ostatic fm

dacă m-aș fi născut în america

probabil c-aș fi fost sărăntocul ce cîntă la tubă

în fanfara colegiului

dumnezeu-bătăușul care oricît m-aș ruga

în fiecare zi mă face de rîs punîndu-mi piedică la cantină

profeții săi ar fi fost

puștii populari și bogați în a căror frăție

întri doar dacă treci

probe umilitoare

unii protestează împotriva alimentelor modificate genetic

alții împotriva avortului globalizării

ori mormintelor pe cale de dispariție

eu voi scrie un manifest împotriva celor ce scriu

îmi voi acoperi mîinile cu ceva

umbra unui copac

sau o carte totuna

unii mă vor numi jihadi john

în fiecare zi voi trimite înregistrări

în care decapitez pdf-uri

pînă cînd vă veți retrage în voi

și veți găsi ceva onest de spus

bineînțeles voi începe

cu volumul meu de debut

the wind cries mary

“Will the wind ever remember
The names it has blown in the past”

cînd eram copil

mi-era frică să cobor în beci

nu răzbătea niciun firicel de lumină

cartofii vechi dăduseră-n colț

colții mi se păreau un fel de mîini

pe care le întindeau morții să mă cheme la praznic

eu nu eram pregătit să plec de lîngă ai mei

ai mei spuneau că sunt pregătiți să plece de lîngă ai lor

puneau deoparte casînci și prosoape

cînd tuna făceau semnul crucii în grabă

de parcă ar fi plătit aratul de primăvară

și uite-așa te trezești că-ți lipsește tot ce-ai urît

serile în care stăteai în genunchi lîngă pat

mintea-ți zbura la mămăligă cu zahăr

păduchele calului scobai porcușori

după patru bucură-te marie pierdeai șirul

și nu mai știai dacă e ziua misterelor de slavă ori de durere

zilele în care udai cu năduf via

cîte-o găleată cu apă la un butuc

20 de butuci 20 de feluri în care-ți spuneai

las’ c-o să vadă ai mei cînd o să cresc și n-o să mai aibă cine să ude

ai crecut și nu mai e nimeni să vadă că nu mai ai ceva de udat

înainte credeai că pămîntul îți dă de toate dacă ești bun cu el

nu te-a învățat nimeni

pămîntul nu dă doi bani pe cine-i bun

pentru că n-are memorie

și-ți ia tot ce ai

cu camătă înzecită

de ciudă

îți faci o altă sfîntă treime

poate jimi hendrix jim morrison janis joplin

de fiecare dată cînd cineva moare după o suferință mai lungă

îți spui poate e mai bine așa

dar nu vei ști niciodată dacă ultima gură de aer

aduce eliberarea

sau e doar un fel de a spune cu spaimă

mai lasă-mă doamne

încă zi

scrisori pentru maya II

am învățat prea tîrziu că atunci cînd ești mic

nu-i bine să te rogi ca să crești

pe măsură ce te faci mare lumea altuia

se face mai mică

și-ți pierzi puterile magice care fac oamenii

să creadă în tine

cineva acolo sus are un fel mucalit

de a aranja lucrurile

pentru mine le aranjează de obicei vinerea

niciodată în zi de 13 sau cînd sunt trei ceasuri rele

demult credeam că mîinile noastre

sunt făcute să bată recorduri la aparatul de pinball

numit cer

acum nu mai vreau decît puțină blîndețe

cînd luna în ultim pătrar

înțarcă umbrele noastre

se povestește că la nașterea mea

lumea și-a văzut mai departe de treabă

apele și-au urmat cursul firesc

și toți au zis că e bine

fiii lui dumnezeu s-ar naște degeaba

dacă nu-i nimeni să facă

lucruri obișnuite

scrisori pentru maya

I

sunt dimineți în care mă trezesc odihnit

ca după un plîns bun

ori după un film previzibil de acțiune din anii 80 în care

la final cel bun îl aruncă în aer pe cel rău

mă prefac surprins cînd deschid ochii

n-am făcut nimic special să merit încă o zi

îmi spun aiuritule

poate ți se trage de la prezența constantă în corul parohial

ori poate există o loterie divină

 cînd moare vreunul

care nu și-a propus lucrul acesta

zilele lui se reportează

mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o lume în care

ne cîștigăm existența cu aptitudini mai sincere:

să fiu credincios cu vechime de cel puțin trei ani

 ori de profesie om

noi credem că ni se cuvine fără să facem nimic

mîna aproapelui trecută prin păr

ca semn de eliberare într-o noapte de seder

ori inima altuia ca un ceas enervant

care-ți aduce aminte că nu ești singur

cînd ți-e somnul mai dulce

sunt dimineți în care mă trezesc aruncat în lumea aceasta

ca cenușa unui vulcan despre care toți au zis că e stins

atunci nu-mi doresc decît să fiu

ceva ce oamenii nu-și explică dar care îi face să creadă

că nu se termină totul

cu noi