luni, octombrie 06, 2008

despre moarte şi alte obsesii

nu-l văzusem demult. trebuia să-i aduc pastile de la oraş. nişte paracetamol şi indometacin unguent. ploua torenţial şi pînă să ajung la maşină punga de hîrtie în care erau medicamentele se făcuse una cu pămîntul.
pe drum mă gîndeam dă-o-n măsa doamne lasă-i şi pe ei să aibă un hram.

*

mă enervează cînd uit să mă gîndesc la tine. mă iau cu munca şi mă trezesc după vreo două ore că nu ţi-am repetat numele în gînd.

*

cînd am ajuns era schimbat totul. pe vremuri ograda mi se părea mare. acum parcă toate gardurile veneau peste mine ca un utilaj de zdrobit maşini. în faţă se ridica o fundaţie, probabil casa care se construia după ce inundaţiile au pus-o la pămînt pe aia veche. casa mare era încă întreagă.

*

cînd ies de la muncă maşinile trec pe lîngă mine unii şoferi mă salută. mă chinui să-mi dau seama cine e dincolo de parbrizul opac dar maşina trece prea repede. şi asta mă scoate din sărite.

*

nu l-am văzut demult. nu mai ţin minte de cînd. aşa cum nu mai ţin minte de cînd nu m-am spovedit. şi asta în familia noastră chiar e o problemă.
de găsit l-am găsit greu.
am intrat în prima odaie pe dreapta. aici stătuse bunică-mea după ce a murit. sau în odaia din stînga. nu mai ştiu. în camera aia acum era doar un dulap şi un telefon pus la încărcat.
în camera din stînga un pat nefăcut de cînd mătuşă-mea a plecat în italia. în a treia cameră un miros puternic de gaz de butelie.

*

cînd mă întorc de la muncă miroase a frunze putrede alune prăjite şi coceni. simţi asta nu?

*

cînd am intrat am văzut cadrul de metal de care se sprijinea cînd făcea cei cîţiva paşi zilnici.
ce faci. l-am întrebat cu voce tare ştiam că nu aude.
cini-i. vocea lui a sunat ca o veioză spartă. ori ca atunci cînd despici un bostan.
avea o privire hăituită de parcă în casă intrase un hoţ şi urma să-l tîlhărească.
emilian sînt. cini-i.
m-am apropiat punga cu pastile se legăna pe lîngă mine tălîmb am scăpat de ea ca de un cancer.
ochii i se afundaseră în orbite orbitele în craniu de parcă ai fi coborît în pămînt două sicrie.
emilian sînt.
s-a ridicat în capul oaselor m-a recunoscut şi sicriele au început să lucească. pe cap avea un fes verde.

*

cînd nu urlăm unul la altul maică-mea îmi caută tovărăşia ca o lupoiacă ce-şi linge puii. se agaţă de vocea mea ca de o cădelniţă.

*

cînd a murit bunică-mea încăpăţînatul s-a încuiat în atelier şi i-a făcut o cruce din fier forjat. cum dracu cel mai bun fierar să stea cu mîinile în sîn. eu nu mai ţin minte decît autobuzul care pornea după ce dădeai vîrtos la manivelă şi mirosul de benzină care mă făcea să vărs. fierul se îndoaie mai greu decît omul spunea. dacă îi iei dumnezeul şi femeia omul nu e bun decît pentru foc spunea.
după ce murise bunică-mea visam să scriu un roman. s-ar fi chemat şi totuşi o lacrimă nu şterge pămîntul. stupid nu? s-a ales praful de el.

*

îi vedeam dinţii pe care-i mai avea mărunţi şi subţiri ca surcelele pe care le făceam iarna să aprindem focul. sînt la muncă i-am zis. am venit să-ţi aduc pastile.
da unde munceşti. la ziar. şi ce faci. reportaje. şi cum le faci. stau de vorbă cu oamenii fac poze. şi te plăteşte? zece milioane. puţin.
îi vedeam dinţii ăia stricaţi şi mi s-a părut o clipă că-i ivan denisovici sugînd oasele unei plevuşte din supa lagărului.
da cu singurătatea cum stai. am o prietenă studentă la bucureşti. la ce. la litere. adică. cum să-i explic eu că prietena mea îl are profesor pe cărtărăscu. şi cînd vă uniţi. la anul.

*

m-am oprit bursc nu simţeam nimic. ceva a plesnit în mine ca atunci cînd coci ardeii.
trebuie să plec i-am zis sînt în timpul serviciului. de spaimă m-a apucat de mînă cu toată forţa. de cîţiva ani se făcuse din ce în ce mai mic. mai aproape de pămînt de parcă bunică-mea l-ar fi chemat la ea.
globii ochilor erau deja înecaţi doar irisul se străduia să rămînă la suprafaţă ca acoperişul pe care i-l luase apa.

*

şi cînd mai vii.
cînd mai am timp.
mulţumesc. mulţumesc. mulţumescul ăla mi-a tăiat inima. ca atunci cînd bunică-mea tăia mămăliga cu sfoara.

*

m-am aşezat pe prispă să fumez. el n-a ştiut niciodată că fumam. m-am uitat la temelia ridicată. o pereche de mănuşi o roabă răsturnată. acolo era un cuptor unde făceam sarmale. un pickamer.
am zis odată că o să iau un pickamer şi-o să dau vreo două mii de găuri în cer pentru toate rugăciunile care nu mi-au fost ascultate. acum am să-mi iau un pickamer şi-am să dau trei milioane de găuri în pămînt să respire toţi ai mei. să mă lase pe mine fără aer dar să respire.

*

după cîteva zile m-am întors seara de la muncă. am vorbit cu maică-mea mai mult fleacuri. apoi am rămas singur mîncam ceva salam cu ketchup.
m-am buşit plînsul. mi-am revenit.
m-a buşit din nou.
am ieşit pe balcon şi-am urlat cum făcea bunică-mea:
petrea hai la masă avem mămăliguţă cu inimă de pui.

Niciun comentariu: