să pricep

dar e greu 

vorbitul de unul singur e o limbă 

care dispare odată cu tine



marți, ianuarie 07, 2025

n.d e. 🙃🙃🙃

 


(asta-i cea mai mare frică a ta 

ca să te vindeci trebuie să vorbești despre ea până o să-și ia tălpășița și-o să intre în altul)


o dimineață nehotărâtă 

ca un autobuz londonez într-un sens giratoriu 

lumina încearcă să-și facă loc printre lucruri 

îți pare o ricșă decorativă la intrarea în tk max

pe marginea patului capul în mâini 

te întrebi cât durează o veșnicie 

un crist de fosfor ca un iepure alb

îți răspunde: uneori o secundă 


din așternut abia trezită 

starea de panică îți face în joacă 

cerculețe pe omoplați

te golește de sânge gândul 

că într-o zi se vor sfârși toate 

și n-o să mai simți 

nici măcar amorțeala din degete 

după ce bei prea multă cafea 

nici măcar propria respirație 

zgomotoasă și grea ca jurământul de cununie 


îți spui cu lehamite 

moartea e ca atunci când te așezi la un film

te fură somnul și te trezești iar pe ecran 

rulează mulțumirile de final

o clipă ți-e ciudă că ai ratat ceva important 

cei din jur te calmează n-ai pierdut mare lucru

omul e și cimitir și mormânt 

iar zilele lui un pumn de țărână 

pe care-l aruncă în grabă 

un dumnezeu melancolic

duminică, ianuarie 05, 2025

[***] 🙃🙃🙃

 uneori mi-e mai simplu să cred

că viața înseamnă mai mult 

în inima celui care vrea să trăiască 

decât în ochii celui care o vede 

cum curge 

întotdeauna mi-am zis 

că moartea are miros de ars 

ca atunci când ai prea multe electrice-n priză 

și dintr-o dată pocnesc siguranțele 

într-un fel are logică 

dacă sufletul nu-i decât o combustie 

iar viața durerea arsurii 

pe care-o îndură cei care

oferă lumină 


să fim serioși 

nimeni nu dăruiește la nesfârșit 

fără să aștepte la schimb 

ceva cât de mic

pe lumea asta ori cealaltă 

idioțenia rostogolită de mulți 

aia cum că e forma desăvârșită a dragostei 

să dăruiești fără să te aștepți la nimic 

a fost spusă de unul care 

n-a dat nimic cu adevărat niciodată 

și vrea creștinește să se justifice 

pentru alegeri greșite și oameni pierduți 


așa cum sfinții au destule schelete-n dulap 

și demonii au în desagă 

toiagul de serafim

ce ne face în schimb oameni pe noi

e disperarea cu care ne agățăm 

de orice ne face să ne vedem de viață 

în vreme ce îngropăm liniștiți și fără vreo remușcare

tot ce însemnăm cu adevărat 

ca niște îngrijitori din spitale 

care sufocă din milă 

pacienții cu perna 





joi, decembrie 19, 2024

fantezie cu mărunțiș de iarna trecută 🙃🙃🙃

 

oare cât va conta ce ai spus 

ce ai scris 

după ce vei trece de partea cealaltă a lumii

toropit ca o albină îmbuibată 

cu propria miere?


dacă e adevăr că tu nu ai suflet

ci ești sufletul 

atunci scrie-ți de parcă ți-ai fi 

cel mai fidel cititor 

de parcă ai aștepta cu inima-n dinți 

întoarcerea prințului caspian 

scrie-ți pe tot ce apuci 

piele moartă 

tendoane 

plămâni 

cerul gurii 

scrie-ți și-ascunde ce scrii 

cu simț de răspundere 


nu știi niciodată 

când o să-ți prindă bine

dincolo poate o să fii nevoit 

să intri în tine și-o să dai peste cine ai fost 

ca atunci când scoți haine de iarnă 

te cauți prin buzunare 

și dai peste mărunțișul de iarna trecută