sâmbătă, iulie 08, 2006

n-am înţeles niciodată de ce străzile
nu au sfîrşit
în lipsa unui răspuns
linia albă
de pe axul şoselei e urma pe care
oamenii o lasă în trecerea lorei vin seara cu
pensule şi vopsele trasează o frîntură perfectă şi o descîntă:
aceasta e o durere pe care am lăsat-o în urmă

din nou despre trenuri şi gări
ca să fiu sincer mai mult îmi plac trenurile de noapte
în ele te simţi ca o rîmă uriaşă
ce apare după ploaie să devoreze înstrăinările
dar
visul meu preferat e să mă simt ca Ionaîn burta balenei

insist
fiecare loc din fiecare vagon miroase
a om

imaginează-ţi că sufletul tău e o nucă
în vremea coacerii o decojeşti culoarea aceea
care-ţi rămîne pe degete oricît te-ai spăla
te face să spui că sufletul nu poate fi şters
apoiîţi zdreleşti pumnii spărgînd nuca
toate acestea doar
pentru a simţi pe limbă un miez
de firesc

să presupunemcă nu vom face nimic toată viaţa
că nu avem suflet pereche
că nu visăm sînii perfecţi sau rădăcini de bărbaţi
că nu putem zbura
că nu ştim să vorbim să scriem să cerem

să mai presupunemcă jucăm v-aţi ascunselea pe creştetul soarelui
că nu ne e foame că nu e pămînt ci doar o stare incertă
că nu am scris niciodată poeme
că sufletul e un hamac în care se odihnesc pescari de sinapse

atunci
spune-mi tu ce e mai bine să fiu

rădăcina unui copac
seva lui
sau inelul după care ghiceşti cît am trăit pînă
acum

Niciun comentariu: