joi, august 31, 2017

albastru american



ce sunete scoate și noaptea asta! de femeie la ovulație.
eu am două perne dreptunghiulare și nu pot să dorm decît
dacă le așez în formă de cruce.
dacă nu pot să dorm ies în oraș nu mi-e teamă de întuneric
am două umbre cu mine ca două arme albe
pe care le-am numit simplu: umbra cea bună și umbra cea rea.
uneori umbra cea rea face glume proaste mi-o ia înainte și-o face pe
infractorul. atunci îmi sare din piept inima cum sar nucile cînd le fierbi
să faci dulceață.

în întunericul orbitor cîinii mici se țin după oamenii mari
cît să treacă în siguranță de cîinii mari.
oamenii mici se țin după cîinii mari cît să treacă în siguranță
de oamenii mari.  mulți mă întreabă dacă nu mi-e frică
să merg singur noaptea eu le răspund la cîte grozăvii
am văzut pe lumină cînd eram reporter
întunericul mi se pare acum cîntec de leagăn.
manechinele pe care stau rochii strîmbe de seară ori
cadrilate sacouri prind viață îmi fac semne să mă apropii.
zîmbesc îmi închipui că sunt ben stiller și asta-i o noapte
la muzeul din new york.
mici vreascuri rupte de vînt par țigări fără filtru
țigările fără filtru par creioane de colorat cu care
oamenii străzii au desenat pe asfalt visuri americane
de bogăție.

o frînă prelungă ca țipătul mamei
ce-și pierde fiul roțile unui tren ca o mașină de tocat carne
și vocea unei femei ce anunță sosiri și plecări. mă întreb cum arată
femeia care anunță trenuri ce vin și trenuri ce pleacă
îmi închipui că-i un fel de pasăre țesător strînge trenuri cu grijă
ca pe ramuri uscate pînă face un cuib numai bun de eclozat oameni.

alarma deșteptătoare a unui huawei starterul unui aragaz electric
miros de ulei încins de cafea de ochi deschiși după anestezie.
angajații de la salubritate spală cu furtunul zidurile unor case istorice
pe care s-au pișat spectatorii după concertul de la ziua diasporei.
casele istorice par niște evrei stingheri la intrarea-n dachau.
eu aș vrea să fiu edward mîini de foarfecă
să fac din aripile îngerului meu păzitor bonsai
cu care să merg la tîrguri tradiționale.
dacă tot se vînd ii cusute-n taiwan ori ceramică produsă în china.

lumina se-ntinde peste oraș ca o pastă de dinți naturală.
îmi văd pentru prima oară pe anul acesta aburul respirație
și-mi vine să iau o piatră în gură.
respirația e semn că trăiesc ori doar că exist?
frigul sărută mîinile ca un bătrîn de la țară mîinile preotului
venit cu sfințitul casei. frigul mă face copil stau iar în autobuzul
care pornește după ce dai vîrtos la manivelă mirosul de motorină
mă face să vărs. pipăi două monede primite de la bunică-mea să le dau
la sfîntul anton iar eu păcătosul le țin pentru mine
să cumpăr comoara din lacul de argint.




Niciun comentariu: