joi, octombrie 23, 2008

terminalul

la o adică puţin mi-a păsat. mă uitam la piercingul lui la fesul lui. povestea lui părea credibilă bunul lui simţ părea credibil. la o adică povestea lui cu mici variaţiuni a fost povestea mea. cîteodată te simţi vinovat pentru că ţi-ai părăsit povestea şi cineva e nevoit s-o trăiască în locul tău.

dacă te deranjez spune-mi. nu mă deranjezi. sînt din constanţa am adormit în sala de aştepare şi mi-au furat toţi banii. tre' să strîng vreo trei sute de mii într-o oră. îţi dau numărul lu' taică-miu să-ţi trimită banii. nu sînt cerşetor asta e n-am crezut că mi se poate întîmpla.

să presupunem că avea dreptate. dacă n-aş fi plecat din poveste dacă aş fi rămas acolo poate n-ar fi trăit în locul meu. dacă mi-aş fi continuat povestea pe care o începusem demult cu acel n-am unde să dorm cu sprijinitul nopţii de ziduri după ce am găsit-o beată şi pişată în staţia de taxiuri. dacă aş fi dat în fiecare noapte doi lei pentru a dormi în gara de nord doi lei pentru două ţigări fumate pînă mi-am fript degetele şi ochii celor care jinduiau la fumul meu la plămînii mei. poate că locul din sala de aşteptare ar fi fost ocupat şi el n-ar mai fi adormit.

*

mîine e ziua ta de plutire. ai să-ţi faci din perdea un covor fermecat sau o păpuşă pe care o înveţi să cînte la violoncel.

*

l-am ajutat. ştiam că sentimentul de vinovăţie n-o să dispară dar nici schimb de poveşti nu puteam face. cînd pleci de undeva altul îţi ia locul. totul ţine de schimbare în viaţa asta. schimbăm poveştile schimbăm trenurile schimbăm gările. toate astea sînt nişte piei care trebuie să cadă. altfel nu am fi noi.

să presupunem că nu avea dreptate. l-am ajutat end of story fiecare cu felul lui de a cerşi. dacă cerşeşti măcar fă-o elegant. în vechea poveste eu aşa am făcut. măcar pentru că mi-a ţinut povestea într-o notă elegantă merita să-l ajut.

*

un compartiment cu scaune tari. pe fereastră atît de întuneric încît am crezut că trenul nu se mişcă. în compartiment toate îşi pierd conturul. nu mai există oraşe case copaci. există doar lumini. uneori trec zvîcnind prin faţa ochilor şi-atunci realizezi că n-ai să atingi lumina dacă ea nu se lasă atinsă.

uneori buzele se mişcă oamenii mă cred nebun. chiar şi tu mă întrebai ce spun cînd mă vedeai că vorbesc singur. nici eu nu ştiu. adevărul e că buzele sînt terminalul unui aeroport. cînd se deschid se pleacă oriunde.

Niciun comentariu: