vineri, ianuarie 08, 2010

london-chamonix (I)


Totul a pornit cu biletul de avion. De ceva vreme pusesem nişte bani deoparte dar nu erau destui. Cam vreo 200 de euro, dar îmi mai trebuiau încă pe-atît. Aşa că m-am împrumutat chiar dacă anul viitor aş fi fost un simplu sclav pe plantaţie. Orice numai să scap de perspectiva unui sfîrşit de an între patru pereţi. Am cumpărat bilet, dar Mont Blanc-ul era încă departe. Doar discuţii şi planuri.

Nemuritorul salam de Sibiu

E inutil de povestit grijile pe care şi le face unul care merge prima dată cu avionul. Îşi închipuie că aeroportul e un fel de căpcăun care te înghite cît ai clipi. Cum găseşti tu ghişeul, terminalul, avionul. Asta ca să nu mai punem la socoteală emoţiile primului zbor.
Bun. Trecem peste asta şi ajungem la aeroport. Prezint la ghişeu foaia cu rezervarea. Mai întîi tîmpiţica de la ghişeu nu mă găseşte în lista de pasageri. Deja transpirasem. Mă găseşte apoi îmi cîntăreşte bagajul. 18,5 kile. Trebuie să plătiţi o taxă de 10 euro pentru bagajul de cală. Mă blochez. Domnişoară tîmpiţică, pe rezervarea mea scrie că în preţul biletului e inclus şi bagajul de cală. Tîmpiţica dă din colţ în colţ, apoi găseşte soluţia: ştiţi, aia era o promoţie mai veche, care a expirat. Ca o palidă consolare, toţi cei de după mine au aflat că le expirase şi lor promoţia. Ca să-l parafrazez pe sir Alex Ferguson, mi-am zis "London, bloody hell" şi am scos din ascunzătoarea mea secretă ultimii bani pe care îi păstram ca o rezervă de urgenţă.
După două ore de întîrziere, în sfîrşit vine şi avionul. Ne îmbarcăm. Una bucată blondă stewardesă ne anunţă suav la microfon: Bine aţi venit la bordul aeronavei noastre. Pe timpul zborului compania noastră vă oferă gratuit apă. Pînă în Londra-trei ore şi-un sfert. La un moment dat mi se face foame. N-aveam un chior în buzunar, dar, din plictiseală, mă uit pe meniu. O sticlă de un litru jumate de apă plată -2 euro, un suc-3 euro, o cafea-doi euro, o bere-3 euro, 50 de Jack-4 euro, o caserolă cu două sandvişuri ofilite ca florile de pe mormînt -1 euro. Cu ce sînt sandvişurile?, întrebă cinvea. Cu salam de Sibiu. Altceva nu aveţi? Nu, doar salam de Sibiu.

Guinness, cider & full english breakfast

Zborul a fost chiar plăcut. Nu prea am înţeles de unde atîta panică şi de ce la aterizare pasagerii aplaudă capitanul aeronavei de parcă ar fi salvat un copil dintr-o clădire în flăcări. În fond e plătit pentru asta, dar cine ştie, poate îmi scapă mie sensurile adînci ale vieţii. A, ultimile zece minute de zbor au fost un coşmar. Îmi venea să urlu de durere. Simţeam că-mi explodează timpanele, că o naţie cretină de extratereştri îmi explorează creierul cu un burghiu înfipt prin timpane. Pe Luton mă aştepta frate-miu şi Marian, un prieten cu care urma să mergem pe Mont Blanc. Am ajuns în Casharlton, unde stătea frate-miu. Cosy house. Mi-am lăsat bagajele şi am mers în Sutton, unde stăteau ceilalţi care se abonaseră la Chamonix. Eram şapte de toţi. Am încins o mică petrecere, cu bere australiană şi un vin care mai degrabă aducea a...nu ştiu a ce. În mod cert nu a vin.
Ne-am întors acasă înspre dimineaţă iar eu, debusolat de schimbarea fusului orar, m-am plantat direct pe veşnicele plaiuri ale vînătorii, adică mai precis am adormit instantaneu, dup ce fumasem şi ceva ierburi de relaxare. Şşşşt, asta rămîne între noi.
Şi dacă ploia nu există dacă nu există Londra, nici Londra nu există dacă nu există ploaie. A doua zi a plouat pe rupte. Abia spre seară, am reuşit să ieşim în oraş. Asta nu înainte ca frate-miu să mă pună în gardă că a primit în chirie un ucrainian care creştea în debara iarbă şi de cîteva săptămîni era "tras" non-stop.
Am ieşit într-un pub aproape de centru, unde urma s-o aşteptăm pe Oli, soţia lu frate-miu. Prima halbă originală de Guinness. Şi aia flat. Neimpresionant. Ca băutor fidel de bere neagră începusem deja să duc dorul Silvei brune din România. Ne-am mutat reşedinţa într-un alt pub, mai acătării şi mai plin. Ca să-mi facă o surpriză, frate-miu mi-a luat o halbă de cidru. Un fel de socată românească-impresia mea. Beleaua e că indiferent de club, restaurant sau pub, fumatul este interzis. Aşa că toţi îşi iau halba şi fumează pe stradă în ploaie. Cum am ieşit la fumat, doi negri vin puşcă la mine: "Special weed... Do you have special weed?".
A treia zi am reuşit să vizitez cîte ceva. Ne-am urcat în tren şi am coborît în London Victoria. Buckingham Palace, St. James Park, Westminster Abbey, Big Ben, London Eye. Şi pentru cunoscători galeria lui Banksy. Bineînţeles totul pe o ploaie torenţială, altfel Londra n-ar fi fost Londra. Nici în ruptul capului n-am reuşit să înţeleg engleza britanică. Mai degrabă mă înţelegeam cu japonezii care ne rugau să le facem poze. Uzi pînă în fundul sufletului am parcat într-un pub pentru un full english breakfast. ochiuri, fasole prăjită, ciuperci, şuncă, pîine prăjită cu unt. Şi o halbă de Foster.
Totul s-a petrecut rapid, pentru că noaptea urma să plecăm spre Franţa. Rezervarea pentru feribot era pentru ora 3.20.


4 comentarii:

:) spunea...

http://hurri.ro/2010/01/08/blogtweet-meet-roman-2010/

scaietina spunea...

Şi eu votez pentru o Silva brună:).
Aştept cuminţică continuarea!

madalin spunea...

ce te-ai mai distrat tu in anglia. si...cu special weed cum a ramas ? aveai ? :P

emil spunea...

@ scaietina. Sper sa urmeze si continuarea, dar din motive de gripa, mintea mea lucreaza cam incet.

@ madalin. A durat ceva timp sa-mi dau seama ce e special weed, mai ales ca din engleza britanica n-am inteles o boaba. Distractia insa a fost pe Mont Blanc.