nu vreau morminte

într-o altă viață cineva m-a întrebat: ce-ai vrea să fie scris pe cruce? la momentul respectiv am zis ceva genial. atît de genial încît am uitat.

să fim bine înțeleși. îmi iubesc viața ca pe mama mea. sînt reporter ok? mi se întîmplă să scriu ori să văd povești cu oameni învinși care și-au pus capăt zilelor. îmi cer scuze că sînt sociopat.

să vă explic. de vreo doi ani de zile în mine e un gol mai ceva ca-n țeasta din hamlet. cînd am crezut că scap de executarea silită banca a cesionat către alt executor judecătoresc care a calculat aceeași sumă. dimineața îmi vine să mă dorm pînă la crăciun și să-mi bag picioarele dacă iau penalizare la muncă. dar nu despre asta e vorba.

mai nou am început să visez noaptea tot ce am trăit ziua. așa cum vreau eu.

am început să mă iubesc pe mine însumi de parcă mi-aș fi aproapele.

aș vrea să trăiesc veșnic să văd cum lumea se transformă. nu vreau să pierd nimic.

cu toate acestea nu vreau morminte.

am avut ocazia să mă duc la mormîntul bunicii mele. unii au rupt buruienile care au crescut pe mormînt alții au aprins o lumînare. alții s-au rugat de parcă ar fi schimbat cu ceva. ori e în rai ori e în iad. doar dumnezeu știe. dumnezeu nu are nevoie de rugăciuni. dumnezeu are nevoie să știe că omul ăla a însemnat ceva. dumnezeu e om. dumnezeu uită pe cei care nu au însemnat nimic. degeaba ai un mormînt. îngroapă frate bine în inima ta pe cei care au trecut prin viețile tale. dumnezeu nu uită dacă tu nu uiți.  în fiecare dimineață deschide ochii ca și cum ai aprinde lumina în cameră. nu vreau morminte. vreau un cîntec de dragoste. un final care să mă găsească pe un aeroport. anonim dar atît de iubit cum am fost. și să nu te pună dracu să mă judeci. că doar dumnezeu trage linie. și el spune cît bagaj de mînă am voie dincolo.   

ps. nu te-am putut privi niciodată în ochi de teamă să nu vezi bocitoarele de ocazie.