uneori mi-e mai simplu să cred
că viața înseamnă mai mult
în inima celui care vrea să trăiască
decât în ochii celui care o vede
cum curge
întotdeauna mi-am zis
că moartea are miros de ars
ca atunci când ai prea multe electrice-n priză
și dintr-o dată pocnesc siguranțele
într-un fel are logică
dacă sufletul nu-i decât o combustie
iar viața durerea arsurii
pe care-o îndură cei care
oferă lumină
să fim serioși
nimeni nu dăruiește la nesfârșit
fără să aștepte la schimb
ceva cât de mic
pe lumea asta ori cealaltă
idioțenia rostogolită de mulți
aia cum că e forma desăvârșită a dragostei
să dăruiești fără să te aștepți la nimic
a fost spusă de unul care
n-a dat nimic cu adevărat niciodată
și vrea creștinește să se justifice
pentru alegeri greșite și oameni pierduți
așa cum sfinții au destule schelete-n dulap
și demonii au în desagă
toiagul de serafim
ce ne face în schimb oameni pe noi
e disperarea cu care ne agățăm
de orice ne face să ne vedem de viață
în vreme ce îngropăm liniștiți și fără vreo remușcare
tot ce însemnăm cu adevărat
ca niște îngrijitori din spitale
care sufocă din milă
pacienții cu perna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu