joi, mai 07, 2009

aproape departe

noaptea îmi aud respiraţia ca un avion care se îndepărtează
gunoierii vin la ore fixe mă întreb cînd vor veni după mine
trupul meu e un deşeu electronic uzat
ioana îmi povesteşte despre lumea ei cu rotile şi despre normalitate
îi spun că nu există normalitate doar paralizie de la coaste în jos

apoi mă gîndesc la tine
ca la un decor elegant pentru o dramă
sau ca la o cortină care se lasă după ce ultimul trup
părăseşte camera ta

de fapt ce distanţă poate să existe de la un trup la altul
poate o noapte în care stai lipită de pieptul meu
ca un sinucigaş cu urechea lipită de şină

eu îţi spuneam că viaţa e doar un joc departe-aproape uneori
ochii îţi mai joacă feste şi crezi că inima care bate s-a mutat la tine în casă
şi-ţi face cafeaua de fapt ticăitul constant e un ceas de duzină
care te-anunţă rutina fără oameni sîntem doar gesturi repetitive

facem dragoste sfîrşim într-o descărcare electrică
o ploaie de vară sau o defibrilare

Niciun comentariu: